Pe serpentine, spre after-school

Publicat în Dilema Veche nr. 643 din 16-22 iunie 2016
Pe serpentine, spre after school jpeg

Nu e ușor să ajungi în satul Urși, comuna Stoilești, din județul Vîlcea. Trebuie să ai o mașină de teren, care să facă față unor drumuri alambicate și întortocheate. E un soi de probă inițiatică să reziști hurducăturilor și hăurilor, ce-i drept, nu chiar uriașe, ce se cască pe alocuri. La Urși, odată ajunși, am prins exact momentul cînd un grup mărișor de copii (vreo douăzeci) ieșeau, cu învățătorul în frunte, din clasa lor, și așa, aliniați, se duceau să se spele pe mîini. Apoi intrau într-o sală de clasă unde o doamnă de serviciu super-înmănușată și dotată cu halat le punea pe mese caserole și cutițe de plastic, albe și sterile. Înainte să se așeze în bănci, copiii au rostit tare și răspicat „Tatăl nostru“. Apoi s-au uitat rapid în caserole și, pentru că era 1 Iunie, s-au bucurat să găsească acolo cîte o felie de pizza. Motiv pentru care au dat repede pe gît supa de la felul întîi.

Acesta este, în fiecare zi, ritualul copiilor de la Urși după ce-și termină orele obligatorii. Rămîn să mănînce, apoi, tot acolo, la școală, sub îndrumarea celor doi învățători, își fac lecțiile. După care urmează alte activități, de la sport la desen și piese de teatru. Un after-school la țară, făcînd parte din proiectul „Pîine și Mîine“, conceput de World Vision și a cărui etapă-pilot a fost finanțată de Lidl. Un after-school în premieră în mediul rural.

Despre program ne povestește mai multe Ioana Niță, directoarea școlii. În­tîi aflăm cîte ceva despre localitate și despre oamenii care trăiesc acolo: „Stoileștiul cuprinde mai multe sate așezate destul de departe unul de celălalt și în poziții geografice cam nefavorabile. În gospodăriile proprii, oamenii se ocupă mai ales cu agricultura: creșterea animalelor, cultivarea porumbului, pomii fructiferi, în special prunii. Ca nivel de venituri, sînt familii modeste, avînd în vedere că această ocupație nu prea realizează un profit pentru familia respectivă. Copiii au posibilități restrînse. Cu toate acestea, nu avem cazuri nici de abandon școlar, nici de absenteism. Părinții au înțeles, în majoritatea cazurilor, că doar dacă ai lor copii frecventează școala pot să-și asigure un viitor. Avem 130 de copii la această școală, dar mai avem și școala primară Geamăna, cu 20 de elevi, și grădinița Urși, cu 50 de preșcolari, și grădinița Geamăna, cu 13 copii. Din fiecare clasă există cîte una, cu excepția clasei a III-a. Sînt puține familii care lucrează în oraș, distanța e mare, sînt 30 și ceva de kilometri, abonamentul e scump. Mai sînt și familii care comercializează produsele agricole, dar tot puține. Puțini părinți lucrează în străinătate.“

e ce au copiii de aici nevoie de after-school? „Pentru că părinții lor nu au un nivel de cultură încît să-i ajute să-și pregătească temele. Nivelul lor e mediu sau submediu. Majoritatea au făcut opt clase, sînt și unii care nu și-au terminat școala. La after-school nu se rezumă numai la a-și face temele, își dezvoltă și abilitățile, inclusiv de comunicare. Au Internet la școală, acasă nu au toți. Laboratorul de informatică l-am îmbunătățit tot cu sprijinul ­World Vision.“

Confortul școlar al copiilor e rezultatul unor eforturi concentrate ale comunității: „În aceste proiecte nu doar primim, ci și oferim. Și părinții vin cu ceva: noi am pus prizele, apoi draperii, copiii au făcut prăjituri pe care le-au valorificat în curtea școlii, și am strîns bani din care am cumpărat o tablă ecologică.“

Mîncatul în grup își are rostul lui: „Aici se și învață să se servească masa frumos. Acasă nu au felurile 1, 2 și 3, ci, în general, unul singur. Și nici igienă alimentară nu au. Poate mănîncă o supă sau un ou în tigaie, asta e ce știu părinții. Randamentul școlar al unui copil care e hrănit zilnic corect e altul decît al unuia care nu e. Sub coordonarea cadrului didactic, merg să se spele pe mîini. La ei acasă au WC-ul în curte, apa de la fîntînă. Nu au canalizare, băi în casă. Se încălzesc cu lemne. Au o plită cu sobă, unde gătesc, dar și dorm…

La after-school mai au activități artistice, pictează. Două dintre grupe pregătesc o piesă de teatru. Au activități sportive, cu mingea… Stau pînă la ora 15, apoi vine microbuzul să îi ia. Orele s-ar termina altfel la 12.“

Cum se pot „măsura“ efectele orelor de după program? „În rezultatele școlare și în comportamentul lor. Altfel, acasă se mai duc cu vaca… Avem și copii buni printre ei, care ajung studenți. Sînt patru eleve studente la Medicină, la București, avem și la Sociologie…“

Copii și învățători

Stau de vorbă și cu Gabriel și Larisa, doi dintre copiii de la after-school. Gabriel: „Din clasa întîi sînt la școala asta. Acum sînt într-a patra. Mîncăm, ne facem temele, apoi luăm o pauză. Cel mai mult îmi place cînd ne facem temele, pentru că nu ni le mai facem acasă. E mereu cineva cu noi. Scriem singuri și, dacă nu știm, ne ajută domnul învățător. O jumătate de oră îmi iau temele. Am matematică, română, engleză, științe. Desenăm. Orice vrem noi. Apoi plecăm acasă. E plăcut să mănînci cu atîția copii împreună. Mai ieșim și afară să ne jucăm: fotbal, handbal. Cînd ajung acasă, unde am Internet, mă pun pe un joc cu tractoare. Aduc și duc marfă.“

Larisa: „Cel mai mult îmi place că ne facem temele. Îmi place româna. Să scriu. O poezie mi-a plăcut mult: «Freamăt de codru». Cu descrierea naturii. Mi-a mai plăcut Mica sirenă. Întîmplările care au fost. Am cărți, cîteodată îmi mai cumpără și mama din Vîlcea sau împrumut de la bibliotecă. Acasă, cînd ajung, mai stau cu fratele meu mai mic. Și mai învăț. Am și Internet. Îmi place un joc cu o pisică, care mănîncă, doarme…“

Cei doi învățători, Ilie Neamțu și Emil Monceanu, ne povestesc despre dificultățile lucrului cu copii de niveluri diferite și dovedesc un entuziasm vizibil pentru montarea pieselor de teatru.

Ilie Neamțu: „Predau la Urși la clasa a doua. Proiectul acesta e binevenit pentru că le asigură copiilor o masă caldă, cînd părinții merg la treburile lor, unii la cîmp. În al doilea rînd, facem o grămadă de activități. Teme scrise, în general. Cel mai mult ne solicită sprijinul la matematică, la comunicare facem mai multă citire – povestesc în scris sau rezolvă anumite exerciții de limbă. Rezolvăm și testele de evaluare națională. Avem și copii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale), dar și unii cu nivel bun și mediu. Celor cu CES le dăm teme pe-nțelesul lor. Acești copii au probleme diagnosticate. Vreo doi nici nu puteau să vorbească, la început. Alții nu te înțeleg cînd le spui ceva. Nu țin minte literele. Ar trebui să avem un cadru de sprijin, pentru că sînt astfel de copii și la clasa întîi, și la cea pregătitore, sînt cinci, s-ar putea face o grupă. Chiar dacă le dai ceva de lucru, trebuie să revii la ei după cinci minute. Se poate, de multe ori, să nu poți lucra cu ceilalți. E dificil.

Facem jocuri sportive. Mai lucrăm la o piesă de teatru cu Făt-Frumos cînd era mic. Ceva avangardist, la ordinea zilei, adaptat la ce e acum. Mai găsim și noi cu ce să-i costumăm, ne-am descurcat cu forțe proprii și cu ajutorul părinților. Piesa este o compoziție a unei colege, Daiana Nica, învățătoare la Școala nr. 4 din Vîlcea. Facem și arte vizuale, desen, pictură. În funcție de anotimp, de sezon, de zile speciale. La muzică îi învățăm cîteva cîntece în plus și cîteva dansuri: «Alunelu», «Hațegana», în perechi, frumos.

Citesc cărțile pe care noi le recomandăm. Povestirile tradiționale, Creangă, basme, poeziile lui Eminescu. Le găsesc și pe Internet, și la biblioteca școlii. Profesorul de română le-a dat și el  cărți. Și le cerem părinților la ședințe. Folosim și Internetul. Avem și manual digital, punem lecțiile și pe laptop.“

Emil Monceanu: „Copiii se scoală la 6, vin cu autobuzul, la 12 termină, apoi iar au activități pînă la 15. Trebuie dirijat totul cu tact, încît să nu-i obosim, să vină în completare și să fie o plăcere. Nu vom substitui activitatea de pregătire a lecțiilor de către părinți, dar vom coordona într-un fel sau în altul totul încît să-i și învățăm să învețe. Activitățile le adaptăm la ceea ce se petrece în momentele respective. Activități ale primăverii, de pildă. Avem activități secvențiale, săptămînal, practic.

Sînt mulți părinți care au luat copii în plasament. Dacă îi adaptăm la învățămîntul de masă, facem un lucru important. Acum am trei astfel de copii, colegul are doi. Dar se adaptează. Nu e bine să selectăm copiii. Lucrăm cu ei diferențiat. Așa ni i-a dat Dumnezeu. Odată, cînd îi puneam pe copii să rezolve ceva pe rînd, am sărit o fetiță cu probleme, dar copiii mi-au semnalat ime­diat: „Domnule profesor, ați trecut de Vicki!“ Au primit-o în colectivitate.

Am dramatizat «Scufița Roșie», «Ca­pra cu trei iezi». Sora mea  a scris piesele. Cu roluri, cu cîntece și de toate.“

Dăscălița de la Geamăna

Ajungem și la Școala Geamăna, mică, cu o sală de clasă și una de grădiniță. Dar vie, plină cu desenele copiilor, cu icoane făcute de ei. Cum intri acolo, chiar te simți într-un alt teritoriu, al unei vîrste colorate și imaginative.  Cîțiva dintre părinți vin să-și ia co­piii mai mici, pe cei de grădiniță, mai devreme. Unii dintre ei au probleme serioase de sănătate și dificultăți financiare reale. Se descurcă și ei cum pot, iar ajutorul școlii e binevenit. Maria Cimpoieru e una dintre mame. „Am doi copii aici. Unul la școală, unul la grădiniță. Amîndoi stau la programul de after-school. Denis și Antonio. Așa am mai mult timp liber pentru mine. Să fac curățenie, să pregătesc masa. Cînd vin, copiii mă mai ajută la treburile casnice, cu grădinăritul. Vin cu lecțiile făcute. Cu banii ne descurcăm mai greu. Soțul lucrează la negru, în construcții, pe ici, pe colo. Depinde de lucrarea pe care o are. Eu nu lucrez. Nu avem un venit fix.

La școală sînt mulțumită de dom­ni­șoara învățătoare, se ocupă de ei. Copilul cel mare era timid, plîngăcios și s-a schimbat enorm, că s-a ocupat mult domnișoara de el. Copilul de la pregătitoare deja a început să citească. Cel mic spune  că vrea să se facă doctor ca s-o facă bine pe mami – că am probleme de sănătate pe sistem nervos. Ceilalți încă nu sînt hotărîți.“ Celălalt părinte cu care stau de vorbă e un tată. Situația lui e și mai grea decît a doamnei Cimpoieru: crește singur doi copii, ambii cu probleme grave de sănătate. Și e pensionar.

Nicolae Marin: „Am doi copii. Un băiat în clasa a șaptea și o fetiță în clasa 0. Caut să mă descurc cu ei. Sînt doar eu. Că mama lor e bolnavă psihic. Programul lor? Dimineața se obișnuiesc să-și facă patul, să se spele, să mănînce. Le fac ce le place lor. Le cam plac cartofii prăjiți. La școală îi ia mașina. Cel mare are epilepsie și tulburări de comportament. Are 13 ani. Fetița a prins și ea o depresie. O ajut și pe ea, ca și pe maică-sa. Am avut serviciul în învățămînt, la școala de cooperație, maistru. Acum sînt pensionar, am 67 de ani. Pensia e 1080 de lei. Animale am, da’ puține, porci, păsări. Vacă am avut și nu mai avem, că nu prea mai are cine să se ocupe de ea. Avem teren cultivat cu porumb și zarzavaturi. Eu mă ocup, că nu are cine să mă ajute. Sînt mulțumit de programul de after-school. Acasă e destul de greu să mă ocup de ei. Acolo ne mai uităm la televizor, mai pregătim lecțiile, mai mult fetița, deși și ea, ca și băiatul, obosește repede. Nu am pe nimeni să mă ajute, părinții mei au murit. Dacă omul nu trece prin necazuri, nu simte că trăiește.“

Din poveștile părinților se conturează deja portretul domnișoarei învățătoare, Mihaela Bercu. O văd „în acțiune“, cu copiii, și simt că e unul dintre oamenii care chiar au vocație pentru învățămînt: se poartă cu ei ferm, dar afectuos, mereu binedispusă. Dacă nu m-aș teme de locuri comune, m-aș gîndi la „Dăscălița“ lui Goga în variantă actualizată.

Mihaela Bercu: „Sînt învățătoare la Școala primară din satul Geamăna. Lucrez de mai mult timp cu patru clase simultan. Am ținut ore și la două clase simultan. Doar într-un singur an am avut o singură clasă și a fost o fericire, mult mai relaxant. Acum lucrez cu clasa pregătitoare, clasa a doua, a treia și a patra. Clasa întîi nu avem. De 15 ani sînt în învățămînt și lucrez simultan de 12 ani. E greu, dar am făcut rost de mai multe table și acum fiecare clasă e cu tabla ei. De obicei îi orientez cu băncile către tablă. Cei de clasa a patra au chiar două table, depinde de cît de mult exersăm, pentru că de multe ori sînt două persoane în același timp la tablă. Trebuie să lucreze și individual, și față-n față cu tabla, să „comunice“ cu ea. În clasa a treia și a doua sînt puțini copii, în clasa pregătitoare sînt șapte și în a patra zece. Atîta timp cît o clasă are activitate directă, le predau, ceilalți au deja fișe de lucru sau scriu pe caiete, fac ceva mai ușor, care nu necesită atenție sporită din partea mea. După ce mă ocup de  o clasă, îi las pe respectivii copii să lucreze individual și trec la altă clasă. Corectez ce au făcut, îi las și să aleagă, să aibă ideea de a negocia cu mine, trec la individual și tot așa, prin circuit. Pînă  la finalul orelor. Patru-cinci ore în fiecare zi.

Situația nu s-ar putea rezolva în nici un fel, pentru că acum numărul de elevi pe clasă s-a mărit, este de 12 sau 15. Celelalte școli sînt departe. Situații de felul ăsta sînt în toată țara. Dintotdeauna. Inclusiv eu am fost elevă a unui învățător cu patru clase simultan. Copiii de aici sînt din familii cu venituri medii și mai puțin decît atît. Unii părinți sînt plecați în străinătate și copiii au rămas cu bunicii. Sînt familii în care lucrează doar un singur părinte, și unele în care nu lucrează nici unul organizat, sînt sezonieri sau zilieri. Unii dintre ei se bazează pe ajutoare. Fac și agricultură, deși aici nu‑ți poți vinde produsele și să ai un venit consistent.

La after-school tot eu mă ocup. Programul a început pe 18 aprilie, în Săptămîna Altfel, atunci a fost un fel de tatonare. După vacanța de Paști am pornit cu pași mici, pentru că nu mai auzisem, la țară mai ales, de un astfel de program. Am făcut un schimb de experiență cu Școala nr. 4, din Vîlcea, am văzut ce se face acolo, ne-a plăcut. Avem și un orar de activități acolo. Nu e fix, dacă într-o zi e ploaie și nu putem face sport, nu facem; sau dacă într-o zi copiii vor altceva, facem și altceva, desigur, pe lîngă teme. Temele le iau mai mult de o jumătate de oră, scriem o parte, apoi ne jucăm, ne relaxăm, și iar facem. Îi las pe ei să facă, eu îi ajut, dacă nu știu, ieșim și la tablă dacă e nevoie. Practic, se continuă activitatea din clasă, mai lejer, pe grupe, pe echipe. Copiii își confruntă rezultatele, văd unde au greșit. Învață să lucreze individual. Acasă nu mai cer sprijinul părinților, vor să-și scrie singuri ce le mai rămîne.

Proiectul nostru de astăzi este despre prietenie, și-au pus mîinile pe o hîrtie și le-au decupat și apoi le-am lipit laolaltă. La capitolul teatru, ultima dată am făcut Prietenii sănătății, pentru că tot vorbim de sănătate și igienă înainte de masă. Și-au ales fiecare personajele după cum au crezut de cuviință: Virus, Bacterie, o fetiță care nu se spăla, nu se pieptăna și pleca la joacă, niște copii care au admonesta­t-o pentru asta, Apa, Pieptenul, Săpunul, toți copiii au fost implicați, unii chiar numai prin mimică și gestică, dar au avut acolo, un rol al lor.

În general, avem proiecte tematice: vorbim despre o temă, cum a fost Prietenia, citim despre asta, găsim poezii și ne gîndim cum am putea noi simboliza prietenia. Apoi familia, ce ar putea conține familia, case, obiecte, persoane, hobby-uri…

Vocația? Pentru că am avut un mentor, un învățător bun, o doamnă dirigintă bună, un pedagog bun. Cred că mai ales fetele pot urma calea asta. Băieții își doresc să fie polițiști, zugravi, șoferi, și unul chiar bucătar. Dintre fete, vor să fie medic, designer, coafeză, învățătoare, actriță. Aici voi rămîne cît timp va fi nevoie de mine. Încă mai sînt copii. În viitor nu se știe.“

Foto: D. Drumea

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?