Pe Dumnezeu nu L-am învăţat la şcoală

Diana TRĂNCUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 455 din 1-7 noiembrie 2012
Pe Dumnezeu nu L am învăţat la şcoală jpeg

Am 18 ani. Am auzit poveşti despre vremurile în care religia era interzisă în şcoli. Mi-au spus ai mei că ei L-au cunoscut pe Dumnezeu din rugăciunile bătrînilor, din icoanele pe care ei le ştergeau de praf în fiecare zi şi în faţa cărora îngenuncheau. Ei, bătrînii, nu credeau în altcineva, nu ştiau nimic despre doctrine sau ideologii, nu le era frică să-L iubească pe Dumnezeu. Făcuseră asta o viaţă întreagă. Eu nu ştiu cînd L-am cunoscut pe Dumnezeu. Ore de religie am avut de cînd am deschis Abecedarul. Acolo, la catedră, a fost mereu cineva care a vorbit frumos despre El. Din păcate însă, doar atît. În clasele primare, ne aminteam de Dumnezeu prin rugăciunile pe care le învăţam pe de rost. Le recitam ca pe „Somnoroase păsărele“, repede, uitînd să respirăm, pentru că eram mici, emoţionaţi şi fricoşi. Ne închinam la sfîrşit pentru că aşa trebuia. Şi ne aşezam în bancă, răsuflînd uşuraţi că scăpasem de o aşa corvoadă.

Şcoala generală a venit cu multă teorie, cu pagini multe, dictate, învăţate pe de rost. „Sfînta Treime“, „valorile creştinului“, „Cele 7 Taine“ au rămas probabil titluri uitate în caiete de clasa a VI-a. Atunci contau însă pentru noi. Aşa ne scoteam nota. Ironia e că, azi, profesorii se chinuie să ne înveţe cum se-nvaţă. În schimb, noi am învăţat de mici să fim papagali. Chiar şi la religie...

Pe la 13 ani, ţin minte că voiam să-L caut pe Dumnezeu în biserică. Şi am început să merg din ce în ce mai des. Şi mă rugam, probabil să-mi cumpere ai mei ceva. Sau să mă placă băiatul pe care-l plăceam. Mă rugam, crezînd că Dumnezeu e numai ochi şi urechi, că îşi notează toate dorinţele mele stupide. La şcoală mi se spusese că, dacă sînt ascultătoare, Dumnezeu mă ajută. Aşteptam ajutorul, în naivitatea mea...

Învăţasem la religie şi despre post. Că e datoria oricărui creştin adevărat. Ne întrebau profesorii dacă ţineam post, de Paşti, de Crăciun, făcîndu-ne uneori să ne simţim vinovaţi în cazul în care răspundeam negativ. Eu ţineam, uneori, o săptămînă, două. Mă abţineam de la dulciuri cu stoicism, iar ai mei mă invidiau. Eram mijlocitorul lor spre mîntuire. Am primit note de 10 pentru că profesorul ne vedea în noaptea de Înviere la biserică. Nu îndrăzneam să reacţionăm în vreun fel. Eram prea ruşinoşi.

Adolescenţa a alungat însă practicanta din mine. Cînd ai vise îndrăzneţe, cînd te îndrăgosteşti în fiecare zi, cînd crezi că eşti buricul pămîntului, cu greu te mai gîndeşti la Dumnezeu. Cu adolescenţa, a venit şi liceul, cu alte ore de religie, dar şi cu mai multă energie, mai multă personalitate şi infinit mai mult tupeu. Cu glasul blînd, cu privirea caldă, doamna profesoară se chinuia să ne vorbească despre Dumnezeu, pe un fundal zgomotos, destul de încărcat de nepăsare. La liceu însă, am făcut ceva nou. L-am tipărit pe Dumnezeu pe multe coli, după ce L-am scos rapid de pe Wikipedia. Aşa ni se cerea. Şi ne conformam. Nu că ne-am fi dorit să fim notaţi altfel.

Tot în liceu am început să împart preoţii şi creştinii pe categorii. Pentru că am văzut preoţi coborînd din Mercedes. Creştini înjurîndu-se în mari îmbulzeli la sărbători importante. Pentru că am văzut născîndu-se afaceri în biserici. Probabil de-asta eu nu L-am cunoscut pe Dumnezeu la şcoală. Pentru că nu-i poţi învăţa despre Dumnezeu pe copiii sau pe adolecenţii care văd astfel de lucruri în jur. Tu, ca profesor, oricît de blînd, de bun sau de calm ai fi, nu ai credibilitate. Oamenii, în general, au uitat că, deşi rare, încă există suflete frumoase, care predică pe cărări de munte, care se roagă neîncetat, făcînd din preoţie o vocaţie, şi nu o meserie. Au uitat că există şi creştini. Simpli şi ascunşi. Au uitat că există biserici mici, lipsite de termopane şi de calorifere, unde cerul se uneşte cu pămîntul.

Dumnezeu nici nu se învaţă la şcoală. Orele de religie sînt cultură generală, atunci cînd profesorul are norocul să fie ascultat măcar de patru elevi. Patru elevi care vor şti ce e „Sfînta Treime“, ce sînt „valorile creştinului“ sau „Cele 7 Taine“. Vor şti mai mult decît ceilalţi, dar cel mai probabil nu-L vor învăţa pe Dumnezeu. Într-o lume mult prea pragmatică, într-o societate prea coruptă, prea săracă, prea grobiană, se vor întreba, în primul rînd, dacă Dumnezeu există. Mie una mi-e frică de neexistenţa lui Dumnezeu. Nu am un creier creat pentru ştiinţă. De-asta refuz să cred că totul în jurul meu e doar ştiinţă. Eu L-am cunoscut pe Dumnezeu în oameni care s-au ridicat, în copii care s-au născut, în mame care au dat şi au iertat, în adolescenţi, ca mine, care au luptat mai mult decît o voi face eu vreodată.

Şi nu doar eu L-am cunoscut pe Dumnezeu.

Daniela e colega mea. Ne cunoaştem şi ne-am înţeles bine încă din clasa a IX-a. Are un suflet mare, ambiţie cît cuprinde, şi deşi a optat pentru profilul uman, are un creier priceput la toate, inclusiv la matematică sau fizică. De multe ori, am crezut că e un geniu. Pe lîngă toate astea, Daniela mai are şi parapareză spastică. Sau, pe înţelesul tuturor, o deficienţă locomotorie care nu-i permite să străbată distanţe mari sau să urce scările fără să fie ajutată. Părinţii o aduc dimineaţa la şcoală, iar după ore o aşteaptă întotdeauna un taxi. Aşa s-a născut. Şi cu toate astea, nu a fost marginalizată niciodată, pentru că e o fire prietenoasă, dar mai ales pentru că – spune ea – Dumnezeu i-a fost întotdeauna aproape.

Daniela L-a cunoscut pe Dumnezeu mai întîi prin bunicii ei. Apoi, în şcoala generală, spre deosebire de mine, s-a apropiat şi mai mult de El, la orele de religie, pentru că doamna ei profesoară le prezenta fiecare lecţie cu entuziasm şi organiza adeseori excursii cu tematică religioasă, la mănăstiri sau la locaşuri de cult.

Dar tot greutăţile au ajutat-o să conceapă altfel relaţia dintre ea şi Dumnezeu. Problema ei a adus-o spre rugăciune, iar azi Daniela vorbeşte cu emoţie despre Dumnezeu, spunînd că El este un sprijin continuu şi o sursă de iubire necondiţionată şi mai ales de răspunsuri, atunci cînd nu le poţi găsi nicăieri altundeva. Vara asta, de exemplu, a fost destul de dificilă pentru ea. A avut momente de rătăcire, pentru că ştia că termină liceul şi nu avea prea multe opţiuni pentru facultate. Atunci, deşi pare imposibil pentru unii dintre noi, s-a rugat. Şi într-o zi s-a hotărît: Limbi străine. Se gîndeşte că poate va avea şansa să lucreze de acasă, să facă traduceri şi chiar să dea meditaţii. Apoi, tot vara asta, un reprezentat al unei firme mari, în căutare de distribuitori pentru produsele lor, i-a oferit un loc de muncă. Acum, în perioada liceului, dar şi la facultate, şi poate şi după. A lucrat trei săptămîni, după care a hotărît că deocamdată bacul este o prioritate, mai ales că se poate întoarce oricînd.

În ciuda tuturor, Daniela mai face un lucru care pe mine m-a uimit. Înoată. Acum trei ani, s-a născut în ea ambiţia asta şi de-atunci a tot căutat un antrenor bun şi răbdător. Nu a primit însă ajutorul de care ar fi avut nevoie. Acum două luni, a auzit de un bazin de înot nou. Mama ei a primit o listă cu toţi antrenorii şi a ales întîmplător unul dintre ei. În două luni, deşi la început ezita să intre în apă, Daniela a învăţat două stiluri de înot: crawl şi spate. Antrenorul ei i-a dat încredere şi, cel mai important, a avut răbdare.

A trecut prin atîtea. Şi spune că toate i s-au întîmplat exact cînd trebuia. E sigură că lui Dumnezeu îi datorează fiecare succes al ei, fiecare om bun pe care l-a întîlnit. Spune că oamenii nu-şi dau seama că lucrurile care îi fac fericiţi vin de Sus şi că uneori răspunsurile pe care le căutăm întîrzie să apară. Dar ele vin întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu.

Andra, pe de altă parte, are o altă poveste. S-a născut, ca noi toţi, creştin-ortodoxă. Familia ei nu i-a insuflat niciodată dragostea pentru Dumnezeu, şcoala – nici atît. A crezut întotdeauna în El, deşi nu-L cunoştea prea bine. Acum vreo doi ani însă, Andra a început să-şi pună întrebări. Spune că a devenit conştientă de propria moarte, dar şi de trecerea timpului. Pentru cei mai sceptici dintre noi poate părea ciudat, dar s-a întrebat dacă religia ei este cea adevărată. Ea crede că nu e normal să ne închinăm la icoane şi statui cînd una dintre porunci nu admite existenţa chipurilor cioplite. Nu înţelege nici de ce creştinismul este considerată o religie monoteistă, din moment ce există Sfînta Treime. Şi nici cum poate un copil să se nască păcătos din cauza greşelilor primilor Părinţi (Adam şi Eva). Andra spune că răspunsurile pe care le-a primit, de la profesori sau de la preoţi, nu au mulţumit-o. A continuat să caute şi spune că a găsit răspunsurile în islam, o religie universală. Şi s-a convertit, dintr-odată. În islam, fiecare persoană este responsabilă pentru greşelile sale, neexistînd păcatul strămoşesc. Nu există intermediari (sfinţi, Fecioara Maria) între om şi Dumnezeu. Musulman înseamnă supus lui Dumnezeu. Sau, în arabă, lui Allah. De altfel, Andra are un uşor regret pentru faptul că lumea face diferenţe între Allah şi Dumnezeu.

Acum, Andra crede, mai mult decît a făcut-o vreodată, în ceva. Se roagă de cinci ori pe zi, ţine post, merge la moschee în fiecare vineri. Îşi acoperă capul de fiecare dată cînd iese din casă. Părinţii ei au sprijinit-o, spre surprinderea sa, şi i-au respectat decizia. Încă ia parte la orele de religie şi spune că e chiar fericită cînd descoperă lucrurile pe care le au în comun cele două religii. Andra L-a cunoscut pe Dumnezeu altfel. Sau L-a cunoscut de două ori. De fiecare dată cînd îşi spune povestea, se luminează toată şi pare că are o pace sufletească pe care mulţi o caută, indiferent de religie. Pînă la urmă, acum se simte mai împlinită şi mai împăcată cu ea decît a fost vreodată.

Îl învăţăm singuri pe Dumnezeu. Cînd ne e cel mai greu, din păcate. Sau cînd ne e teamă. Ce ne învaţă ei despre Dumnezeu? Nu ne mai învaţă nimic. Sîntem învăţaţi azi să materializăm totul. Profesorilor, preoţilor, oamenilor care mai cred încă, le e frică să le vorbească adolescenţilor despre Dumnezeu. Ignoranţa poate, în fond, să devină batjocură. Şi nu vor să fie batjocoriţi. Nici nu merită.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.