Pe drumuri...

Publicat în Dilema Veche nr. 619 din 24 decembrie 2015
Pe drumuri    jpeg

„P e drumuri“ este o expresie des întîlnită în documentele secolului al ­XVIII-lea. A fi „pe drumuri şi pe uşile altora“ are semnificaţia de sărăcie extremă, de insecuritate şi oglindeşte lipsa oricărei legături afective cu lumea, comunitatea, vecinătăţile. Cam asta se întîmplă şi cu drumurile noastre de ieri sau de astăzi: aparţin tuturor şi, de fapt, nimănui.  

„Ţara este frumoasă, cînd nu ninge, nici nu plouă“ – remarca îi aparţine lui Alexandre Maurice Blanc de Lanautte, conte  d’Hauterive, secretar al lui Alexandru vodă Mavrocordat Firaris (1785-1786). În cîteva cuvinte, francezul d’Hauterive prinde foarte bine esenţa drumurilor româneşti (şi nu numai) din acele vremuri. Deşi esenţiale pentru comerţ, aprovizionare și mobilitatea locuitorilor, drumurile nu constituie o „prioritate“ pentru stăpînire. Cu excepţia oraşelor mari, şi aici mă refer la Bucureşti şi Iaşi, ţara umblă pe drumurile ştiute şi bătute de obişnuinţele vremurilor. De altminteri, aceste domnii efemere nici nu ar avea timp să-şi pună în aplicare proiectele rutiere, chiar dacă ele ar exista. Aşa că domnii fanarioţi îşi concentrează întreaga energie asupra drumurilor din capitale, acolo unde îşi desfăşoară activitatea, dar… 

Ioan vodă Caragea (1812-1818) are ideea pavării celor patru drumuri principale care străbat Bucureştiul, şi probabil că lucrările or fi început. Găsim chiar un consorţiu Freiwald-Hartel care cîştigă proiectul de pavare a oraşului. Ghinion, însă: în loc să treacă la treabă, tovarăşii de drum se ceartă pe drumuri… Prin celelalte oraşe şi tîrguri, lucrurile avansează şi mai lent.

Cam aşa se văd lucrurile şi cînd este vorba de întreţinerea acestor drumuri. Iată un pitac de la 15 octombrie 1810, emis de marele agă al politiei Bucureştiului: „Pentru murdalîcurile ce se fac pe podurile şi uliţele tîrgului, fiind acestea un lucru nesuferit atît la vedere, cît şi mai vîrtos aducător de spurcăciunea aerului, din care se şi pricinuieşte vătămarea sănătăţii norodului, n-au fost nebăgată în seamă îngrijirea cu a se pune telali de au strigat ca fieştecare să cureţe murdalîcul ce s-ar face înaintea prăvăliei sau a casei şi curţii sale. Dar ori din lenevire, sau de vreo neînprilejire văd că această îngrijire prea puţin loc prinde“.

Abia Regulamentele Organice, prin secţiunea inginerească, au proiecte măreţe pentru drumurile Țărilor Române: şosele, poduri, zăgazuri, drumuri cît mai mari şi cît mai multe etc. Or, de la proiect la practică e o cale lungă şi e nevoie de multe intervenţii şi imbolduri. Străinii, ce au afaceri în diferitele oraşe şi tîrguri (de la consuli la agenţi comerciali, de la negustori la sudiţi) au reprezentat, ieri ca şi astăzi, un factor important de presiune pentru ridicarea acestor drumuri. Prosperitatea şi buna funcţionare a afacerilor lor se leagă de o infrastructură funcţională. Şi tot de drumuri bune depinde şi buna funcţionare a serviciului poştal. Consulul austriac Timoni şi consulul rus Rücman intervin pe lîngă vodă Ghica cerîndu-i să zorească ridicarea drumurilor de care depinde buna funcţionare a poştelor. Presiuni face şi consulul austriac Wallenburg pe lîngă Mihai vodă Sturdza, căruia îi cerea să facă cît mai repede şoseaua ce lega Iaşiul de graniţa cu imperiul austriac. Comparaţiile cu presiunile exercitate de Renault pentru un drum care să lege Craiova de restul lumii îmi vin în minte… 

Ocîrmuirea punctează, ca întotdeauna, necesitatea acestor proiecte de care se leagă acum, în prima modernitate, supravieţuirea economică şi politică a principatelor. Mihai vodă Sturdza vorbeşte de „lenevirea ocîrmuirii“ care n-a ştiut să „tragă cel mai bun folos din înlesnirile ce Regulamentul au hărăzit spre acest sfîrşit“. 

De la adoptarea Regulamentelor Organice şi pînă la adoptarea unui nou proiect de „regularisirea părţii tehnice în Principat“ trec nu mai puţin de şapte ani, în care lucrurile se schimbaseră pe ici, pe colo, dar insuficient. Şi asta pentru că noile ocîrmuri vizau facerea acestei imense infrastructuri pe seama populaţiei: micii proprietari sau marii proprietari trebuiau să ridice poduri şi zăgazuri peste apele de pe domeniile lor, sătenii trebuiau să lucreze la drumurile şi şoselele ce treceau prin satele lor, orăşenii trebuiau să refacă caldarîmul pe uliţele lor. Greu de urnit la lucru o asemenea populaţie în mare parte săracă, în mare parte deloc dornică să contribuie la clădirea unui bun public. 

La 1840, se face o evidenţă cu toate uliţele (din Bucureşti) care au început să fie pavate sau doar pietruite cu începere de la 1836, împărţite fiind pe două categorii, „săvîrşite“ şi „nesăvîrşite“. Se poate observa că unele, începute de vreo patru ani, nu trecuseră încă pragul de „săvîrșite“, cum ar fi Podul Mogoşoaiei, Podul Caliţei sau Podul Tîrgului de Afară. Dar, dacă aşa stau lucrurile în primul oraş al Ţării Româneşti, tîrgurile de provincie abia de­ se ivesc printre arborii unei ruralităţi excesive. Nu degeaba exclamă cu năduf Manolache Drăghici: „Ținutul Dorohoiului, întru care este, Dorohoiul, nu departe de obîrşia Jijiei, un tîrguşor, care de mai multe sute de ani avîndu-şi întemeierea, nu au făcut nici o propăşire în rînduielile orăşieneşti şi nici gîndeşte să facă“. La Dorohoi, ca şi aiurea, oamenii preferau să meargă pe potecile lor, lăsîndu-i pe alţii să imagineze drumuri… 

Medicul Constantin Caracaş crede că românii nu au spirit civic şi nici nu prea sînt interesaţi de ceea ce e dincolo de poarta casei lor. Din acest motiv, nimic nu durează, podurile nu sînt întreţinute, podinile se fură, noroaiele sînt ocolite, norodul înjură Puterea, Puterea emite alte şi alte pitace, dar nimeni nu are de gînd să dreagă drumul: „Acest popor necioplit se dă lenei şi pentru lucrările de utilitate publică. Drumurile neîngrijite ajung uneori impracticabile din cauza gropilor şi a noroaielor; şi cu toate că din această pricină pătimesc ei însăşi şi vitele lor, totuşi niciodată nu pun mîna să dreagă drumul sau vreun pod stricat, deşi ar avea la îndemînă materialul trebuincios. Dacă guvernul face vreun drum sau pod, ori îl face vreun particular generos, se ruinează repede din neglijenţă, sau îl strică într-adins, furînd materialul pentru trebuinţele lor. De aceia nici un lucru bun public nu durează“.

Aşa o fi, dacă, o sută de ani mai tîrziu, medicul Pompei Samarian ajunge la aceeaşi concluzie: măsuri s-au tot luat, dar niciodată n-au fost puse în aplicare, astfel încît „nu se schimbă decît oamenii care le dictează şi cei care nu vor să le execute“.

Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860,

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.