Patriotism de abecedar

În toamna lui 2009 s-a întîmplat să locuim – eu, Mircea şi băieţelul nostru, Gabriel –, vreme de şase luni, la Berlin. Am ajuns în septembrie şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l înscriem pe copil la şcoală. O să trec peste stresul iniţial – după o foarte serioasă verificare psihologică şi medicală a copilului, făcută încă de la început, a trebuit să mai completăm nu ştiu cîte hîrtii pe la tot felul de instituţii – , ca şi peste primele săptămîni de şcoală, cînd am descoperit că un copil de şase ani se poate juca în clasă, are lego pe măsuţele de pe coridor, iar în curte îl aşteaptă vreo trei tobogane. Scrisul nu vine ca o corvoadă, fiindcă grafia este foarte simplificată: literele de mînă seamănă, cum e şi firesc, cu cele de tipar. Orele de sport sînt o plăcere, iar ieşirile în parcul din apropiere au ritmicitate.

Colectivul era format din douăzeci de copii, majoritatea avînd altă etnie decît cea germană. De aceea, cînd am fost întrebaţi de religie, am crezut că-i o simplă formalitate. Oricum, ortodox nu contează, ne-a spus directoarea, şi-a bifat ceva într-un tabel. Din săptămîna următoare, Gabriel a început să facă un curs de Cunoştinţe despre societate sau cam aşa ceva, ceea ce părea rezonabil, atîta vreme cît ţara de împrumut îi era deocamdată destul de opacă. Cu germana mea onomatopeică, am reuşit să aflu într-un tîrziu că doar o parte dintre copii se duc la ora cu pricina. Şi ceilalţi? am întrebat. Sînt împărţiţi la orele de religie catolică sau religie protestantă, după opţiune. Deci ăsta era motivul pentru care colegii lui Gabriel aveau nume îndeosebi musulmane!? La puţin timp după această discuţie, Gabriel a început să participe la orele de religie... catolică.

Cum binele nu ţine niciodată prea mult, am hotărît să-mi pregătesc copilul pentru şcoala care îl aştepta în ţară. Cumpărasem nişte abecedare şi nişte caiete de lucru pe care aveam să-l învăţ literele noastre caligrafice – vă mai amintiţi oare volutele H-ului sau G-ului de mînă? Cîtă vreme au stat nedeschise, ne-au părut prietenoase, deşi pe coperta unuia dansau nişte şobolani respingători, dar cînd am dat să intrăm în castelul literelor, n-am trecut nici măcar de primele trepte. Hîrtie proastă, ilustraţie proastă, rime şchioape, propoziţii agramate şi, în cazul manualului preferat de foarte multe învăţătoare, tipărit de Editura Aramis şi scris de Cleopatra Mihăilescu şi Teodora Piţilă, o lipsă totală de imaginaţie. Din acesta, mimînd un apus avînt patriotic şi rîzînd în hohote, ne-am amintit, cu glas tare, următoarele: 

„Despre români 

Patria mea se numeşte România. Cîmpuri întinse sunt acoperite cu lanuri de cereale. Petrecerile câmpeneşti sunt o încântare pentru români. Ei se mândresc cu patria lor.

Poetul Eminescu era mândru de Romania. El a cântat în versuri minunate pământul românesc.“ (lecţia de la litera â, cu următoarele ilustraţii: harta României, steagul tricolor, un pîrîu repede de munte, clădirea Circului, un ţăran cu snopi de grîu în braţe, trei poze înghesuite cu Enescu, Brâncuşi şi Eminescu, o ţărancă torcînd şi, ultima, o horă ţărănească); 

„Iancu Jianu

Iancu Jianu era un voinic de pe Jiu. Tatăl lui era boier. Jianu se săturase de lăcomia boierilor. El a jurat că îi va ajuta pe săraci. A luat drumul codrului. Acolo a alcătuit o oaste ajutat de prieteni. A luptat cu vitejie împotriva oamenilor răi. Boierii şi slujitorii lor se temeau de el. Iancu Jianu era iubit pentru curajul lui.“ (lecţia de la litera j);

„Pictorul Nicolae Grigorescu  

Nicolae Grigorescu este cel mai cunoscut pictor român. El a copilărit în oraşul Câmpina. De mic a admirat peisajele. A pictat mai întîi icoane. Apoi a studiat pictura. Carul cu boi este unul dintre minunatele lui tablouri.“ (ghiciţi dvs. litera!)

„George Enescu 

Geta şi Eugenia sînt colege. Geta merge des acasă la Eugenia. Aceasta cîntă la pian. Acum ascultă împreună un disc. Opera se numeşte Rapsodia Română. Este compusă de George Enescu. George Enescu a cîntat la vioară şi la pian. El a compus opere minunate despre patria noastră. Enescu a dirijat în concerte. A dus numele României în întreaga lume.“ (să fie oare ge?); 

„Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare a fost domnitorul Moldovei. El îşi iubea ţara. Era viteaz în luptă. Duşmanii ameninţau pacea Moldovei. Ştefan aduna oastea. Se ducea fără frică la luptă. După fiecare victorie el înălţa cîte o mănăstire. Ştefan cel Mare este preţuit de popor pentru faptele lui de vitejie.“

Deci nu mică mi-a fost mirarea cînd, după aşa texte ludice, Gabriel, acum în clasa a doua, m-a întrebat: Ce însemnă cuvîntul patrie? Şi ce sînt aceia tătari? Pesemne că noi, cei care ne jucam mai des de-a tătarii şi de-a fasciştii, eram mult mai patrioţi decît micuţii de azi.

Ioana Nicolaie este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa, O pasăre pe sîrmă, a apărut la Editura Polirom.