Patrimoniul pe înţelesul copiilor - interviu cu Adriana SCRIPCARIU

Publicat în Dilema Veche nr. 584 din 23-29 aprilie 2015
Patrimoniul pe înţelesul copiilor   interviu cu Adriana SCRIPCARIU jpeg

Adesea, agresiunile împotriva patrimoniului nu sînt produse din rea-voinţă, ci din necunoaştere. Nu ştim să (ne) preţuim valorile. Nu ştim să identificăm şi să apreciem patrimoniul. Educaţia pentru patrimoniu e o prioritate pentru Adriana Scripcariu.  

Cînd şi cum v-aţi gîndit la redactarea unui manual de Patrimoniu?

Sînt istoric de artă şi mamă. Cînd am început să descopăr copiilor mei frumuseţile pe care le regăseam în meseria mea, mi-am dat seama cît de interesante şi atractive pot fi astfel de cunoştinţe în plan educativ, atîta timp cît te străduieşti să le scoţi din zona unui limbaj tehnic şi să faci perceptibilă căldura vieţii care le însoţeşte. Totul a început într-o veche vatră de olari, la Piscu, în judeţul Ilfov. Aici m-am stabilit cu familia mea în anul 2006. Am găsit copiii satului, care nu ştiau nimic despre istoria lor culturală locală. Cinci ani de-a rîndul am organizat pentru ei şcoli de vară şi tabere de explorare a patrimoniului cultural al altor sate, pentru a-i face conştienţi de valorile locului lor natal. Aşa am început să povestesc copiilor despre patrimoniu. Într-o casă veche de paiantă le ţineam mici seminarii de istoria artei, pe înţelesul lor, cu proiecţie de imagini. Din aceste lecţii s-a născut întîi

şi, odată cu ea, conştiinţa că istoria artei trebuie repovestită pentru copii. Au urmat apoi două manuale despre patrimoniul cultural local, judeţele Ilfov şi Braşov. Gîndirea a fost simplă, nimic nou în fapt, dar, din păcate, un demers în mare parte uitat. În avalanşa de informaţii acumulate de-a valma, copiilor le lipseşte tocmai capitolul atît de important de familiarizare serioasă cu valorile spaţiului cultural natal. Ştiu prea puţin despre ce se întîmplă în alte ţări europene, dar în România aşa este. Un paradox: copiii acestei generaţii ştiu multe despre planete îndepărtate şi animale bizare din junglă şi puţin, adesea nimic, despre bogăţia spirituală de lîngă ei. De aceea, cărţile noastre sînt realizate într-un concept zonal, pe judeţe. Sînt gîndite pentru a fi parcurse de-a lungul unui an şcolar, în cadrul orei de disciplină opţională. Sînt împărţite în patru tipuri de lecţii: noţiuni generale despre patrimoniul cultural, monumente istorice, sărbători, meşteşuguri. Desigur, este un material interdisciplinar în care se împletesc istoria, religia, etnografia, literatura, artele plastice. Informaţia este însoţită de multă imagine fotografică şi desene de copii. Grafica este dinamică, potrivită şcolarilor. Primii mei cititori sînt chiar propriii copii. Ei mă ajută să îmbunătăţesc materialul astfel încît să fie cît mai pe înţeles. Ei desenează şi creează rebusuri. Sîntem o echipă. 

Dincolo de aceste manuale, ce învaţă copiii în şcoală despre conservarea şi valorificarea patrimoniului local şi naţional? 

Prin materiile impuse în curricula naţională, din păcate, aproape nimic. Vag, tangenţial, ocazional, acolo unde profesorii sînt ei înşişi pasionaţi de subiect. Dar mulţi, vai, nu sînt! Pe alocuri, prin ONG-uri care activează în această zonă de interes, copiii mai au acces la astfel de informaţii, adesea într-un cadru extraşcolar. Am avut în anul 2014 o experienţă foarte relevantă. Am organizat o „Zi a patrimoniului cultural“ în cinci licee ale Capitalei. Au fost instituţii de toate rangurile. Peste tot am găsit tineri şi profesori interesaţi. Peste tot am găsit mirarea în faţa acestei lacune, inacceptabilă din punctul meu de vedere. O moştenim din perioada comunistă. Dascălii înşişi se tem de acest subiect pentru că spun că nu îl stăpînesc. Ca un pandant, vă povestesc o altă experienţă pe care am avut-o în Italia, în cadrul unei expoziţii de patrimoniu românesc. Am fost invitaţi să animăm cultural un spaţiu în beneficiul comunităţii româneşti dintr-un orăşel italian, Pescara. Cum se gîndeau ei că pot cîştiga simpatia comunităţii locale care îi găzduia?  Arătîndu-le ceva din cultura lor de acasă. Atunci am cunoscut copii italieni care învăţau despre patrimoniu din primul an de şcoală. Au rezonat spontan la frumuseţea unor exponate etnografice româneşti, ceea ce arăta, da, că simţul lor estetic fusese educat de timpuriu. Dacă dorim o generaţie sensibilă la frumuseţea culturii şi a patrimoniului, trebuie să o creştem în acest spirit. 

Care e metoda ideală de predare a lecţiilor despre patrimoniu? 

N-aş putea spune că am ajuns la o metodă pe care să o consider ideală. Ceea ce ştiu însă sigur este că metoda clasică, cea în care aşteptăm de la copii să acumuleze o cantitate mare de informaţie adesea lipsită de conexiuni pentru ei, nu aduce nimic bun. Cărţile mele nu sînt gîndite pentru a fi învăţate pe dinafară şi nici neapărat parcurse exhaustiv pe durata unui an şcolar. Sînt mai degrabă îndrumare pentru a descoperi frumuseţea patrimoniului. Sînt exerciţii de a observa, de a înţelege un fenomen cultural, de a iscodi o imagine sau un context antropologic. Cînd ţin o lecţie despre patrimoniul cultural o fac prin întrebări, prin observarea unor obiecte sau monumente. Răspunsurile se configurează din aproape în aproape, cu ajutorul copiilor. Încerc să desluşesc pentru ei mesajul formelor şi al culorilor, cu cuvinte simple şi cu analogii cunoscute lor. Fixăm cunoştinţele prin schiţe de obiect sau de monument, prin jocuri de cuvinte, prin mici experimente meşteşugăreşti. 

În ce măsură sînt conştienţi tinerii de necesitatea conservării şi îngrijirii clădirilor şi a monumentelor de patrimoniu?

Din păcate în mică măsură. Pentru că şcoala nu le dă prea mult în această direcţie, pentru că valul este atras mai degrabă de nou, atitudinea tinerilor depinde direct de ceea ce au primit în familie. Şi aici ajungem la lacunele generaţiei mature. Totuşi, să ştiţi, generaţia părinţilor şi a profesorilor de azi este încă foarte sensibilă la frumos. Sînt între ei mulţi care au gustat încă în copilărie frumuseţea simplă a traiului la ţară. Mulţi suspină după castronul de lut, războiul de ţesut, soba bunicii, ziua de sărbătoare şi identifică deîndată în zona etnografică ceva drag care le deschide sufletul. De aici se poate extrapola către monumentul istoric. Românii au încă sensibilitate şi spirit justiţiar atunci cînd simt că au de apărat ceva valoros. Dar aceste sentimente stau parcă ascunse sub un strat gros de praf. Dacă s-ar conştientiza faptul că toate acestea ţin pînă la urmă de un spirit civic sănătos, de ataşamentul cetăţeanului faţă de bogăţia spirituală a ţării sale, de un respect de sine profund subminat în prezent de abundenţa falselor valori, poate că mai marii educaţiei româneşti ar aduce în programe şi acest subiect: patrimoniul cultural naţional.

Cum a fost primit acest manual de către copii?

Copiii care se întîlnesc cu aceste cărţi sînt de obicei încîntaţi. „Dacă am avea şi noi aşa manuale... ”, spunea unul dintre ei. Pentru mine reacţia este încurajatoare. Bine primite sînt cărţile noastre mai ales în familiile preocupate de transmiterea către copii a acestui bagaj spiritual, care găsesc greu informaţii puse cap la cap, ilustrate şi explicate pe înţeles. La lansarea cărţii noastre despre judeţul Braşov, un istoric local spunea că astfel de manuale ar trebui să existe în orice casă în care cresc copii. Pînă atunci, ne străduim cu paşi mici să dovedim în fiecare an că se pot scrie cărţi şcolare prietenoase despre patrimoniul cultural. Poate în viitor va apărea şi în sistem omul providenţial care să deschidă uşa acestei iniţiative.

Adriana Scripcariu este istoric de artă. Autoare a mai multor manuale şi suporturi de curs despre patrimoniul cultural local şi naţional (http://patrimoniupentrucopii.piscu.ro/

a consemnat Matei MARTIN  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: „Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat”
Ideea că trebuie să bem doi litri de apă pe zi este una răspândită, dar nu întotdeauna adevărată. Conform specialiștilor, această recomandare nu se aplică tuturor și poate fi chiar dăunătoare în anumite cazuri.
image
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
O adevărată perlă ascunsă, cu o istorie bogată, cu vestigii unicat în Europa și peisaje de vis, acest județ din nordul României este o destinație ideală pentru cei care doresc să se bucure de natura sălbatică, de călătorii spirituale aparte.
image
Imagini cu presupusul criminal al dentistei din Brăila. Cum arată bărbatul și ce detalii au scos la iveală medicii legiști FOTO
După trei zile de la uciderea doctorului stomatolog Marina Gavril în propriul său cabinet din Brăila, polițiștii încă nu au reușit să dea de urma criminalului, însă în mediul online au apărut primele imagini cu presupusul făptaș.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne