Pasiuni mici, pasiuni mari

Publicat în Dilema Veche nr. 508 din 7-13 noiembrie 2013
Pasiuni mici, pasiuni mari png

Încă de pe timpul „celor şapte înţelepţi“ ai Greciei, omului şi mai ales omului politic i s-a cerut să fie raţional, adică să-şi stăpînească umorile şi pasiunile, dacă doreşte să trăiască bine, respectiv să guverneze bine. Şi tot de atunci a fost certat cu regularitate de filozofi cînd nu a făcut-o. Să aibă filozofii dreptate? Mizeria – mai ales a politicienilor şi a politicilor acestora – să fie oare iraţionalitatea?

Uneori, mă gîndesc că este o oarecare neînţelegere aici şi că am fi datori, înainte de orice, să pricepem mai bine ce este acela un „comportament raţional“. Asta pentru a şti dacă chiar lipsa de raţiune e ceea ce ne supără cel mai mult la politicieni. Atunci, ce înseamnă „comportament raţional“? Înseamnă, cred, ca, fiind date anumite premise şi avîndu-se un anumit scop, să se raţioneze astfel încît, prin mijloacele alese, să se ajungă în mod cît mai sigur la acel scop. De exemplu, dacă se consideră că medicina e de mare folos în vindecarea bolilor, este un comportament raţional ca, dacă mă simt rău şi vreau să mă vindec, să mă duc la doctor, şi nu la un şaman. Pe de altă parte, dacă premisa acceptată e că descîntecele vindecă bolile, aşa cum consideră „popoarele naturii“, comportamentul raţional e să mă duc la şaman sau la o vrăjitoare. Dimpotrivă, este iraţional ca, fiind date premisele respective, fie omul modern, fie primitivul să adopte alte strategii în scopul vindecării.

Şi acum, să revenim la oamenii politici. Oare Victor Ponta, cînd şi-a plagiat teza de doctorat, cînd, apoi, a plagiat încă vreo două cărţi, a acţionat iraţional, şi asta este ceea ce trebuie să-i reproşăm? Mă îndoiesc. Premisele fiind ceea ce sînt în România, şi nu în Germania, calculul său, pentru a obţine cît mai mult fără muncă, a fost corect: mai întîi, putea spera că tutorele său, Adrian Năstase, va ajunge preşedinte. Şi chiar dacă n-ar fi ajuns – cum s-a întîmplat –, putea afla de la sociologi că plagiatul nu este recunoscut drept delict grav la nivelul conştiinţei populare. Apoi, putea paria în mod rezonabil pe relativismul moral atît de răspîndit la noi, inclusiv printre intelectuali; pe scurt, avea toate motivele să considere că, şi în ipoteza cînd plagiatul său va fi dat de gol, amicii săi vor putea spune, mai întîi, că a fost o răzbunare politică, apoi că şi alţii au plagiat, apoi că, „în conformitate cu standardele din trecut“, plagiatul nu e plagiat. Pe scurt, dacă scopul său era să rămînă popular fie şi prin impostură, era raţional să spere că şi astfel va continua să fie popular. Şi a fost. N-a raţionat just Ponta?

Sau să luăm evenimentele din vara lui 2012. Planul „puciştilor“ de a scăpa de Traian Băsescu a fost perfect raţional, în termenii de mai sus: a fost bine calculat, pe etape. Se baza pe laşitatea şi venalitatea cunoscute ale unor politicieni. A avut rapiditatea recomandată de Machiavelli însuşi, în situaţia cînd se vrea eliminarea fără replică a inamicilor. (Să nu-mi spuneţi că Machiavelli nu era raţional!) A existat şi un plan B, dacă planul A – referendum fără prag – ar fi eşuat din cauza presiunilor UE: fraudarea participării, organizată meticulos de Dragnea, după cum afirmă DNA. În totalitate, planul a fost remarcabil şi a fost la un pas de a-şi atinge scopul. Vara toridă şi concediile i s-au pus în cale, la fel ca iarna rusească lui Napoleon şi furtunile Mării Nordului în calea Invicibilei Armade. Faptul că au pierdut nu-i face nici pe Ponta, pe Antonescu sau pe Dragnea mai puţin raţionali decît i-a făcut înfrîngerea pe Napoleon sau pe Filip al II-lea. Viaţa e supusă hazardului şi, la urma urmelor, se întîmplă uneori ca cel care îşi caută sănătatea la medic să aibă mai puţin succes decît cel care şi-o caută la vraci.

În general, împrejurarea că foarte mulţi oameni politici şi funcţionari publici din România au ales să fie corupţi e un comportament raţional, în condiţiile date pînă de curînd şi avînd în vedere scopurile acestor politicieni. De cele mai multe ori, aceşti oameni puteau nota că faptele lor sînt urmărite încet de procurori, că termenele se înmulţesc nelimitat, că, uneori, faptele se prescriu, că pot dispune de cei mai buni avocaţi, că judecătorii achită sau condamnă cu suspendare, că amicii politici exercită presiuni. În acest caz, a fi corupt, cînd vrei să ai putere şi avere cît mai uşor, e un comportament raţional şi, dimpotrivă, a nu fi astfel, avînd aceleaşi scopuri, pare o prostie şi o nebunie. E adevărat că în ultimul timp s-au înmulţit pedepsele cu închisoarea, ceea ce – dacă continuă – s-ar putea să redefinească comportamentul raţional şi ca generaţia de după Năstase, Voiculescu, Dragnea, Fenechiu, Voicu, Becali să se comporte diferit. Dar asta e altceva. Pe scurt, vreau să spun că un comportament raţional înseamnă o bună adaptare la mediu: avem un mediu de infractori şi borfaşi? E raţional, atunci, dacă vrei să cîştigi cît mai lesne un loc fruntaş, să fii infractor, şi e iraţional să fii altfel.

„Asta-i cinism!“ veţi spune. Fireşte. Dar cred că cinismul acesta ne învaţă ceva:

Reproşul fundamental la adresa oamenilor politici nu trebuie să fie că se comportă în diferite situaţii iraţional şi că se lasă învinşi de pasiuni şi sentimente. În fapt, majoritatea lor se comportă raţional în mediul existent, fiind nişte „animale“ bine adaptate. Viciul lor nu e excesul de pasiuni, ci excesul de pasiuni mici, meschine, în locul unor pasiuni generoase şi mari. Am văzut: raţionalul se defineşte în raport cu atingerea scopului. Or, scopul este pus de pasiuni şi credinţe, nu de raţiune. Socrate refuză să fugă din închisoare prin mituirea paznicilor şi sfidarea legilor şi va muri ingerînd cucuta. „Iraţional!“ va striga cinicul. Desigur, dar numai dacă scopul omului este viaţa cu orice preţ. Or, ştim că, pentru Socrate, mai presus decît viaţa era abţinerea de la rău în orice condiţii; pe de altă parte, el considera că fuga pe ascuns din închisoare este un rău. Socrate, aşadar, a procedat raţional, avînd în vedere premisele şi scopul său, numai că acesta era diferit de acela al omului care, în aceeaşi situaţie cu el, ar fi fugit, salvîndu-şi viaţa. Socrate ar fi procedat iraţional, numai dacă, continuînd să aibă scopul său, ar fi fugit totuşi. Iar scopurile, precum spuneam, nu sînt date de raţiune, ci de pasiuni şi credinţe care, împreună, produc valorile care contează pentru noi şi ne modelează caracterele.

Aşadar, necazul cu omul politic (şi cu noi toţi, la urma urmelor) este lipsa de altitudine a scopului propus, şi nu iraţionalitatea mijloacelor pentru a-l atinge: el vrea cu orice preţ să se adapteze la mediu şi de obicei nu-i lipseşte inteligenţa s-o facă. Pasiunile lui, care îi dictează scopul vieţii, sînt să fie repede bogat, să-şi chivernisească repede tribul, să aibă imagine bună, indiferent de conţinut. Pasiuni meschine, mediocre, ziceam, vrednice de caractere inferioare, dar bine adaptate. De multe ori va reuşi, uneori va şi eşua, precum Adrian Năstase. Reuşitele acestor oameni sînt cenuşii, iar eşecul lor – o slabă consolare pentru observator. Cu totul altceva se întîmplă cu cei, foarte puţini, care încearcă să schimbe mediul, fie şi numai din pasiunea pentru numele bun pe care îl vor lăsa posterităţii. Aceştia le apar celorlalţi nu o dată drept nebuni sau periculoşi şi e evident de ce: dacă reuşesc, mediul schimbat va redefini condiţiile generale ale acţiunii raţionale, îngreunînd adaptarea celorlalţi. Eşecul lor, dacă nu altceva, rămîne măcar pilduitor; dar reuşita lor – oricît de rară – e braţul care mută din loc istoria.

Andrei Cornea este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.