Paşi mărunţi spre îmbătrînirea românească

Publicat în Dilema Veche nr. 195 din 3 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pornesc de la o radiografie a unei zile din viaţa mea. Mă trezesc confuz şi uşor îngrijorat. O pornesc cătinel, trecînd bariera ibricului de cafea, a ştirilor de dimineaţă, şi mă văd în final făcînd treabă. Multă treabă. Pînă cînd, pe înserat, sfîrşesc pe o canapea, dormitînd la televizor sau bîiguind cîteva cuvinte fără şir, la o întîlnire cu prietenii. Îmi imaginez că acesta ar putea fi pattern-ul de desfăşurare a întregii mele vieţi. M-am născut confuz, am parcurs obligatoriile repere, uşor îngrijorat. Voi face multă treabă şi voi sfîrşi, pe înseratul existenţei, lîncezind sau proferînd incoerent şi anacronic cîteva învăţăminte de care nimeni nu va mai avea nevoie. Îmi imaginez asta şi mă îngrozesc. Bătrîneţe, boală deasă Mi-e foarte greu să îi găsesc, în acest moment al existenţei mele, vreo utilitate cohortei de bătrîni care ne împresoară. Sînt înconjurat de oameni tineri, iar cele cîteva excepţii se integrează grupului meu pentru că au un spirit tînăr, pentru că sînt neverosimil de vivace şi ascuţiţi la minte. Ceilalţi există în ceaţă, la oraş plîngîndu-se de pensiile mici, iar la ţară aducînd în discuţie unica lor avuţie, aerul curat, "că aşa ca la noi, aici, nu se respiră niciunde". O masă statică, pe care o percep resentimentară şi frustrată, venind în întîmpinarea groazei mele de final de viaţă, cînd şi eu voi fi riscînd să nu înţeleg nimic din problemele globale de atunci, din parascoveniile mai abitir decît Second Life-ul sau noua revoluţie netsexuală. Cum rămîne însă cu bătrînul înţelept? Cu bunicuţul cald, care îmi aducea laptele pe bicicletă de la două sate distanţă? Cu bunica care trăgea cîte o ştampă de palincă în fiecare dimineaţă, ca medicament? Aceste personaje îmi par depărtate, dintr-un alt ev. Acum nu am parte, de cele mai multe ori, decît de un fluviu văicăreţ, şters îmbrăcat, de Lăzăreşti de-ai lui Puiu, ursuzi, insipizi şi nefericiţi. Asta mi se pare a fi mainstream-ul bătrîneţii la români. Izvorul de înţelepciune S-ar putea să mă înşel. Să privesc totul printr-o grilă indecentă sau obraznică. Simt însă că sînt unul dintre aceia care susţin sistemul de pensii (pentru că lucrez) şi care şi-au cumpărat mai mulţi bătrîni decît au nevoie. E mai corect să mă disociez de această perspectivă emoţională. Pentru că nu fac decît să răspund în oglindă discursului lor de tipul "viaţa-astăzi-e-grea". Şi îmi rămîne întrebarea: de ce nu pot fi ei fericiţi? Pentru că mă tem că şi eu o să ajung acolo. Bătrîneţea ar trebui să fie o vreme a bilanţurilor. A încununării, şi nu a resentimentului. Pentru asta însă, destinul unor generaţii ar fi trebuit să fie altul. Şi nu a fost. OK. Toţi o ştim. Dar de ce totuşi nu pot fi ei împăcaţi cu asta? Înmormîntarea rostului Avem în română un cuvînt foarte frumos - "rostul". Cred că bătrîneţea îi dă posibilitatea omului să contureze aria semantică şi experienţială a acestui cuvînt. Mai mult decît atît, cred că descurajarea bătrînilor de la noi vine tocmai din absenţa (subiectivă sau obiectivă) a acestui rost în viaţă. Au fost utili la construirea unei societăţi în care nu au crezut, la final, decît puţini. Şi-au găsit un rost parţial şi nesigur, într-o tranziţie obositoare şi injustă. Iar acum, îşi trăiesc vidul, de cele mai multe ori singuri, cărînd solemn coroane din flori artificiale care vor blinda mormîntul rostului lor în viaţă. Foarte puţini dintre ei au recuperat un alt model. Cluburile de seniori sînt rare. Vacanţele spre destinaţii exotice - inaccesibile. Nepoţii - nerecunoscători, copiii - ocupaţi sau plecaţi, hăt, departe. Numai junghiurile, antihipertensivele şi televizorul par să fie la îndemînă. Soluţii de îmbătrînire Mă gîndesc că totuşi au soluţii la îndemînă. Socrul meu, spre exemplu, merge la un club. Într-un cartier oarecare dintr-un mare oraş, cîţiva pensionari, plictisiţi de lîncezeală şi de bere, îl descoperă pe Goga, recitînd şi impresionîndu-se la avînturile lui patetice. Asta mi s-a părut o veste grozavă. De un an, clubul lor rezistă şi le dă altă dimensiune decît dandiaconescutv. Mi-ar plăcea să-şi găsească mai multe astfel de jucării. Să decolmateze sursele de sociabilitate şi să nu continue să sape la şanţul cutei de pe frunte. Pentru că multe dintre aceste surse nu cer resurse materiale exorbitante. Doar o nouă atitudine. Asta m-ar face mai fericit. Să-şi trăiască viaţa pentru ei, şi nu pentru ceea ce ar fi putut fi dincolo de regrete. Din acest motiv, în seara asta mi-aş dori să fac ceva special. Să mă bucur că mi-au rămas încă cîteva ore înainte de somn, cu care pot face ce vreau. Dacă citesc, să citesc. Dacă privesc în ochi pe cineva de care îmi pasă, să îl privesc în ochi cu toată energia şi dăruirea care mi-au rămas. Sper să fac ceva cu bătrîneţea mea, aşadar. Şi să nu mă calific la decrepiadă fără echipamente, public şi entuziasm.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.