Paseism bine temperat, preludiu fără fugă

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Paseism bine temperat, preludiu fără fugă jpeg

„Dumneavoastră cum vă considerați, progresist sau paseist?”

M-am întrebat năstrușnic cum ar fi ca, la un interviu pentru vreun post sau la unul banal, ori la întîmplare într-un test obscur sau chiar într-o conversație ușoară între prieteni, să ți se ceară să răspunzi serios la această chestiune. Întrebarea însăși mi se pare de un haz nebun, întreaga situație, aiuritoare de-a dreptul, noroc că e doar un exercițiu ludic (și cu-atît mai potrivit pentru lentoarea de început de an): „Prietenii dumneavoastră ne-au mărturisit că v-au auzit de cîteva ori manifestîndu-vă nostalgia față de anumite epoci istorice. Am vrea să vă întrebăm, vă considerați paseist?”. În eventualitatea că te-ai declara un idilic admirator al valorilor trecute, scenariul ar presupune deopotrivă rugămintea de a arăta motivele pentru care te fascinează o anumită perioadă istorică: „Avem date că priviți cu admirație către epoca lui Alexandru cel Bun, ca domnul Eminescu. De ce vă atrage? Vă credeți paseist?”.

Îmi imaginez fețe rătăcite sau contrariate de întrebare sau de termen, dar și, dimpotrivă, ironic-înțelegătoare, după cum îmi pot imagina răspunsuri evazive – Nu știu, hm, nu cred – sau, după caz, elaborate – Avînd în vedere capcanele camuflate și riscurile pe care le prezintă produsele tehnologiei de vîrf, precauția ar fi necesară –, dar și prompte și categoric negative: Nu, dom’le, nici vorbă. Cu greu îmi pot imagina răspunsuri ferm-afirmative, un răspuns ca desigur, nu se poate altfel nu cred că ar putea fi asumat. Mă tem că persoanele atrase irepresibil de trecut, aflate fiind sub seducția spiritului conservator (deseori și retrograd), nu mai reușesc să perceapă diversitatea sau contemporaneitatea, cu atît mai puțin conviețuirea dintre retro și neo. Greu de înțeles, un alt Sandu Napoilă Ultra-retrogradul, surd la noutate și incapace de schimbare, ar incomoda pe oricine.

Termenul de „paseism” vine la pachet, de obicei, cu cel de „idilism”, nu e de mirare nici că întoarcerea permanentă spre alte epoci presupune reverența în fața trecutului și nici că nostalgia și regretul după epoci glorioase se asortează cu admirația – romanțioasă, idealizată – îndreptată spre unul sau mai multe „timpuri de aur”, așa le explicam liceenilor mei, mai mult în treacăt și fără să insist. De fiecare dată, contextul era mult mai generos, aveam de lămurit fie trăsăturile romantismului, fie, peste o vreme, poporanismul sau sămănătorismul, ele însele destul de expediate de programa aferentă vremurilor, așa că paseismul rămînea probabil suspendat, era doar o caracteristică, o trăsătură printre multe altele, așa că nu știu cîți dintre noi o băgau în seamă prea mult.

La urma urmei, de ce ar fi făcut-o, nu e deloc grozav să trăiești vremuri sofisticate tehnologic și monden, iar tu să te preocupi de cele trecute, indiferent cît de glorioase vor fi fost ele. Pentru mine era important ca termenul de „paseism”, odată înțeles în linii generale, să îi ajute pe elevi să-i asocieze corect, în operele romanticilor, bunăoară, motivul glorificării trecutului, asociat simetric criticii prezentului, dar și – în alte rînduri și cu alte valențe – în opera lui Sadoveanu, de pildă, pledoaria indirectă pentru societatea patriarhală și tradiția validantă, admirația pentru gloria lui Ștefan cel Mare sau tema alienării urbane șcl. În fine, termenul apărea destul de rar, dar era primit cu deferență rece, așa cum ai primi un oaspete mai rigid și mai pretențios, senior aflat într-un fel de vizită obligatorie, scurtă și politicoasă, de complezență.

Pînă acum cîtva timp nici măcar mie nu mi-a trecut prin cap că m-aș putea întîlni cu paseismul altfel decît tangențial sau asociat unor termeni-umbrelă aflați în programă, în dicționare sau în cărți. Preludiul va fi fost cînd spuneam, mai în glumă, mai în serios, că ce îmi place mie cel mai mult și mai mult la spațiul cultural pe care îl știu totuși cel mai bine, ori e mort, ori e istorie. Nici cînd am început să scriu povestiri despre doamne născute la începutul secolului trecut, cărora le intenționam figuri eterice, maniere elegante, ținută elaborată sau aer maiestuos, dar desuet și vetust, insinuînd, în ciuda ironiei, admirația către un veac apus, nici măcar atunci nu m-a vizitat, autoreferențial, termenul de paseism, de parcă valabilitatea lui semantică ar fi încetat, paradoxal, odată cu timpul, sau de parcă aplicabilitatea lui ar fi inoperabilă subiectiv sau personal.

S-a întîmplat de curînd să bănuiesc că paseismul nu m-a ocolit, dimpotrivă. În mare parte, cred că mi s-a tras de la obiceiul de a mă îndrăgosti de anumite cuvinte sau expresii. Cum alții fac o pasiune pentru, să zicem, kangoo-jumping, sky-diving sau escaladă, numismatică sau filatelie, așa mi se întîmplă mie în fața anumitor vorbe sau expresii, o bucurie pe care numai pasionații și colecționarii o pot înțelege. Nu cred ca „paseism” să fi fost unul dintre cuvintele de care m-am îndrăgostit, deși de-a lungul vieții au fost nenumărate care au venit din seculi trecuți. (Încep să regret că nu am făcut un dicționar subiectiv al cuvintelor de care m-am amorezat sau un fel de clasor sau de insectar, în care să le prind pe vecie, ca dovadă a focului la inimă pe care mi l-au stîrnit, dar nu e timpul trecut.) Am observat că am o relație de amiciție tandră și îndelungată cu anumite cuvinte, mai ales cu acelea care denumesc obiecte (azi) rare sau stări caraghioase. Obiecte utilizate rar sau deloc în timpurile prezente sau – și mai interesant – stări subtile, trecute cu vederea sau ignorate, deloc rare totuși, dar care, surprinzător, nu apar frecvent în limbajul contemporanilor sau, în orice caz, nu cu aceeași frecvență cu care apăreau în trecut. Am început să mă întreb dacă nu cumva am ajuns la denumirea lor tocmai pentru că mi-am căutat răgaz (ca-n alte vremi) să le observ. Curios, le-am găsit numele înregistrate în memoria altor timpuri. Acum știu răspunsul: am preluat anumite cuvinte și expresii din secvențe, episoade și fragmente ale realității altor spații sau vremuri pentru că doar acolo le-am găsit înstăpînite în explicațiile pe care le căutam.

Nu-i vorbă, eu încă am nevoie de mucarniță, pentru că încă folosesc lumînări în sfeșnic, măcar la mesele festive dacă nu și altfel, e tare bine cînd și-nghesui capul lumînării, fumul și mirosul în clopoțelul mic de metal, dar și de presse-papier și de coupe-papier, pentru că (încă mai) scriu (și) cu cerneală, așa cum am nevoie de cuțit de brînză sau de pește, de furculiță pentru desert, de ancărul din timpul prînzului sau de o bouillotte în serile friguroase. Zic că am o bluză en cœur și o fustă biais, că un anume material e crêpe-de-Chine sau că o anume culoare-variantă de cenușiu e gris-souris, gri-șoarece, că așa am apucat de la bunica Dida și nu știu cum altfel să le semnalez adecvat prezența. După cum spun șleau dacă văd un șanț în noroi uscat sau în zăpadă înghețată din care nu iese ușor roata unei mașini sau darabană unei tobe mici, și de aici îmi e mai la îndemînă să le folosesc și altfel: cu cineva care vorbește direct, fățiș, vorbesc pe șleau sau cuiva care ar bate vreo tobă mică, dar mai ales cînd împrăștie un secret, că bate darabana.

Unele expresii, mai ales cele care păstrează cuvinte ieșite din uz, ca – aleg la întîmplare – „brînci”, „rînă”, „ciur”, „dîrmon” sau „bojoci”, mă interesează în mod deosebit, mi se pare minunat să vezi cum expresia se luminează de sensul cuvîntului păstrat ca în cuib. A munci pe brînci (greu, cu rîvnă) e ușor de înțeles dacă știi că „brînca” însemna „mînă” (cuvîntul încă se folosește în graiul maramureșean), după cum a sta așezat sau culcat într-o rînă (oblic, strîmb) devine și mai clar dacă știi sensul de „coaste”, „șale” al substantivului. Înțelegi că strigi tare cînd o faci din toți bojocii, pentru că „bojoc” e „plămîn (de animal)”, dar și că a trece prin ciur și prin dîrmon înseamnă a trece printr-o selecție serioasă, pentru că dîrmonul era o sită cu găuri mari, iar ciurul, una cu cu găuri mici.

Anumite expresii mă salvează de-a dreptul, chiar dacă solitar și naiv. De pildă, atunci cînd mă întristez la gîndul retrospectiv că, într-o anumită situație, nu am avut prezența de spirit de a fi răspuns adecvat, că replica necesară a venit mult prea tîrziu și mă copleșește regretul, faptul că starea aceasta are o denumire – l’esprit d’escalier – mă consolează, îmi alină indispoziția momentană, iată, e omenește, îmi zic, au mai pățit-o și alții. La fel de salutar e și să știu că nu numai eu întîmpin dificultăți la alegere în fața unei bogate oferte, embarras du choix se numește și apare exact în astfel de situații, să nu dramatizăm, e un fapt comun, ajung să îmi spun. Despre earworm deja nu mai are rost să detaliez, e un fapt mult prea bine cunoscut, dar ce mirare a fost în adolescență – cînd nu scăpam de o melodie care rula în cap la nesfîrșit –, pînă să aflu cum se numește și că se întîmplă și la case mai mari. Nu că dacă am aflat cum se numește nu se mai întîmplă, dar e reconfortant să crezi că, odată cu denumirea, vine și iluzia că fenomenul e sub control.

Dacă la aceste cuvinte și expresii am ajuns pentru că le-am cules din realitatea altor timpuri (acută cîndva, pală astăzi) – și dacă asta are legătură și cu un fel de paseism –, acesta fie tributul.

Prin ce mecanism providențial a reintrat în vizor termenul de paseism, nu mai e important acum, ci faptul că am conștientizat că umbrele-i și intenția acaparatoare nu trebuie neglijate. Presupun că dacă nu-ți pui problema, de-abia atunci începe să fie o problemă. Cum să nu fie, dacă începi să-ți dorești să trăiești în altă epocă? Admiri obiecte, oameni și atitudini din vremi apuse, iar dacă asta e pentru îndreptarea celor prezente, fie. Dar dacă refuzi tot ce e în prezent, dacă te nemulțumește schimbarea, dar și ritmul ei, dacă nu-ți dai seama că trăiești în altă paradigmă, ba chiar faci un titlu de glorie din a idealiza lumea de pe vremea copilăriei tale, familiare și casnic-protectoare, nerevolute, și prin asta, comode, dacă dai ochii peste cap și sucești din nas la un device care, activat doar prin voce, te poate plimba rapid și eficient prin toate articolele enciclopediei internautice, dacă nu frisonezi la o pereche de căști complet antifonante sau la o pereche de ochelari de soare care te ajută să vorbești și la telefon, dar și să-ți asculți muzica dorită, atunci ai pierdut trenul (și ai și luat-o pe jos în sens invers). Dacă nici asta nu te interesează și nu te uimește, atunci e bine să te întrebi serios pe ce lume trăiești. Și mai ales, pe ce timpuri. Să te întrebi dacă nu ai început cumva să îngroși rîndurile celor care spun „pe vremea mea” ca apoi să descrie nostalgic situații și lucruri anacronice (deci anapoda cu drumul). Dacă nu cumva ai căzut din propriul timp în altul. Momentul în care îți pui problema ar trebui să fie salvator. Altfel, riști să fii conservator, poate refractar, chiar neofob. De îndată ce ți-ai dat și luat seama, e posibil să îți temperezi aerul intransigent și asperitățile, tonul aprig și aerul atotștiutor, ba mai mult (și-ncă mai frumos), e posibil să ți deschidă o cale spre cei – mai tineri, mai proaspeți, mai adaptați – din jur. Și asta nu poate fi decît benefic.

„Dumneavoastră cum vă considerați, progresist sau paseist?”

Ca să închei jocul propus și seria variantelor de răspuns, aș spune că, pînă la urmă, mi-ar fi grozav de simpatice răspunsurile care ar trăda semnele unui paseism (bine) temperat, moderat, de bună seamă, rod al toleranței față de slăbiciunile proprii și ale celor din jur, fie el și tributar unor idiosincrazii – cum altfel? – și, poate de aceea, autoironic, calm și asumat comic. Dacă se poate, asezonat cu condimente de tip neo. Fără fugă de vreun fel.

Cu alte cuvinte, să accepți că poți afla despre rînă, darabană, bojoci sau l’esprit d’escalier și de la Alexa internautica.

Ohara Donovetsky, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, este doctor în filologie și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Casting pentru ursitoare, Polirom, 2018.

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.