Partea plină a Facebook-ului

Publicat în Dilema Veche nr. 603 din 3-9 septembrie 2015
Partea plină a Facebook ului jpeg

Mă trezesc, caut telefonul sub pernă, descîlcesc căştile, deschid Facebook-ul şi, cu ochii pe jumătate închişi, mă uit la peisajul noii zile. Uciderea jurnaliştilor din Virginia, Mîndruţă despre imigranţi („oameni pentru care un război e doar o scuză pentru a forţa o graniţă în speranţa unei vieţi mai bune“, „Iar Europa are de ales între a se preda sau a începe să-i trimită pe aceşti oameni să-şi facă un drum în propria ţară. Aşa cum e şi normal.“), monopolul cultural al Amazon-ului, şapte căderi nervoase în filme, un poem de Şerban Foarţă, belgrădenii îi primesc pe refugiaţi cu braţele deschise, o poză cu o călugăriţă (insecta), anunţ cu masterul de antropologie de la SNSPA, 50 de ani de

al lui Dylan, album nou Zola Jesus, o pisică uitîndu-se pe geamul unei maşini, o prietenă transcriind o conversaţie cu un amic fără Facebook („Am văzut, mi-a zis el, că prietenii mei, cînd sîntem la o petrecere, îşi fac poze, dar nu pozele alea în sine îi entuziasmează, ci cînd hotărăsc să posteze pozele pe Facebook. Atunci li se luminează feţele.“), un amic cu barca pe Dunăre, Dan Perjovschi

-uind o fotografie cu o tabără de refugiaţi cehoslovaci din Austria, în 1968. Pe Facebook, evenimentele mici şi evenimentele mari fac fluxul personal de ştiri şi îngroaşă membrana vieţii digitale care ne leagă unii de alţii. Nu mă mai uit la televizor de ani de zile. L-am înlocuit cu Facebook.

Mă ridic din pat, îmi fac cafeaua, deschid laptop-ul. Fiecare

nou e un fir pe care-l desfac de pe Facebook. Acolo am adunată toată presa din lume care mă interesează, site-urile de muzică, film şi literatură, prietenii în ale căror recomandări am încredere. Citesc aproape două ore texte despre refugiaţi. Mă întristez, mă emoţionez, mă enervez. La o galerie foto din

îmi dau lacrimile. Turul de dimineaţă pe Facebook e felul meu, stîngaci şi imperfect, de a saluta lumea. Cu un secol în urmă, oamenii ieşeau la o plimbare prin satul sau oraşul lor. Schimbau două vorbe cu vecinii, verificau dacă au înflorit cireşii, călcau într-o băltoacă. Acum se plimbă pe Facebook. 

Într-un reportaj excelent din

Matthew Brunwasser scrie despre criza refugiaţilor din perspectiva rolului jucat de reţelele de socializare: „În această migraţie modernă, hărţile de pe smartphone, aplicaţiile de localizare,

şi WhatsApp-ul au devenit instrumente esenţiale. Imigranţii depind de ele ca să posteze actualizări în timp real despre rute, arestări, mişcările poliţiştilor de la graniţă, transport, cît şi despre locurile de cazare şi preţuri, ţinînd în acelaşi timp legătura cu familiile şi prietenii lor. Primul lucru pe care-l fac după ce trec cu bine apele dintre Turcia şi Grecia e să scoată telefonul şi să le trimită celor de-acasă un mesaj.“ 

Joi, 27 august, Mark Zuckerberg, şeful Facebook, anunţa triumfător: „Tocmai am atins un nou punct de referinţă. Pentru prima dată, un miliard de oameni au folosit Facebook într-o singură zi. Luni

1 din 7 oameni de pe Pămînt au folosit Facebook ca să comunice cu prietenii şi familia lor.“ Un miliard de oameni într-o singură zi, un miliard şi jumătate de utilizatori în fiecare lună (dintre care opt milioane sînt din România). Cam cît populaţia Chinei. Numai că Facebook e interzis în China din 2009, în urma revoltelor din Ürümqi, cînd guvernul chinez a vrut să împiedice activiştii pentru independenţa provinciei Xinjiang să-şi facă publice nemulţumirile. Reţelele de socializare (Facebook, Twitter, YouTube) sînt/au fost interzise definitiv sau blocate parţial în Bangladesh, China, Egipt (în timpul Primăverii Arabe), Iran, Coreea de Nord, Siria, Tadjikistan, Turcia. Oriunde guvernul vrea şi poate să controleze informaţia, taie accesul la reţelele sociale, ceea ce spune destul de mult despre legătura dintre democraţie şi

Reţelele sînt un instrument minunat pentru mişcările civice. Folosite cu cap, adună oameni, răspîndesc informaţia şi schimbă stări de fapt. Ca la protestele din toamna Roşiei Montane, de pildă. 

În martie 2015, am luat o pauză de Facebook. Trebuia să fie o pauză scurtă, de o săptămînă, dar s-a transformat într-una de două luni. Două luni de linişte, dezintoxicare şi eliberare de presiunea de a şti mereu totul şi de a povesti fiecare prostioară (sau, vorba lui Charles Baxter, pe care l-am şi citat pe Facebook cu aceste versuri: „A fi liber de situaţii, / A trăi de la o zi la alta fără evenimente // Şi a fi liber de nevoia de a le povesti.“). Mă săturasem de pactul ficţional al vieţilor cosmetizate (trebuie să crezi că X e fericit doar pentru că X postează o poză în care pare fericit), de zgomotul notificărilor şi al actualizărilor continue, de disponibilitatea infinită pe care o ai (îţi poate scrie oricine oricînd), de felul nefiltrat în care circulă informaţia (link-uri neverificate, psihoze rapide, comentarii furtunoase), de politica foarte alunecoasă de colectare a datelor personale. Pe scurt, de tot baletul. Mi-a folosit pauza asta, intenţionez s-o transform într-un obicei anual. E bine să fii greu de găsit, e bine să nu ştie nimeni nimic despre tine şi nici tu despre alţii. Decît dacă vrei neapărat – şi atunci pui mîna pe telefon şi suni. După ce m-am întors (adică mi-am reactivat contul), am început să fac curat:

-uri masive oricui posta excesiv sau plictisitor sau militant. Dacă nu uiţi că Facebook-ul e doar un instrument şi că tu deţii controlul, e-n regulă, îl poţi folosi în avantajul tău. Dacă uiţi, e ca un stilou care-ţi umple din cînd în cînd geanta de cerneală. 

Pînă una-alta, pe Facebook am găsit un exemplar din Lyotard de care aveam nevoie pentru o traducere, tot acolo am început nişte prietenii şi tot acolo îmi organizez agenţia mea privată de ştiri (despre legătura dintre reţelele de socializare/Internet şi supravieţuirea presei va fi vorba, poate, într-un alt text). Pe Facebook am carnetul de bal (evenimentele la care vreau să merg), prietenii de departe (odată am ratat o nuntă pentru că o prietenă foarte bună din Franţa mi-a trimis invitaţia pe un mail mai vechi şi nu pe Facebook), jurnalul (aplicaţia On This Day îţi arată ce prostii postai în aceeaşi zi, cu X ani în urmă), scriitorii preferaţi, trupele, filmele etc. De la începutul acestui articol şi pînă acum, m-am oprit de peste o sută de ori ca să văd „ce mai e“ pe Facebook. De la începutul acestui articol, un coleg jurnalist a postat link-ul unui reportaj mai vechi din

în care Mîndruţă apare dormind pe un pat de campanie, în Herăstrău, simulînd situaţia unui refugiat („Dacă vrei să fii ajutat la un moment dat – Doamne fereşte să avem şi noi vreun necaz! –, trebuie să-i ajuţi şi tu pe alţii“, declara Mîndruţă în 2010; uneori e bine că Internetul nu uită), o prietenă a decis să adopte un cîine fără stăpîn (care fusese dat spre adopţie tot pe Facebook), eu am aflat că Houellebecq pregăteşte o expoziţie la anul, la Palais de Tokyo, şi am trimis link-ul fanilor H. pe care-i am în listă, am stabilit o întîlnire la film pentru diseară, am dat vreo zece

-uri, am ascultat nişte piese noi, am decis soarta motanului negru care tot apare în curte şi am trimis

-e pentru nişte texte care urmează să apară săptămîna viitoare în

Parcă nu-i chiar aşa de rău.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.