Paradoxul românesc şi soluţia germană
Studiul IRES din 2012 despre „Mîndria de a fi român“ ne arată că topul ţărilor ideale pentru români este dominat de Germania, preferată de 9% dintre ei. De asemenea, studiul Result Development din 2012 despre valorile românilor ne arată că majoritatea se raportează la Germania şi germani cînd vorbesc despre ce înseamnă să fii civilizat: să respecţi normele, să păstrezi ordinea, să-i respecţi pe ceilalţi, să fii tolerant, să trăieşti sănătos etc. Mai mult decît atît, Germania reprezintă destinaţia preferată pentru muncă, imaginată de cei mai mulţi români. Este vorba atît despre preţuirea stilului de muncă german – inteligent, eficient, cu productivitate maximă –, cît şi despre mulţumirea faţă de cîştigul financiar. Putem să înţelegem din aceste două studii că, pentru cei mai mulţi români, munca şi civilizaţia sînt raportate ca ideal la modelul german. Dar paradoxul cultural românesc a reuşit, şi de data asta, să ne păcălească. Astfel, soluţia germană, pe care o „ştim cu toţii“, este aplicată în doze foarte diferite cînd este vorba despre mine, despre „noi“, faţă de cum e cînd vorbim despre „ceilalţi români“.
„Noi“ sîntem germani, dar „ceilalţi români“ nu sînt. Studiul Result Development a evidenţiat antagonismul dintre cum sîntem „noi“ şi cum sînt „ceilalţi români“. Astfel, aproximativ 90% dintre români se descriu ca fiind civilizaţi, disciplinaţi, integri, competenţi, perfecţionişti. Cînd vine vorba despre cum sînt „ceilalţi români“, constatăm că aceştia sînt exact pe dos faţă de cum sîntem noi: nu sînt civilizaţi, nu sînt disciplinaţi, nu sînt perfecţionişti etc. Mai mult decît atît, munca este valoarea cel mai puţin împărtăşită de majoritatea angajaţilor români, ocupînd ultima poziţie în topul valorilor acestora. Eu, personal, preţuiesc munca, dar toţi ceilalţi români nu. De aici putem deduce că „noi“ sîntem germani, iar toţi „ceilalţi români“ nu sînt.
Întrebarea este: de ce ne place să ne vedem germani? Doar pentru că ne dorim să avem o imagine ideală, dezirabilă social – sau este ceva mai mult decît atît? Rezultatele acestor studii demonstrează că majoritatea românilor intuiesc ce au de făcut. Este vorba despre un fel de înţelepciune inconştientă, care se referă la rolul şi semnificaţia muncii în viaţa noastră. Astfel, stilul de muncă inteligent şi precizia execuţiei, disciplina şi controlul rezultatelor muncii sînt factorii care explică în bună măsură diferenţa dintre „noi“ şi „ei“ (ceilalţi români).
Un proverb german spune că „omul e făcut pentru muncă precum pasărea pentru zbor“, iar un altul că „munca produce mai departe muncă“. Din aceste proverbe ne putem da seama de cele două axe ale conştiinţei germane legate de muncă: munca este privită atît ca destin, cît şi ca model socio-economic, de multiplicare, de dezvoltare, de progres. O cunoştinţă, director la o companie multinaţională, şi-a sintetizat experienţele sale de conducere în Germania şi România prin două diferenţe majore. Cu managerii germani era frustrant să comunici, erau deseori contre făţişe şi dura două-trei ore să stabileşti planul de bătaie, dar, odată agreat, certitudinea rezultatului era de 100%. Cu managerii români era o plăcere să comunici, totul era agreat în 30-45 de minute, dar rezultatul implementării era adesea de cel mult 30%.
În Germania există o legătură directă între a munci mai mult şi un cîştig mai mare, pe cînd în România, această legătură este incertă sau chiar opusă. De ce? Pentru că, în Germania, conştiinţa comună a muncii se bazează pe demonstraţia: să munceşti mai mult înseamnă să ai o productivitate mai mare şi, deci, un salariu mai mare. În conştiinţa muncii la români, să munceşti mai mult nu înseamnă că eşti şi productiv, ci că stai mult la birou. Evident că în funcţie de „statul la birou“ se defineşte şi aşteptarea remunerării.
Să ne întrebăm de ce Germania reprezintă principala ţară preferată pentru muncă de tot mai mulţi angajaţi români? Să fie vorba despre o alegere raţională a banilor, ca urmare a muncii eficiente, sau un imbold inconştient care le spune să nu piardă timpul!?
Soluţia lui Cioran în situaţii paradoxale este să clatini capul pînă ameţeşti, să tragi linie şi să pui concluziile. În cazul paradoxului românesc, concluziile indică soluţia germană...
Dar şi germanii se împart în două tabere, „noi“ şi „ei“, în funcţie de Est şi Vest. Studiul realizat de Institutul de studii sociologice Allensbach, în 2012, descrie diferenţele. Cei din fosta RFG sînt percepuţi de către cei din Est ca fiind mai aroganţi, că aleargă după bani, sînt superficiali şi birocratici. De cealaltă parte, germanii din fosta RDG sînt percepuţi de confraţii lor vestici ca fiind nemulţumiţi, bănuitori, fricoşi şi mai neîncrezători decît ei. Conform acestui studiu, putem să vorbim despre două Germanii, care se supraveghează reciproc, dar care au în comun un proiect de construcţie pe termen lung.
În consecinţă, „noi“ şi „ei“ la germani diferă de „noi“ şi „ei“ la români. Pentru că în România vorbim despre o tabără formată din noi şi o alta formată din toţi ceilalţi români. Astfel, putem să vorbim despre o situaţie paradoxală, despre o România a mea, şi o alta a celorlalţi români. Rezultă peste 20 de milioane de Românii. Doar că aceste Românii nu sînt diferite, ca la germani, ci opuse. Ce construcţie împreună ar putea fi în acest caz?
Dorin Bodea este consultant în management şi resurse umane la Result Development. Autor al volumului Valorile angajaţilor români.
