Paradoxul omului informat

Căutăm insistent informaţia, alergăm după ea, îi apreciem pe oamenii ce ni se par informaţi, dorim să fim şi noi ca ei; numim, uneori cu mîndrie, alteori cu resemnare, lumea în care trăim, "societatea informaţională". Dar, la urma-urmelor, de ce ne interesează informaţia chiar aşa de mult? S-ar zice că pentru noutatea pe care o aduce. E însă ceva curios aici, ba chiar paradoxal, aşa cum sper să pot arăta. Informaţia sau noutatea e, cum se ştie, inversul probabilităţii petrecerii unui eveniment. Cînd se întîmplă ceva foarte puţin probabil, informaţia transmisă e mare, şi invers, ceea ce e probabil e redundant sau sărac în informaţie. Previzibilul însă ţine de regulă, de rutină, de formă, de ordine, de o lege. Faptul că soarele a răsărit astăzi exact la o anumită oră, minut şi secundă a adus extrem de puţină informaţie, deoarece legile mişcării cereşti nu admit excepţii. Cu cît ordinea, deci, acceptă mai puţine excepţii, cu atît ea e mai mult ordine, şi cu atît excepţiile respective produc mai puţină informaţie sau noutate. De exemplu, cînd vara e cald şi iarna e frig, lucrurile sînt în ordine şi informaţia obţinută e minimă. Dar cînd e cald iarna, dimpotrivă. La fel, cînd o echipă de fotbal fără şanse ar învinge o campioană mondială ar fi o ştire de presă remarcabilă, deoarece regula este că asemenea evenimente sînt improbabile, deci bogat informaţionale. Întrebarea este: noi avem nevoie de regulă sau de excepţie, de ordine sau de abatere? Fireşte, de obicei avem nevoie de regulă, dar dacă este aşa înseamnă că nu de informaţie avem nevoie, ci de cadavrul ei - ca să spunem aşa. Folosim informaţia şi ne servim de ea, numai în măsura în care o anulăm ca noutate şi o integrăm într-o rutină. Faptul că iarna e cald devine acceptabil psihologic şi dătător de sens mai ales cînd fenomenul intră în noua ordine presupusă a încălzirii globale. Deci informaţia este reconstruită ca parte a unei noi ordini, a unei reguli (fie şi mai puţin evidente); or atunci încetează să mai fie informaţie. Alt exemplu: cînd suferim, ne ducem la doctor, unde aflăm un diagnostic, mai bun - mai rău. Totuşi, noutatea absolută şi înfricoşătoare a suferinţei fără nume se inserează în ordinea şi rutina bolii şi, atunci de obicei, lucrurile devin mai suportabile. Se vede bine că problema noastră, de fapt, este nu cum păstrăm, ci cum distrugem informaţia de care dispunem, cum o anihilăm în calitatea ei de informaţie, asimilînd-o ca pe o hrană în organismul nostru psihic, cum o metabolizăm preschimbînd-o în rutină, . în regulă. Se vede asta cam peste tot, dar poate cel mai clar în felul în care tindem să aplicăm peste orice lucru mai curios, mai neobişnuit, stereotipurile de gîndire şi de limbaj, proverbele, locurile comune, clasificările comode; nu sînt acestea toate altceva decît moduri de a elimina noutatea? Ştiinţa, şi ea, nu-i decît o modalitate rafinată de a nimici prin metabolizare informaţia: cum observase deja Aristotel, ceva neobişnuit, uimitor la început, devine normal, o lege a naturii. De aici se vede şi că omul informat, ştiutorul, e cel pentru care, în domeniul respectiv în care e informat, informaţia nu mai e informaţie; dimpotrivă, neştiutorul vede informaţia nouă ca informaţie şi, după ce o asimilează, o distruge ca atare, devenind informat. Dar ce sens are afirmaţia: "doresc să fiu informat?". E evident aici vorba despre o neînţelegere: ceea ce doresc nu e informaţia ca atare, ci asimilarea, metabolizarea ei într-o ordine, transformarea ei în rutină - ceea ce, evident, nu e ceva prea simplu întotdeauna. Sîntem, aşadar, nişte maşini de distrus, de "aplatizat" informaţia. Şi, mai trebuie spus că, dacă asimilarea hranei ne ţine în viaţă, asimilarea informaţiei menţine spiritul viu, obligîndu-l să se mişte şi să se transforme. Totuşi, ceea ce ne dorim de fapt nu este inovaţia, ci rutina, ordinea, şi nu noutatea; numai că, pentru a dobîndi rutina, e adesea nevoie să devorăm contrariul ei. Aşa se explică, pesemne, şi de ce "societatea informaţională" ne satisface atît de puţin: rămîn mereu prea multe informaţii pe care nu avem timpul, forţa sau capacitatea să le "aplatizăm", transformîndu-le în rutină. Altfel spus, restul informaţional autentic, dotat cu o mică probabilitate, se păstreză considerabil de mare în zilele noastre, ceea ce ne face nesiguri, tensionaţi, speriaţi, angoasaţi chiar. E cea ce mai bună dovadă că ne dorim nu informaţia sau noul ca atare, ci rutina. Avem, pe de altă parte, prea multe alegeri de făcut, fără siguranţa că vom alege bine, deoarece nu avem o schemă simplă de alegere care să ofere rezultate foarte previzibile. Omul modern nu mai poate metaboliza suficient informaţia, se îneacă cu ea, face indigestie şi, ca să scape de crampe, e gata, în disperare, să accepte orice rutină vulgară. Pe de altă parte, tot el, omul modern, are multe, prea multe informaţii, dar rămîne neinformat. Şi cel mai rău este să-l tratezi cu şi mai multă informaţie: e ca şi cînd l-ai invita pe bolnavul de stomac la un ospăţ! Andrei CORNEA