Parabola de generozitate a lui George Enescu

Viorel COSMA
Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
Parabola de generozitate a lui George Enescu jpeg

S-a încheiat o nouă ediție a tra­diționalului Concurs In­ter­na­țional „George Enescu“ de la București și gîndul la generozitatea „maestrului din Liveni“, atît de legat de descoperirea, susținerea și promovarea tinerelor talente muzicale românești și străine, ne urmărește cu aceeași nestrămutată admirație față de modestia, dăruirea și mărinimia acestui mare artist. A descoperi copiii-minune de la Iași (Socrate Barozzi, Vasile Filip, Constantin și Jean Bobescu, Mircea Bârsan), de la Buzău (Mândru Katz), de la Galați (Valentin Gheorghiu) de la Chișinău (Mihai Constantinescu), de la București (Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Constantin C. Nottara, Corneliu Gheorghiu, Doina Nora Mihăilescu, Radu Mihail, Maria Fotino), chiar pe viitorii soliști de faimă mondială de peste hotare (Yehudi Menuhin, Ida Haendel, Uto Ughi, Yvonne Astruc, Henryk Szeryng) și a-i îndruma spre studii superioare, trecîndu-i prin propria sită profesională, la vîrste extrem de fragede, reprezintă un gest de noblețe sufletească tipic doar marilor personalități ale artei sunetelor. Spre propriile locuințe enesciene de la Cracalia, București, Sinaia, Paris, li s-au deschis larg porțile multor discipoli ce i-au călcat pragul de la copilărie și tinerețe pînă la senectute. „Aproape în fiecare joi“ – mărturisea violonistul Mihai Constantinescu – „eram prezent la masa de prînz și aveam prilejul să asist la repetițiile maestrului de vineri seara. Timp de patru ani l-am ascultat, în felul acesta, în permanență, atît acasă, cît și la memorabilele sale concerte de la Ateneu.“

În îndelungata mea carieră de lexicograf și istoric al muzicii românești, am avut prilejul să descopăr în arhivele multor creatori, interpreți, dascăli, chiar și lăutari, acele inedite „recomandări“ ale lui George Enescu către marii dascăli ai lumii, miniștri, directori de instituții lirice, conservatoare, societăți muzicale (filarmonici), spre a le acorda sprijinul în educația artistică și închegarea carierelor profesionale. O scrisoare autografă a maestrului, o simplă recomandare, un succint „portret“ muzical cu semnătura lui George Enescu, se transformau într-o veritabilă „diplomă“ de perete sau în acte oficiale de profesionalitate. „Recomandările“ maestrului au salvat cariere aflate în pragul prăpastiilor, fiindcă glasul cald al lui Enescu vorbea inimilor oamenilor de decizie ai epocii. Aș putea afirma că există astăzi o întreagă „arhivă“ națională din asemenea manuscrise enesciene, emoționante prin simplitatea și farmecul limbajului. Îmi vin în minte cele mai pitorești „recomandări“ ale lui Dimitrie Cuclin, Ludovic Feldman, Joseph Prunner, Remus Țincoca, Jean și Constantin Bobescu, Vasile Filip, George Enacovici, Vasile Jianu, Veturia Ghibu, Constantin Stroescu, Anastasia Dicescu, George Simonis, Sandu Albu, lăutarii Grigoraș Dinicu și Nicu Stănescu, George Cocea, Theodor Fuchs, George Adamachi, Theodor Lupu, Clara Haskil, Alfred Alessandrescu, Valentin Gheorghiu și mulți alții.

Generozitatea lui George Enescu a căpătat forme și dimensiuni neobișnuite în pragul Primului Război Mondial, cînd a luat inițiativa fondării premiului național de compoziție (1911), apoi în perioada războiului de reîntregire (1916-1918), cînd a lansat ideea achiziționării și montării unei orgi de concert la Ateneul Român. Ambele atitudini de sprijinire a mișcării muzicale românești le-a gîndit prin „ferma decizie de a cînta totdeauna dezinteresat“. Așa s-au născut acele lungi și obositoare turnee prin țară, spre adunarea de fonduri necesare prosperității vieții noastre muzicale. „Vreau să contribui cu tot ce pot“ – mărturisea Enescu într-un interviu acordat presei epocii – „la încurajarea celor care scriu muzică pură, adică simfonii, cvartete, sonate și tot ce are legătură cu muzica polifonică.“ Pentru tinerii compozitori români, o asemenea încurajare – remarca tînărul mecena – ar avea „sublimul avantaj de a permite să se facă ascultat cel puțin o dată în viață“ (premianții se bucurau de prima audiție sub bagheta sa).

Numit președintele echipelor artistice mobile, organizate la ini­țiativa sa de Crucea Roșie (în septembrie 1916), George Enescu a devenit, din artist, un veritabil luptător pe front, prezent – aproape zilnic – în spitalele de campanie pentru răniți. După dezastrul militar de la Turtucaia, de pildă, se organizase în localul Școlii Centrale de Fete din București un mic spital militar în care George Enescu s-a angajat ca infirmier voluntar al Crucii Roșii Române. Într-o zi, colonelul chirurg avînd să amputeze piciorul unui soldat, „văzîndu-l pe Enescu, înalt și voinic, circulînd cu găleata de feșe printre răniți, apreciindu-i statura și robustețea, l-a chemat să-l ajute. Acesta a venit imediat“ – remarca scriitorul/memorialist Vintilă Russu-Șirianu, prezent la operație –, „colonelul chirurg i-a arătat cum să țină piciorul rănitului și unde să-l ducă după amputare… A început operația dură cu fierăstrăul, ceea ce lui Enescu i-a produs, brusc, un rău aproape de leșin.“ Alteori, violonistul George Enescu, aflat printre răniții care nu-l cunoșteau, a fost confundat cu un lăutar și rugat să le cînte melodiile „Am un leu și vreau să-l beu“, „Hora Unirii“ sau „Ciocîrlia“! Bineînțeles că violonistul anonim s-a conformat, părăsind repertoriul inițial (Bach, Mozart, Paganini).

Este surprinzător faptul că George Enescu a susținut concerte de binefacere în folosul Crucii Roșii la Petersburg, în Rusia, și la Paris, depunînd banii în contul de ajutorare a răniților și orfanilor de război din 1918. Dar gestul de generozitate al muzicianului român a căpătat și alte conotații artistice, atunci cînd în manifestările din anii grei ai Primului Război Mondial și-a alăturat artiștii amatori (medici, ofițeri, profesori, lăutari) spre a le oferi o șansă de a-și mai alina durerile familiale în urma morților în dramaticele lupte. Enescu a schimbat vioara cu pianul, viola și violoncelul, colaborînd cu melomani de ocazie. Georgeta Berindei, Emil Mihail, Alice Fundescu, Ersilia Roșca, Constantin Rădulescu-Cocoș sînt doar cîțiva dintre „colaboratorii“ generosului maestru. Desigur că cel mai spectaculos și bizar moment s-a petrecut în ziua de 30 mai 1918, cînd, pe scena Teatrului Național din Iași (!), George Enescu a trecut la pian spre a-l acompania pe lăutarul Nicu Buică în Sonata Kreutzer de Beethoven!

Departe de a-l coborî pe „geniul din Liveni“ din înălțimea sa profesională și spirituală, asemenea gesturi de generozitate au dispărut din peisajul nostru artistic contemporan. Pe Enescu îl aștepta fondarea Societății Compozitorilor Români (1920), care reprezenta o biruință a premiului național de compoziție pe care îl inițiase în 1911, precum și deschiderea Operei de Stat din București cu Lohengrin de Richard Wagner, sub bagheta sa (1921). Era un „post-ludiu“ la strădaniile de dirijor la Filarmonica din Capitală cu Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz și Parsifal de maestrul din Bayreuth (1915), în perspectiva nașterii apropiate a capodoperei Oedipe. 

Viorel Cosma este muzicolog şi exeget ­e­nes­cian.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Alexandru Arşinel (79 de ani) joacă în mai multe spectacole, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” jpeg
Scandalul demiterii lui Alexandru Arșinel. Nicușor Dan l-a înlocuit din funcția de director al Teatrului „Constantin Tănase“
Alexandru Arșinel a condus Teatrul „Constantin Tănase“ din 1998, dar, la începutul acestui an, primarul Nicușor Dan nu i-a prelungit actorului mandatul de director.
Rusii trec granita in Georgia FOTO Getty Images jpg
Moscova face liste cu cei care pleacă din țară: ce se va întâmpla cu ei
Rusia alcătuiește liste cu persoanele care pleacă din țară în contextul decretării mobilizării parțiale.
Pustiosu, Munții Orăștiei  Foto Daniel Guță (3) JPG
Pustiosu, dealul cu secrete de lângă Sarmizegetusa Regia. Descoperirea uimitoare din anii ´50 VIDEO
Dealurile din împrejurimile Sarmizegetusei Regia sunt acoperite de păduri dese de fag, care ascund o mulțime de așezări antice, unele încă necunoscute românilor. Un astfel de loc plin de secrete este Pustiosu, cercetat la mijlocul secolului trecut.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.