Pacea care nu aduce pace

Călin HENTEA
Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
Pacea care nu aduce pace jpeg

„Absurd și monstruos“ considera Churchill, la vremea respectivă, Tratatul de pace cu Germania semnat la Versailles în iunie 1919. Churchill avea în vedere nu germenii unui nou război, sădiți prin acea pace impusă de aliații victorioși, ci faptul că slăbirea Germaniei ar fi creat în centrul Europei un vid de putere, care putea fi oricînd umplut de bolșevici. Ceea ce s-a și întîmplat: atît un nou război mondial, cît și ocuparea Europei Centrale de către Armata Roșie. Chiar dacă au avut în jurul lor zeci de consilieri și experți în toate domeniile, cei trei mari, Woodrow Wilson, David Lloyd George și Georges Clemenceau, nu au putut trece peste idealismul, lăcomiile, orgoliile și prejudecățile lor pentru a nu-i umili, nemulțumi și împovăra la împărțirea păcii atît pe cei învinși (Germania, Ungaria), cît și pe unii dintre aliați (Italia). Cu alte cuvinte, tratatele de pace din 1919 1920 au fost un eșec, plătit scump după doar douăzeci de ani. Pacea pe care Neville Chamberlain se lăuda, în martie 1939, la înapoierea la Londra, că o salvase prin acordul cu Hitler de la München s-a dovedit a fi o amarnică iluzie, al cărei cost a fost suportat de cehoslovaci. Cum și noi, românii, am fost mai apoi fracturați teritorial, fără nici o milă, prin Dictatul de la Viena, în august 1940.

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a vorbit despre sfîrșitul unui nou „Război de treizeci de ani“, început în 1914, amorțit din 1918 pînă în 1939 și sfîrșit în 1945. Alți trei mari, F.D. Roosevelt (înlocuit în grabă de Harry Truman), Winston Churchill și I.V. Stalin, au fost urmăriți în configurarea lumii postbelice, atît în februarie 1945, la Ialta, cît și în iulie, la Potsdam, de angoasa evitării unei păci dezastruoase precum cea de la Versailles. Tot ceea ce au reușit a fost înlocuirea unui clasic „război fierbinte“ cu unul „rece“, dar care, și acesta, a produs prea multe victime și suferințe. Ce-i drept, cu lingura, și nu cu lopata sau buldozerul. Conferința de pace de la Paris, din 1946, cu ale sale tratate semnate în 1947, nu a făcut decît să consfințească realitatea geopolitică a Războiului Rece și a Cortinei de Fier. Totul s-a petrecut conform voinței marilor puteri, pe socoteala învinșilor și a celor mai mici, care au fost nevoiți să înghită și să semneze.

Drept care, poate că Neagu Djuvara a intuit adevărul atunci cînd a vorbit despre „Războiul de 77 de ani“, cel din 1914 pînă în 1991, anul în care cei doi mari, George Bush și Mihail Gorbaciov, au proclamat sfîrșitul Războiului Rece. De data aceasta, nu s-a mai semnat nici un tratat internațional de pace. Nici nu mai era nevoie, deoarece părțile consimțiseră de bunăvoie și nesilite de nimeni. Nu că s-ar fi iubit sincer, dar pînă și interesele strategice ale celor două superputeri trebuiau să se supună realității.

Și totuși, ce pace de după un război crunt, petrecut în timpurile noastre, a fost confirmată de arbitrul Timp? A rezistat pacea dintre americani și nord-vietnamezi (deși războiul între vietnamezi a continuat pînă în 1975) semnată în ianuarie 1973, la Paris, cînd ambele părți au acceptat că războiul dintre ele nu mai era rentabil, nici politic, nici militar și nici măcar ideologic. A rezistat, cam din aceleași motive, și pacea semnată la Dayton, în decembrie 1995, sub presiune clintoniană, care a pus capăt Războiului din Bosnia. Ce-i drept, pentru implementare a fost nevoie și de cîteva zeci de mii de soldați NATO, în teren, timp de aproape zece ani. Acordurile din august 1993, negociate în secret la Oslo și semnate apoi de trio-ul Clinton-Rabin-Arafat, s-au dovedit a fi doar un fel de tratament anestezic, un paleativ al conflictului israeliano-palestinian, pentru că, în fond, nici una din părți nu era pe deplin mulțumită și nici nu avea prea multă încredere în cealaltă.

Tot așa, Acordul de pace de la Kumanovo, semnat în iunie 1999, sub presiunea bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, deși au trecut de atunci aproape douăzeci de ani, nu pare să fi stins dorul sîrbilor pentru Kosovo, în pofida presiunilor internaționale și a afirmării independenței fostei provincii. Nici ceea ce s-a semnat la Minsk, în februarie 2015, pentru încetarea mult prea sîngerosului război hibrid din Ucraina – oare cînd vom putea vorbi și despre „pace hibridă“? – nu a satisfăcut înverșunatele părți combatante. Sub presiunea intereselor marilor puteri, în speță Merkel, Hollande, Putin și Poroșenko, s-a pus un capac peste oala clocotindă din estul Ucrainei și s-a micșorat presiunea la gaze, fără a se stinge focul. Punînd la socoteală și celelalte focare de tensiune europene, în frunte cu criza anexării Crimeii (oare cîte conflicte înghețate mocnesc în lume, gata oricînd să explodeze?), rezultă drept îndreptățită afirmația izbucnirii pe șest (cînd exact anume?) a celui de-al Treilea Război Mondial, purtat la modul hibrid sau informațional, fără declarații – nici de început și, probabil, nici de sfîrșit. Așa cum se făcea în vremurile bune și elegante de altădată, pe cînd negociatorii purtau frac, joben și baston.

Atunci ce fel de pace poate aduce, cu adevărat, pacea? Numai pacea consimțită și susținută de marile puteri interesate sau, cel puțin, de una dintre ele? Nu cumva o pace durabilă este posibilă doar atunci cînd ea survine în mod firesc și cinstit, prin acordul liber și buna înțelegere a beligeranților, nu pe seama unor victime colaterale și nici ca urmare a unor disproporții de putere? Pacea solidă și limpede răsare atunci cînd oamenii nu mai pot și nu mai vor să se bată și să se omoare. Cînd își dau seama că pacea le poate aduce mult mai mult bine decît războiul, în care au totul de pierdut și doar niște teritorii, orgolii sau și niște -isme false de cîștigat.

Călin Hentea este publicist și istoric al propagandei.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

meta
Cât control are Inteligența Artificială asupra vieților noastre digitale? „Obiectivul nu trebuie să fie doar vizibilitatea sau like-urile"
Mii de grupuri de Facebook din întreaga lume au fost suspendate în ultimele zile din cauza unei „erori tehnice”, recunoscută oficial de Meta. Dar, în spatele acestui bug, apare întrebarea: cât control are, de fapt, AI asupra vieților noastre digitale?
image png
Elimină mirosurile neplăcute din gură, dimineața, cu această apă de gură făcută în casă
Trezitul cu respirație urât mirositoare este o problemă comună care poate afecta încrederea în sine încă de la primele ore ale zilei.
image png
Cine este principalul câștigător al Summitului NATO de la Haga și ce a obținut România
Liderii celor 32 de state membre NATO au adoptat, la Summitul de la Haga, o declarație comună prin care este reafirmat angajamentul ferm privind apărarea colectivă. Principalul „câștigător” al reuniunii este SUA, explică analistul de politică externă George Rîpă.
image png
Obiceiurile zilnice care îți cresc tensiunea arterială și îți afectează inima fără să-ți dai seama. Scapă cât mai repede de ele
Mulți dintre noi avem obiceiuri aparent inofensive, care, pe termen lung, pot afecta grav sănătatea inimii.
depou alstom grivita mentananta trenuri electrice jpg
România a înregistrat cea mai mare creștere a proiectelor cu investiții străine directe din Europa Centrală și de Est în 2024
Investiții străine directe (ISD) în România au ajuns anul trecut la 5,7 miliarde de euro, reprezentând o scădere de 14%, de la 6,6 miliarde de euro în 2023, conform EY Attractiveness Survey Romania 2025.
Ce este transfilosofia
Transfilosofia nu este o filosofie a transdisciplinarității, ci este mai degrabă un discurs filosofic care depășește granițele tradiționale.
soldati ucraineni
Europa trebuie să integreze Ucraina în sistemul său de apărare, în fața amenințării ruse - raport
Pe măsură ce sprijinul militar al SUA pare tot mai condiționat politic și incert în perspectivă, un nou raport publicat de Kyiv School of Economics atrage atenția că Rusia nu se pregătește doar pentru continuarea războiului în Ucraina, ci dezvoltă capabilități militare menite să amenințe întreaga E
Foto X Macron png
Macron: Franţa va face propria evaluare a daunelor la instalațiile nucleare iraniene
Președintele Emmanuel Macron a declarat că Franța își va finaliza în următoarele zile analiza proprie privind daunele provocate instalațiilor nucleare iraniene și apoi va compara rezultatele cu cele ale aliaților.
image png
26 iunie. 85 de ani de la ultimatul dat României de Uniunea Sovietică privind Basarabia
La 26 iunie 1940 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) a adresat un ultimatum României privind așa numita retrocedare a Basarabiei. Tot pe 26 iunie a murit istoricul Vasile Pârvan și omul politic Nicolae Kretzulescu.