Orașe uriașe

Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

În ultimii ani în Craiova, visul a început să se repete, s-a multiplicat în episoade care derulau cu mici modificări aceeași temă, s-a ramificat și și-a întins prelungirile în sus ca o iederă, bine agățată de zidurile unei case vechi și aproape părăsite, printre spațiile dintre cărămizi, unde mortarul se uscase, se fărîmițase și începuse să se scurgă, lăsînd în urmă rosturi goale. Spun aproape părăsită pentru că nu mai locuiam decît aparent în oraș, de-abia așteptam să plec de acolo, dădeam fuga ori de cîte ori aveam ocazia în București, eram conectat la viața Capitalei prin reviste, frecvențe fm, televizor, iar uneori îndrăzneam să merg cu mintea și mai departe, căutam țări și orașe îndepărtate, unde aș fi putut să-mi continui studiile sau pur și simplu să trăiesc și să muncesc.

Mai practic, visul meu se ocupa de realitatea imediată, dezvolta febril orașul, bulevardele se lungeau și se lărgeau, vegetația creștea vertiginos, ca în povestea cu Jack și vrejul de fasole, arborii depășeau în înălțime blocurile și făceau adevărate tuneluri, lipindu-și coroanele deasupra străzilor, pe unde treceau tramvaie care de sus se vedeau mici, cît niște capete de ață multicolore. Peste noapte (la propriu) în oraș apăreau cartiere de case vechi, de fapt, aflam de existența lor, dincolo de Amaradiei, în spatele Facultății de Agronomie, zone pe unde am trecut rareori cît am locuit în Craiova și unde visul avea loc să brodeze, case cu desen franțuzesc sau neoromânesc, cu terase largi, așezate pe dealurile din jurul orașului, care trecuseră, cu tot cu pădurile de la Leamna, în spațiul citadin printr-o pensare abilă a hărții. Iar rîul, Jiul, cu apele lui joase și tulburi, părăsise periferia și fața luncii și își croia drum prin centru, printr-o albie de piatră, hașurată de arcuri de pod, așa cum îmi dorisem de cînd eram mic. Întotdeauna ieșeam în acel oraș noaptea, erau nopți de vară, cînd pe cer rămînea o lumină bleu petrol, discret dizolvată în întuneric, mergeam nestingherit și uneori intram și în case. Camerele erau și ele uriașe, de-abia le vedeam tavanele, nu aveau nimic straniu, tot timpul era un zumzet prietenos de oameni care petreceau în surdină pe terase, uneori mă întîlneam cu cîte un chip cunoscut, mă simțeam în largul meu și dimineața mă trezeam cu o stare de bine, de promisiune neclară, din viitor. Știu că am luat atunci la recitit Interpretarea viselor, dar Freud nu dădea nici o explicație clară pentru orașele care se expandează peste noapte și am umblat cu misterul pe la cîțiva cunoscuți cunoscători pînă cînd am rugat o tipă (care mergea la un psiholog) să întrebe și pentru mine care e faza cu visele mele repetitive (dacă tot te duci la Oracol și nu e foarte ocupat, n-ai putea să îl rogi ceva și pentru mine?). Tipa a fost chiar bună, a căutat momentul potrivit și a strecurat și întrebarea mea. Să vezi că-i ceva simbolic, i-am zis cînd a apărut cu răspunsul. Poate, sau nu, îți spun cum mi-a zis, e dorința de expansiune a sinelui. M-am simțit lămurit, ușurat, confirmat în nevoile mele. La puțin timp după aceea am plecat în București. Am crezut că sînt un băiat, dacă nu din, măcar de Capitală, se știe, nevoia de expansiunea a sinelui, și într-un fel curiozitatea mea a fost răsplătită. Dar cînd Bucureștiul era o mare de luminițe colorate în întuneric, la vreo 200 de kilometri de locul în care stăteam eu, era și mai mișto. Era chiar orașul unde voiam să trăiesc. Apoi printre luminițe au apărut spațiile goale, condițiile proaste livrate la preț de capitală europeană, scîrba de după promisiuni neonorate, cele din viitor, de care spuneam mai sus.

Cînd am plecat în Paris, aveam practic același sentiment de nerăbdare pe care îl avusesem înainte să ajung în București. Doar că n-am mai apucat să visez orașe uriașe, am plecat cam pe nepregătite și m-am trezit într-un oraș uriaș, nu neapărat ca întindere geografică, ci ca spațiu cultural. Parisul m-a vrăjit o dată și cred că m-ar mai vrăji încă o dată și încă o dată. M-a vrăjit pentru că i-am fost recunoscător, am luat-o de la zero, am lucrat unde alții nu se înghesuiau să lucreze, și le eram recunoscător oamenilor pentru că erau parizieni și eu eram, de fapt, un băiat de provincie, dar ei nu păreau că sesizează aspectul acesta, și le eram recunoscător și pentru asta. Am stat cîțiva ani într-un apartament minunat din Salpêtrière, dincolo de bulevard începea Cartierul Latin, prin fereastră străluceau și mai multe lumini decît în București. Dacă mă trezeam noaptea, vedeam prin ușile franțuzești cîte un trecător care străbătea bulevardul în tăcere, se oprea la Y’a Too Partoo să-și ia o doză de Cola sau o napolitană. Am încetat să mai visez orașe uriașe. Uneori, în ipostazele mele de renunțare la sine, cronicizate prin natura profesiei exercitate, mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei. La un moment dat am fost cît pe ce să ne mutăm în Houilles, am găsit o casă cu o grădină superbă, cu arbori exotici, unde voiam să îmi fac un cinema în aer liber, doar pentru apropiați. Casa era a unei familii care plecase în Africa de Vest și cerea o chirie rezonabilă. Dar acolo, în liniștea aceea perfectă, erau mari șanse să încep să mă gîndesc din nou la mine, oricîte filme aș fi văzut, nu se compara cu orașul care respira în apropiere. Parisul e singurul loc la care mă mai gîndesc uneori, dar de fiecare dată împing gîndul ăsta cît mai departe, mai e timp și pentru viitor.

Augustin Cupșa este scriitor și psihiatru. Cea mai recentă carte publicată: Marile bucurii și marile tristeți, Editura Humanitas, 2021.

Foto: Paris, Cartierul Latin (wikimedia commons)

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.