Opiu

Publicat în Dilema Veche nr. 834 din 13 - 19 februarie 2020
Opiu jpeg

Cînd noaptea se confundă cu ziua, întunericul cu lumina, cînd nu-ți mai schimbi hainele fiindcă nu mai contează cu ce ești îmbrăcat în realitatea reală, cînd realitatea ta tinde să conțină mai puțină realitate decît cealaltă, cînd ai uitat că ai picioare, că există afară, cînd ești scufundat în propriul pat nu pentru tine, ci pentru cei din partea cealaltă, cînd ei devin mai importanți decît tot restul lumii, iar gesturile, grimasele, zîmbetele și durerile lor îți alunecă sub piele și nu-i poți părăsi, cînd dacă se întîmplă totuși să ieși în stradă ți se pare că-i vezi peste tot și că oamenii vorbesc cu vocile lor. S-ar putea ca asta să se întîmple pentru că ești în fața laptop-ului de cîteva ore bune și timpul nu mai are relevanță și contactul cu tine însuți e mai mic decît cel cu povestea din serialul pe care tocmai îl urmărești și tu, de fapt, te dizolvi în povestea altora care, de fapt, nici nu există. Enchaîner, ar zice francezii. Sau un fel de a suda, cum se spunea sau se spune pentru cei care fumează țigară de la țigară. A suda episoadele.

Cred că făceam asta de pe la 12 ani cu cititul. Important era să nu existe oprire. Era dureros cînd se termina o carte, cînd trebuia să părăsesc o situație, niște oameni, nu-mi plăcea să fiu aruncată brusc în afara unei lumi care tocmai mă absorbise înăuntrul ei și am învățat destul de repede să atenuez suferința separării și să scurtez tranziția găsind repede o altă carte care să poată face cu mine ce a făcut precedenta. N-aș putea spune dacă ce făceam eu era mai puțin periculos decît ceea ce se poate face azi cu un serial. Iluzia continuității, evadarea în afara realității, evitarea separării. Sînt toate asigurate acum într-o iluzie complexă. Îți alegi un serial, treci dintr-un episod în altul în mod automat, nici nu e nevoie să dai click, te duce valul, apoi alegi alt serial, și altul, și ești mereu în altă parte, te pui la dispoziția poveștii fără încetare. Ești departe, într-un alt fel de second life. Și aici consumerismul se joacă cu ideea de libertate – ești liber să alegi ce vrei tu din meniu, meniul în general, on și offline pare să stabilească gradele tale de libertate – și cu ideea de continuitate. În consumerism nimic nu se sfîrșește, poți consuma continuu, iar scopul celor care construiesc mecanismele e să perfecționeze tocmai sudarea perpetuă, în așa fel încît consumul să nu aibă pauze. În acest context, serialele old school sînt inocența întruchipată, iar a aștepta de la o săptămînă la alta un nou episod, a asuma această așteptare și faptul că nu ești liber să controlezi vizionarea după bunul plac pare un eroism care frizează ascetismul.

Filmul care e cu tine tot timpul, să fie una cu viața ta și pe lîngă tine permanent oriunde ai merge, e fără îndoială una dintre marile invenții ale ultimului deceniu. Ficțiune pură sub formă de opiu vizual și narativ, care hrănește o întreagă lume cu o poveste fără sfîrșit și nu lasă pe nimeni în afara efectelor ei. Cel mai ieftin drog care livrează povești ce te țin la limita dintre realitate și ficțiune și care de multe ori au și ambiția de a-ți da chei de interpretare a lumii și a vremurilor complicate pe care le trăim.

Un opiu ieftin, la îndemînă. Un shot lung, un serial pe care-l prizezi dintr-o singură priză, făcută din mici shot-uri sudate. Nimic nu se compară cu finalul unui episod, atunci cînd sari direct în următorul, iar filmul întreg e clean, fără urmă de pauză, întrerupere, reclamă, story pur, plăcere perpetuă. Și chiar dacă în poveste oamenii se despart, tu nu te desparți de poveste.

Nu mi s-a întîmplat să văd un serial întreg în 48 de ore, cum îmi povestea cineva zilele trecute într-o cafenea, trecînd din pat în bucătărie, în baie, la duș, cu laptop-ul pus pe capacul închis al veceului – era vorba aici de un serial cu opt sezoane. Dar probabil că am depășit cel puțin o dată media de 4-6 episoade văzute deodată, care te fac candidat la binge-watching. Și cred că am văzut cele patru sezoane din The Affair, disponibile pe Netflix, în aproximativ o săptămînă. Cînd am ieșit din film și m-am dus afară, am avut exact aceeași senzație pe care am trăit-o după ce am terminat de citit Ciuma, pe la 15 ani. Sau La răsărit de Eden. Steinbeck m-a format, i-am mulțumit în gînd pe la 13 ani că romanul avea mai multe volume. Cel puțin în ediția BPT. N-am văzut Friends, dar am recuperat cu How I Met Your Mother, pînă m-am plictisit. Nu am apucat să prind gustul telenovelelor, dar am recuperat cu Jane the Virgin, care pleacă de la ideea că telenovelele sînt un element esențial pentru cultura Americii Latine și se transformă într-un manifest anti-Trump. Am regretat că Shtisel are doar două sezoane, e o ficțiune aproape documentară cu focusul pe viața unei familii de evrei ultra-ortodocși din Ierusalim, care m-a ajutat și să învăț ivrit altfel decît prin cursurile online. Am să mă opresc la atît: o comedie, o telenovelă, un film despre o comunitate care mă interesează în mod special, plus o serie de care am devenit cu adevărat dependentă, The Affair. House of Cards prea e pe buzele tuturor, la mine a jucat rolul de serial în familie, care ne reunește seara și e văzut în cantitate minimă, cîte un singur episod pe porție.

Sînt și eu un cobai al lumii noi, nu mă pot extrage din ea. Cred că una dintre virtuțile pe care vom lupta să le cultivăm în noi înșine în următorii ani va fi aceea de a ne opri. Cu ea ne vom mîndri. Să ne oprim la timp. Din cînd în cînd. Să ne oprim din consum.

Svetlana Cârstean este scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.