Opinii americane

Laurenţiu CÂRCOANĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 354 din 25 noiembrie - 2 decembrie 2010
Blugii de la Vincenţiu jpeg

Anul era 1948. După un război mondial nimicitor urmat de o primă împărţire a sferelor de influenţă geo-politice, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prezenta lumii întregi „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“. Data era 10 decembrie, în apropierea sărbătorilor de Crăciun şi multă lume în America nu a fost prea receptivă, fiind ocupată cu „shopping-ul“. Cel mult, unii au zis în gîndul lor ceva de genul: „Bine că au ajuns şi alţii în rînd cu lumea“. Asta pentru că americanul de rînd se bucura deja de multe din drepturile declarate, şi încă de multişor. 

Mai precis din 15 decembrie 1791, cu aproape 157 de ani în urmă, cînd intra în vigoare Declaraţia Drepturilor (the Bill of Rights). Această declaraţie conţinea primele 10 articole de ratificare a Constituţiei Statelor Unite. Dintre acestea, Articolul 1 (primul amendament) asigură libertatea de exprimare. În mare, cam acelaşi drept era strigat lumii şi acum de Articolul 19 din Declaraţia Universală, restul era în detalii, aşa cum era, de exemplu, Articolul 7 din Declaraţie, care oferea şi dreptul de a fi tratat în mod echitabil.  Cum detaliile tind a fi mereu importante şi cum americanii tind a fi superficiali, nu e de mirare că la vremea lor şi-au dat seama tîrziu că dreptul la opinie nu înseamnă mare lucru, dacă nu este protejat şi de dreptul de nu fi discriminat pentru opiniile respective. Au trebuit să mai treacă 77 de ani şi un război civil de la adoptarea primelor 10 articole pînă la adoptarea Articolului 14 (al paisprezecelea amendament la Constituţia SUA) în 1868, prin care s-a început de fapt efortul de a oferi cetăţenilor şanse egale în faţa legii. Pe scurt, începea oficial combaterea discriminării. Pe parcurs, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Declaraţia Drepturilor (the Bill of Rights) au devenit documente de căpătîi şi continuă să contribuie în egală măsură la formarea societăţilor în care trăim. 

Iată-ne acum în prezent. Marinari încercaţi pe oceanul ideilor, ne-am putea aştepta ca în zorii secolului XXI, după atîtea zeci de ani de teorie, cetăţenii celei mai mari democraţii să se fi săturat de certuri şi să fi învăţat să respecte opiniile altora. Cîtă naivitate! Metehnele omeneşti nu pier cu una-cu două. Cum să laşi pe unul sau pe altul să-şi exprime opinia, fără să discriminezi? Fără să încerci să i-o schimbi? Fără să pedepseşti opiniile proaste? Şi mai ales acum, cînd în era informaţiilor opiniile sînt produse pe bandă rulantă, împachetate şi oferite oricărui individ care ascultă radioul sau urmăreşte ştirile de la televizor? 

De cînd criza financiară şi înclinarea politicii de la Washington spre stînga au polarizat societatea americană, au apărut tot felul de victime. Victime sînt săracii care au pierdut locurile de muncă. În ochii republicanilor sînt pe cale să-şi piardă acum şi asigurarea medicală sub ameninţarea noului sistem de sănătate sponsorizat de Guvern. Victime sînt şi bogaţii care se vaită că sub noua administraţie de la Casa Albă trebuie să plătească mai multe impozite. Una dintre victime, mai cu seamă în Midwest, este însă şi dreptul la opinie. De exemplu, în ziua de azi o simplă părere exprimată în public te poate da de gol: că eşti republican sau că ai votat cu Obama. În primul caz eşti privit de unii ca un fascist-retrograd, în cel de-al doilea eşti considerat de alţii un comunist-anarhist. Opinia publică se transformă într-o poliţie a opiniilor, stîrnită de polemica din mass-media dintre cele două tabere: republicană şi democrată. 

Aşa, de pildă, citeam o dezbatere ad-hoc pe Internet pe această temă. Cineva întreba dacă acest drept trebuie acordat numai celor care au opinii corecte şi interzis celor care spun prostii. S-au găsit destui să-şi dea cu părerea, în mod cît se poate de serios. Am reţinut un răspuns al unui cetăţean din Bismarck, capitala statului Dakota de Nord, mare admirator al Sarei Palin şi un destoinic veteran de război, după cum declara chiar el sub pseudonimul „MR. SPARKLY SHOE“ – Dl Pantof Strălucitor (n.a.): „dreptul la opinie trebuie acordat şi celor care spun prostii (liberalilor, n.a.), cu condiţia să-şi recunoască greşeala şi ca urmare să-şi schimbe părerea“.  

Şi cînd te gîndesti că „Mr. Sparkly Shoe“ are şi drept de vot! 

Epilog: în urma alegerilor din 2 noiembrie 2010 pentru reprezentarea în Congresul American, republicanii au obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, dar nu şi în Senat. Cu un preşedinte de stînga şi cu un Congres împărţit în două tabere: Senatul majoritar democrat şi Camera Reprezentaţilor majoritar republicană, se pare că există o rază de speranţă pentru păstrarea unui dialog mai echilibrat. De unde vine această rază? Probabil s-a reflectat din bombeurile lustruite ale acelor cetăţeni americani care au continuat să voteze cu democraţii, nerecunoscîndu-şi încă „greşelile“ la care se referea Dl Pantof Strălucitor.

Laurenţiu Cârcoană este arhitect şi locuieşte în Fargo, Dakota de Nord, Statele Unite.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cu ce vom înlocui centralele pe gaze care vor fi interzise în UE. Patru din zece români susţin că preţurile pompelor de căldură sunt prea mari
Patru din zece români sunt de părere că preţul prea mare al pompelor de căldură este principalul impediment în achiziţie. Așa arată un nou studiu făcut în contextul în care centralele de apartament pe gaze vor fi interzise.
image
Istoric înfiorat de traiul primitiv al românilor din Ținutul Pădurenilor: „Credința lor, amintiri ale păgânismului de altădată”
Primele cercetări ample ale comunităților din Ținutul Pădurenilor au avut loc în secolul al XIX-lea. Omul de știință Teglaș Gabor a călătorit în satele izolate din Munții Poiana Ruscă și a rămas uimit traiul localnicilor și de obiceiurile bizare păstrate cu sfințenie de aceștia.
image
A fost votat orașul ideal - lider mondial la calitatea vieții în 2024. București, salt spectaculos în clasament
Pentru al treilea an consecutiv, o capitală europeană a fost desemnată drept „orașul ideal al lumii” dintre cele 173 nominalizate în „Indicele Global al Calității Vieții”. Capitala României se află de asemenea în acest clasament mondial.

HIstoria.ro

image
Rafinăria Petrobrazi: o istorie care se scrie încă
90 de ani de istorie – și ce istorie! Fondată în 1934, Rafinăria Petrobrazi – pe care oamenii au cunoscut-o și sub denumirile Rafinăria Creditul Minier, Rafinăria nr. 7 sau Rafinăria Brazi – a fost și a rămas un reper al comunei Brazi.
image
Ghinionul lui Tiberiu, „împăratul care nu iubea Roma”
Antonio Spinosa, în eseul Tiberiu – Împăratul care nu iubea Roma, abordează o temă des invocată de mine pînă acum: Rolul imens pe care-l îndeplinește scrierea unui istoric în imaginea transmisă posterității de prezentul în care a trăit și activat o personalitate.
image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.