Onomastica SRL

În onomastica firmelor sînt desigur diferenţe considerabile în funcţie de profil: o întreprindere industrială poate avea un nume greu pronunţabil (CICPAC-ICSITMUA), în vreme ce una orientată spre public şi consum, de pildă un restaurant, nu-şi va permite o asemenea opţiune. Posibilităţile denominative sînt, în mare, limitate, conducînd la cîteva rezultate previzibile: o siglă formată din iniţiale care se pronunţă literă de literă (IUGTC) sau sînt citite ca şi cum ar forma un cuvînt obişnuit (IRMA); un compus prin abreviere, alcătuit din fragmente de cuvinte; un cuvînt inventat în totalitate, cît mai sonor şi uşor de fixat în memorie; un nume comun - metaforic sau metonimic - şi chiar un nume propriu. În ultimul caz, diferenţa esenţială este între numele "informativ" şi cel "ornamental-simbolic": toponimele pot indica, de obicei în combinaţie cu alte elemente, localizarea firmei (SC Borsec SA, Avicola Bucureşti) sau funcţionează în plan pur simbolic (Carpaţi, Dunărea); numele de persoană indică, în mod tipic, proprietarul (Malaxa), dar pot fi şi nume evocative (Ana). Tradiţiile culturale locale şi practica internaţională dintr-un anumit moment determină preferinţa pentru unele dintre aceste procedee (care, evident, se pot şi combina între ele, producînd denumiri cu structură complexă). În deceniile comuniste, onomastica oficială folosea mai ales procedeul siglelor (IMGB) şi al numelor comune metaforice (Zarea) şi metonimice (Igiena, Ciufulici, Unirea, Tractorul, Rulmentul), în destul de mare măsură şi pe cel al compunerii prin abreviere (Tarom, Romarta) şi al toponimului sau antroponimului simbolic (Dacia, Ileana); desigur, naţionalizarea anulase posibilitatea de a dispune de un nume al proprietarului (Zamfirescu sau Ionescu şi Fiii). Ultimul deceniu comunist, de dominare absolută a limbii de lemn, s-a manifestat simbolic şi printr-o comică extindere a siglelor imposibil de memorat, simbol al birocraţiei atotputernice. La începutul anilor '90, explozia onomastică a produs multe denumiri stîngace, comice, invenţii ortografice foarte personale, multe dispărute între timp; oricum, procedeul preferat a devenit cel al compunerii prin abreviere, inclusiv din fragmente de nume şi prenume ale asociaţilor. O istorie a unui caz particular poate ilustra asemenea faze: Societatea Generală de Gaz şi Electricitate din Bucureşti, din prima jumătate a secolului XX, a devenit în primele decenii comuniste IREB şi IDEB; celei din urmă (Intreprinderea de Distribuţie a Energiei Electrice Bucureşti) i s-a schimbat prin decret denumirea, în 1983, în imposibilul IEIRIEDEETB (Intreprinderea de Exploatare şi Întreţinere a Reţelelor şi Instalaţiilor Energetice de Distribuţie a Energiei Electrice şi Termice din Bucureşti). După 1990, IEIRIEDEETB a devenit o filială a mult mai simpaticului RENEL, apoi a mai puţin inspiratului CONEL (nume care produce un efect involuntar de diminutiv). Se pare că sîntem deja într-o altă epocă a denumirilor (mai umane şi declarat regionaliste), căci lunga listă de variaţii, din care am ales cîteva (răbdător detaliate pe site-ul electrica.ro), a condus deocamdată spre Electrica Muntenia Sud. Oricum, ne aflăm încă sub semnul diversităţii lingvistice extreme. Într-o listă de saloane de cosmetică, vechiul (Igiena) alternează cu noul (Paradis Beauty Line), denumiri dezolante prin banalitate impersonală (Prestarea Socom) cu denumiri complexe şi parţial obscure (Nextrom International Co Impex, Robot Import Export); prenumele poate fi un simbol al feminităţii sau o informaţie precisă despre proprietară, în orice caz urmează topica firească - Salonul "Dana" - sau o calchiază pe cea din engleză: "Ioana" Salon. Denumirile alcătuiesc o limbă stranie, în care englezismele se combină cu personaje din revista Cutezătorii; roboţelul Minitehnicus, rod al modernizării şi internaţionalizării comuniste din anii '70, pare să fi rămas în memoria unei generaţii, care a înfiinţat D & D Minitehnicus Auto şi Minitehnicus Com (furnizează piese de schimb), Minitehnicus SRL (se ocupă de computere), SC Minitehnicus SRL (produce ambalaje din lemn) şi chiar Minitechnicus Multipack Production (creator de pungi de plastic). Au început să fie mai frecvente denumirile bazate pe numele persoanei: Ion Ionescu SRL, Transport Auto Sorin, Automobile Surdu, La Sandu Trans. Maxima decontextualizare - a substantivelor comune cu sens abstract şi generic - e mai puţin frecventă decît în perioada comunistă, dar persistă: Tandreţe IMPEX SRL, Farmec SRL, Lumina SA; în aproximativ aceeaşi zonă stilistică intră şi recursul la adjective, glisînd către hiperbolă: Ductil, Celest SRL, Formidabil Prod Com SRL, Primordial SRL. Pentru completarea tabloului, să cităm şi cazuri mai greu clasabile: Transghepard SRL, Doar Fii SRL, Zozo SRL. Cititorul poate simţi o plăcere rebusistă încercînd să regăsească, în spatele compuselor prin abreviere (care amintesc şi de newspeak-ul orwellian), sintagma lămuritoare. Dincolo de convenţionalizatele Imp, Exp, Ro(m) (import, export, România), apar veritabile ghicitori: Ce produce Manpel? (Mănuşi de piele). Dar Mopan? (Utilaje de morărit şi panificaţie). Caracterul straniu al unor denumiri nu mai permite o clară distincţie între firmele româneşti şi cele străine. Fragmentele iniţiale de cuvinte îşi pot păstra o anumită autonomie, părînd să aparţină unor limbi asiatice: Pa-Ra-Li Trans, Ti-Bu Trans, Do Ste-Fru. Uneori tocmai ciudăţenia numelui e un indiciu al faptului că firma e românească (deci excesiv de inventivă lingvistic): Plapaf Deta e un producător neaoş de placaje şi panouri din lemn de fag, în localitatea Deta din Banat. Unul dintre riscurile creării de denumiri este efectul de calambur produs de omonimie sau paronimie; au intrat deja în istorie celebrul caz al Covaginului (gin de Covasna), din anii pudici ai comunismului, ca şi latinizatul Coleus, de la începutul anilor '90. Între denumirile cu ecouri comice şi chiar contraproductive ar mai putea fi amintite Mucart, Tremula, Remarul, Niciman, Rodata şi mai ales surprinzătorul Jafco Holding Romania.