Omul și copacul
Cred că Dosarul de față a pornit de la copacul pe care-l am mereu în fața ochilor cînd deschid geamul camerei în care lucrez. E un copac așa cum l-aș desena eu, sau cum îl desenam în copilărie, nici prea mare, nici prea mic, perfect proporționat, care se-nalță, falnic, deasupra unui zid cenușiu. Nu știu ce m-aș face fără copacul ăsta, precum și fără ceilalți cîțiva care au răsărit sub geamul meu. Care se usucă și suferă iarna, înfloresc paradiziac primăvara, devin apoi, conform tipicului, verzi și plini de păsări. Niciodată la fel, copacii ăștia îmi oferă o lume care mi-e aproape suficientă. Nu mă plictisesc niciodată uitîndu-mă la ea.
Tocmai de aceea mi-ar plăcea ca și alți locuitori ai orașului meu să se bucure măcar cît mine de copacii lor. Să aibă, cu toții, cîte un copac cu care să se trezească în fața geamului. Care să le țină umbră și care să-i facă să uite, cel puțin pentru o clipă, că trăiesc într-un oraș. Sau într-un loc anume, bine determinat.
Căci copacul e, pe lîngă dătător de viață și vital pentru supraviețuirea noastră, și un simbol universal. Știm cu toții, măcar ne-a trecut pe la urechi, de Copacul Vieții. Ce poate fi mai mult de atît? Pomul cunoașterii binelui și răului. Copacul Filozofic. Grădina Raiului. Grădina alchimică. Bradul și stejarul, copaci sacri. Și lista ar putea continua la nesfîrșit, aproape. Pentru că arbori sînt pînă și-n muzică, chiar dincolo de „Copacul“ lui Aurelian Andreescu și copacii cu flori… Totul e să fim conștienți de importanța lor, a celor din realitatea înconjurătoare. Să fim conștienți și responsabili.
Căci, pînă una-alta, avem aproape numai vești proaste în ce privește pădurile și copacii. Pădurile sînt defrișate masiv, copacii uneori tăiați, alteori toaletați aiurea. Sigur, mai sînt și asociații ecologice care plantează copaci, care luptă pentru protejarea lor. Dar, una peste alta, veștile nu sînt cele mai bune. Sper ca Dosarul de față să tragă un semnal de alarmă în sensul ăsta. Și să învățăm să-i privim altfel pe copaci: să-i respectăm și, de ce nu, să-i iubim pe bune. Schimbarea atitudinii unora dintre noi, și mai ales a autorităților, în ceea ce-i privește va fi un pas important înspre crearea unor orașe diferite, care să nu mai fie doar beton, subordonate mașinilor și înecate în poluare. Spre un alt tip de locuire și de estetică. Și de relație cu natura, care, de fapt, nu e atît de departe de noi cum ne străduim să credem.
Ilustrație de Ion BARBU
