Omul din oglindă

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Omul din oglindă jpeg

Cel mai rău e cînd te uiţi în oglindă. Te uiţi în oglindă după douăsutepatruşaptedemiideani şi te sperii. Acolo, în locul ăla unde ar trebui să fii tu, locul ăla în care vreme de douăsutepatruşaptedemiideani nu mai era nimic, te priveşte un mort care clipeşte rar. Te uiţi la el şi nu recunoşti pe nimeni. „Cine eşti tu, bă?“ îţi vine să-i zici, iar el, de acolo, din oglindă, te îngînă tăcut, cu faţa lui de mort care clipeşte. Încerci să-ţi dai seama cine naiba e arătarea aia de la tine din oglindă, îţi atingi nasul, iar el îşi atinge nasul, clipeşti, clipeşte şi el, îi scoţi limba, îţi scoate limba. „Cînd a mai apărut şi ăsta?“ te gîndeşti şi numeri încet douăsutepatruşaptedemiideani în care n-ai mai văzut pe nimeni în oglindă, douăsutepatruşaptedemiideani în care nici n-ai ştiut că, acolo, în faţa ta, stă un mort care te priveşte. Sute de mii de ani în care ai făcut cîţiva paşi prin casă, cîţiva paşi pe afară, te-a uitat Dumnezeu la geam, iar la geam a plouat, a nins, a bătut vîntul şi au înverzit nişte frunze, doar ca să te acopere cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta. Iar umbra asta, mama ei de umbră, a ajuns să se zgîiască la tine din oglindă şi să-ţi spună că ăla de acolo, chestia aia bărboasă, cenuşie şi mută eşti tu. Pe urmă, după ce te sperii, ţi se face ruşine. Ruşine că trebuie să cari un mort care clipeşte după tine, că trebuie să-l prezinţi oamenilor şi să-l faci să vorbească, că trebuie să-ţi aminteşti cum se rîde, ca să-l faci şi pe el să zîmbească. E tare nasol să umbli cu un mort după tine şi e şi mai nasol să ştii că mortul ăla eşti tu. Un mort e inutil. Poţi să-l plimbi, să-l duci la pescuit, să-i dai cu muzică pe la urechi, să-l scoţi în ploaie să se ude, să-l duci să miroasă şaorma, să-i arăţi fete în fustă scurtă – e fix degeaba. Un mort nu se clinteşte din îndatoririle lui de mort, nu face altceva decît să clipească şi să scoată limba la tine, atunci cînd scoţi tu limba la el. Te sperii, ţi se face ruşine şi ştii că n-o să ai altă cale decît să-l îngropi creştineşte, de viu. Ştii că va trebui să-ţi faci curaj, să te duci în faţa nenorocitei ăleia de oglinzi, să-l priveşti în ochi, să nu-l bagi în seamă cînd îşi va bate joc de tine, cînd te va privi cu ochii lui de broască rîioasă şi îţi va imita perfect fiecare gest eroic, pur şi simplu să te uiţi la el şi să-i spui în faţă: „Bă, tu nu eşti eu, tu n-ai ce să cauţi aici, cară-te, dispari, marş!“ Şi ştii că el o să facă iar pe mortul, că n-o să dea doi bani pe ce spui tu, ştii că o să iasă o bătaie cruntă, ca-n filme, ştii că va trebui să te desparţi. Nu doar de el, ci şi de cealaltă umbră din casă, umbra omului pe care l-ai iubit atît. Pentru că mortul tău a apărut tiptil, pe cînd mai erai în viaţă, s-a strecurat pe furiş în inima iubirii tale şi a început să ronţăie din ea încet, puţin cîte puţin, în fiecare zi altă părticică, te-a anesteziat şi nu ţi-a lăsat timp să doară, te-a înlocuit chinuitor de greu, pe tine şi pe celălalt care locuia în tine, pînă cînd din tine n-a mai rămas decît un gol în oglindă care să-ţi rînjească trufaş, să te arate cu degetul şi să-ţi spună „sînt eu“. Iar cel mai rău, după ce te priveşti în oglindă, e să te uiţi în ochii omului pe care l-ai iubit. Să te uiţi, după douăsutepatruşaptedemiideani, în ochii omului pe care l-ai iubit şi să te sperii. Să te uiţi şi să vezi că, acolo, în locul ăla unde ar trebui să fie el, te priveşte un mort care clipeşte rar.

Despărţirile, odată ce te hotărăşti să-ţi îngropi morţii, sînt simple. Cîteva lucruri care se mută de colo-colo, cîteva cuvinte frumoase despre răposaţi, nişte lumînări aprinse într-o colivă, parastasul de 40 de zile. Şi apoi, vîrtejul, furia, vria cu care vrei să-ţi recuperezi viaţa pierdută. Moaca aia din oglindă care te nemulţumeşte. Pe care trebuie s-o iei din nou în stăpînire. O derută cumplită, bezmetică, buimacă. Şi o forţă de nestăvilit în tine, care tot creşte, pe care n-o poţi stăpîni în nici un fel. Te ia pe sus, te plimbă pe străzi, îţi arată tot ce ai pierdut în ultimii douăsutepatruşaptedemiideani, te face să scrii, să te simţi invincibil şi ridicol, să plîngi şi să rîzi, să torni vorbe uriaşe, grele, grave, fără noimă, de parcă aşa ai putea recupera ceva din tot ce ai pierdut. Descoperi că lumea a continuat să se învîrtă fără tine, că lucrurile s-au tot schimbat în absenţa ta, că îţi trebuie o altă oglindă, oglinda altcuiva, care să te arate puternic, viu şi luminos. Şi, pe cuvîntul meu, e al naibii de greu să găseşti o oglindă care să te mintă, care să-ţi spună: da, băi, bezmeticule, buimacule, pierdutule, eşti puternic, eşti frumos, eşti viu. Pentru că, orice ai face, seara, vei ajunge într-o casă pustie, unde altădată locuiau doi oameni vii, care se iubeau, îl vei căuta pe celălalt printre lucruri, îl vei striga şi nu-ţi va răspunde decît o singurătate lucie, vocea aia din oglindă, oglinda în care ştii deja că nu trebuie să mai priveşti. Încet, îţi spui. Va fi bine încet. Nimeni nu s-a născut să fie oglindă şi nimeni n-are chef să fie oglinda pesonală a altcuiva. Va fi bine. Abia acum, după ce a trecut vria aia sălbatică şi începi să te obişnuieşti cu lucrurile care nu mai sînt, începe adevărata despărţire. Pustiul, părăsirea, golul. Toată acea mîzgă în care trebuie să scormoneşti ca să te scoţi la iveală cu adevărat, ca să te mai poţi privi iar în oglindă. Abia acum începi să înţelegi lucrurile, ce n-a mers, unde ai greşit, cînd s-a întîmplat ca mortul să înceapă să ronţăie din iubirea ta. De ce l-ai lăsat, unde trebuie să te întorci ca să te iei de la capăt. Sînt zilele alea, alte sute de mii de ani, în care iar nu mai poţi ieşi din casă, în care tristeţea se aşază încet, tăcută, ca un doliu. Trebuie s-o respecţi, să-i înţelegi rostul, să-i laşi timp ca să-şi jelească morţii, să nu i te mai împotriveşti, s-o laşi pur şi simplu să fie, pentru că doar aşa te va lăsa în pace, te va împăca cu lucrurile, te va vindeca.

Într-o zi oarecare, te vei uita în oglindă. Probabil că de acolo, dinăuntru, te va privi un individ bărbos, tăcut, albit, îmbătrînit. Vei clipi, va clipi şi el. Îi vei număra ridurile şi le va număra şi el. Îi vei scoate limba. Va scoate şi el limba la tine. „Salut, bă, nu te-am mai văzut de mult“, îi vei spune, îi vei zîmbi puţin şi vei ieşi afară.  

Matei Florian este scriitor.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.