Omul din oglindă

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Omul din oglindă jpeg

Cel mai rău e cînd te uiţi în oglindă. Te uiţi în oglindă după douăsutepatruşaptedemiideani şi te sperii. Acolo, în locul ăla unde ar trebui să fii tu, locul ăla în care vreme de douăsutepatruşaptedemiideani nu mai era nimic, te priveşte un mort care clipeşte rar. Te uiţi la el şi nu recunoşti pe nimeni. „Cine eşti tu, bă?“ îţi vine să-i zici, iar el, de acolo, din oglindă, te îngînă tăcut, cu faţa lui de mort care clipeşte. Încerci să-ţi dai seama cine naiba e arătarea aia de la tine din oglindă, îţi atingi nasul, iar el îşi atinge nasul, clipeşti, clipeşte şi el, îi scoţi limba, îţi scoate limba. „Cînd a mai apărut şi ăsta?“ te gîndeşti şi numeri încet douăsutepatruşaptedemiideani în care n-ai mai văzut pe nimeni în oglindă, douăsutepatruşaptedemiideani în care nici n-ai ştiut că, acolo, în faţa ta, stă un mort care te priveşte. Sute de mii de ani în care ai făcut cîţiva paşi prin casă, cîţiva paşi pe afară, te-a uitat Dumnezeu la geam, iar la geam a plouat, a nins, a bătut vîntul şi au înverzit nişte frunze, doar ca să te acopere cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta. Iar umbra asta, mama ei de umbră, a ajuns să se zgîiască la tine din oglindă şi să-ţi spună că ăla de acolo, chestia aia bărboasă, cenuşie şi mută eşti tu. Pe urmă, după ce te sperii, ţi se face ruşine. Ruşine că trebuie să cari un mort care clipeşte după tine, că trebuie să-l prezinţi oamenilor şi să-l faci să vorbească, că trebuie să-ţi aminteşti cum se rîde, ca să-l faci şi pe el să zîmbească. E tare nasol să umbli cu un mort după tine şi e şi mai nasol să ştii că mortul ăla eşti tu. Un mort e inutil. Poţi să-l plimbi, să-l duci la pescuit, să-i dai cu muzică pe la urechi, să-l scoţi în ploaie să se ude, să-l duci să miroasă şaorma, să-i arăţi fete în fustă scurtă – e fix degeaba. Un mort nu se clinteşte din îndatoririle lui de mort, nu face altceva decît să clipească şi să scoată limba la tine, atunci cînd scoţi tu limba la el. Te sperii, ţi se face ruşine şi ştii că n-o să ai altă cale decît să-l îngropi creştineşte, de viu. Ştii că va trebui să-ţi faci curaj, să te duci în faţa nenorocitei ăleia de oglinzi, să-l priveşti în ochi, să nu-l bagi în seamă cînd îşi va bate joc de tine, cînd te va privi cu ochii lui de broască rîioasă şi îţi va imita perfect fiecare gest eroic, pur şi simplu să te uiţi la el şi să-i spui în faţă: „Bă, tu nu eşti eu, tu n-ai ce să cauţi aici, cară-te, dispari, marş!“ Şi ştii că el o să facă iar pe mortul, că n-o să dea doi bani pe ce spui tu, ştii că o să iasă o bătaie cruntă, ca-n filme, ştii că va trebui să te desparţi. Nu doar de el, ci şi de cealaltă umbră din casă, umbra omului pe care l-ai iubit atît. Pentru că mortul tău a apărut tiptil, pe cînd mai erai în viaţă, s-a strecurat pe furiş în inima iubirii tale şi a început să ronţăie din ea încet, puţin cîte puţin, în fiecare zi altă părticică, te-a anesteziat şi nu ţi-a lăsat timp să doară, te-a înlocuit chinuitor de greu, pe tine şi pe celălalt care locuia în tine, pînă cînd din tine n-a mai rămas decît un gol în oglindă care să-ţi rînjească trufaş, să te arate cu degetul şi să-ţi spună „sînt eu“. Iar cel mai rău, după ce te priveşti în oglindă, e să te uiţi în ochii omului pe care l-ai iubit. Să te uiţi, după douăsutepatruşaptedemiideani, în ochii omului pe care l-ai iubit şi să te sperii. Să te uiţi şi să vezi că, acolo, în locul ăla unde ar trebui să fie el, te priveşte un mort care clipeşte rar.

Despărţirile, odată ce te hotărăşti să-ţi îngropi morţii, sînt simple. Cîteva lucruri care se mută de colo-colo, cîteva cuvinte frumoase despre răposaţi, nişte lumînări aprinse într-o colivă, parastasul de 40 de zile. Şi apoi, vîrtejul, furia, vria cu care vrei să-ţi recuperezi viaţa pierdută. Moaca aia din oglindă care te nemulţumeşte. Pe care trebuie s-o iei din nou în stăpînire. O derută cumplită, bezmetică, buimacă. Şi o forţă de nestăvilit în tine, care tot creşte, pe care n-o poţi stăpîni în nici un fel. Te ia pe sus, te plimbă pe străzi, îţi arată tot ce ai pierdut în ultimii douăsutepatruşaptedemiideani, te face să scrii, să te simţi invincibil şi ridicol, să plîngi şi să rîzi, să torni vorbe uriaşe, grele, grave, fără noimă, de parcă aşa ai putea recupera ceva din tot ce ai pierdut. Descoperi că lumea a continuat să se învîrtă fără tine, că lucrurile s-au tot schimbat în absenţa ta, că îţi trebuie o altă oglindă, oglinda altcuiva, care să te arate puternic, viu şi luminos. Şi, pe cuvîntul meu, e al naibii de greu să găseşti o oglindă care să te mintă, care să-ţi spună: da, băi, bezmeticule, buimacule, pierdutule, eşti puternic, eşti frumos, eşti viu. Pentru că, orice ai face, seara, vei ajunge într-o casă pustie, unde altădată locuiau doi oameni vii, care se iubeau, îl vei căuta pe celălalt printre lucruri, îl vei striga şi nu-ţi va răspunde decît o singurătate lucie, vocea aia din oglindă, oglinda în care ştii deja că nu trebuie să mai priveşti. Încet, îţi spui. Va fi bine încet. Nimeni nu s-a născut să fie oglindă şi nimeni n-are chef să fie oglinda pesonală a altcuiva. Va fi bine. Abia acum, după ce a trecut vria aia sălbatică şi începi să te obişnuieşti cu lucrurile care nu mai sînt, începe adevărata despărţire. Pustiul, părăsirea, golul. Toată acea mîzgă în care trebuie să scormoneşti ca să te scoţi la iveală cu adevărat, ca să te mai poţi privi iar în oglindă. Abia acum începi să înţelegi lucrurile, ce n-a mers, unde ai greşit, cînd s-a întîmplat ca mortul să înceapă să ronţăie din iubirea ta. De ce l-ai lăsat, unde trebuie să te întorci ca să te iei de la capăt. Sînt zilele alea, alte sute de mii de ani, în care iar nu mai poţi ieşi din casă, în care tristeţea se aşază încet, tăcută, ca un doliu. Trebuie s-o respecţi, să-i înţelegi rostul, să-i laşi timp ca să-şi jelească morţii, să nu i te mai împotriveşti, s-o laşi pur şi simplu să fie, pentru că doar aşa te va lăsa în pace, te va împăca cu lucrurile, te va vindeca.

Într-o zi oarecare, te vei uita în oglindă. Probabil că de acolo, dinăuntru, te va privi un individ bărbos, tăcut, albit, îmbătrînit. Vei clipi, va clipi şi el. Îi vei număra ridurile şi le va număra şi el. Îi vei scoate limba. Va scoate şi el limba la tine. „Salut, bă, nu te-am mai văzut de mult“, îi vei spune, îi vei zîmbi puţin şi vei ieşi afară.  

Matei Florian este scriitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.
image
Cum a primit un şofer aer în loc de combustibil la o benzinărie din Argeş. Ce nereguli a descoperit Protecţia Consumatorului
O pompă de combustibil la staţia Fuel One din comuna argeşeană Căteasca contoriza costul cantităţii de combustibil livrate, ca şi când ar fi fost distribuită în mod real, însă în fapt containerul de combustibil era gol, au descoperit după un control efectuat miercuri 10 august inspectorii de la CJPC Argeş.
image
Şoferiţa din Iaşi care a ucis patru muncitori pe şosea, acuzată de omor calificat. Declaraţii uluitoare
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.