Omnivore's Dilemma
Pe scurt, „Omnivore’s Dilemma“ (Dilema omnivorului) merită încercat. Legătura cu cartea omonimă nu se termină la nume, cookery-ul în sine (aşa cum a fost denumit chiar de tipul din spatele tejghelei) cred că poate fi considerat un mic monument închinat operei lui Michael Pollan. Publicată în 2006, cartea a ajuns pe locul 2 în topul site-ului de cumpărături online Amazon. Vechea dilemă, în cazul cărţii, este ce şi cum mîncăm: fructoza din siropul de porumb ce este conţinută de 80% din orice cumperi la un supermarket, mîncare gătită acasă sau la un fast-food?
Cînd m-am pregătit să vizitez localul, am găsit iniţial site-ul, unde am fost mirat să descopăr meniul simplu, actualizat zilnic, scurt şi inedit, însoţit de adresă şi număr de telefon. Ei bine, exact aşa este şi spaţiul omnivorilor nehotărîţi. La cîteva minute de impunătorul sediu al Guvernului şi de Piaţa Victoriei, unul din cele mai întinse spaţii deschise ale Capitalei, acesta este în principiu o colecţie de mese şi scaune din lemn despărţite foarte transparent de zona unde se găteşte. Ba chiar, dacă foloseşti scaunele de la tejghea, poţi vedea o mare parte din proces, ceea ce mi-a adus aminte de restaurantele japoneze. În afară de aceste elemente de bază, nu există nimic să îţi distragă atenţia de la activitatea principală – mîncatul – şi de la felurile servite. Pereţii arată ca acum un an, de cînd este deschis localul: neacoperiţi.
Masa servită la „Omnivore’s Dilemma“ mi-a delectat ochii, papilele gustative şi sufletul. Am încercat o supă-cremă de legume, un quiche şi un cookie (atenţie, nu o prăjitură) din cereale integrale. Ultima oară cînd gustasem o supă aşa de bună eram la bunica mea în Teleorman şi am început să mă gîndesc la ea, lucru care nu prea se întîmplă atunci cînd ies în oraş la cină. Nu pot să spun că mă dau în vînt după lucruri „ecologice“ sau „organice“, dar era ceva special la ingredientele folosite. Fiecare aromă era accentuată suficient cît să o identific şi toate se armonizau într-un mod foarte plăcut.
Seara, la ora 6, eram singurul client şi am înfiripat o conversaţie cu sus-numitul „tip din spatele tejghelei“. În mod natural, fără fason, mi-a spus ce mai puteam mînca şi bea şi, din vorbă în vorbă, mi-a spus ce greu îi e să echilibreze o clientelă obişnuită cu un meniu standard şi tentaţia de a găti ceva inedit în fiecare zi. Cred şi eu, gusturile persoanelor ce ajung să descopere localul micuţ din centru sînt foarte diverse, de la tineri cool pînă la oameni de afaceri. Pînă nu vine primăvara, orarul rămîne 10-19, iar la 3 PM veţi găsi tot timpul ceva bun, simplu şi puţin mai sănătos.
Andrei Decu este licenţiat în inginerie şi antropologie. Este interesat de conexiunea tehnologie-societate şi lucrează la platforme de e-Learning. Este membru fondator al Link Education And Practice (www.leap.ro).
