Oftica

Publicat în Dilema Veche nr. 772 din 6-12 decembrie 2018
Oftica jpeg

Una dintre modalităţile cele mai simple pentru a lua pulsul ofticii la români este citirea comentariilor de pe ediţiile online ale ziarelor. Aici, oftica – această boală 100% românească – este la ea acasă, ba chiar mai mult decît atît: dă pe-afară, musteşte şi se-nteţeşte, alimentată egal şi cotidian de bălegarul nr. 1 al forumurilor: anonimitatea.

De ce este oftica „100% românească“? Pentru că, scuzaţi, în alte locuri există invidii (sau gelozii) – care sînt sentimente, la o adică, respectabile (deşi nerecomandabile!), au pedigree, au o anumită măreţie (în micimea lor…), au inspirat opere literare etc., etc. În plus, invidia e – ca să zic aşa – „gradul zero“ al condiţiei umane: invidiezi pentru că vrei să ajungi şi tu acolo unde a ajuns ăla pe care îl invidiezi! (Şi gelozeşti pentru că vrei să ai numai tu ceea ce vor şi alţii…) Invidia, aşadar, e un defect „constructiv“, un stimulent social – un fel de junghi în coasta Boacii şi o tiflă arătată norocului: dacă ăla poate ajunge acolo, de ce eu să nu?! Vreau ceea ce are el (maşină, casă, carieră, amantă…) – dar, nici într-un caz, nu mi-aş dori să nu mai aibă de nici unele, că n-ar mai avea nici un haz: cum să-mi doresc ceva ce nu mai are nici el?? Invidia e incluzivă, se bazează pe ideea de a adera la acelaşi club, în timp ce oftica e excluzivă – să nu mai fie nici ăla în club, cîtă vreme eu nu pot intra!

Invidia, deci, e un sentiment UE; oftica e tot ceva UE, dar cu „m“ în faţă. În afară de Amor, există un domeniu în care sentimentele sînt exacerbate, dau în clocot şi se poate ajunge la omor deosebit de grav: Arta. Artiştii sînt, se ştie, acei indivizi „de excepţie“, care întăresc regula că nu toţi avem ceea ce au unii – adică talent… Asta e, nimeni n-a spus că trăim într-o lume egală, iar Dumnezeu nu este – totuşi – primul democrat. Dar conştiinţa acestui fapt nu calmează – aşa cum s-ar cuveni, rezonabil vorbind; aş: cu cît îţi dai seama mai mult de această chestie, cu cît realizezi că nu şi nu, poţi să stai şi-n cap şi nu poţi scrie ca (punem cazu’) Cărtărescu, cu-atît oftica ia amploare. Ea creşte, bibicule, ca calomnia şi pîrjoleşte, năică, ca (evident!) vitrionu’… Oftica seacă la inimă şi mănîncă ficaţii. Şi, după ce termină, pe rînd, toate organele, se mută la creier – iar acolo, pac, fandacsia-i gata! Succesul e o conspiraţie, iar premiile, cu cît sînt mai multe, cu-atît sînt mai suspecte: cum să crezi că „restul lumii“ ar şti ceva, cînd tu ştii mai bine!?!

„Cazul Mungiu“ poate servi, aici, de exemplu. Am avut perversitatea (mai precis: masochismul) să citesc, metodic, mai tot ce s-a scris pe forumuri în legătură cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile… În corul de laude revărsate atunci, imediat după Cannes, înjurăturile – trădînd, cu candoare, oftica pură şi simplă – erau mai curînd stinghere şi, mai ales, rapid sancţionate de corul „oamenilor de bine“; asta era, să-i zic aşa, „cenzura patriotică“. Odată cu apropierea decernării Globurilor (unde 4, 3, 2 era nominalizat la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină“), febra creştea – idem, şi oftica. Faptul că nu a primit, pînă la urmă, Globul (care s-a dus, şmechereşte, spre franco-americanul Le Scaphandre et le papillon: film „într-o limbă străină“, nu?) şi, mai ales, că nu a fost nici măcar nominalizat la Oscaruri a însemnat un chiot asurzitor de victorie printre ofticoşi: V am spus noi că nu e bun de nimic??, au clamat cei care, în forul lor interior, ştiu bine că un Glob sau un Oscar e mai „slab“ – într-o ierarhie absolută – decît un Palme d’Or…

Cine sînt, aşadar, ofticoşii? În primul rînd, cei din breaslă, pentru care regimul de anonimat al comentariilor online este mană cerească. În al doilea, cei siguri de verdictele lor, care au decis, cînd l-au văzut, că 4, 3, 2 este „un film prost“ şi pe care nici o instanţă din lume nu i-ar putea convinge de contrariu. În al treilea, în fine, veşnicii Gică-contra, care strîmbă din nas la orice este lăudat, c-aşa vrea muşchii lor. Ei sînt copiii săraci şi septici ai plebei contestatare – inşi care, dacă n-ar fi existat, comunismul i-ar fi inventat. Şi, de fapt, chiar i-a inventat: ofticoşii sînt produsul egalitar prin excelenţă – cei cărora elita le stă în gît, drept care-o scuipă…
Păi, pe bune acum, ce altceva să facă?! V am spus doar: numai tuberculoza este internaţională; oftica este românească. 

(apărut în Dilema veche, nr. 208, 9 februarie 2008)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.