Oftica

Publicat în Dilema Veche nr. 208 din 9 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Una dintre modalităţile cele mai simple pentru a lua pulsul ofticii la români este citirea comentariilor de pe ediţiile online ale ziarelor. Aici, oftica - această boală 100% românească - este la ea acasă, ba chiar mai mult decît atît: dă pe-afară, musteşte şi se-nteţeşte, alimentată egal şi cotidian de bălegarul nr. 1 al forumurilor: anonimitatea. De ce este oftica "100% românească"? Pentru că, scuzaţi, în alte locuri există invidii (sau gelozii) - care sînt sentimente, la o adică, respectabile (deşi nerecomandabile!), au pedigree, au o anumită măreţie (în micimea lor...), au inspirat opere literare etc., etc. În plus, invidia e - ca să zic aşa - "gradul zero" al condiţiei umane: invidiezi pentru că vrei să ajungi şi tu acolo unde a ajuns ăla pe care îl invidiezi! (Şi gelozeşti pentru că vrei să ai numai tu ceea ce vor şi alţii...) Invidia, aşadar, e un defect "constructiv", un stimulent social - un fel de junghi în coasta Boacii şi o tiflă arătată norocului: dacă ăla poate ajunge acolo, de ce eu să nu?! Vreau ceea ce are el (maşină, casă, carieră, amantă...) - dar, nici într-un caz, nu mi-aş dori să nu mai aibă de nici unele, că n-ar mai avea nici un haz: cum să-mi doresc ceva ce nu mai are nici el?? Invidia e incluzivă, se bazează pe ideea de a adera la acelaşi club, în timp ce oftica e excluzivă - să nu mai fie nici ăla în club, cîtă vreme eu nu pot intra! Invidia, deci, e un sentiment UE; oftica e tot ceva UE, dar cu "m" în faţă. În afară de Amor, există un domeniu în care sentimentele sînt exacerbate, dau în clocot şi se poate ajunge la omor deosebit de grav: Arta. Artiştii sînt, se ştie, acei indivizi "de excepţie", care întăresc regula că nu toţi avem ceea ce au unii - adică talent... Asta e, nimeni n-a spus că trăim într-o lume egală, iar Dumnezeu nu este - totuşi - primul democrat. Dar conştiinţa acestui fapt nu calmează - aşa cum s-ar cuveni, rezonabil vorbind; aş!: cu cît îţi dai seama mai mult de această chestie, cu cît realizezi că nu şi nu, poţi să stai şi-n cap şi nu poţi scrie ca (punem cazu’) Cărtărescu, cu-atît oftica ia amploare. Ea creşte, bibicule, ca calomnia şi pîrjoleşte, năică, ca (evident!) vitrionu’... Oftica seacă la inimă şi mănîncă ficaţii. Şi, după ce termină, pe rînd, toate organele, se mută la creier - iar acolo, pac, fandacsia-i gata! Succesul e o conspiraţie, iar premiile, cu cît sînt mai multe, cu-atît sînt mai suspecte: cum să crezi că "restul lumii" ar şti ceva, cînd tu ştii mai bine!?! "Cazul Mungiu" poate servi, aici, de exemplu. Am avut perversitatea (mai precis: masochismul) să citesc, metodic, mai tot ce s-a scris pe forumuri în legătură cu 4,3,2... În corul de laude revărsate atunci, imediat după Cannes, înjurăturile - trădînd, cu candoare, oftica pură şi simplă - erau mai curînd stinghere şi, mai ales, rapid sancţionate de corul "oamenilor de bine"; asta era, să-i zic aşa, "cenzura patriotică". Odată cu apropierea decernării Globurilor (unde 4,3,2 era nominalizat la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină"), febra creştea - idem, şi oftica. Faptul că nu a primit, pînă la urmă, Globul (care s-a dus, şmechereşte, spre franco-americanul Le scafandre et le papillon: film "într-o limbă străină", nu?) şi, mai ales, că nu a fost nici măcar nominalizat la Oscaruri a însemnat un chiot asurzitor de victorie printre ofticoşi: V-am spus noi că nu e bun de nimic??, au clamat cei care, în forul lor interior, ştiu bine că un Glob sau un Oscar e mai "slab" - într-o ierarhie absolută - decît un Palme d’Or... Cine sînt, aşadar, ofticoşii? În primul rînd, cei din breaslă, pentru care regimul de anonimat al comentariilor online este mană cerească. În al doilea, cei siguri de verdictele lor, care au decis, cînd l-au văzut, că 4,3,2 este "un film prost" şi pe care nici o instanţă din lume nu i-ar putea convinge de contrariu. În al treilea, în fine, veşnicii Gică-contra, care strîmbă din nas la orice este lăudat, c-aşa vrea muşchii lor. Ei sînt copiii săraci şi septici ai plebei contestatare - inşi care, dacă n-ar fi existat, comunismul i-ar fi inventat. Şi, de fapt, chiar i-a inventat: ofticoşii sînt produsul egalitar prin excelenţă - cei cărora elita le stă în gît, drept care-o scuipă... Păi, pe bune acum, ce altceva să facă?! V-am spus doar: numai tuberculoza este internaţională; oftica este românească.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.