Obsesia revenirii la clasicism

Antoaneta OLTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Obsesia revenirii la clasicism jpeg

Născut în 1918, Aleksandr Isaievici Soljenițîn a încetat din viață în anul 2008, după ce a trăit aproape un secol într-o lume care s-a potrivit prea puțin cu idealurile sale. Copil al revoluției, am putea spune, ironic, a tînjit după o viață mai degrabă dusă în secolul al XIX-lea, în care au trăit și au scris și idolii lui literari, Tolstoi și Dostoievski. Conservatorismul, tradiționalismul, nu numai în literatură, promovarea valorilor creștine l-au urmărit din perioada primelor scrieri literare, apoi în perioada disidenței și, nu în ultimul rînd, în ultimii ani de viață, după ce s-a reîntors în Rusia post-sovietică, unde a încercat să propună modelul unui regim cu nuanțe utopice, dominat de valorile slavofile, naționaliste, care au marcat gîndirea unei mari părți a intellighenției ruse.

Pasiunea sa pentru literatură a venit de timpuriu, în pofida studiilor sale superioare (absolvent al Facultății de Matematică și Fizică de la Rostov), studiind, între 1939-1941, prin corespondență, la Institutul de Istorie, Filozofie și Literatură din Moscova. Cel de-al Doilea Război Mondial l-a deturnat de la pasiunea sa, literatura, făcîndu-l să devină, în urma experienței sale de lagăr începute în anul 1945, unul dintre cei mai mari și mai cunoscuți disidenți ruși. Așa cum se știe, popularitatea lui ca scriitor a fost atinsă tocmai prin publicarea unor proze cu tematică de lagăr, în anul 1962 – O zi din viața lui Ivan Denisovici, respectiv 1963 – Casa Matrionei, în revista Novîi mir. Succesul tînărului autor a venit tocmai pe fondul evenimentelor istorice din URSS de la vremea respectivă: dezghețul inițiat de Nikita Hrușciov, care, la sugestia redactorului revistei Novîi mir, Alek­sandr Tvardovski, a dat undă verde apariției primelor proze cu tematică de lagăr din istoria URSS. Sigur, în străinătate au mai apărut, înainte de această dată, memoriile unor foști deținuți care reușiseră să evadeze, dar meritul povestirilor, dincolo de talentul scriitorului, constă tocmai în contextul în care au apărut – oficial, în URSS, în perioada sovietică. După aceea au început să apară (peste hotare) multe scrieri cu această tematică, atît ale lui Soljenițîn (romanele În primul cerc, Pavilionul canceroșilor, Roata Roșie, inclusiv investigația jurnalistică Arhipelagul Gulag), cît și ale altor autori care au căpătat mai apoi și ei celebritatea – Evghenia Ghinzburg, Destin în bătaia vîntului, Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma ș.a.

Dacă este să apreciem calitatea literară a prozelor lui, evidențiem, fără nici o îndoială, primele menționate, O zi din viața lui Ivan Denisovici și Casa Matrionei. Puternic tributare concepțiilor epocii, dar și mentorilor săi din secolul al XIX-lea, Tols­toi și Dostoievski, cele două povestiri care au căpătat și ele o parte din celebritatea autorului lor sînt într-adevăr piese bine șlefuite din punct de vedere stilistic, din punct de vedere lexical, Soljenițîn fiind obsedat de fapt de ideea revenirii la acel clasicism al limbii și literaturii ruse din secolul al XIX-lea, la valorile adevărate, perene, ale poporului rus. Aici, în afara impresionantei teme a lagărului, apare un alt element determinant pentru ideologia lui Soljenițîn: promovarea valorilor adevărate, țărănești, a unui înalt moralism care lipsea de-acum societății sovietice intrate în impas, mai ales după grozăviile văzute de autor atît în lagăr (dezumanizarea, redobîndirea trăirilor animalice, lipsa credinței, a moralei), cît și în afara lui, în societatea sovietică „liberă“, al cărei om nou se caracteriza tot prin aceleași „valori“ menționate mai înainte. Din acest punct de vedere, Soljenițîn se alătură direcției „ruraliștilor“, orientare literară consolidată în anii ’60-’70 ai secolului al XX-lea (dintre reprezentanții de marcă îi amintim pe Valentin Rasputin și Vasili Șukșin), dar cu puternice rădăcini în tradiționaliștii și anii ’50 ai secolului precedent. Aceștia promovau țăranul rus, rădăcina culturii naționale, cu pronunțate trăsături naționale moral-religioase, de care avea atîta nevoie și omul contemporan, aflat în derivă în urma ideologiei și șocurilor la care îl supusese sistemul sovietic. Acum sînt continuate tradiţiile fundamentale ale realismului clasic rus, ale lui Tolstoi, prin care se dorea indicarea unei soluții pentru situația din țară – reunirea culturii înalte cu cea populară, idealizînd normele morale şi relaţiile sociale din Rusia patriarhală, etica creştină, iubirea, Binele, frăţia, ecumenicitatea, care trebuia să stea la baza reconstruirii noului stat rus şi care trimitea, în ultimă instanţă, la mai vechile idei de mesianism, de caracter ales al Rusiei. Leitmotivele acestei proze erau distrugerea gospodăriei agricole de către colectivizare, tragedia anihilării celei mai bune părţi a ţărănimii în anii ’20-’30, foametea apărută la scurt timp după aceste represalii, sărăcirea şi înrobirea milioanelor de ţărani. În plan ideologic, ea poate fi considerată o literatură alternativă, în care personajul pozitiv nu mai era colhoznicul, ci un om de rînd, păstrătorul memoriei satului patriarhal, opus astfel celui sovietic. Cele două proze ale lui Soljenițîn sînt reprezentative pentru această direcție, blîndul Ivan Denisovici Șuhov, respectiv bătrîna Matriona fiind personaje memorabile, modele de viață pentru mai tinerii lor apropiați.

Pentru a reveni la tema lagărului, dominantă în prozele sale, putem spune de asemenea că talentul indiscutabil manifestat de tînărul Soljenițîn începe să se dilueze după primele două creații. Pentru mulți cititori și critici literari, cele două nuvele, O zi din viața lui Ivan Denisovici și Casa Matrionei, au fost modele de scriitură clasică, de concizie, de exprimare autentică, în care personajele principale, oameni simpli, posesori ai unor valori neaoșe, autohtone, nepîngăriți de limbajul de lemn și de ideologia pe care o promova, ne îndemnau să ducem o viață adevărată, plină de iubire față de semeni și întru credință, singura cale în care se vedea salvarea, mîntuirea Rusiei viitoare. Din punctul de vedere al elementelor de lagăr, la scurtă vreme Soljenițîn a fost contestat chiar de alți foști deținuți tocmai pentru o anumită idealizare a personajului și vieții de lagăr, pentru simplificarea problemelor cu care s-au confruntat deținuții. Multe dintre memoriile apărute ulterior, printre care se numără și cele menționate, sînt marcate de un grad mai mare de autenticitate, de verosimilitate. Dar prozele lui Soljenițîn nu erau memorii, și proze cu elemente autobiografice, gradul de ficțiune, de stilizare este total diferit. Din punctul de vedere al emoției transmise, mai ales după ce au apărut și alte texte cu această tematică, am putea spune că nu mai sînt la fel de impresionante. Dar, pe de altă parte, nu trebuie să uităm un lucru important: Soljenițîn a fost totuși primul scriitor din URSS care a putut să scrie, cu mai puțină cenzurare, pentru prima dată în URSS, oficial, despre sistemul carceral din imperiu, făcînd asta într-o proză cu mesaj dublu – de redare a unor pagini din viața unor oameni despre care era tabu să se vorbească și, în același timp, de propunere a unui model uman necesar societății sovietice aflate în derivă.

Romanele apărute ulterior în străinătate – Primul cerc, Pavilionul canceroșilor, Roata Roșie (Krasnoe koleso) – nu mai confirmă valoarea literară a primelor scrieri. Experiența carcerală dintr-un lagăr de cercetare (șarașka) din Primul cerc nu este un roman cu o mare valoare artistică; într-o oarecare măsură, Pavilionul canceroșilor, inspirat și el din experiența personală a autorului – tratarea unei tumori canceroase în condițiile de lagăr –, cu un accent pus mai mult pe latura psihologică de tradiție dostoievskiană sau chiar tolstoiană (Moartea lui Ivan Ilici și problema reevaluării sensului vieții într un moment de cumpănă al personajelor), poate fi considerat o proză mai compactă, care dispune de o anumită valoare artistică. Apoi, pe urmele Arhipelagului Gulag, romanul-epopee Roata Roșie, monumental, scris între 1969 și 1991, poate fi considerat un fel de roman istoric, cu adevărat cea mai mare lucrare a vieţii sale. Într adevăr, pe fundalul unui material faptic uriaş, sînt examinate cauzele care au dus la declanşarea revoluţiei bolşevice (slăbiciunea Puterii, decăderea religiei, radicalismul social), precum şi desfăşurarea acesteia. Sînt analizate platformele politice şi ideologice ale diferitelor partide şi grupări, creîndu-se posibilitatea unei istorii alternative a Rusiei. În fapt, aşa cum spune autorul, este vorba de o „istorie tragică a faptului că ruşii înşişi şi-au distrus trecutul şi viitorul“. La aceste piese ample scriitorul mai adaugă documente istorice în original, proverbe, cîntece, fragmente din ziarele timpului, simulacre de scenarii cinematografice, tocmai pentru a crea un tablou social cît mai amplu pentru aceste momente cruciale din istorie. Ideea caracterului documentar, a folosirii nemijlocite a documentului istoric constituie, în Roata Roşie, tocmai principiul structural de bază. Opinia autorului este destul de clar conturată: în revoluţie, văzută ca o victorie a Răului, sînt vinovaţi toţi, mai ales Puterea (de unde şi critica dură adusă lui Nicolae al II-lea), dar vinovaţi sînt şi oamenii de rînd. Mai mult, cauza catastrofei naţionale şi morale este văzută de Soljeniţîn în înstrăinarea de Dumnezeu, în ignorarea valorilor morale, egoism, dorinţă de putere, ataşamentul faţă de himerele instaurării „bunăstării generale“ pe Pămînt. Revenim astfel la viziunea maniheistă a lui Soljeniţîn, după care oamenii de rînd se împart în buni şi răi; întrucît nu neapărat oamenii sînt sub timpuri, ci ei sînt cei care fac istoria, tocmai ei trebuie să fie blamaţi.

Oricum, pentru a fi un moment însemnat în istoria literară a țării sale, un scriitor nu trebuie să fi scris mai multe lucrări elogiate în aceeași măsură. Soljenițîn rămîne însă pentru totdeauna portavocea Dezghețului, demascatorul (chiar dacă prea cuminte) al sistemului represiv din URSS, dar și cel care, în plin realism socialist, a încercat să revitalizeze tradițiile clasice ale literaturii ruse, chiar ale limbii propriu-zise, mult prea marcată de colocvialisme și extrem de departe de ceea ce însemna odinioară limbă literară. Aceste merite rămîn incontestabile și, alături de valoarea recuperatoare a sacrificiilor îndurate de deținuții politici, în Arhipelagul Gulag, Soljenițîn rămîne o personalitate importantă a culturii ruse, dar și a celei universale. 

Antoaneta Olteanu este profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

alimente shutterstock 392741167 jpg
Alimentele expirate care pot fi mâncate în siguranță. Ce ingredient nu expiră niciodată
Există alimente care pot fi consumate fără teama de îmbolnăvire, chiar dacă nu se mai află în termenul de valabilitate.
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Noi imagini cu bătaia dintre Prodan și Reghe
Au apărut noi imagini din timpul conflictului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, care a degenerat într-o bătaie în toată regula.
explozii în Crimeea pe aerodromul de lângă Simferopol FOTO captura video
Explozii misterioase la baze militare din Rusia. Cum acționează comandourile ucrainene
Seria de incendii și explozii misterioase la situri sensibile și instalații importante din Rusia sugerează campanii de sabotaj caracteristice unităților de operațiuni speciale, relatează Insider.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.