Oameni în plus

Publicat în Dilema Veche nr. 183 din 13 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Printre noi mai sînt unii care folosesc televizorul sau ziarul nu pentru a se distra sau pentru a-şi omorî timpul. Mai sînt oameni care privesc televizorul sau radioul ca pe un mijloc de informare cotidiană sau pentru a căuta un punct de vedere documentat şi, în orice caz, credibil. Sau poate vor să vadă care mai este dezbaterea politică cotidiană, ca să-şi poată da şi ei votul, cînd va veni sorocul, în cunoştinţă de cauză. Printre noi mai sînt alţii care apar la televizor sau prin ziare. Ei sînt cei la care ne uităm ca la nişte oameni care au legitimitatea cuvîntului pentru simplul fapt că sînt acolo, pe ecran sau cu numele printre rîndurile ziarelor. Dar de multe ori ne oprim miraţi şi ne întrebăm de ce are unul sau altul căderea să fie atît de prezent în diversele dezbateri publice. De ce i se cere atît de des părerea!? Şi aceştia nu-s puţini şi sînt de două feluri: politicieni şi ziarişti. În ceea ce-i priveşte pe politicieni, dacă urmăriţi dezbaterea politică, nu se poate să nu fi remarcat diverşi, care par nepotriviţi acolo, în mijlocul dezbaterii. Prezenţa lor pare puţin cam forţată. Cel mai la îndemînă exemplu este Cozmin Guşă, un personaj cu o evoluţie politică oarecum dubioasă. Cozmin Guşă, cu partidul său cu doi sau trei palamentari şi cu un procent de încredere cu care se situează sub marja de eroare a sondajelor, este un astfel de exemplu. Nu vi se pare supramediatizat, promovat în plus? Ca el mai sînt şi alţii, iar noi nu ne vom referi la Cozmin Guşă, ci la cei din categoria oamenilor ca el, a oamenilor-imagine. Ar putea fi în regulă dacă am avea în faţa noastră nişte persoane capabile, cu competenţe demonstrate şi rezultate într-o profesie sau alta. Am zice că omul măcar e competent şi asta justifică prezenţa sa în contextul dezbaterii. Oricum, concluzia este că acordăm prea multă atenţie celor care-şi acordă lor înşişi prea multă atenţie, cum ar fi Dan Voiculescu, care-şi mînă în luptă un întreg trust de presă pe care-l controlează. Partidul său este neglijabil pe scena politică, dar Voiculescu parcă joacă un rol mai mare decît este cazul. Cealaltă categorie o reprezintă ziariştii. O să spuneţi că e normal ca ei să fie acolo, în miezul dezbaterii, căci acela le este rostul. Da, este oarecum justificabil, dar puterea de influenţă a acestora, în calitatea lor de formatori-pisălogi de opinie zilnică, este prea mare. Şi chiar şi aşa ar fi OK, dacă am fi convinşi că îşi slujesc propria conştiinţă sau măcar un interes public, în mod dezinteresat. Că ei sînt acolo pentru a răspunde nevoii de informare a cetăţeanului. Printre puţinii pe care i-am putea descrie în acest fel regăsim, în schimb, cohorte de flecari, limbuţi şi trăncănitori cu stat de plată şi facturi consistente. Oamenii aceştia, moderatori de genul Gîdea, comentatori de serviciu, de genul Cristoiu, băgători de seamă, de genul Ciutacu sau candizi care mimează uimirea, de genul Corinei Drăgotescu, au o putere prea mare pe care o folosesc discreţionar, pe faţă. Puterea este recunoscută presei, se spune că ar fi a patra. Dar simplul fapt că recunoaştem acest lucru nu legitimează suficient puterea de care aceştia dispun. Mai este nevoie de ceva în plus: competenţă şi interes public. Ce politician nu şi-ar dori să fie atît de important încît să fie interlocutorul permanent al oricui şi pe orice temă? Păi, un alde Dumitrescu, Vrînceanu Firea, Moraru sau Gheorghe nu s-ar da pe orice senator, primar sau preşedinte. Şi de ce ar face-o? Ei sînt mult mai vizibili, mai prezenţi în dezbatere, mai importanţi. Evident, aceşti oameni, ca oricare alţii, au libertatea de a se exprima, de a publica, de a susţine lucruri în sine. Dar dacă ai mijloacele şi o faci nu înseamnă că o faci şi bine, iar toţi cei de mai sus şi mulţi alţii ca ei sînt cauze ale degradării dezbaterii publice şi politice din ultimii ani. E loc de mai multă minte şi deontologie (cuvînt cu conotaţii necurate pentru Mircea Badea). Că e politician sau ziarist, acest comunicator cotidian, supraevaluat şi cu merite neclare este un produs de marketing, un brand etalabil pentru vînzare, o imagine cu puterea de a genera alte reprezentări şi imagini, care la un moment dat ne influenţează viaţa. Sînt creatori de realitate în măsura în care realitatea este doar o altă faţă a imaginarului şi a percepţiei subiective. Şi, evident, cum stăm cu ochii pe mass-media, ceea ce vedem şi ceea ce citim devin pentru fiecare realitate, după puterea fiecăruia de a filtra şi de a privi critic ce i se spune. Oamenii aceştia în plus sînt produsele de marketing ale altora sau sînt propriile lor produse. Totuşi nu ne-au lămurit de ce sînt ei în măsură să deschidă gura. Pe ce se bazează... şi ce sînt ei la bază?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.