Oameni în plus

Printre noi mai sînt unii care folosesc televizorul sau ziarul nu pentru a se distra sau pentru a-şi omorî timpul. Mai sînt oameni care privesc televizorul sau radioul ca pe un mijloc de informare cotidiană sau pentru a căuta un punct de vedere documentat şi, în orice caz, credibil. Sau poate vor să vadă care mai este dezbaterea politică cotidiană, ca să-şi poată da şi ei votul, cînd va veni sorocul, în cunoştinţă de cauză. Printre noi mai sînt alţii care apar la televizor sau prin ziare. Ei sînt cei la care ne uităm ca la nişte oameni care au legitimitatea cuvîntului pentru simplul fapt că sînt acolo, pe ecran sau cu numele printre rîndurile ziarelor. Dar de multe ori ne oprim miraţi şi ne întrebăm de ce are unul sau altul căderea să fie atît de prezent în diversele dezbateri publice. De ce i se cere atît de des părerea!? Şi aceştia nu-s puţini şi sînt de două feluri: politicieni şi ziarişti. În ceea ce-i priveşte pe politicieni, dacă urmăriţi dezbaterea politică, nu se poate să nu fi remarcat diverşi, care par nepotriviţi acolo, în mijlocul dezbaterii. Prezenţa lor pare puţin cam forţată. Cel mai la îndemînă exemplu este Cozmin Guşă, un personaj cu o evoluţie politică oarecum dubioasă. Cozmin Guşă, cu partidul său cu doi sau trei palamentari şi cu un procent de încredere cu care se situează sub marja de eroare a sondajelor, este un astfel de exemplu. Nu vi se pare supramediatizat, promovat în plus? Ca el mai sînt şi alţii, iar noi nu ne vom referi la Cozmin Guşă, ci la cei din categoria oamenilor ca el, a oamenilor-imagine. Ar putea fi în regulă dacă am avea în faţa noastră nişte persoane capabile, cu competenţe demonstrate şi rezultate într-o profesie sau alta. Am zice că omul măcar e competent şi asta justifică prezenţa sa în contextul dezbaterii. Oricum, concluzia este că acordăm prea multă atenţie celor care-şi acordă lor înşişi prea multă atenţie, cum ar fi Dan Voiculescu, care-şi mînă în luptă un întreg trust de presă pe care-l controlează. Partidul său este neglijabil pe scena politică, dar Voiculescu parcă joacă un rol mai mare decît este cazul. Cealaltă categorie o reprezintă ziariştii. O să spuneţi că e normal ca ei să fie acolo, în miezul dezbaterii, căci acela le este rostul. Da, este oarecum justificabil, dar puterea de influenţă a acestora, în calitatea lor de formatori-pisălogi de opinie zilnică, este prea mare. Şi chiar şi aşa ar fi OK, dacă am fi convinşi că îşi slujesc propria conştiinţă sau măcar un interes public, în mod dezinteresat. Că ei sînt acolo pentru a răspunde nevoii de informare a cetăţeanului. Printre puţinii pe care i-am putea descrie în acest fel regăsim, în schimb, cohorte de flecari, limbuţi şi trăncănitori cu stat de plată şi facturi consistente. Oamenii aceştia, moderatori de genul Gîdea, comentatori de serviciu, de genul Cristoiu, băgători de seamă, de genul Ciutacu sau candizi care mimează uimirea, de genul Corinei Drăgotescu, au o putere prea mare pe care o folosesc discreţionar, pe faţă. Puterea este recunoscută presei, se spune că ar fi a patra. Dar simplul fapt că recunoaştem acest lucru nu legitimează suficient puterea de care aceştia dispun. Mai este nevoie de ceva în plus: competenţă şi interes public. Ce politician nu şi-ar dori să fie atît de important încît să fie interlocutorul permanent al oricui şi pe orice temă? Păi, un alde Dumitrescu, Vrînceanu Firea, Moraru sau Gheorghe nu s-ar da pe orice senator, primar sau preşedinte. Şi de ce ar face-o? Ei sînt mult mai vizibili, mai prezenţi în dezbatere, mai importanţi. Evident, aceşti oameni, ca oricare alţii, au libertatea de a se exprima, de a publica, de a susţine lucruri în sine. Dar dacă ai mijloacele şi o faci nu înseamnă că o faci şi bine, iar toţi cei de mai sus şi mulţi alţii ca ei sînt cauze ale degradării dezbaterii publice şi politice din ultimii ani. E loc de mai multă minte şi deontologie (cuvînt cu conotaţii necurate pentru Mircea Badea). Că e politician sau ziarist, acest comunicator cotidian, supraevaluat şi cu merite neclare este un produs de marketing, un brand etalabil pentru vînzare, o imagine cu puterea de a genera alte reprezentări şi imagini, care la un moment dat ne influenţează viaţa. Sînt creatori de realitate în măsura în care realitatea este doar o altă faţă a imaginarului şi a percepţiei subiective. Şi, evident, cum stăm cu ochii pe mass-media, ceea ce vedem şi ceea ce citim devin pentru fiecare realitate, după puterea fiecăruia de a filtra şi de a privi critic ce i se spune. Oamenii aceştia în plus sînt produsele de marketing ale altora sau sînt propriile lor produse. Totuşi nu ne-au lămurit de ce sînt ei în măsură să deschidă gura. Pe ce se bazează... şi ce sînt ei la bază?