Cuvîntul „vacanță“ vine din latinescul vacare (a fi fără), adică a lua o pauză de la ceea ce faci de obicei. Conceptul este prin excelență urban, pentru că în lumea rurală, agricolă, ritmurile au legătură cu anotimpurile și nu se suspendă pe întreaga durată a unui an. În Evul Mediu exista deja noțiunea de vacanță în Europa de Vest, care corespundea perioadei secerișului. Vara, universitățile se închideau pentru a ca toată lumea să poată să meargă să muncească la cîmp. În secolul al XIX lea, în vacanțe, artistocrația și burghezia Europei Occidentale părăseau reședințele principale și se retrăgeau în locuințele de vară, la munte sau la mare. Britanicii sînt primii care încep să meargă în stațiunile balneare, ca apoi această modă să devină universală. Începînd cu anii ’40, concediul de vară devine popular și cel mai bun moment să călătorești și să te relaxezi.

De atunci „vacanțele“ noastre s au tot schimbat. Și fiecare dintre noi sîntem cobaii și depozitarii unor formule diferite. De la vacanțele în comunism la cele de azi, în care poți călători oriunde. Le pregătești, stai și pierzi ore în șir în fața computerului, pentru că vrei să găsești locul, hotelul, plaja perfecte. Înainte de a pleca știi exact cum va arăta camera, ce o să vezi pe geam. Sau, cel puțin, așa îți imaginezi. N-am înțeles niciodată reclamele care îți promit că „o să te simți ca acasă“. De parcă, dacă ți-ar dori asta, te-ai mai pune pe drumuri și ai mai și cheltui o grămadă de bani.

În copilărie, am fost mai mult în tabere decît în concedii cu ai mei. Am recuperat în adolescență. În prima vară studențească am plecat cu cortul la mare pentru o săptămînă și am rămas aproape o lună. Și timpul acela, moale ca o bucată de cașcaval uitat în soare, încă mi se pare vacanța ideală. De atunci am căutat mări frumoase și tot felul de locuri, dar știu că starea de atunci n-o s-o mai recuperez niciodată. Am purtat peste tot în călătoriile mele următoare acea umbră minusculă: am văzut-o cum se lasă peste leandrii înfloriți din sudul Portugaliei, peste nisipul fin de pe Coasta de Azur, cum trece nestingherită pe deasupra unei insule din Croația, peste coama înverzită a Toscanei sau peste lumina mieroasă a Spaniei. Am înțeles și că un plan de vacanță poate însemna să-ți petreci o zi acasă, cu cineva drag. Să stai în bucătărie și să mănînci brînză, parizer și roșii cumpărate de la Matache. Să bei gin tonic pe un acoperiș și Bucureștiul să adoarmă la picioarele tale. Să stai la cafea cu o prietenă și cuvintele să se ridice ca niște baloane colorate și să zboare deasupra orașului.

În numărul de acum, am pus cap la cap vacanțe redacționale. Ideale sau cu final neașteptat. Le mulțumesc colegilor mei pentru poveștile lor haioase, nostalgice, actuale, fascinante!

Ilustrație de Ion BARBU