O ţară fără bătrîni

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
O ţară fără bătrîni jpeg

În 2007, România a intrat în Uniunea Europeană. Am făcut paşii necesari, poate nu atît de impecabil pe cît ar fi trebuit, am semnat acorduri, poate mai mult din vîrful pixului, decît din conştiinţa respectării acestora, şi am acceptat condiţii. Poate mai mult la nivel de discurs. Una peste alta, sîntem, de ani buni, o ţară europeană. Standardele vieţii noastre sînt, teoretic, egale cu cele ale nemţilor, englezilor sau francezilor. Practic, lucrurile nu stau chiar aşa. Practic, simularea acestor standarde n-a făcut decît să întreţină şi să măture sub covor inconvenienţele unei realităţi cumplite: în 2012, pensionarii din România trăiesc la pragul subzistenţei. Iar pentru că acest adevăr ar ridica semne de întrebare asupra statutului nostru de ţară europeană, nimeni nu vorbeşte de el. Ajutorul din partea Statului e înfrînat de continua lipsă de fonduri pentru o problemă ce teoretic n-ar trebui să existe; fondurile europene sînt alocate doar pentru genul de programe sociale adresate vîrstnicilor din ţările europene: recreere şi educaţia non-formală. În acest peisaj convenţional şi european, bătrînii noştri cu pensii mizere îşi duc viaţa între patru pereţi, la televizor, luxul suprem fiind, pentru majoritatea, o masă bună de sărbători.

Cantina Socială

Undeva, pe strada Năsăud, la trei staţii de tramvai 32 de la Unirii înspre Piaţa Chirigiu, se află cantina socială a Asociaţiei „Sf. Stelian“. O cantină, aveam să aflu, construită practic de la zero, pe un teren pus la dispoziţie de Primăria sectorului 5. Cu 15 ani în urmă, proiectul de cantină socială era de fapt un program de „bucătărie mobilă“, prin care se oferea hrană caldă copiilor străzii, familiilor sărace şi bătrînilor.

Dora Marinescu, coordonator de proiecte, îmi povesteşte că, din păcate, începînd de anul acesta, pentru programul cantinei destinat vîrstnicilor, un program demarat din 1999, sub finanţarea Ministerului Muncii şi Asociaţiei United Way, nu va mai exista nici un fel de finanţare specifică. „Dacă pînă acum le puteam oferi lunar pachete cu alimente, de anul acesta nu mai avem sponsori. I-am trecut totuşi pe beneficiari în programul de cantină socială, astfel încît să le mai putem oferi o masă caldă, însă acele pachete cu strictul necesar, cu ulei, zahăr, unt, cîte un pui sau ouă, pachete la care beneficiarii noştri ţineau foarte mult pentru că îşi puteau găti singuri, nu ni le mai putem permite.“

De unde ar trebui să vină fondurile? Primărie, Minister, fonduri europene? Rînd pe rînd, propunerile mi se infirmă prin realitatea politică. În ceea ce priveşte „Statul“, Irina Drăgoi, preşedinta Asociaţiei „Sf. Stelian“, declară că „nu dă bine pentru Statul Român să ofere o cît de mică subvenţie pentru hrană. Sîntem în UE, problema hranei nici nu se pune, deşi acesta e tristul adevăr. Aşa că, de doi ani nu se mai alocă fonduri pentru hrană. Pentru copii se fac zeci de programe, se primesc zeci de fonduri, dar nu şi pentru seniori. În România bătrînii nu sînt rentabili“.

Otilia Geablete, educatoare şi coordonator de proiect, îmi detaliază viziunea europeană asupra îmbătrînirii. „Dacă pentru copii există încă multe fonduri dinspre UE, în cazul bătrînilor fondurile sînt destinate programelor care vizează «îmbătrînirea activă» sau «utilizarea calculatorului». Toate astea sînt valabile în ţările vest-europene. Dar nu pentru bătrînii noştri. Cum să iei un bătrîn care tremură de frig şi foame într-o garsonieră nenorocită din Ferentari, să-i spui: «Hai să te învăţ Word-ul şi Mess-ul ca să comunici cu un alt bătrîn care tremură de frig şi foame în altă garsonieră nenorocită?». La noi aceasta e o problemă tabu. Una dintre condiţiile pentru ca România să intre în UE a fost ca să fie atinse anumite standarde sociale. Deci nu mai putem da înapoi să spunem că încă avem copii pe stradă sau că bătrînii noştri n-au bani de mîncare. Şi cum fondurile europene nu pot fi folosite în alt scop, destinaţia lor fiind una foarte precisă, cum Statul n-are fonduri pentru programe sociale destinate problemelor reale ale bătrînilor, totul rămîne pe umerii societăţii civile. Iar singura noastră speranţă rămîne la sponsori“.

Cu sponsorii e însă altă problemă. În primul rînd, oamenii nu cunosc situaţia reală a persoanelor vîrstnice şi foarte puţini se implică. „Nu găseşti voluntari, sponsori sau donatori. Toţi preferă să-i pe ajute copii“ – îmi spune Irina Drăgoi. „Pe de o parte, sponsorii nu sînt motivaţi (în cazul unui vîrstnic n-ai satisfacţia unei evoluţii, ca în cazul unui minor), pe de altă parte, te loveşti de «proceduri»: toţi vor o evaluare a asistatului social. L-ai luat, de exemplu, în luna ianuarie şi pînă în martie trebuie să reiasă că s-a petrecut o schimbare extraordinară care să motiveze, în continuare, sprijinul financiar. Puţini finanţatori îşi dau seama că simpla menţinere în viaţă, simplul fapt că îi oferi acelui bătrîn un mijloc de existenţă – acestea sînt marile schimbări.“

Bătrînii

Doamna Ştefana Mihai locuieşte singură într-un apartament din cartierul Rahova. Are 86 de ani şi a lucrat pe vremuri la un cinematograf din Bucureşti, ca plasatoare. S-a pensionat pe caz de boală iar din pensia de 421 de lei pe lună îşi achită în primul rînd întreţinerea, îşi cumpără mai apoi medicamentele şi, din ce rămîne, mîncare. Deşi nu mai rămîne nimic, iar pachetele lunare pe care le primea de la Asociaţia „Sf. Stelian“ erau mai mult decît un ajutor, erau vitale. Ştefana e fragilă, uscată, cu un zîmbet blajin, în ciuda tuturor neajunsurilor. E singură, cu multe probleme de sănătate. Povestea doamnei Maria Popeneciu este asemănătoare. Are 75 de ani, locuieşte într-o casă în zona Ferentari. A lucrat ca bibliotecară la Biblioteca „Nicolae Bălcescu“. Azi are o pensie de 180 de lei pe lună, din care se întreţine pe sine şi pe nepotul său, Alexandru. Viaţa doamnei Frăţilă – o altă beneficiară a Asociaţiei „Sf. Stelian“ – are aceeaşi poveste. Singură, într-un apartament fără curent electric, apă sau gaze, trăieşte din ajutorul social de 108 lei pe lună.

Cum ar arăta, dincolo de această realitate, viaţa lor, fără ajutorul celor de la Asociaţie? Dimineaţa, o cană cu apă fiartă, uşor răcită, în loc de ceai. Pîine, cu puţin muştar. Să dea impresia de gust. Dintr-un kilogram de cartofi se descurcă două săptămîni. Şi, apropo, v-aţi fi gîndit vreodată că din cojile de cartofi poate ieşi o supă pe cinste? Dacă e să primească o banană e sărbătoare, iar la Paşti sau de Crăciun, cînd capătă cîte un cozonac, îl degustă ca pe cea mai fină prăjitură. Şi, de fapt, aceasta este viaţa multor înscrişi pe listele de aşteptare ale Asociaţiei. „În societatea românească nu există gîndire pe termen lung“ – spune Dora Marinescu. „Faptul că tinerii de azi vor ajunge bătrînii de mîine nu se ia în calcul, iar serviciile sociale acordate unui vîrstnic sînt practic inexistente. Vorbim de un sistem care nu acordă nici cea mai mică atenţie statutului unui vîrstnic. Guvernanţii aşteaptă ca bătrînii să moară, ca să scape de ei. Ajutorul primăriilor? Da, în sensul că ne trimit oameni, dar nu şi fondurile necesare. În urmă cu cinci ani, am beneficiat de o sumă mică, 30-40 de lei de persoană pe lună. Acum nimic. La fel, Ministerul Muncii a «progresat» de la an la an, transformînd fondurile pentru «hrană» în fonduri pentru «supliment nutritiv», adică cîte un ceai sau o banană. Primesc proiecte pentru vîrstnici, însă nu mai alocă fonduri pentru hrană. Or, pentru majoritatea bătrînilor de la noi hrana e cea mai importantă pentru că mulţi au deja o casă, dar mor de foame în ea.“

Iar acesta e scopul proiectului pentru vîrstnici al Asociaţiei: prevenirea instituţionalizării şi menţinerea unei calităţi decente a vieţii. „Încercăm să-i menţinem în casă, să nu ajungă pe stradă sau într-un cămin de bătrîni – ceea ce ar costa Statul mult mai mult. Dacă Statul ne-ar finanţa pentru un asemenea proiect, toată lumea ar ieşi în cîştig.“

La „Sf. Stelian“ lucrează o mînă de oameni. Dar dorinţa şi motivaţia nu lipsesc. Lipsesc banii. „Avem capacitatea psihică să ne ocupăm de mai mulţi. Din păcate, nu ne permitem financiar. Am vrea să ne putem permite să le oferim servicii combinate: pe lîngă serviciile medicale şi sociale, să le putem oferi cantină plus acel pachet lunar. Nu vă gîndiţi la nişte sume exorbitante, dar avem nevoie de oameni care îşi permit să fie oameni. Ştiţi cum e să-ţi bată un bătrîn la uşă, cerîndu-ţi ajutorul şi să nu poţi să-i alini suferinţa? Ştiţi cum e să fii cu mîinile legate la spate de incapacitatea financiară de a-l putea ajuta?“ – m-a întrebat Irina Drăgoi, pe măsură ce interviul se apropia de final.

Bătrîna de la Ţigăneşti

La sfîrşit de weekend, la cîteva zeci de kilometri de Bucureşti, în faţa Mînăstirii de la Ţigăneşti, o bătrînă, sub un copac, vindea zambile. Din cele proaspete, din grădina ei. Privea lumea îndemnîndu-i mieros pe trecători să-i cumpere un bucheţel. Oamenii o ignoră, bătrîni cerşetori sînt peste tot, atît de mulţi încît au devenit, practic, invizibili. La răstimpuri, femeia nici nu-şi mai strigă marfa, „luaţi o zambilică“; doar cînd vede pe unul mai barosan zice cu voce hîrîită: „Dă şi lu’ maica un ban de pîine“. Bărbatul se preface că nu o aude şi trece mai departe. La un moment dat, femeia se suceşte, se învîrteşte printre maldărul de haine ce o înconjoară, şi scoate un pachet. Îl desface cu greu şi începe să muşte cu poftă. „Ce mănînci acolo, mamaie?“ Femeia se uită în sus, ochii îi lucesc brusc de bucurie – a devenit, preţ de o întrebare, vizibilă. Se grăbeşte şi răspunde, cu gura ştirbă: „Peşte, don’şoară, vrei şi matale?“. Şi-mi întinde, din puţinul ei, bucata de pîine. 

Foto: Asociaţia "Sf. Stelian"

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

FotoJet (47) jpg
Cine este misterioasa „Anna”, femeia pentru care un pensionar a vandalizat o stâncă de pe Transfăgărășan
Cazul bărbatului surprins în timp ce desena o inimă uriașă și numele „ANNA” pe o stâncă de pe Transfăgărășan a luat o turnură neașteptată. Identificat de poliție, fostul angajat MApN riscă sancțiuni drastice, în timp ce în mediul online au apărut detalii uluitoare despre o presupusă relație.
image png
Ce oraș va găzdui Eurovision 2027. Surpriza Bulgariei este la doar câteva ore de România
Eurovision 2027 va avea loc într-un oraș bulgăresc de la Marea Neagră, nu în capitala Sofia, așa cum se anticipa. Burgas a fost ales oficial drept gazda celei de-a 71-a ediții a celebrului concurs muzical.
demi moore jpeg
Demi Moore, emoționată la proba rochiei de mireasă a fiicei sale. Imagini inedite cu Tallulah Willis: „Sunt atât de recunoscătoare”
Nominalizata la Oscar Demi Moore a celebrat nunta fiicei sale, Tallulah Willis, printr-o postare emoționantă pe social media, în care a împărtășit imagini intime de la proba rochiei de mireasă.
ambulanta neagra conspiratii tiktok   foto colaj tik tok jpeg
„Ambulanța Neagră care fură copii” a dispărut de pe TikTok după atacul violent din Cluj. Platforma a eliminat toate videoclipurile, la cererea CNA
TikTok a eliminat toate videoclipurile și mesajele despre „ambulanța neagră”, după ce CNA a cerut platformei să intervină. Măsura vine la câteva zile după atacul asupra unei ambulanțe din județul Cluj, despre care anchetatorii spun că a fost provocat de zvonuri răspândite pe TikTok.
alexandru manda si miruna constantin delegatia Agrora la pentagon  foto agora webp
Un ONG din România, întâlniri cu oficiali americani la Pentagon și în Congresul SUA
Prioritățile de securitate ale României au fost discutate la Washington cu oficiali americani și reprezentanți ai unor importante think-tankuri. Delegația Centrului AGORA pentru Democrație s-a aflat în perioada 20-22 iulie 2026 în capitala Statelor Unite, unde a avut întâlniri la Pentagon.
primul ajutor în caz de insolaţie jpeg
Insolația nu apare doar când stai în soare. Situațiile în care trebuie să fii foarte atent
Mulți oameni cred că insolația apare doar după ore petrecute în bătaia directă a soarelui. În realitate, temperaturile extreme pot afecta organismul chiar și atunci când stai la umbră.
Mihai Gadea, foto Facebook jpg
Cine este sora mai mică a lui Mihai Gâdea. Mesajul emoționant pentru ziua de naștere a Emei: „Mami m-a lăsat să te țin în brațe”
Mihai Gâdea a transmis un mesaj emoționant cu ocazia zilei de naștere a surorii sale mai mici, Ema Gâdea. Prezentatorul și-a exprimat emoțiile într-un mod mai puțin obișnuit pentru imaginea pe care o afișează în fața publicului și a vorbit, într-un mesaj sincer și profund, despre legătura specială p
Un tren de călători a fost lovit de un atac rusesc, în Odesa. FOTO: X/@Maks_NAFO_FELLA
Atac rusesc asupra unui tren de călători în Odesa. Mecanicul și ajutorul său au fost uciși, 340 de pasageri au fost evacuați
Un mecanic de locomotivă și ajutorul său au fost uciși într-un atac rusesc cu dronă asupra unui tren de călători în apropiere de Odesa, în sudul Ucrainei. Drona, de tip Shahed și echipată cu motor cu reacție, a lovit locomotiva trenului.
Jenna Ortega  foto   Profimedia jpg
Jenna Ortega rezista câte o zi întreagă fără mâncare și apă, la filmări. „Nu voiam să deranjez”
Starul din „Wednesday” a dezvăluit că, la începutul carierei, ajungea să petreacă zile întregi pe platourile de filmare fără să mănânce sau să bea apă, pentru că nu voia să le creeze probleme celor din jur.