O relaţie otrăvită

Din păcate, mediul de afaceri, cu precădere cel din România, este extrem de relaxat atunci cînd vine vorba despre oportunism. Se poate spune că, în business, oportunismul este trecut cu vederea, în schimb, oportunităţile trăiesc bine mersi. Oamenii de afaceri români s-au străduit din răsputeri să ne convingă că în afaceri "totul este permis" şi că specularea oportunităţilor scuză oportunismul. De asemenea, companiile româneşti sau străine nu s-au sfiit să folosească la maximum orice oportunitate care s-a ivit, indiferent dacă în felul acesta umilul consumator român a fost pus să semneze contracte scrise cu litere de o şchioapă, contracte de creditare care includeau condiţii înrobitoare sau pur şi simplu au vîndut mărfuri care nu aveau asigurată nici măcar o perioadă minimă de garanţie. "Afacerile sînt afaceri" şi "În afaceri orice este posibil" au fost două sloganuri care nu au făcut decît să acorde circumstanţe unui mediu de afaceri care mai bine de un deceniu a fost prea puţin atent la obligaţiile legale sau morale pe care le avea. Evident, excepţiile au confirmat regula sau nu au devenit niciodată poveşti de succes în afaceri. România a avut în ultimii 17 ani nenumărate oportunităţi. În anii ’90, au fost, la nivel mic, tarabele şi comerţul cu Turcia. Afacerile adevărate s-au construit însă speculînd slăbiciunile sistemului de legi şi ale celui politic. În anii în care blocajul financiar sufoca economia, era o adevărată oportunitate să nu-ţi plăteşti partenerii şi să ţepuieşti bugetul de stat. A urmat o bună perioadă în care "oportunităţile" s-au numit creditele neperformante. "Băieţii deştepţi" din perioada respectivă au devalizat bănci fără să păţească nimic. Schimbul de terenuri dintre un om de afaceri şi un Minister sau o Primărie a fost o altă oportunitate a momentului. Au urmat: privatizarea întreprinderilor cu capital de stat, ştergerea sau reeşalonarea datoriilor unor firme, jocurile piramidale, falimentele băncilor, preluarea creditelor neperformante şi a întreprinderilor respective la Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare, speculaţiile pe cursul leu-dolar şi leu-euro şi, în fine, cumpărarea fabricilor pentru valoarea lor imobiliară. Fără să băgăm de seamă, în numele şi în ciuda tuturor acestor oportunităţi, ne-am trezit că economia românească suferă. Am ajuns să constatăm că tranziţia n-a consolidat nici o companie cu capital românesc care să aibă vocaţie regională, că există prea puţini oameni de afaceri români de anvergură europeană, că marele business al omului de afaceri român este să vîndă afacerea către investitori străini, că importurile au crescut substanţial şi îngrijorător pentru balanţa comercială deoarece industria românească s-a comprimat, locul ei fiind luat cu brio de mărfurile din import. În schimb, oportunităţile de afaceri au făcut să existe mai multe centre comerciale decît companii importante, au făcut să explodeze piaţa imobiliară, iar forţa de muncă a găsit ea însăşi o oportunitate, aceea de a pleca din ţară. Există însă o relaţie specială între oportunităţi şi oportunişti. Cu siguranţă, acest tip de relaţie este extrem de vizibil cînd vine vorba despre apropierea nesănătoasă dintre mediul de afaceri şi politicieni. Astfel, există oportunişti atît într-o tabără, cît şi în cealaltă. Au fost oameni de afaceri care au avut oportunismul de a sponsoriza şi stînga, şi dreapta spectrului politic, şi la nivel local, şi la nivel central. Beneficiile pe care le-au primit oportuniştii din mediul de afaceri de la politicieni au fost o lege sau un pargraf de lege scrise cu dedicaţie, o informaţie confidenţială, o relaţie privilegiată cu personaje de rangul întîi sau doi din guvern sau de la preşedinţie. Oportuniştii au ştiut să treacă la timp dintr-o tabără politică în alta, să cîştige licitaţii sub toate guvernările sau să manevreze datoriile pe care companiile le aveau la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, relaţia otrăvită dintre oportunism şi oportunitate a fost cel mai bine evidenţiată de legătura dintre unii oameni de afaceri şi politicieni. Dacă acest fapt ne poate consola, ar trebui spus că un astfel de "duet" nu este specific doar României, ci într-o formă mai mult sau mai puţin nocivă el apare în multe dintre statele dezvoltate. Invers, politicienii-oportunişti au descoperit şi ei oportunităţile de afaceri. Unii dintre ei au îmbinat slujirea intereselor alegătorilor cu multiplele posibilităţi de a-şi umfla conturile. Chiar gestul absolut oportunist de a se muta de la un partid la altul a avut legătură, de multe ori, cu posibilitatea speculării unor afaceri personale. Pentru oportunişti, o bună oportunitate de afaceri a fost chiar aceea de a intra în politică. Cu siguranţă, nimic nu poate fi mai nociv pentru mediul de afaceri şi cel politic, în acelaşi timp, decît momentul în care oportuniştii din ambele tabere se întîlnesc cu oportunităţile de afaceri.