O problemă de supraviețuire

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
O problemă de supraviețuire jpeg

Ședința de redacție a Dilemei vechi de joi, 12 martie, a fost prima la care nu am participat. Decisesem să rămîn în casă cîteva zile, pînă aveam să aflăm cu toții în ce direcție o va lua virusul cel nou. În acel week-end, m-am uitat la bilete de avion pentru Paște, am căutat o încălțăminte confortabilă pentru festivalul de jazz de la Gărâna, unde urma să ajung în iulie, și am cerut recomandări pentru un ruj roșu, care consideram eu că îmi lipsește din arsenal. 12 martie a fost ultima dată cînd cîțiva dintre redactorii Dilemei s-au întîlnit la birou. Eu urma să nu mai văd nici un cunoscut vreme de două luni. De toate celelalte planuri ale mele aproape am uitat.

În tandem cu știrile care veneau în flux continuu, cu sfaturile, statisticile și măsurile de precauție, rînjea la tine dintre rafturile cu spirt și dezinfectant, acum goale, ceva toxic: frica de celălalt. Teama de casier, de taximetrist, de curier, de administratorul de bloc, de colegii, cunoștințele și prietenii tăi. De cei care nici măcar nu se gîndeau că s-ar putea îmbolnăvi. De cei care ți-ar fi putut da virusul. Izolarea de ei devenise, pentru mine, o problemă de supraviețuire.

Nu i-am înțeles pe cei care se plîngeau că nu se pot vedea cu familia și cu amicii „din cauza ordonanței lui Iohannis”. Aveam mereu scenele din Italia în fața ochilor și mă gîndeam că restricțiile sînt soluția, una temporară. N-am fost de acord nici cu cei care fentau regulile, doar pentru o întîlnire față în față. Nu înțelegeam cum ai putea sta relaxat într-o întrevedere după care ai avea de numărat 14 zile. Am petrecut singură Paștele pentru prima dată în viața mea și a fost destul de straniu, dar m-am îmbărbătat cu gîndul că măcar acest virus nu mi-a stricat Crăciunul. Am văzut într-o zi pe geam un bărbat în cămașă care ducea un buchet de flori și asta mi-a amintit că primăvara vine oricum. Am așteptat „momentul în care încetează dorul de cineva”, așa cum numea Jonathan Safran Foer regăsirile. Am învățat să fiu atentă la inflexiunile unei voci la telefon și să descifrez tăcerile. Am visat să pot răsfoi iar Dilema veche și să-mi rămînă tuș pe degete. Am asistat la numărarea zilelor pînă la 15 mai, ca și cînd acea dată ar fi însemnat că s-a găsit leacul pentru coronavirus, că „am scăpat”. Eu nu am scăpat. Îmi e în continuare teamă de celălalt. Stau departe de oameni. Încerc să supraviețuiesc. Uneori, îmi permit să fiu dezamăgită.

M-am gîndit la festivitatea mea de absolvire a liceului cu mult timp înainte ca ea să aibă loc. Ba mai mult, îmi proiectam în minte felul în care vom fi chemați fiecare și aplaudați. Cum eu voi avea un costum negru cu galben, neapărat cu buzunare, ca să pot ascunde acolo foile cu discursul scris mărunt. Cît de tare ne vom distra la banchet. Cum, după bacalaureat, va începe adevărata viață. Neprevăzută, aventuroasă, minunată. Finalul de liceu amestecă bucuria și tristețea cu precizie farmaceutică, după o rețetă irepetabilă.

Pandemia a făcut mai mult decît să ne suspende prezentul, pentru cîteva luni, rescriind regulile normalității și sădindu-ne adînc, în suflet, teama de moarte, de boală, de viitor și de celălalt. Ne-a furat pietrele de hotar din destin, au rămas în locul lor doar soclurile cu eticheta „Aici ar fi trebuit să fie...”.

Mama mea este medic și mereu mi-a spus, atunci cînd mă plîngeam din cauza unor încurcături care îmi stricau ziua, că nu știu care sînt adevăratele probleme. Acele detalii erau, însă, problemele mele, de sub clopotul de sticlă numit generic „colțul meu de lume”. În contextul unui virus care a omorît atîția oameni, pare absurd să protestezi că nu vei avea bal la finalul liceului. Că nu se va mai ține un festival din vară la care abia așteptai să mergi, pentru că atmosfera lui te face să-ți croiești altfel drumul prin viață. Că n-o să mai folosești, o vreme, un anumit ruj roșu. Că n-o să mai petreci un week-end undeva cu un om cu care te-ai regăsit de mai multe ori, niciodată definitiv. Niște nimicuri, ar spune majoritatea, cei „din linia întîi”. Dar poate cuantifica cineva, cu adevărat, cîtă anticipare, dorință, așteptare și însingurare stau în spatele acestor „nimicuri”?

Dincolo de eforturile concrete ale oamenilor angajați în lupta cu boala, rămîn micile drame ale celor care aveau planuri pentru un an simetric, ce părea că începe bine. Într-o situație care nu stă în puterea ta, singurul drept pe care poți să-l revendici este acela de a fi dezamăgit că lucrurile au ieșit așa. Să-ți pui tu întîi masca de oxigen, abia apoi să încerci să îi ajuți pe ceilalți, ți se spunea în avioanele care acum ard de nerăbdare la sol. Un banchet, un eveniment, timpul împărțit cu cineva sînt gurile de oxigen de sub clopotul tău de sticlă, antidotul pentru virusul perfid numit însingurare. Ai dreptul la ele, ca să-i poți ajuta pe alții. E, pînă la urmă, o problemă de supraviețuire.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.