O povară

Publicat în Dilema Veche nr. 354 din 25 noiembrie - 2 decembrie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Este una dintre acele zile frumoase de toamnă, cînd strălucirea soarelui ne oferă o bucurie în plus. Este bucuria ultimelor raze, a ultimului zîmbet complice, cu ajutorul căruia soarele încearcă să ne aline o stare parcă mai bulversantă decît oricînd. 

Mă întîlnesc cu vechiul meu prieten, pentru „şedinţa“ noastră săptămînală, în care dezbatem problematica lumii în care trăim. Îi găsim de fiecare dată soluţii şi cadre noi de mişcare, numai că „lumea asta strîmbă“ nu prea vrea să ne asculte şi merge înainte liniştită. 

Discuţia porneşte greoi şi balansează între salariile pe care ni le-au tăiat, ca şi cum ar fi fost ale lor, şi problematica încălzirii globale. Prietenul meu chiar face o observaţie: „Este posibil, tu nu vezi ce cald e afară?“. La un moment dat, faţa prietenului meu se întunecă şi el taie discuţia, cu un gest larg, aducînd-o spre un cu totul alt subiect. Vorbeşte despre violenţă şi despre sălbăticia pe care o instaurăm încet între noi, considerînd că toleranţa, încrederea şi compasiunea încep să devină doar simplii termeni de dicţionar. Îmi reproduce o scenă pe care a văzut-o mai demult la televizor, zugrăvind un tablou grotesc în care un prelat, nu mai ştia de ce rang, bătea cu sălbăticie un om care intrase, nu ştia pentru ce motiv, în grădina unui lăcaş de cult. Faţa i se întunecă din nou şi spune amar că aşa ceva nu a mai văzut şi că, dacă este adevărat, dincolo de acest fapt am fi într-un teritoriu al relaţiilor interumane în care totul ar fi posibil. Preiau puţin din întunecimea feţei lui şi nu îl cred. Chiar îl contrazic. Continuăm discuţia despre şansa întîlnirii cu extratereştrii şi despre probabilitatea ca pămîntul să-şi rătăcească drumurile sale prin Univers. 

Rămîn însă, aşa cum spune românul, cu un fier în inimă şi, cînd ajung acasă, verific Internetul, întrebîndu-l despre acest fapt pe prietenul „Goagăl“ – aşa cum l-a supranumit unul dintre politicienii mei preferaţi. Văd şi eu scena, şi de data asta o cred. Sînt extrem de dezamăgit şi primele mele gînduri îmbracă haina unor întrebări: Ce să fac pentru acest om? Aş putea să îl ajut cu ceva? Să-i dau un pachet de ţigări? Să-i cumpăr un pahar cu apă? Să-i plătesc un avocat? Sau să uzez de relaţia mea cu Dumnezeu şi să-i pun acolo o vorbă bună? Nimic din toate acestea. Mă gîndesc că singurul lucru pe care îl pot face este să iau de pe umerii săi slabi o povară pe care ei nu o pot duce – povara toleranţei. 

Tocmai de aceea îl anunţ pe stareţul bătăuş că-mi schimb percepţia despre lume şi oameni, precum şi atitudinea faţă de următoarele fapte şi întîmplări, după cum urmează: 

Îl iubesc, dacă mai trăieşte, pe paznicul livezii cu mere ce aparţine copilăriei mele, dar care era administrată de CAP-ul local, şi care alerga după noi călare pe cal şi ne snopea în bătaie pentru că furam merele statului. Îi iert pe colegii mei de facultate care mă turnau la Securitate şi la Miliţie. Unul dintre ei, cînd se întorcea de la consultări cu „organele“, nu uita să-mi şoptească invariabil: „Tu eşti mic, bă!“. 

Îmi declar toată înţelegerea pentru profesoara mea de matematică din şcoala generală care îmi rupea urechile pentru că nu reuşeam să învăţ „pe de rost“ nu ştiu ce formule fără sens. 

De azi mă simt solidar cu vecinul meu posesor de studii medii şi BMW X5, om de afaceri postrevoluţionar, care îmi răspunde la salut numai din cînd în cînd şi care mi-a ţinut zilele trecute, în scara blocului, o amplă lecţie despre criza financiară mondială. 

Nu mai pot fi arogant în atitudinea mea faţă de vecina de la etajul III, care trage uşor perdeaua de la fereastra bucătăriei ori de cîte ori vede o maşină străină intrînd în parcare. Este bătrînă şi „scrie“ din reflex, după zeci de ani de experienţă, pentru că oricum „organele“ nu mai ţin cont de rapoartele ei şi nici nu cred c-o mai plătesc. 

Îl înţeleg acum pe tînărul meu prieten, pervertit, care m-a întrebat în ce partid „să se bage“, pentru a-şi găsi şi el un loc de muncă. 

Am devenit tolerant faţă de politicienii oraşului meu care nu doresc nimic, nu ştiu nimic, nu fac nimic. Singura lor legătură cu alte orizonturi a fost cerneala din călimara pe care le-a aşezat-o pe bancă învăţătorul, în clasa I. În loc s-o pună în stilou, au băut-o. 

Nu-i mai port gînd rău prietenului meu plecat în Canada, de unde ne înjură pe toţi. 

Îi privesc cu înţelegere pe cei din televiziunile alea, care şi ele ne înjură pe toţi, toată ziua, pentru că nu am votat cum au dorit ei. 

Am început să cred că omul acela de la OTV nu mai este atît de rău. Măcar a încercat s-o găsească pe Elodia. „Alţii nu fac nimic.“ 

I-am zîmbit deja administratorului scării mele de bloc care pune cifre „din burtă“ la întreţinere şi care a încercat odată, mai demult, să-mi explice contextul complicat, geopolitic, în care trăim. 

Am, deja, toată consideraţia pentru un om pe care l-am cunoscut la o bere. Are magazin în Piaţa Mică şi se simte îndreptăţit să ocupe funcţii de conducere „în societate“ pentru că el în viaţa lui a făcut ceva, nu ca alţii (categorie unde, se înţelege, intru şi eu). 

Se vede treaba că întîmplarea cu stareţul a făcut pentru mine ceea ce nu au reuşit zeci de profesori în mulţi ani de studiu. Mi-a dat povara iertării şi a toleranţei. „Greu, dar merită!“ – ar zice prietenul meu. 

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Deputatul USR Claudiu Năsui spune, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să explice de ce a lipsit de la dineul de la Casa Albă, unde România nu a fost reprezentată. L-a trimis, în schimb, pe N. Ciucă, dar acesta nu a fost primit de americani.
image
Scandal internațional la Euro 2024. Fotbaliști spanioli, acuzați că au scandat „Gibraltarul e spaniol”, după finala cu Anglia. Rodri: „Nu-mi pasă”
Bucuria victoriei Spaniei la Euro 2024 a fost umbrită de un incident care a stârnit o furtună de polemici la nivel internațional. În timpul celebrării triumfului, câțiva jucători ai echipei naționale a Spaniei au scandat lozinci care au vizat Gibraltarul, teritoriu britanic de peste mări, potrivit T
image
Codin Maticiuc, șocat de condițiile de cazare din Costinești: „Doar în Africa am mai văzut așa ceva”. Ce spune despre arestarea lui Wiz Khalifa
Celebrul actor și vlogger român, Codin Maticiuc, a avut parte de o experiență neplăcută la festivalul ”Beach, Please!” din Costinești. Deși evenimentul l-a cucerit, condițiile de cazare l-au lăsat mască.

HIstoria.ro

image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?