O pauză de tăcere

Dana BALAN-BÂLU
Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Acesta este un text care nu poate începe aşa cum aş dori eu, ci exact aşa cum stau lucrurile. Nu am mai scris reportaj din luna august a anului 2010, cînd am semnat în paginile acestei reviste o povestire non-ficţiune despre cîţiva disidenţi din Cuba – „În Havana, o nouă zi stă să înceapă“. Ce împrejurare fantastică! Dau timpul înapoi, în anul 2004, şi aud aievea replica profesorului Daniel Condurache, editorul revistei Opinia Veche, pe atunci Studenţească: „Te deghizezi în oaie, în ce vrei tu, şi te duci la Murgeni!“. Adevărul este că, studentă în anul al II-lea fiind, încă nu îmi făceam curaj să ies în lume şi să scriu. Exasperat de promisiunile mele că voi merge, cîndva, la Murgeni, un sat ca vai de lume din judeţul Vaslui, devenit oraş peste noapte, editorul mi-a dat acest ultimatum ce avea să mă transforme, pentru totdeauna, în reporter. Colegii mei au rîs mînzeşte, aşa cum se rîdea copios în acele vremuri la şedinţele de sumar din fiecare luni, dar mai ales la şedinţele de analiză, negreşit în fiecare miercuri, iar eu am ştiut ce îmi rămîne de făcut. Mai tîrziu, am simţit de cîteva ori că nu mai ştiu încotro s-o apuc în meseria aceasta de o frumuseţe blestemată, dar m-am agăţat de lucrurile învăţate în acea redacţie de la Iaşi, pe care am transformat-o într-un axis mundi, de unde am pornit în miraculoasa aventură de a scrie după dictarea realităţii.

Între drumul făcut cu trenul la Murgeni şi călătoria mea cu avionul la Havana, n-au fost decît cinci ani în care am scris cu patimă, căutîndu-mi propria voce. N-a fost uşor, nici pentru mine, nici pentru restul colegilor mei de generaţie, să nu rămînem în umbra mistuitoare şi legendară a unor semnături ca Bogdan Lupescu, Liviu Iolu, Radu Ţuţuianu sau Răzvan Chiruţă, care ne-au lăsat, la Opinia, din 1998, o moştenire copleşitoare: o suită de premii şi teancuri de reviste pînă în tavan, în camera de arhivă, plus obligaţia de a duce totul mai departe. După ce am părăsit redacţia revistei, odată cu absolvirea facultăţii şi plecarea obligatorie la Bucureşti, ca nişte plutoane de ziarişti gata să-şi dea tinereţea pentru puterea de netăgăduit a cuvîntului scris pe hîrtie, pentru exclusivităţi şi literatură – căci între reportaj şi literatură eu pun un semn de egalitate, pe proprie răspundere –, ne-am dat seama că şcoala de presă de la Iaşi ne antrenase, înainte de toate, să avem o voce particulară. Reportajul, despre care ni se vorbise atît, ca despre o regină a jurnalismului, şi pe care îl „chinuisem“ şi noi, în căutarea unor formule originale, era marele nostru pariu. Cu toţii am visat, în redacţiile din Capitală, să ajungem să scriem numai reportaj, pentru a scăpa de corvoada ştirilor mărunte, care mor a doua zi, odată cu iscălitura noastră. Sub ochii noştri, presa scrisă începuse deja să sufere transformări halucinante, la presiunea concurenţei din mediul online. Între reportajele lui Geo Bogza – ce-i drept, scrise în secolul al XX-lea –, pe care le citeam cu creionul în mînă pentru a dibui reţeta magică a construcţiei narative, a descrierilor şi a plăsmuirii unor personaje eterne, şi articolele de astăzi cu pretenţie de reportaj, care se compromit încă din titlurile de tipul „Uite aici“ şi „Vezi dincolo“, s-a căscat o prăpastie pe care şi eu, şi cîţiva colegi de generaţie o tot ocolim, prin tăcere, de ceva vreme.

Să mă creadă cine poate, dar dragostea faţă de meserie devine, uneori, paralizantă. Ştii ce trebuie să faci, dar nu îţi mai aduci aminte cum s-o faci, pentru că regulile meseriei se schimbă prea repede. Inconştienţa din tinereţe, cu înduioşătoarele ei greşeli, devine irecuperabilă. Nu îţi rămîn decît nişte calcule pragmatice care ajung să îţi îngheţe mîinile: importanţa subiectului în contextul actual, posibile surse, costurile pentru documentare şi, Dumnezeule!, spaima imaculată în faţa tăcerii de dinaintea primei litere scrise, cu zgomotul inconfundabil al tastelor care, nu se ştie prin ce minune, în mintea cititorului vor ridica o lume întreagă şi speranţa că nu este singur. Dacă nu eşti îndrăgostit de actul scrierii, şi nici conştient de importanţa sa vitală pentru omenire, cuvintele de mai sus pot părea simple tînguiri ale unui reporter care, paradoxal, nu scrie. Îmi asum acest risc, aşa cum aş dori să vă spun, în cîteva cuvinte, despre ce este reportajul – fie el scris după o realitate descoperită la Murgeni sau în Havana. Este vorba despre adevăr, înainte de toate, ca materie primă a meseriei. Nimic în plus, nimic în minus, chiar dacă „farmecele ficţiunii“ – aşa cum o spune şi Gabriel García Márquez – vor da mereu tîrcoale unui reporter. Despre adevărul notat într-un carnet, chiar ştiind că, dacă scriitura ta va fi proastă şi lipsită de umanitate, realitatea va fi inutilă şi va da greş.

Nu m-am întrebat niciodată „Încotro, reportajul?“. Ştiu că viaţa e plină de întîmplări care aşteaptă să fie descoperite şi povestite. Instinctul povestirii face parte din natura umană. Unii reporteri, ca Viorel Ilişoi, a cărui scriitură luminoasă m-a scos din cele mai întunecate îndoieli privind direcţia meseriei, nu se opresc niciodată, scriind reportaj acolo unde le este locul: între paginile ziarului care costă cît o pîine. 

Dana Balan-Bâlu este reporter la TVR Iaşi şi senior editor la Opinia Veche; a lucrat la Evenimentul zilei şi Elle.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.