O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică

Publicat în Dilema Veche nr. 945 din 19 – 25 mai 2022
image

Face parte democrația din referențialul „normalității“? Mai e oare folositor, plauzibil și admisibil, din perspectivă teoretică, să privim democrația ca pe un final obligatoriu al aventurii politice a umanității din ultima jumătate a mileniului trecut? A avansa ipoteza caracterului ei inevitabil, irepresibil, așa cum au făcut-o mulți filosofi, politicieni și istorici luați prin surprindere de căderea Zidului Berlinului în 1989 și de demantelarea Uniunii Sovietice în 1991, a fost un act de extremă imprudență epistemologică: acolo unde, în 1990, The Scorpions cîntau, entuziaști, dar prudenți, „vîntul schimbării“ (Wind of Change), profesori la universități de Ivy League din Statele Unite sau de la École des Hautes Études de la Paris proclamau sfîrșitul istoriei și ireversibilitatea democrației, reduplicînd optimismul lui Alexis de Tocqueville fără să-i rețină însă avertismentele, deopotrivă importante. A teoretiza caracterul „normal“ sau inevitabil al democrației poate lesne conduce, din perspectivă metodologică, în aceeași capcană în care apărătorii societății deschise i-au acuzat pe marii artizani de secol XIX ai gîndirii totalitare că au căzut, anume istoricismul.

Presupunînd, axiomatic, că societatea deschisă, democratică, este cadrul normal și inevitabil spre care se îndreaptă în mod natural umanitatea, cei mai înfocați apărători ai democrației devin neatenți, blocați într-o zonă de confort întreținută de iluzia unui deznodămînt pozitiv și obligatoriu care nu mai cheamă eforturi sau preocupări suplimentare, în afara unei acțiuni mecanice de mentenanță. Or, dezbaterile contemporane arată din ce în ce mai acut că democrația se află într-un impas major, nu numai tehnic, dar și filosofic.

Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației, după sintagma lui Tzvetan Todorov, alături de celelalte amenințări structurale notate și analizate de mai toți teoreticienii: tirania majorității, oligarhia, cleptocrația, tehnocrația, absolutismul economic, sclavia modernă plasată sub argumentul sofistic al apărării libertății individuale etc.

Anevoioasa construcție a păcii: din societate pînă la națiuni

De la Montaigne încoace, „modernii“ se tot străduiesc să pună cap la cap proiecte, tratate, metode filosofice, juridice, economice sau sociale pentru a institui/asigura pacea, echivalentă cu protecția eficientă împotriva derapajelor despotice și, mai tîrziu, totalitare.

Dintre monștrii sacri ai istoriei teoriei democrației, nu există unul care să nu fi pornit în redactarea vastelor și laborioaselor hărți și manuale de utilizare a regimului democratic de la constatarea unei intolerabile stări de fapt, a unui prezent de nesuportat, de la injustiții, abuzuri, nedreptăți sau războaie petrecute sub ochii lor sau, de multe ori, suportate chiar de ei. Din refugiul relativ al statutului, averii și castelului său, Montaigne privește îngrozit ravagiile intoleranței religioase și ale războiului. Prietenul său pentru eternitate, La Boétie, scrisese una dintre cele mai puternice și perene pledoarii în favoarea democrației pe care modernitatea le cunoaște. Discursul asupra servituții voluntare ar trebui să figureze, alături de Eseul despre educație al mai longevivului său prieten castelan, în fiecare ghid al cetățeanului democratic în secolul XXI.

Sărind în timp cîteva zeci de ani, constatăm că primul mare jurist care reflectează în mod programatic, din noile perspective ale modernității, asupra Dreptului păcii și al războiului, pornește de la constatări și circumstanțe constrîngătoare nu numai din perspectiva tabloului general al Europei occidentale la începutul secolului al XVII-lea, ci și din aceea a experiențelor personale. Hugo Grotius se refugiază din calea războiului (care-l aruncă o perioadă în închisoare) din Olanda natală în Franța, unde publică într-un mediu mai tolerant și încă mai puțin expus cenzurii, la 1625, impresionantul tratat despre cauzele războiului și modalitățile nu atît de a-i pune capăt, ci de a-l face controlabil juridic. Pacea, echilibrul, justiția internă, libertatea cetățenilor într-un stat, toate valorile reunite și azi sub umbrela democrației sînt condiții fundamentale pentru obținerea unui statut reglementat al păcii între națiuni.

Cîțiva ani mai tîrziu, tot în exil, Thomas Hobbes își publică la Paris propriile idei despre asigurarea păcii, iar în urma unei revoluții care încheie unul dintre cele mai sîngeroase episoade din istoria modernității politice engleze, John Locke scrie, la sfîrșitul aceluiași secol, Scrisoarea despre toleranță.

Despre toleranță, umanitate și războaiele guvernanților împotriva propriilor cetățeni va fi vorba și în sutele de pagini publicate de Voltaire, care nu e neapărat adeptul democrației în accepția contemporană lui, dar este purtătorul valorilor care au contribuit la configurarea proiectului democratic modern. Mai toate scrierile lui politice (filosofice, cum le numește, în sens iluminist) sînt marcate într-un fel sau altul de contemplarea unor înfiorătoare episoade de abuz și crimă comise de autorități, adesea în numele unei religii autoproclamat pacificatoare: oameni nevinovați trimiși la eșafod de o Justiție strîmbă și părtinitoare (faimoasa afacere Calas), tineri de-abia ieșiți din adolescență torturați, decapitați și apoi arși pe rug din cauza unor așa-zise „acte de blasfemie“. Voltaire a tratat aceste cazuri extrem de personal, implicîndu-se public în apărarea celor condamnați pe nedrept, iar ca răspuns, alături de trupul cavalerului de La Barre, ultima persoană executată în Franța pentru „blasfemie“, a fost aruncat pe rug și un exemplar al Dicționarului filosofic.

Luciditatea necesară, dar deseori ratată, a proiectului democratic

Secolul al XIX-lea, apoi, este presărat cu scrieri, tratate, istorii, unele mai cunoscute, altele căzute repede în uitare, unele scoase din nou la lumină după zeci de ani, care caută soluțiile tehnice optime pentru organizarea unui regim politic construit pe fundamentele democrației. Ceea ce nu înseamnă neapărat că democrația devine deja o realitate palpabilă sau o stare a prezentului, ci mai degrabă că se deplasează din zona marilor construcții filosofice către marile șantiere ale ingineriei democratice, cum șade bine oricărui autor de secol XIX care se respectă. Marea referință a democrației moderne, tratatul în două volume al lui Alexis de Tocqueville despre Democrația în America (1835 și 1840), considerat ca actul de naștere al științei politice moderne, poate fi privit și ca o descriere a ceea ce a intrat în limbajul comun ca „visul american“. Adică opusul stării de veghe, al acțiunii concrete, generatoare de rezultate palpabile. Descriind mirajul american, Tocqueville a fixat standardele unui model, dar potențialul său de concretizare, de punere în operă a fost întotdeauna pus la grele încercări chiar pe terenul de cercetare originar: marele leagăn al democrației moderne a abolit sclavia abia la 1865 și a menținut legile rasiale discriminatorii încă un secol după aceea. În privința cetățeniei democratice, Curtea Supremă a ales să favorizeze indirect definiția cetățeanului consumator în detrimentul cetățeanului politic (Lochner vs. New York, 1905). Ceea ce a creat cadrul pentru dezvoltarea unui sistem calificat de Roosevelt în 1936, în faimosul discurs din 27 iunie în fața Convenției Democrate, drept „noua regalitate absolută a dinastiilor economice“, împotriva căreia chema la un „război de supraviețuire a democrației“. Discursul ar putea fi și azi reprodus cuvînt cu cuvînt pentru a descrie starea democrațiilor contemporane.

Dincoace de Atlantic, în Europa, după 1945 lucrurile s-au așezat mai bine doar pentru o jumătate de continent: restul a trăit 45 de ani de experimente totalitare sîngeroase, sprijinite însă, după cum nu încetăm să constatăm cu oroare mereu vie și descurajare reînnoită, de principiul servituții voluntare descrise de La Boétie cu mai bine de 450 de ani în urmă. Oglindă a societății noastre lașe, conformiste, ticăloase, dosarele din arhivele fostei Securități ne amintesc mereu că un regim politic corupt și criminal nu este posibil doar prin teroare exterioară și constrîngere violentă, ci prin complicități, invidie, cupiditate și venalitate.

Ultimii 30 de ani de confruntare a de-mocrațiilor cu diverse forme ale oligarhiei, autoritarismului, abuzului, plu-tocrațiilor, violenței sociale sau internaționale și, nu în ultimul rînd, ale sărăciei și inegalităților de tot felul conduc către o ipoteză mai puțin triumfalistă, mai degrabă anxiogenă, dar măcar mai lucidă. Democrația poate fi privită, așa cum ne invita un profesor și istoric israelian al ideilor (Yaron Ezrahi), ca o ficțiune politică necesară care alimentează întîi imaginarul societăților moderne, apoi instrumentarul juridic și instituțional real pe care societățile le modelează mai apoi, în căutarea păcii, a ordinii politice echitabile și a unui sistem favorabil libertății individuale și separației puterilor.

Sau, mai general spus, democrația este una din variantele posibile, dar deloc sigure sau singulare, ale modelului politic modern. Este, fără îndoială, regimul politic cel mai potrivit pentru aceia dintre semenii noștri capabili, individual sau reuniți în asociații, corpuri, instituții, partide etc., nu numai să se declare favorabili, dar și să asume și să exerseze, în mod real și în cotidian, valorile pe care se construiește cu adevărat democrația: egalitatea în drepturi, statul de drept, respectul diversității și al diferenței, libertatea în toate formele ei (inclusiv libertatea muncii) și refuzul sclaviei moderne. Sau, în termenii „nemiloși“ ai lui Simone Weil – epitetul apreciativ îi aparține editorului, Albert Camus –, adevărata înrădăcinare, forma sublimă și pînă la urmă utopică a asumării lucide, conștiente și neobosit reînnoite a nevoilor sufletului, topite într-o construcție asumată, fasonată, adaptată și ameliorată a politicii moderne.

Raluca Alexandrescu este conferențiar abilitat la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Foto: Alexis de Tocqueville (wikimedia commons)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Pete Hegseth și Donald Trump FOTO Profimedia
Trump face scut în jurul lui Pete Hegseth în fața procedurii de destituire și îl atacă pe republicanul care cere demiterea. „Un ratat fără scrupule”
Preşedintele Donald Trump a declarat că îl va susţine pe secretarul apărării Pete Hegseth în cazul în care acesta va fi supus procedurii de destituire, afirmând în faţa jurnalistei Kaitlan Collins de la CNN că deputatul republican Thomas Massie, care a depus luni dimineaţă actele de destituire, este
oana zara bogdan medvedi instagram jpg
Cum s-au cunoscut Oana Zara și Bogdan Medvedi de la „Power Couple”. Sunt împreună de 11 ani și s-au logodit în vara aceasta
Oana Zara și Bogdan Medvedi formează unul dintre cuplurile care participă la sezonul 4 al emisiunii „Power Couple”. Actrița și artistul sunt împreună de 11 ani, iar povestea lor de dragoste a început într-un studio de înregistrări.
rashod benzina jpeg
Prețurile carburanților marți, 10 noiembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în marile orașe
Prețurile carburanților afișate în benzinăriile din România rămân ridicate și marți, 10 noiembrie 2026. Șoferii care caută cele mai mici tarife pot găsi benzina standard la 9,76 lei pe litru, iar motorina standard la 10,75 lei pe litru.
Volodimir Zelenski B9 DECLATII 4 FOTO INQUAM Photos Octav Ganea
Zelenski consideră că avansul Ucrainei pe front consolidează poziția Kievului la masa negocierilor
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni, în ajunul negocierilor trilaterale conduse de SUA pentru soluţionarea războiului cu Rusia, că succesele Ucrainei pe câmpul de luptă şi pierderile tot mai mari ale Rusiei consolidează poziţia Kievului în cadrul negocierilor.
ploaie torentiala shutterstock jpg
Vremea se răcește în România pe 10 noiembrie. Unde sunt așteptate ploi și ninsori și câte grade vor indica termometrele
România intră într-un nou episod de vreme instabilă marți, 10 noiembrie. Mai multe regiuni vor avea parte de precipitații, iar la munte sunt anunțate lapoviță și ninsoare.
Verica în calitate de „Rex” (o regină din Epoca Fierului sau, din perspectiva romanilor, un „rege de sex feminin”)
Istoria invaziei romane în Britania, rescrisă: Cine a fost, de fapt, „regele” care i-a oferit lui Claudius pretextul cuceririi insulei?
Un nou studiu al cercetătorilor britanici răstoarnă o ipoteză veche de secole: Verica, conducătorul care a avut un rol decisiv în invazia romană a Britaniei din anul 43 d.Hr., nu era un bărbat.
shutterstock 2208429799 jpg
Ce legătură există între capacitatea de a identifica mirosuri și riscul de demență?
Într-un studiu, persoanele care nu au reușit să identifice 5 tipuri diferite de mirosuri au avut un risc de aproximativ două ori mai mare de a dezvolta demență.
marcel si armina jpg
Armina și Marcel Andrei se căsătoresc pe 14 noiembrie! Cei doi au dezvăluit adevărul despre zvonurile divorțului: „Vor să ne despărțim, dar nu se poate”
Armina și Marcel Andrei numără zilele până la unul dintre cele mai importante momente din viața lor. După experiența de la Insula Iubirii, cei doi au pus la punct ultimele detalii pentru nunta programată pe 14 noiembrie.
zodii istock jpg
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Finalul lunii noiembrie vine cu răsturnări de situație în plan sentimental pentru trei zodii. Relații puse la încercare, adevăruri care ies la iveală, iubiri din trecut care revin și decizii care nu mai pot fi amânate.