„O mare de copii care cîntau nu din voci, ci din mîini“

Am ajuns la Școala specială pentru surzi Nr. 1, din Dămăroaia, de pe strada Neatîrnării, după ce am întrebat o femeie cu un copil de mînă, la ieșirea din metrou, pe unde ar fi mai bine s-o iau. Doamna vorbea foarte tare, dar n a prea știut să-mi dea informații, așa că am mărit pasul și m-am îndepărtat. În-tîrziasem deja. Vineri la prînz, cînd i-am spus portarului că am o vizită anunțată, lumea se adunase în cancelarie – doamna directoare Iulia Iftene, profesoarele Iulia Sfetcu-Măndășescu, Costina Zavera, Diana Mihai – și mă aștepta. Printre nenumăratele teancuri de dosare, am avut o discuție prietenoasă, de parcă nimerisem acasă la niște oameni drăguți, bucuroși de oaspeți.

„Sîntem singura școală care, din 2006, școlarizăm, în clase separate, copii cu tulburări de auz și din spectrul autist. Școala a fost inițial pentru surzi băieți, și s-a înființat în 1927, a existat și o școală pentru fete, făcută în 1921. Iar această segregare a existat pînă prin 2000. După aceea, ei au început să ia băieți, iar din 2004, am luat și noi fete“, mi-a povestit directoarea școlii. În momentul actual sînt școlarizați aici 104 copii, dintre care peste 80 sînt cu deficiență de auz. Vin de la grădiniță și rămîn pînă la finalul ciclului gimnazial (pentru cei cu deficiențe medii asta înseamnă clasa a VIII-a, pentru cei cu deficiențe grave, clasa a X-a). Am aflat cu această ocazie că copiii cu deficiențe de auz sînt foarte veseli și dezinhibați. Spre deosebire de deficienții de vedere, care își conștientizează profund deficiența și suferă și vor să demonstreze că pot să facă performanță, cei cu surditate sînt dezinhibați. Dacă nu știi limbajul lor mimico-gestual, problema e a ta, nu a lor.

Pentru Diana Mihai, e un început. Predă de curînd la această școală. Spune că, din păcate, nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru asta. Perioada de formare în Facultatea de Psiho-pedagogie înseamnă șase dactileme (semnele făcute cu mîna), apoi vii într-o școală cu surzi fără să știi ce ai de făcut. „E interesant pentru că ei se bucură că îți pot oferi informații, nu doar tu lor. Și totul se compensează.“

Anul acesta au 14 clase și o grupă de grădiniță. Copiii nu sînt doar din București, ci și din județe apropiate, inclusiv din Constanța.

Am întrebat și dacă copiii se nasc cu aceste deficiențe sau le capătă pe parcurs. Doamna Iftene, care are experiența cea mai mare dintre cadrele de aici, își amintește: „În primii ani în care am lucrat eu la școală, am avut generații născute imediat după 1990, care erau surziți cu ototoxice, medicamente care au avut acest efect secundar“. Acum grija e mai mare și copiii care le au din naștere sînt mai mulți. Mai spune și că se dezvoltă mai bine copiii proveniți din familii de surzi, pentru că ei nu stau izolați ca aceia din familiile de auzitori, care comunică cu ei puțin.

Iulia Sfetcu-Măndășescu spune: „Primii opt ani au fost efervescenți. Eu am venit foarte temătoare, nu aveam nici un fel de experiență cu nici o deficiență și a fost foarte bine așa. Am început să învăț odată cu ei, deci mi-am dat seama, lucrînd zi de zi cu ei, și de potențialul fiecăruia, și de unde trebuie insistat cu fiecare dintre ei“.

Profesoarele păstrează legătura cu elevii care au terminat școala. Vorbesc cu ei pe WhatsApp, pe Facebook. Absolvenții rămîn foarte atașați de acest mediu și de comunitatea în care trăiesc. Din păcate, absolvenții nu prea fac mare lucru. De asta și rămîn foarte conectați cu mediul acesta din școală, care a însemnat acces la foarte multe lucruri și proiecte în care s-au implicat.

Mi-au arătat apoi școala și prima ușă pe care am deschis-o a fost cea de la atelierul de croitorie, unde se coseau de zor hăinuțe pentru păpuși. Lăcrămioara Pintilei, de la Fundația „Light into Europe“, lucra cu copiii. Fiind sfîrșit de săptămînă, fiecare aștepta pe cineva din familie să vină și să-l ia acasă.

Doamnele profesoare aveau dreptate, se zîmbește mult la școala lor. Am simțit și că relația nu era cea de la profesor la elev, ci mai degrabă una de prietenie. Am aflat apoi că le spun pe nume sau „mama“, de cele mai multe ori. La sala de mese, copiii mîncau în liniște. Mirosea bine, iar doamna bucătăreasă nu ne-a lăsat să plecăm fără să ne dea o plăcintă cu prune.

Copiii fac în fiecare săptămînă taekwondo și participă la tot felul de alte activități extrașcolare. M-am uitat la filmulețele de site-ului Muzeului Național de Artă, proiecte de accesibilizarea a colecțiilor, pentru deficienții de auz și de văz. Elevii de la Școala specială nr. 1 povesteau în limbaj LMG cîte o pictură celebră.

La serbarea de Crăciun de anul trecut au pregătit un cor în limbaj mimico-gestual. Toată lumea a plîns de emoție cînd a văzut o mare de copii care cîntau nu din voci, ci din mîini. Am plecat cu gîndul la acea fotografie și totul în jur a părut zgomotos. 

Foto: flickr

***

● La nivel național – la 31.03.2017

Total persoane cu deficiență auditivă: 23.333, din care 21.714 adulți și 1.619 copii

Distribuția pe grade de handicap:

Handicap grav: 320, din care 110 adulți și 210 copii

Handicap accentuat: 20.275, din care 19.750 de adulți și 525 de copii

Handicap mediu: 2.645, din care 1.785 de adulți și 860 de copii

Handicap ușor: 93, din care 69 de adulți și 24 de copii

Persoane încadrate în muncă: 3.484, reprezentînd 16,05% din totalul adulților

● În regiunea București-Ilfov

Total persoane cu deficiențe auditive: 2.371, dintre care 2.181 de adulți și 190 de copii

Persoane încadrate în muncă: 527, respectiv 24,16%, dintre care 473 în București (24,86%) și 54 în Ilfov (19,35%)

● La nivelul școlii:

În intervalul 2007-2017 au absolvit școala 64 de copii cu deficiențe de auz și deficiențe asociate pierderii de auz (în anii școlari 2009 și 2016 nu am avut absolvenți de ciclu gimnazial)

Dintre aceștia:

3 (4,68%) au absolvit licee de masă – sînt angajați toți trei

1 (1,56%) a absolvit facultatea – Asistență socială

27 (42,18%) sînt încă în liceu sau școală profesională pentru copii cu deficiențe de auz

8 (12,5%) nu au mai continuat studiile după școala generală

Din cei 29 care au absolvit liceul sau școala profesională, 5 (17,24%) sînt încadrați în muncă, 17 (58,63%) nu lucrează, iar pentru 7 (24,13%) nu avem date.