O lungă istorie de amor

Publicat în Dilema Veche nr. 397 din 22-28 septembrie 2011
Cum ne am transformat cu toții într un poem jpeg

Mamaia, Cerbul de aur, Cîntarea României, Cenaclul Flacăra, Punct. Asta aş fi avut dacă m-aş fi născut cu 20 de ani mai devreme. TIFF, Anim’est, NexT, Summerwell, Gărîna, Sighişoara Blues Festival, Peninsula, George Enescu, Green Jazz Fest, Astra, SibFest, FNT, Ideo Ideis, Şi Aşa Mai Departe. Asta am acum, pentru că m-am născut cu şase ani înainte de Revoluţie, şi nici măcar nu e meritul meu. 

Eram într-a noua cînd am mers la primul meu festival – Festivalul Saltimbancilor de la Timişoara. 14 ore de călătorie cu „trenul foamei“ ca să jucăm într-una dintre pieţele oraşului cîteva monologuri din Teatru descompus al lui Matei Vişniec. Reprezentaţia a fost un succes minor (străzile erau pline de concerte, parade, spectacole, era greu să ţii publicul într-un loc mai mult de cinci minute), dar ce-a urmat a fost demn de consemnat în jurnalul meu de-atunci. La toaleta Teatrului Naţional, în care intrasem ca să mă schimb după spectacol, am dat peste Maia Morgenstern care-şi pudra nasul în oglindă. Am scos rapid carneţelul din rucsac şi i-am cerut un autograf. A doua zi, am dat nas în nas pe stradă cu băieţii de la Omul cu Şobolani. Iarăşi am scos carneţelul din rucsac. Mai pe seară, pentru că aveam badge-uri de guest, am fost lăsaţi să intrăm la concertul Viţa de Vie pe lîngă scenă şi am ajuns în primul rînd. La bis („Basul şi cu toba mare“), valuri de pogo violent au făcut să-mi sară ochelarii de pe nas. Degeaba i-am căutat după ce se terminase concertul, probabil fuseseră atît de călcaţi în picioare, încît nu mai rămăsese din ei nici un ciob. La cîteva ore după, ne aruncam în piscină cu tot cu hainele de pe noi. Aveam 14 ani jumate şi eram convinsă că între mine şi festivaluri începe o lungă istorie de amor. Aveam dreptate. 

Festivalurile sînt, de fapt, un fel de campionat mondial/naţional care adună cele mai bune producţii (cinematografice, muzicale, literare, teatrale) din ultima vreme. Timp de cîteva zile, ţi se oferă pe tavă diverse motive de bucurie estetică. Neideologizată, fără parti pris-uri, selecţia ia în calcul în primul rînd criteriul calităţii – aşa se întîmplă la festivalurile mari, iar cele care nu fac asta îşi pierd oricum publicul înainte să-l fi cîştigat. Organizatorii au priceput din ce în ce mai mult în ultima vreme că a trecut perioada de pionierat din anii ’90 şi că acum chiar trebuie să le arate spectatorilor că îi respectă. Dacă spectatorilor le place, mai vin şi la anul. 

Dacă vă uitaţi în agenda culturală a Bucureştiului, veţi bifa nenumărate festivaluri mici şi mari, de la muzici balcanice la animaţie sau cafea & ceai. Iar dacă deschideţi ochii puţin mai mult, veţi vedea că nici provincia nu stă prea rău. De pildă, cel mai mare festival de film de la noi se întîmplă în fiecare an la Cluj. TIFF-ul a ajuns la cea de-a zecea ediţie şi este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România (mai ales în condiţiile în care a ştiut să se descurce fără sumele astronomice primite de la buget de Festivalul „Enescu“ – alt eveniment-mamut de la noi). La TIFF vezi filme, dar mai şi: asculţi concerte, participi la dezbateri, asişti la lansări etc. Festivalurile, ca orice întîmplare artistică bine gîndită, te scot din starea de letargie în care zaci în restul timpului şi-al orelor petrecute la birou, te scutură bine şi te fac să fii mult mai receptiv la ce se întîmplă în jurul tău. Iar dacă au loc în alt oraş decît cel în care locuieşti, e cu atît mai bine pentru că, mort-copt, intri în starea de festival, eşti liber să faci ce vrei, cultural vorbind. 

Ştiu oameni care-şi petrec vacanţa de vară din festival în festival, mutîndu-şi cortul de la munte în tren, şi-apoi la mare. Mai ştiu alţii care n-ar lipsi pentru nimic în lume de la Festivalul de Blues de la Sighişoara, unde nişte bluesmeni şi blueswomen (?!) veniţi de prin America de mijloc sau chiar din îndepărtata Europă cîntă pe-o scenă a Casei de cultură din oraş, cu ditamai soba de teracotă lîngă primul rînd de scaune, în faţa a cîteva sute de spectatori în delir care le cumpără apoi toate CD-urile şi-i storc de autografe. Mai ştiu oameni care lasă totul baltă ca să stea într-o seară de mai în curtea de la Green Hours, la Green Jazz Fest, şi care fac concurs (cine-i zîmbeşte mai tare lui Seb Rochford de la Polar Bear şi cui îi răspunde Seb, tot cu un zîmbet) şi pleacă acasă cu o nouă descoperire muzicală în buzunar. Mai ştiu oameni care stau sub o ploaie cumplită la Festivalul de Jazz de la Gărîna ca să-i asculte pe Nik Bärtsch şi băieţii de la Ronin cum modulează aerul din jurul lor în forme de care trigonometria nici n-a auzit, şi care ţopăie în noroiul din faţa scenei, chemîndu-l pe Avishai Cohen de şapte (7!) ori la bis, după care îşi jură că n-o să uite concertul ăsta toată viaţa. Mai ştiu alţi oameni care visează tot anul călătoria la Cluj, la TIFF, unde dau gata cinci filme într-o singură zi şi uită să mai doarmă, oameni care, la Summerwell, spun „scuze“ şi „iertaţi-mă“ dacă te-ating uşor cu cotul, oameni care-şi iau biletele la „Enescu“ din vreme, ca şi cum şi-ar cumpăra bilete de avion în Insulele Canare, pentru că ştiu că-i totuşi o mare chestie să-i vezi/asculţi live pe Zacharias & Schumann, Barenboim & Bruckner, Perahia & Mozart. Mai ştiu oameni care de-abia aşteaptă Anim’est-ul, NexT-ul, Festivalul Filmului European şi toate regalurile de film pregătite de centrele culturale (la finalul anului trecut, au venit la Studio filmele premiate în 2010 la Cannes. Ain’t that something?), oameni pentru care Festivalul de poezie de la Bistriţa şi Festivalul de literatură de la Bucureşti le dau speranţa că poezia în special şi literatura în general au şi ele dreptul la Mardi Gras-urile lor. Mai ştiu alţii care ar dori să le mulţumească personal unora dintre organizatori, nişte Don Quijoţi ai timpurilor moderne, pentru că se străduiesc să ne-aducă atît de aproape concerte, filme, spectacole la care Mamaia nici n-ar fi îndrăznit să viseze. 

Pe toţi aceşti oameni i-am cunoscut, după cum era de aşteptat, la festivaluri. Existenţa lor demonstrează că avem consumatori de cultură responsabili, curioşi, deştepţi, branşaţi la ce se întîmplă prin lume, şi că totul nu e încă pierdut. Ba chiar dimpotrivă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivele cel mai des întâlnite pentru care se ajunge la divorț. Soluția oferită de un psiholog
Un studiu a dezvăluit motivele pentru care se ajunge cel mai des la divorț. Lipsa banilor este pe primul loc, dar și altele la care ne-am fi așteptat. Psihologul Maria Teherciu vine cu explicații
image
Cum salvezi situația dacă explodează un cauciuc al mașinii în mers. Sfaturi esențiale de la un fost polițist VIDEO
Explozia cauciucului, în timpul mersului, poate fi o experiență foarte periculoasă. Multe accidente grave s-au produs în urma acestei situații. Iar frânarea bruscă te-ar putea costa viața.
image
Orașul important din România unde nu există ambuteiaje în trafic. Cum explică situația celebrul pilot Titi Aur
Dacă la Brașov traficul era infernal încă din 2000, acum acesta este orașul din România în care se circulă cel mai bine la orele de vârf, în special în zonele centrale. Titi Aur a explicat de ce

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.