O lume întreagă

Se întîmpla după Revoluţie, înainte de era păpuşilor Barbie şi Cindy, de urşi pufoşi în mărime naturală, dragoni magici sau Harry Potter, cînd iernile erau pline de zăpadă, iar verile ni le petreceam în faţa blocului, jucînd şotronul şi mîncînd îngheţată la cornet. Aveam vreo 5-6 ani, cînd am primit de la tata un trenuleţ Komplett Anlage (adică o instalaţie completă: locomotivă, vagon de cărbuni plus alte două vagoane, şină circulară). Mă jucam cu el în fiecare zi; l-aş fi putut privi la nesfîrşit, rotindu-se de zor pe micuţele lui şine... Dar povestea nu a durat prea mult, au urmat alte jucării, păpuşile şi-au luat locul cuvenit, astfel că trenuleţul a ajuns într-un dulap, părăsit şi uitat. Anul trecut, de Crăciun, am cotrobăit prin toată casa după el, pînă i-am dat de urmă. Am întins instalaţia pe covorul din sufragerie, în faţa bradului, ca în vremurile copilăriei. O oră întreagă nu m-am desprins de el – trenuleţul meu drag încă funcţionează.

Atelierul de trenuleţe

Acum două săptămîni, am păşit în Atelierul de trenuleţe din Bucureşti, unde l-am cunoscut pe Mihai Crăciun – iubitor de trenuleţe, colecţionar de mic –, a cărui poveste începe cam ca a mea, dar ia repede o cu totul altă direcţie: „Am primit un set de la bunicul meu, cînd aveam 5 ani. Şi a devenit imediat jucăria preferată – pe aceea o voiam mereu. Dar fiind o jucărie valoroasă – era adusă din RDG, fiind o raritate pe vremea aceea –, aveam voie să mă joc cu ea doar sub supravegherea bunicului, care făcuse un program, numai duminica...“ Nu am apucat să îl întreb de alte jucării ale copilăriei sale, că dl Crăciun a continuat să îmi vorbească despre fascinaţia sa pentru trenuleţe şi cum şi-a dezvoltat o colecţie personală, în timp. A început prin a căuta prin magazinele de la noi, a făcut schimburi cu prietenii, iar după ’90 a ajuns în Germania, de unde şi-a adus nenumărate trenuleţe. Un adevărat rai al celor pasionaţi în domeniu – după cum aveam să aflu – are loc, în fiecare an, la Hamburg – cea mai mare expoziţie de trenuleţe şi machete din lume: Miniatur Wunderland. „E un fel de Mecca a domeniului. Toată lumea trebuie să facă o călătorie o dată în viaţă la Hamburg“ – îmi mai spune. Ulterior, prin 2002, văzînd că mai mulţi prieteni şi colegi erau interesaţi şi dornici să cumpere, s-a lansat şi în comerţ, deschizînd un magazin online cu trenuleţe aduse din Germania. Simultan, s-a apucat şi de modelism feroviar, învăţînd treptat ce şi cum, experimentînd, dezvoltînd tehnici proprii, alături de un grup de prieteni.

Aşadar, cîţiva ani mai tîrziu a început împreună cu soţia sa, Gabriela, un nou proiect – „Atelierul de trenuleţe“. „Prima dată cînd ne-am cunoscut şi i-am arătat colecţia de trenuleţe s-a gîndit că... e de rău. Dar apoi, începînd să facă machete, i-a plăcut şi ei ideea de lucru în detaliu, migala, ambiţia de a face totul ca în realitate. Aceasta este tentaţia la modelismul feroviar – cînd faci poză pe machetă, să juri că eşti pe stradă. Şi asta e foarte greu, mai ales la scară mică. Asta a atras-o, îmbinînd şi faptul că ea îşi dorea să se implice într-o activitate pentru copii.“ „Atelierul“ este o idee mai veche şi a fost început în colaborare cu Palatul Copiilor, luînd amploare însă în 2010, cînd a fost mutat în spaţiul actual. Cursurile sînt coordonate de dna Crăciun şi au loc aproape în fiecare zi, pe grupe, fiind mai mult de 80 de copii înscrişi în momentul de faţă. Mă uit în jurul meu – acum este linişte, nu sînt cursuri, de aceea am şi putut intra în atelier. Dar cînd sînt copiii prezenţi, lucrurile devin serioase. Căci acesta nu este un loc de joacă, ci un atelier de modelism feroviar în toată puterea cuvîntului. Aici, fetiţe şi băieţi de vîrste diferite învaţă, sub supravegherea şi îndrumarea dnei Crăciun, să construiască machete şi diorame, mînuind unelte de măsurat, decupat şi lipit, modelînd plastilină, lut sau ipsos, vopsind şi decorînd. Dl Crăciun îmi arată mici machete, realizate de copii de 5-7 ani, întorcîndu-se apoi spre diorama dinspre fereastră: „Aceea e făcută împreună cu grupa de avansaţi“. Apoi adaugă: „La pante, la curbe, trebuie să se respecte nişte reguli, dar, în rest, totul depinde de fantezie, nu avem constrîngerile din realitate. Pot schimba muntele dacă nu îmi place, pot pune o cascadă într-un loc, şi-apoi să o mut...“

Ideea unei lumi miniaturale, cu toate detaliile unei lumi reale, dar pe care o poţi imagina (şi controla) aşa cum vrei, este ceea ce îi atrage atît pe copii, cît şi pe adulţi. Pare o joacă, dar cînd lucrezi la o astfel de machetă spui o poveste. Prin urmare, atenţia pentru detaliu este esenţială şi nimic nu este întîmplător. „Frumuseţea, atunci cînd faci o machetă, este că o faci atotcuprinzătoare, creezi o lume întreagă pînă în cele mai mici detalii – forme de relief, străzi, clădiri, omuleţi etc.“ – continuă el. Cînd îl întreb de ce trenuleţe, şi nu maşini sau avioane, îmi răspunde zîmbind: „La mine, ca pentru mulţi alţii, se combină fascinaţia pentru trenuleţe cu cea pentru trenurile reale. Pînă la urmă, tot o pasiune pentru maşini este, dar pentru unele mult mai mari... În plus, te duc într-o cultură vastă – implică multă geografie, istorie, precum şi geometrie sau peisagistică. Nu-i vorba doar de trenuleţ în sine, ci de toată povestea din spate, care te ajută să înţelegi, de exemplu, de ce vagonul roşu nu a circulat niciodată cu cel verde. Sînt nişte detalii pe care colecţionarii şi pasionaţii le ştiu“. Şi pe care le învaţă acum şi copiii – aş adăuga eu –, pe de o parte, în timpul orelor propriu-zise de modelism feroviar, pe de alta, prin organizarea de expoziţii şi excursii tematice. (Spre exemplu, în luna iunie a fost organizată o tabără în Maramureş, pentru a vedea Mocăniţa de pe Valea Vaserului – Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus.)

Terasa „La trenuleţe“

„Scoate abur?“, îşi întreabă o domnişoară prietenul. „Nu, ţi se pare.“ „Ba da, scoate abur“, zîmbeşte ea, urmărind atentă trenuleţul. Ne aflăm acum la terasa de lîngă atelier, intitulată – cum altfel? – „La trenuleţe“. Deşi are doar vreo zece mese, aceasta a atras, în scurt timp, o mulţime de curioşi. Toţi vor să vadă „locul unde berea vine cu trenul“. Ideea e simplă, cel puţin la prima vedere – fiecare masă poartă numele unei gări de pe Valea Prahovei (aşadar, dacă vreţi să evitaţi traficul şi să ajungeţi la Predeal, Sinaia sau Braşov în maximum o oră, puteţi da o fugă pe strada Maior Coravu din Bucureşti). Pe masă veţi găsi un cleştişor şi „bilete de tren“, pe care le compostaţi în funcţie de ce vă alegeţi din meniu. Comanda este apoi preluată de Drezina Şefă, iar una dintre cele trei locomotive (Aburica, Musculosu sau Fîşneaţa, după cum vă e norocul) vă aduce băutura cerută. Floare la ureche! Asta pînă aflu că dedesubt este un păienjeniş de fire uriaş – peste 2 kilometri de fire electrice. Dl Crăciun îmi explică: „Noi am făcut machete foarte mari şi ne-am dezvoltat şi o electronică şi un soft proprii pentru a le controla. Avem şi modelişti, şi un electronist specializat; partea de soft o fac eu – meseria mea e de programator. Cînd e cazul, toată lumea contribuie, şi copiii, şi prietenii“.

Toate-s bune şi frumoase, pînă la bani. „Este o pasiune costisitoare“ – îmi confirmă el. „Pasionaţii spun că nu-i aşa, că recunoaşterea şi satisfacţia sînt mult mai mari... Şi e adevărat, dar investiţia numai pentru partea de terasă a fost în jur de 20.000 de euro. Fiecare element de pe machetă costă. Locomotivele – vreo 2000 de euro, cele micuţe – 200-300. Punem un felinar – 10 euro. Un semafor e 20-25. Şi cînd pui unul, nu e suficient, trebuie 10. Plus manopera – e foarte multă muncă în spate.“

Într-adevăr, eforturile sînt pe măsura rezultatelor. Iar dl Mihai Crăciun este un om norocos, care a reuşit să îşi transforme pasiunea în mod de viaţă – o alegere făcută conştient, pe care nu o regretă nici o clipă. Cu 30 de ani de experienţă în spate, el ştie că fascinaţia oamenilor pentru trenuleţe nu va dispărea niciodată. De altfel, ori de cîte ori apare Aburica, Musculosu sau Fîşneaţa, adulţii redevin copii. „Am satisfacţia că fac un lucru care îmi produce bucurie. Iar cea mai mare bucurie este cînd văd că lumea intră şi începe să zîmbească...“

Foto: Atelierul de trenuleţe