O lume întreagă

Publicat în Dilema Veche nr. 394 din 1-7 septembrie 2011
O lume întreagă jpeg

Se întîmpla după Revoluţie, înainte de era păpuşilor Barbie şi Cindy, de urşi pufoşi în mărime naturală, dragoni magici sau Harry Potter, cînd iernile erau pline de zăpadă, iar verile ni le petreceam în faţa blocului, jucînd şotronul şi mîncînd îngheţată la cornet. Aveam vreo 5-6 ani, cînd am primit de la tata un trenuleţ Komplett Anlage (adică o instalaţie completă: locomotivă, vagon de cărbuni plus alte două vagoane, şină circulară). Mă jucam cu el în fiecare zi; l-aş fi putut privi la nesfîrşit, rotindu-se de zor pe micuţele lui şine... Dar povestea nu a durat prea mult, au urmat alte jucării, păpuşile şi-au luat locul cuvenit, astfel că trenuleţul a ajuns într-un dulap, părăsit şi uitat. Anul trecut, de Crăciun, am cotrobăit prin toată casa după el, pînă i-am dat de urmă. Am întins instalaţia pe covorul din sufragerie, în faţa bradului, ca în vremurile copilăriei. O oră întreagă nu m-am desprins de el – trenuleţul meu drag încă funcţionează.

Atelierul de trenuleţe

Acum două săptămîni, am păşit în Atelierul de trenuleţe din Bucureşti, unde l-am cunoscut pe Mihai Crăciun – iubitor de trenuleţe, colecţionar de mic –, a cărui poveste începe cam ca a mea, dar ia repede o cu totul altă direcţie: „Am primit un set de la bunicul meu, cînd aveam 5 ani. Şi a devenit imediat jucăria preferată – pe aceea o voiam mereu. Dar fiind o jucărie valoroasă – era adusă din RDG, fiind o raritate pe vremea aceea –, aveam voie să mă joc cu ea doar sub supravegherea bunicului, care făcuse un program, numai duminica...“ Nu am apucat să îl întreb de alte jucării ale copilăriei sale, că dl Crăciun a continuat să îmi vorbească despre fascinaţia sa pentru trenuleţe şi cum şi-a dezvoltat o colecţie personală, în timp. A început prin a căuta prin magazinele de la noi, a făcut schimburi cu prietenii, iar după ’90 a ajuns în Germania, de unde şi-a adus nenumărate trenuleţe. Un adevărat rai al celor pasionaţi în domeniu – după cum aveam să aflu – are loc, în fiecare an, la Hamburg – cea mai mare expoziţie de trenuleţe şi machete din lume: Miniatur Wunderland. „E un fel de Mecca a domeniului. Toată lumea trebuie să facă o călătorie o dată în viaţă la Hamburg“ – îmi mai spune. Ulterior, prin 2002, văzînd că mai mulţi prieteni şi colegi erau interesaţi şi dornici să cumpere, s-a lansat şi în comerţ, deschizînd un magazin online cu trenuleţe aduse din Germania. Simultan, s-a apucat şi de modelism feroviar, învăţînd treptat ce şi cum, experimentînd, dezvoltînd tehnici proprii, alături de un grup de prieteni.

Aşadar, cîţiva ani mai tîrziu a început împreună cu soţia sa, Gabriela, un nou proiect – „Atelierul de trenuleţe“. „Prima dată cînd ne-am cunoscut şi i-am arătat colecţia de trenuleţe s-a gîndit că... e de rău. Dar apoi, începînd să facă machete, i-a plăcut şi ei ideea de lucru în detaliu, migala, ambiţia de a face totul ca în realitate. Aceasta este tentaţia la modelismul feroviar – cînd faci poză pe machetă, să juri că eşti pe stradă. Şi asta e foarte greu, mai ales la scară mică. Asta a atras-o, îmbinînd şi faptul că ea îşi dorea să se implice într-o activitate pentru copii.“ „Atelierul“ este o idee mai veche şi a fost început în colaborare cu Palatul Copiilor, luînd amploare însă în 2010, cînd a fost mutat în spaţiul actual. Cursurile sînt coordonate de dna Crăciun şi au loc aproape în fiecare zi, pe grupe, fiind mai mult de 80 de copii înscrişi în momentul de faţă. Mă uit în jurul meu – acum este linişte, nu sînt cursuri, de aceea am şi putut intra în atelier. Dar cînd sînt copiii prezenţi, lucrurile devin serioase. Căci acesta nu este un loc de joacă, ci un atelier de modelism feroviar în toată puterea cuvîntului. Aici, fetiţe şi băieţi de vîrste diferite învaţă, sub supravegherea şi îndrumarea dnei Crăciun, să construiască machete şi diorame, mînuind unelte de măsurat, decupat şi lipit, modelînd plastilină, lut sau ipsos, vopsind şi decorînd. Dl Crăciun îmi arată mici machete, realizate de copii de 5-7 ani, întorcîndu-se apoi spre diorama dinspre fereastră: „Aceea e făcută împreună cu grupa de avansaţi“. Apoi adaugă: „La pante, la curbe, trebuie să se respecte nişte reguli, dar, în rest, totul depinde de fantezie, nu avem constrîngerile din realitate. Pot schimba muntele dacă nu îmi place, pot pune o cascadă într-un loc, şi-apoi să o mut...“

Ideea unei lumi miniaturale, cu toate detaliile unei lumi reale, dar pe care o poţi imagina (şi controla) aşa cum vrei, este ceea ce îi atrage atît pe copii, cît şi pe adulţi. Pare o joacă, dar cînd lucrezi la o astfel de machetă spui o poveste. Prin urmare, atenţia pentru detaliu este esenţială şi nimic nu este întîmplător. „Frumuseţea, atunci cînd faci o machetă, este că o faci atotcuprinzătoare, creezi o lume întreagă pînă în cele mai mici detalii – forme de relief, străzi, clădiri, omuleţi etc.“ – continuă el. Cînd îl întreb de ce trenuleţe, şi nu maşini sau avioane, îmi răspunde zîmbind: „La mine, ca pentru mulţi alţii, se combină fascinaţia pentru trenuleţe cu cea pentru trenurile reale. Pînă la urmă, tot o pasiune pentru maşini este, dar pentru unele mult mai mari... În plus, te duc într-o cultură vastă – implică multă geografie, istorie, precum şi geometrie sau peisagistică. Nu-i vorba doar de trenuleţ în sine, ci de toată povestea din spate, care te ajută să înţelegi, de exemplu, de ce vagonul roşu nu a circulat niciodată cu cel verde. Sînt nişte detalii pe care colecţionarii şi pasionaţii le ştiu“. Şi pe care le învaţă acum şi copiii – aş adăuga eu –, pe de o parte, în timpul orelor propriu-zise de modelism feroviar, pe de alta, prin organizarea de expoziţii şi excursii tematice. (Spre exemplu, în luna iunie a fost organizată o tabără în Maramureş, pentru a vedea Mocăniţa de pe Valea Vaserului – Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus.)

Terasa „La trenuleţe“

„Scoate abur?“, îşi întreabă o domnişoară prietenul. „Nu, ţi se pare.“ „Ba da, scoate abur“, zîmbeşte ea, urmărind atentă trenuleţul. Ne aflăm acum la terasa de lîngă atelier, intitulată – cum altfel? – „La trenuleţe“. Deşi are doar vreo zece mese, aceasta a atras, în scurt timp, o mulţime de curioşi. Toţi vor să vadă „locul unde berea vine cu trenul“. Ideea e simplă, cel puţin la prima vedere – fiecare masă poartă numele unei gări de pe Valea Prahovei (aşadar, dacă vreţi să evitaţi traficul şi să ajungeţi la Predeal, Sinaia sau Braşov în maximum o oră, puteţi da o fugă pe strada Maior Coravu din Bucureşti). Pe masă veţi găsi un cleştişor şi „bilete de tren“, pe care le compostaţi în funcţie de ce vă alegeţi din meniu. Comanda este apoi preluată de Drezina Şefă, iar una dintre cele trei locomotive (Aburica, Musculosu sau Fîşneaţa, după cum vă e norocul) vă aduce băutura cerută. Floare la ureche! Asta pînă aflu că dedesubt este un păienjeniş de fire uriaş – peste 2 kilometri de fire electrice. Dl Crăciun îmi explică: „Noi am făcut machete foarte mari şi ne-am dezvoltat şi o electronică şi un soft proprii pentru a le controla. Avem şi modelişti, şi un electronist specializat; partea de soft o fac eu – meseria mea e de programator. Cînd e cazul, toată lumea contribuie, şi copiii, şi prietenii“.

Toate-s bune şi frumoase, pînă la bani. „Este o pasiune costisitoare“ – îmi confirmă el. „Pasionaţii spun că nu-i aşa, că recunoaşterea şi satisfacţia sînt mult mai mari... Şi e adevărat, dar investiţia numai pentru partea de terasă a fost în jur de 20.000 de euro. Fiecare element de pe machetă costă. Locomotivele – vreo 2000 de euro, cele micuţe – 200-300. Punem un felinar – 10 euro. Un semafor e 20-25. Şi cînd pui unul, nu e suficient, trebuie 10. Plus manopera – e foarte multă muncă în spate.“

Într-adevăr, eforturile sînt pe măsura rezultatelor. Iar dl Mihai Crăciun este un om norocos, care a reuşit să îşi transforme pasiunea în mod de viaţă – o alegere făcută conştient, pe care nu o regretă nici o clipă. Cu 30 de ani de experienţă în spate, el ştie că fascinaţia oamenilor pentru trenuleţe nu va dispărea niciodată. De altfel, ori de cîte ori apare Aburica, Musculosu sau Fîşneaţa, adulţii redevin copii. „Am satisfacţia că fac un lucru care îmi produce bucurie. Iar cea mai mare bucurie este cînd văd că lumea intră şi începe să zîmbească...“

Foto: Atelierul de trenuleţe

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?