O forţă nevăzută

Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
O forţă nevăzută jpeg

Am crescut într-o familie drăguță, care, dintr-un motiv care nu s-a transmis mai departe, și-a botezat mai toți copiii de gen masculin Alexandru. Eu sînt Alexandru Tocilescu al patrulea, de unde se poate deduce cu ușurință că tatăl, bunicul și străbunicul meu au fost Alexandrii Tocilescu cu numerele 3, 2 și 1 (iată și un mister: de ce pe unchiul meu, fratele mai mare al lui taică-meu, îl cheamă Mircea?).

Una dintre părțile frumoase ale acestui nume, pe lîngă sunetul plăcut auzului, este că are un sfînt (minor, din păcate, în comparație cu sfinți precum Mihai, Ion sau Andrei), a cărui zi se sărbătorește pe 30 august. În această zi (anul este 1986) se petrece povestea care urmează.

Ca în fiecare an, petrecerea de Sfîntul Alexandru începuse prost pentru mine; pe cît de multă lume venise, pe atît de puține cadouri primisem. Rolul meu părea să se reducă la cel de deschizător de ușă; de fiecare dată cînd suna soneria, fugeam să deschid, închipuindu-mi că pe partea cealaltă se afla cineva nerăbdător să-mi înmîneze o mașinuță de fier, un pistol cu capse (sau măcar niște capse pentru pistolul pe care-l aveam) sau un număr din Pif. Doar că, invariabil, oaspeții pe care îi întîmpinam îmi zîmbeau călduros, mă pupau pe obraji și îmi dădeau un buchet de flori („Astea-s pentru Valeria!“) și o sticlă de vodcă („Asta să i-o dai lui Toca!“). Așa că eu, biet băiețel de opt ani jumate, le dădeam cadourile părinților mei și mă întorceam lîngă ușă ca să aștept următorii oaspeți care aveau să nu-mi aducă nimic.

Cîndva m-am plictisit (sau poate că nu mai venea nimeni) și m-am amestecat printre cei 50-60 de oameni din apartament ca să fac conversație: ce mai faci, de ce n-ai venit cu copilul, te-ai tuns, voi cît ați stat la mare etc. Pe la 12 noaptea m-am plictisit și de conversație, plus că toți dansau rock în figuri și mă călcau în picioare, așa că m-am dus să mă culc în cămăruța mea de doi metri pe doi de lîngă bucătărie. Aproape că adormisem, în ciuda muzicii și a gălăgiei care răzbăteau pînă la mine, cînd o forță nevăzută a început să-mi zgîlțîie patul (un pat de fier, de spital, pe care răposatul meu bunic, Alexandru Tocilescu al doilea, îl adusese probabil din Spitalul CFR, unde fusese doctor o bună parte a vieții sale).

Ce să fie, ce să fie, m-am întrebat nedumerit preț de cîteva secunde, după care mi-am dat seama ce era: cutremur! Puțin speriat, puțin entuziasmat, am sărit jos din pat, mi-am pus papucii, mi-am aranjat pijamaua și m-am dus la oamenii mari, care de fapt tocmai veneau și ei către mine să mă salveze.

Prin urmare, după cîteva secunde de la începutul calamității, mi se înfățișa următoarea priveliște: un regizor sărea pe geam (apartamentul e la parter) și își muta Dacia 1310 proaspăt cumpărată, ca nu cumva să fie strivită de blocul care ar fi putut să se prăbușească peste ea; soția regizorului respectiv privea după el cu mînie, după care le lua de aripi pe bunică-mea și pe soră-mea (care avea doi ani) și se grăbea să le adăpostească sub tocul ușii; tot sub tocul ușii ne buluceam și eu, maică-mea și taică-meu, plus alte cîteva persoane; cineva venea grăbit de la baie, închizîndu și fermoarul; lumina era stinsă, dar nu mi-era clar dacă de la cutremur sau doar pentru că așa se obișnuia la petreceri, ca să se creeze o atmosferă mai mișto. O vreme am stat sub ușă, așteptînd să aflăm deznodămîntul evenimentului; cînd, în sfîrșit, blocul s-a oprit din tremurat cu 7,1 grade pe scala Richter, lumea s-a oprit din panică și a fugit afară. Pe stradă ne-am întîlnit cu vecini în pijamale, vecine în cămăși de noapte și capoturi, prietenii mei Anita și Teo, care stăteau în apartamentul vecin, și cu petrecăreții de la noi, mai fiecare cu un pahar cu whisky sau vodcă în mînă. S-a discutat o vreme despre cele întîmplate, timp în care unii au dat o fugă pînă la ei acasă, ca să verifice dacă respectiva casă mai era în picioare, dacă părinții vîrstnici și copiii mici mai erau în viață, dacă nu cumva căzuseră lustre și dulapuri, dacă viața putea să continue ca pînă atunci. După scurtă vreme, mai toți s au întors și, habar n-am de ce, fiecare a adus și mai multă băutură cu el. Am mai stat cu toții în stradă cam vreo oră, în ideea că dacă avea să urmeze o replică mai nasoală, ar fi fost de-a dreptul stupid să-i cădem victime, după care petrecerea a continuat încă și mai abitir decît pînă atunci, cu dans și băutură și hohote de rîs și gălăgie, în ideea că nici măcar un cutremur de peste șapte grade nu e în stare să oprească lumea să se simtă bine. Într-un tîrziu (adică pe la cinci dimineața), mi-am luat ursul galben de pluș și m-am dus la culcare, fiindcă era clar că altceva palpitant nu avea să se mai întîmple, și am adormit cuminte în cămăruța mea cu surprize cu fotbaliști pe pereți, în timp ce, la cîțiva metri de mine, ăia mari se distrau nu de parcă n-ar mai fi existat ziua de mîine, ci de parcă ziua de mîine ar fi urmat să existe la nesfîrșit. 

Alex Tocilescu este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum vă ajută mersul pe jos de trei ori pe săptămână. Specialiștii spun că reduce la jumătate riscul de reapariţie a durerilor lombare
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a atenua durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariție a acestora, potrivit primului studiu de acest gen, publicat de The Guardian.
image
România – Ucraina, ce nu ni s-a spus: decizia luată și ținută secret după meciul istoric de la Munchen
Partida de luni va avea efecte pe termen scurt și lung. În primul rând, ne putem gândi, în mod realist, la calificarea în optimi. La fel de important însă e un alt subiect care, deocamdată, n-a „transpirat“ în mass-media.
image
Curiozități despre solstițiul de vară din 2024. Locul din România unde se descifrau tainele cerului VIDEO
Cel mai timpuriu solstițiu de vară din ultimele două secole va avea loc joi, 20 iunie. În România, ora 23:50 marchează momentul solstițiului și începutul verii astronomice.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.