O forţă nevăzută

Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
O forţă nevăzută jpeg

Am crescut într-o familie drăguță, care, dintr-un motiv care nu s-a transmis mai departe, și-a botezat mai toți copiii de gen masculin Alexandru. Eu sînt Alexandru Tocilescu al patrulea, de unde se poate deduce cu ușurință că tatăl, bunicul și străbunicul meu au fost Alexandrii Tocilescu cu numerele 3, 2 și 1 (iată și un mister: de ce pe unchiul meu, fratele mai mare al lui taică-meu, îl cheamă Mircea?).

Una dintre părțile frumoase ale acestui nume, pe lîngă sunetul plăcut auzului, este că are un sfînt (minor, din păcate, în comparație cu sfinți precum Mihai, Ion sau Andrei), a cărui zi se sărbătorește pe 30 august. În această zi (anul este 1986) se petrece povestea care urmează.

Ca în fiecare an, petrecerea de Sfîntul Alexandru începuse prost pentru mine; pe cît de multă lume venise, pe atît de puține cadouri primisem. Rolul meu părea să se reducă la cel de deschizător de ușă; de fiecare dată cînd suna soneria, fugeam să deschid, închipuindu-mi că pe partea cealaltă se afla cineva nerăbdător să-mi înmîneze o mașinuță de fier, un pistol cu capse (sau măcar niște capse pentru pistolul pe care-l aveam) sau un număr din Pif. Doar că, invariabil, oaspeții pe care îi întîmpinam îmi zîmbeau călduros, mă pupau pe obraji și îmi dădeau un buchet de flori („Astea-s pentru Valeria!“) și o sticlă de vodcă („Asta să i-o dai lui Toca!“). Așa că eu, biet băiețel de opt ani jumate, le dădeam cadourile părinților mei și mă întorceam lîngă ușă ca să aștept următorii oaspeți care aveau să nu-mi aducă nimic.

Cîndva m-am plictisit (sau poate că nu mai venea nimeni) și m-am amestecat printre cei 50-60 de oameni din apartament ca să fac conversație: ce mai faci, de ce n-ai venit cu copilul, te-ai tuns, voi cît ați stat la mare etc. Pe la 12 noaptea m-am plictisit și de conversație, plus că toți dansau rock în figuri și mă călcau în picioare, așa că m-am dus să mă culc în cămăruța mea de doi metri pe doi de lîngă bucătărie. Aproape că adormisem, în ciuda muzicii și a gălăgiei care răzbăteau pînă la mine, cînd o forță nevăzută a început să-mi zgîlțîie patul (un pat de fier, de spital, pe care răposatul meu bunic, Alexandru Tocilescu al doilea, îl adusese probabil din Spitalul CFR, unde fusese doctor o bună parte a vieții sale).

Ce să fie, ce să fie, m-am întrebat nedumerit preț de cîteva secunde, după care mi-am dat seama ce era: cutremur! Puțin speriat, puțin entuziasmat, am sărit jos din pat, mi-am pus papucii, mi-am aranjat pijamaua și m-am dus la oamenii mari, care de fapt tocmai veneau și ei către mine să mă salveze.

Prin urmare, după cîteva secunde de la începutul calamității, mi se înfățișa următoarea priveliște: un regizor sărea pe geam (apartamentul e la parter) și își muta Dacia 1310 proaspăt cumpărată, ca nu cumva să fie strivită de blocul care ar fi putut să se prăbușească peste ea; soția regizorului respectiv privea după el cu mînie, după care le lua de aripi pe bunică-mea și pe soră-mea (care avea doi ani) și se grăbea să le adăpostească sub tocul ușii; tot sub tocul ușii ne buluceam și eu, maică-mea și taică-meu, plus alte cîteva persoane; cineva venea grăbit de la baie, închizîndu și fermoarul; lumina era stinsă, dar nu mi-era clar dacă de la cutremur sau doar pentru că așa se obișnuia la petreceri, ca să se creeze o atmosferă mai mișto. O vreme am stat sub ușă, așteptînd să aflăm deznodămîntul evenimentului; cînd, în sfîrșit, blocul s-a oprit din tremurat cu 7,1 grade pe scala Richter, lumea s-a oprit din panică și a fugit afară. Pe stradă ne-am întîlnit cu vecini în pijamale, vecine în cămăși de noapte și capoturi, prietenii mei Anita și Teo, care stăteau în apartamentul vecin, și cu petrecăreții de la noi, mai fiecare cu un pahar cu whisky sau vodcă în mînă. S-a discutat o vreme despre cele întîmplate, timp în care unii au dat o fugă pînă la ei acasă, ca să verifice dacă respectiva casă mai era în picioare, dacă părinții vîrstnici și copiii mici mai erau în viață, dacă nu cumva căzuseră lustre și dulapuri, dacă viața putea să continue ca pînă atunci. După scurtă vreme, mai toți s au întors și, habar n-am de ce, fiecare a adus și mai multă băutură cu el. Am mai stat cu toții în stradă cam vreo oră, în ideea că dacă avea să urmeze o replică mai nasoală, ar fi fost de-a dreptul stupid să-i cădem victime, după care petrecerea a continuat încă și mai abitir decît pînă atunci, cu dans și băutură și hohote de rîs și gălăgie, în ideea că nici măcar un cutremur de peste șapte grade nu e în stare să oprească lumea să se simtă bine. Într-un tîrziu (adică pe la cinci dimineața), mi-am luat ursul galben de pluș și m-am dus la culcare, fiindcă era clar că altceva palpitant nu avea să se mai întîmple, și am adormit cuminte în cămăruța mea cu surprize cu fotbaliști pe pereți, în timp ce, la cîțiva metri de mine, ăia mari se distrau nu de parcă n-ar mai fi existat ziua de mîine, ci de parcă ziua de mîine ar fi urmat să existe la nesfîrșit. 

Alex Tocilescu este scriitor.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.