O ficţiune politică

Publicat în Dilema Veche nr. 762 din 27 septembrie – 3 octombrie 2018
O ficţiune politică jpeg

E fascinantă cariera pe care o face statul paralel în discursul public! Nu e un termen nou. Intrat în vocabularul politic românesc în urmă cu vreo doi ani, pare să fi căpătat o greutate tot mai mare pe măsură ce Puterea instalată după alegerile parlamentare din 2016 a început să se lovească de realitate: programul de guvernare, pe care liderii PSD+ALDE au promis că-l vor aplica întocmai, întîmpină dificultăţi. În ciuda susţinerii parlamentare, guvernele sînt instabile şi măsurile adoptate sînt contradictorii, ezitante, bîlbîite.

De vină pentru întîrzieri ar fi statul paralel. Adică, în înţelesul celor care au aruncat pe piaţă acest termen, o reţea nevăzută de oameni din serviciile secrete, din Justiţie, din administraţie, din afaceri şi din societatea civilă care influenţează, cu efecte nefaste, luarea deciziilor, oameni cu interese obscure, contrare interesului naţional, care se opun reformelor binefăcătoare ale guvernului.

Definiţia acestui „stat paralel“ e vagă, localizarea e imprecisă, impactul – greu de cuantificat. Şi totuşi, el revine obsesiv în luările de poziţie ale potentaţilor, apare într-un document oficial al PSD, ba chiar în sloganurile vehiculate la un miting organizat de Putere, cu mari eforturi logistice, la care au participat zeci de mii de susţinători aduşi din toate colţurile ţării.

Nici un reality check n-o să-i convingă pe cei care cred în existenţa sa că statul paralel e o născocire, o ficţiune care proliferează în general acolo unde la putere sînt guverne populiste: în SUA lui Donald Trump, în Ungaria lui Viktor Orbán, în Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, în România lui Liviu Dragnea. Menirea statului paralel e să deghizeze neputinţa ori incompetenţa guvernelor.

Cumva, într-un singur fel au dreptate cei care asociază societatea civilă cu „statul paralel“. Dar nu în sensul pe care îl doresc. Organizaţiile neguvernamentale chiar sînt paralele cu statul. Ele reuşesc exact acolo unde statul eşuează: furnizează servicii de sănătate, educaţie, cultură, înlocuiesc ori completează serviciile sociale deficitare, intervin pentru a salva ori pentru a planta păduri, pentru a proteja patrimoniul abandonat de autorităţi şi cîte şi mai cîte. Paralel cu statul. Cel mai adesea, ele ţin loc şi de opoziţie.

Ilustraţie de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Zelenski, Putin, Macron, Merkel  format Normandia 2029 Profimedia jpg
România și Estul Europei, trădate? Cine vrea, de fapt, să fure startul negocierilor cu Putin
În timp ce Macron și Merz îl acuză pe Antonio Costa că negociază cu Rusia fără mandat, emisiarii Franței și Germaniei poartă deja discuții la Moscova. Politologul Radu Albu Comănescu explică riscurile pentru România și Europa de Est.
Briefing de presă privind reorganizarea mai multor companii de stat organizat de vicepremierul Oana Gheorghiu, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Oana Gheorghiu, după atacurile cibernetice asupra serviciilor publice: „Sunt inacceptabile. Arată lipsa de coordonare dintre instituțiile statului”
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu consideră că atacurile cibernetice care au afectat în ultimele zile mai multe servicii publice reprezintă un semnal de alarmă major pentru administrația românească și cere ca vulnerabilitățile identificate să fie eliminate rapid.
Atac cu drone Odesa 7 iulie FOTO PROFIMEDIA jpg
Trei morți și opt răni după bombardamentul rusesc asupra orașului Odesa. Autoritățile au declarat zi de doliu
Atacul lansat de forțele ruse asupra orașului ucrainean Odesa în după-amiaza zilei de luni, 20 iulie, s-a soldat cu trei morți și opt răniți, potrivit autorităților regionale. Autoritățile au declarat zi de doliu marți, 21 iulie.
image png
Marina Regală britanică, în alertă: o navă de război rusă a deschis focul la doar 40 de mile de Plymouth, în timpul unui exercițiu militar
O navă de război a Rusiei a desfășurat luni, 20 iulie, un exercițiu de artilerie cu muniție reală în apele internaționale din largul orașului Plymouth, la aproximativ 40 de mile marine de coasta Marii Britanii.
protest Cotroceni Nicusor Dan 03  foto Inquam Octav Ganea jpg
Nicușor Dan a pierdut aproape jumătate din încrederea românilor într-un an. Ce explică declinul din sondaje
La aproape un an de la preluarea mandatului la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan înregistrează o prăbușire a cotei de încredere în rândul populației.
eclipsa de soare pexels jpg
Eclipsa de Soare care a oprit un război acum 2.600 de ani. Povestea fenomenului confirmat de NASA
O eclipsă totală de Soare a schimbat cursul istoriei în urmă cu aproximativ 2.600 de ani, punând capăt unui război care dura de șase ani. Fenomenul astronomic, petrecut în anul 585 î.Hr., este cunoscut drept unul dintre cele mai spectaculoase momente
blocuri png
Românii renunță, deocamdată, la cumpărarea unei locuințe. Cererea de chirii este în creștere
Piața rezidențială din România pare să intre într-o nouă etapă. După câțiva ani în care cererea ridicată și oferta limitată au favorizat vânzătorii, primele șase luni din 2026 indică o schimbare de ritm: cumpărătorii sunt mai prudenți și negociază mai mult.
Fake News FOTO Shutterstock
Nu mincinoșii ne păcălesc cel mai ușor. Cine ne face, de fapt, să credem informațiile false
Nu doar minciunile ne induc în eroare. Cercetătorii au descoperit că oamenii ajung să creadă mai ușor informațiile false atunci când acestea sunt rostite de persoane cărora pur și simplu nu le pasă dacă spun adevărul.
image png
5 orașe europene unde merită să mergi pentru mâncare. Destinațiile care îi cuceresc pe gurmanzi
Un city break reușit nu înseamnă doar obiective turistice și fotografii spectaculoase, ci și preparate locale care îți rămân în memorie mult timp după întoarcerea acasă. Deși Parisul și Roma se află pe lista preferințelor multor turiști, Europa ascunde numeroase destinații gastronomice unde poți des