O ficţiune politică
E fascinantă cariera pe care o face statul paralel în discursul public! Nu e un termen nou. Intrat în vocabularul politic românesc în urmă cu vreo doi ani, pare să fi căpătat o greutate tot mai mare pe măsură ce Puterea instalată după alegerile parlamentare din 2016 a început să se lovească de realitate: programul de guvernare, pe care liderii PSD+ALDE au promis că-l vor aplica întocmai, întîmpină dificultăţi. În ciuda susţinerii parlamentare, guvernele sînt instabile şi măsurile adoptate sînt contradictorii, ezitante, bîlbîite.
De vină pentru întîrzieri ar fi statul paralel. Adică, în înţelesul celor care au aruncat pe piaţă acest termen, o reţea nevăzută de oameni din serviciile secrete, din Justiţie, din administraţie, din afaceri şi din societatea civilă care influenţează, cu efecte nefaste, luarea deciziilor, oameni cu interese obscure, contrare interesului naţional, care se opun reformelor binefăcătoare ale guvernului.
Definiţia acestui „stat paralel“ e vagă, localizarea e imprecisă, impactul – greu de cuantificat. Şi totuşi, el revine obsesiv în luările de poziţie ale potentaţilor, apare într-un document oficial al PSD, ba chiar în sloganurile vehiculate la un miting organizat de Putere, cu mari eforturi logistice, la care au participat zeci de mii de susţinători aduşi din toate colţurile ţării.
Nici un reality check n-o să-i convingă pe cei care cred în existenţa sa că statul paralel e o născocire, o ficţiune care proliferează în general acolo unde la putere sînt guverne populiste: în SUA lui Donald Trump, în Ungaria lui Viktor Orbán, în Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, în România lui Liviu Dragnea. Menirea statului paralel e să deghizeze neputinţa ori incompetenţa guvernelor.
Cumva, într-un singur fel au dreptate cei care asociază societatea civilă cu „statul paralel“. Dar nu în sensul pe care îl doresc. Organizaţiile neguvernamentale chiar sînt paralele cu statul. Ele reuşesc exact acolo unde statul eşuează: furnizează servicii de sănătate, educaţie, cultură, înlocuiesc ori completează serviciile sociale deficitare, intervin pentru a salva ori pentru a planta păduri, pentru a proteja patrimoniul abandonat de autorităţi şi cîte şi mai cîte. Paralel cu statul. Cel mai adesea, ele ţin loc şi de opoziţie.
Ilustraţie de Ion BARBU
