O comunitate închegată

Publicat în Dilema Veche nr. 152 din 22 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am plecat spre Maramureş cu inima destul de îndoită: auzisem în stînga şi în dreapta că mă duc degeaba, că tradiţiile s-au păstrat în foarte mică măsură, că am făcut o alegere neinspirată şi desuetă. E adevărat, există multe feluri de Maramureş, regiuni cu grade diferite de asimilare a valurilor novatoare peste tradiţiile deja existente. Şi aici, cînd vorbim de tradiţii, chiar oamenii din zonă înţeleg diverse lucruri: pentru unii, ele se reduc la festivalurile folclorice tip "Cîntarea României", din vremea lui Ceauşescu. Alţii consideră, într-adevăr, că tradiţiile sînt vechile ritualuri, pînă la urmă, cotidiene, transmise de generaţii: intră, aici, modul în care oamenii îşi construiesc casele şi le înfrumuseţează, în care lucrează şi folosesc roadele naturii, în care îşi petrec timpul liber. Partea strict culturală este, pînă la urmă, aşa cum învăţăm din manualele de folclor, inclusă în obiceiurile de viaţă zilnică şi în ciclurile naturale. DOMNIŢA ŞI "HANUL" EI În Poienile Izei, una din renumitele comune maramureşene, am avut revelaţia să descopăr tocmai acest mod de viaţă tradiţional, deşi datele de pornire erau altele: un sat prosper, cu 375 de gospodării şi cam 800 de locuitori, în momentul de faţă preocupat, în mare parte, de agroturism - există deja cam 20 de pensiuni acolo, şi oamenii tot construiesc, se tot extind. Domniţa Ilieş, gazda noastră şi proprietăreasa pensiunii cu acelaşi nume, una din cele mai vechi din localitate, ne creionează profilul comunei şi ne delectează cu istorii locale. Ea însăşi e un fel de Ancuţa, nu doar hangiţă, sau frumoasă, în cel mai bun stil tradiţional, ci şi cu o tolbă nu numai doldora de poveşti, dar şi de concepţii închegate asupra lumii şi vieţii. Domniţa ne deapănă cum s-a ajuns la boom-ul agroturistic local: oamenii din Poienile Izei sînt foarte muncitori; pe vremea lui Ceauşescu lucrau la CAP-uri şi IAS-uri, dar mulţi dintre ei erau meşteri în lemn, constructori; după 1989, majoritatea au plecat în ţară să lucreze, apoi chiar în străinătate. Toţi cei care au fost în alte părţi, au cîştigat bani acolo, dar nu s-au gîndit să rămînă, ci s-au întors. Şi-au înălţat case falnice, fie ele din lemn, în stilul tradiţional, fie din cărămidă, cu unul sau două etaje. De aceea, spaţiu pentru găzduit turiştii este, slavă Domnului. Şi lumea nu are prejudecăţi faţă de oaspeţi, pentru că s-a dovedit, în timp, că aceştia nu fac rău, şi că se pot cîştiga bani frumoşi din omenirea lor. De altfel, Domniţa a testat ea însăşi acest lucru: în 1998, s-a trezit cu 4 francezi la poartă. Cu banii de la cei 4 francezi, a mai terminat o cameră. De atunci, s-a tot extins, acum ajungînd la o capacitate de 34 de persoane. Domniţa şi soţul ei construiesc încă 5 căsuţe de vacanţă, tot din lemn, pe terenul din jurul casei, fiecare cu baia ei, plus o mansardă, pentru un grup de tineri, şi un şopron de grădină, unde se poate lua masa. O cameră şi două mese pe zi costă 20 de euro, fără diferenţe între români şi străini. Dacă pînă anul acesta cei mai mulţi turişti au fost străini, anul acesta majoritatea au fost români, bucureşteni, dornici să-şi cunoască ţara. BISERICA ŞI ALE EI MINUNI Domniţa ne lămureşte că-n Poienile Izei oamenii păstrează tradiţiile pentru că sînt uniţi şi chiar formează o comunitate, în adevăratul (şi de multe ori pierdutul) sens al cuvîntului. Motivul pentru care oamenii sînt atît de apropiaţi, este, în opinia gazdei noastre, religia comună: cei din sat sînt cu toţii români, şi ortodocşi. Nu prea politic corect, vom spune noi, toţi cei şcoliţi împotriva discriminărilor de tot felul. Dar aici nu e vorba de dicriminare, satul s-a nimerit să fie aşa, şi oamenii profită de această atmosferă patriarhală. Ar fi şi mai desuet, şi retrograd, dacă aş spune că mi-a dat senzaţia unui loc binecuvîntat de Dumnezeu - pot însă avea scuza că m-am molipsit de spiritul local: cum intra cineva pe uşă, acolo, spunea "Lăudăm pe Iisus!". Iar cînd am fost să vizităm vechea (de la 1604) şi foarte frumos pictata biserică din lemn locală, băiatul preotului, el însuşi cu o figură de heruvim supraponderal, ne-a explicat scena Judecăţii de Apoi cu atîta inocenţă, încît chiar am fost convinşi că, dacă vom lucra duminica, o s-o băgăm pe mînecă. De altfel, şi tatăl lui, preotul, împreună cu biserica nouă din Poienile Izei, au o istorie miraculoasă: în 1987, sătenii s-au hotărît să construiască o nouă biserică, pentru că cea veche era neîncăpătoare. Banii s-au strîns, construcţia a fost începută, dar în noaptea de 17 august 1987, cînd se pregătea sfinţirea terenului, preotul de atunci a avut un vis: a visat că biserica se va face, dar că, atunci cînd va ajunge la turnul mare, el va muri. În realitate, s-a întîmplat chiar aşa: în noaptea de 27 martie, cînd ajunseseră la al treilea turn, sătenii aşteptau să le vină materialul. Acesta era adus noaptea, pentru că numai atunci aveau voie să lucreze. Maşina cu materialele a derapat şi l-a lovit pe preot, care a murit aproape imediat. Ca să nu o lase pe preoteasă pe drumuri cu 3 copii (dacă ar fi venit alt preot ar fi ocupat el casa parohială) sătenii au hotărît s-o mărite pe fata cea mare a preotului, Smaranda, cu un alt preot. Oamenii din sat i-au găsit soţ, fata l-a plăcut, au rămas împreună pînă-n ziua de azi, el este actualul preot, care slujeşte acum în biserica nouă, imensă şi terminată. Ce s-a întîmplat atunci e tipic pentru locuitorii din Poienile Izei: acolo, ne explică Domniţa, toţi ştiu unul de altul şi se feresc să facă lucruri rele, ca să nu intre în gura lumii. Dacă au o problemă, se adresează preotului sau primarului (liberalul Vasile Dunca), care sînt nonstop la dizpoziţia sătenilor. De altfel, primarul a ajutat la salvarea singurilor consăteni năpăstuiţi de inundaţii, iar întreg satul a pus, apoi, mînă de la mînă, pentru a le reface casa. Divorţuri, în Poienile Izei, nu s-au prea pomenit, decît vreo două: altfel, oamenii mai rabdă şi nu riscă să se facă de ruşine. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, sătenii nu prea ştiu cu ce se mănîncă, în afară de cipurile vacilor, şi au tot soiul de temeri. Domniţa, în schimb, crede că va fi bine.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Marea provocare a noii magistrale de mare viteză. Cum s-a lucrat la tunelurile feroviare de pe valea Mureșului VIDEO
Aflată de șase ani în șantier, noua magistrală feroviară Simeria - Arad (km 614) a acumulat numeroase întârzieri. Cele mai complexe lucrări au loc pe tronsonul Gurasada - Ilteu, unde sunt săpate tuneluri pe un sector de aproape doi kilometri.
image
Orașul european care oferă recompense turiștilor, în timp ce în altele sunt împroșcați cu pistoale cu apă
Un oraș european oferă turiștilor stimulente financiare, în timp ce localnicii din Barcelona stropesc vizitatorii cu pistoale cu apă, în semn de protest față de „invazia” lor.
image
Cine este J.D. Vance, cel pe care Trump l-a ales ca vicepreședinte. L-a catalogat în trecut pe fostul președinte drept un „Hitler al Americii”
Donald Trump l-a ales ca vicepreşedinte pe senatorul din Ohio J.D. Vance, care l-a catalogat în trecut pe magnat drept ”idiot” şi ”nociv” şi un ”Hitler al Americii”.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?