O ciorbă și cîteva cartușe oarbe

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
O ciorbă și cîteva cartușe oarbe jpeg

- muzica din filmele Noului val -

Cristi Puiu nu face filme, ci „produse audio-vizuale care se apropie mai degrabă de lumea reală“, aşa cum singur spunea într-un interviu acordat anul trecut revistei Film Menu. E o definiţie care-mi place şi pe care sînt tentat s-o ataşez aproape tuturor filmelor (mea culpa!) româneşti ale ultimilor ani. Desigur, acea „lume reală“ a lui Puiu (şi nu numai) nu e însoţită de cîntece, ci produce sunete, exact aşa cum se comportă şi lumea cu adevărat reală. Din cînd în cînd, această realitate, a noastră, a lui Cristi Puiu, a colegilor lui e acompaniată de muzica pe care (şi-)o livrează de una singură: muzica-accident. Restul e tăcere, chiar dacă blurată de zgomotul de fond sau de diversele sunete, una care n-are nevoie de îndulcitori sau factori de dramatizare suplimentari pentru a funcţiona. Nimic nou, la urma urmei: Lewis Milestone îşi vroia filmele fără muzică, pentru ca nu cumva seriozitatea subiectelor acestora să fie alterată de o intruziune. 

Radu Muntean, devenit la un moment dat adeptul unui anume tip de realism, nu e interesat de muzica de ilustraţie, pe care o vede a fi doar o „modalitate superficială de a induce emoţie“. Sînt cuvintele regizorului – din acelaşi Film Menu – care, pentru Furia, îi dădea, totuşi, de muncă producătorului Cristian Ştefănescu (Electric Brother). Criza bărbatului de 30 şi ceva, una dintre temele din Boogie, se mestecă în tăcere, iar regresia în timpurile acelea paradisiace, dinaintea maturizării, e înecată cu un cîntec de pahar performat de Gică Petrescu şi gîlgîit debil de cei trei protagonişti. E foarte umană (şi reală) criza aceasta. Nu ştiu cît de adecvată – dar ce mai contează – e intervenţia sonoră pe care i-o oferă Muntean. De fapt, pe care i-o oferă regizorului situaţia. Muzica-accident, în cazul de faţă un şlagăr imersiv pentru eroi – convenţional, trioul de actori din maşină, dar, cu adevărat, o parte din cei aflaţi în faţa ecranului –, devine soundtrack-ul unei bucăţi de viaţă, e coloana sonoră a filmului din interiorul filmului, nejustificîndu-se în afara lui. Totul e înăuntru, totul e visceral legat de ceea ce se întîmplă acolo şi, în fond, chiar asta e particularitatea pe care o pot detecta în majoritatea filmelor de astăzi: regizorul este în interior, jucînd, sociologic vorbind, rolul unui observator care participă pentru a nu se trăda, pentru a nu compromite studiul. În timp ce muzica, de cele mai multe ori fiind vorba de hit-uri pop care apelează la nostalgia personajului şi a privitorului, e parte integrantă a tabloului. Devine, astfel, clar faptul că alte proiecţii sonore decît cele livrate de context induc realului un efect care, tot sociologic, îl corupe. Mai mult, sînt inhibante pentru actanţi şi pentru noi, receptorii. Asta cînd muzica (vezi Moartea domnului Lăzărescu, închis între două cîntece ale Margaretei Pîslaru – „În apa mării“ şi „Cum e oare?“) nu slujeşte pur şi simplu unei slăbiciuni legate de nostalgia regizorului. Sau, dacă vreţi, marchează prezenţa autorului, aşa cum o spunea chiar Puiu. 

Acelaşi efect de autor, cuplat cu dorinţa de a fixa epoca la care trimite filmul, pare a-l avea „Te aştept mereu“, unul dintre cîntecele optzeciste ale Angelei Similea, postat pe genericul de final al lui 432 al lui Cristian Mungiu. Tot acolo, muzica de cadru, frînturi din succese locale ale aceloraşi ani, nu ne lasă (deşi nu e neapărată nevoie) să ne despărţim de momentul acţiunii. E un derapaj de la realitate aici, explicat de Mungiu pe blog-ul ţinut în timpul filmărilor: imposibilitatea de a cumpăra drepturi pentru cîntecele care chiar se auzeau din camerele căminelor studenţeşti în acea vreme. În loc de Led Zeppelin, Cornel Constantiniu… 

În aceeaşi revistă, Corneliu Porumboiu spunea că nu prea crede în muzica de film, pentru că ea „e o artă foarte puternică, mai puternică decît cinematograful“. Cu muzica de cadru e, iarăşi, altă poveste. E necesară tocmai pentru că vine de la sursă. Iar sursa e mereu, şi pentru el, aceeaşi obsedantă realitate. De la distanţă, regizorii români par a fi nişte documentarişti speriaţi de faptul că o coloană sonoră le-ar putea vicia şi deturna discursul, pulverizînd chiar sensul unei lumi pe care o vor identică celei din faţa obiectivului/ochiului. Ei recuperează, documentează şi înregistrează realităţile şi ni le şi arată într-un mod crud, fără filtre, capcane şi menajamente. Iar aici nu este, estetic vorbind, loc de artificii sonore. 

În Poliţist, adjectiv însă, Porumboiu vine cu o inovaţie: transformă muzica-accident în muzică-personaj. Aşa se face că sîntem tentaţi să decriptăm unul dintre mesajele esenţiale ale filmului sondînd acea scenă a discuţiei cuplului Dragoş Bucur-Irina Săulescu pe/despre cîntecul Mirabelei Dauer, „Nu te părăsesc, iubire“, repetat de cîteva ori. Nu mai e întîmplare acolo, nu mai e intervenţia nostalgică a orgoliului unui autor care vrea, totuşi, să se vadă într-o poveste în care şi-a conservat destul anonimatul, nu mai e (auto)ironie, nu mai e nici bornă temporală. Dialogul acela despre metaforele textului Mirabelei Dauer vine în film pentru a ne oferi o explicaţie, poate în cuplu cu secvenţa DEX-ului. E, la urma urmei, o scenă casnică şi, ca toate scenele casnice, încearcă să definească un raport între cei doi actori ai ei. 

În 2006, adolescentinul Legături bolnăvicioase, debutul în lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, era însoţit de un soundtrack care vorbea despre sine însuşi în măsura în care vorbea despre film (un privilegiu pe care şi-l arogă constant cinematograful indie). Regizorul nu ezită să se folosească de nume mari, precum Chris Martin (împreună cu Faultline, un proiect muzical britanic iniţiat de David Kosten) sau de The Flaming Lips şi Sweetbox, cu al lor hit „Everything’s Gonna Be Alright“, dar şi de artişti români precum Vank, AB4, Aievea, Vama Veche. Este deja un alt mod regizoral de a te folosi de muzică într-un film: ficţiunea/poezia trebuie anexată muzicii pentru a prinde viaţă şi pentru a da sens picăturilor de romantism ale poveştii. Ca să rămîn într-o zonă familiară, ce-ar fi My Summer of Love şi scena aceea dintre Mona şi Tamsin fără vocea fluidă şi fragilă a domnişoarei Alison Goldfrapp? În fapt, Legături bolnăvicioase poate fi privit şi ca un uriaş videoclip (să nu uităm de antecedentele lui Giurgiu) de 86 de minute, în care cîntecele prefabricate amintite mai sus şi soundtrack-ul original compus de Vlaicu Golcea se lipesc de imaginile filmului pentru a crea o nouă entitate: muzica-oglindă-a-imaginii. 

Nu la fel stau lucrurile în filmul unui alt regizor din generaţia nouă, Cătălin Mitulescu. În Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, o altă poveste despre o epocă care le-a sucit minţile autorilor români, muzica se suprapune imaginii, şi ea captivă unui anume tip de realism, unul foarte permisiv însă, autorul văzîndu-se în toate cele şi permiţîndu-şi tone de artificii. Coloana sonoră originală, compusă de Alexandru Bălănescu, însoţeşte şi chiar lucrează din plin la ficţionalizarea unei poveşti care ar putea fi adevărată dacă n-ar fi. Nici muzică-accident, nici muzică-personaj, score-ul lui Bălănescu contrapunctează decent un balet în care se amestecă stereotipuri şi amintiri şi care pluteşte într-o lumină care-i trădează subiectivismul evident.  

Paul Breazu este jurnalist şi critic muzical.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.