O ciorbă și cîteva cartușe oarbe

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
O ciorbă și cîteva cartușe oarbe jpeg

- muzica din filmele Noului val -

Cristi Puiu nu face filme, ci „produse audio-vizuale care se apropie mai degrabă de lumea reală“, aşa cum singur spunea într-un interviu acordat anul trecut revistei Film Menu. E o definiţie care-mi place şi pe care sînt tentat s-o ataşez aproape tuturor filmelor (mea culpa!) româneşti ale ultimilor ani. Desigur, acea „lume reală“ a lui Puiu (şi nu numai) nu e însoţită de cîntece, ci produce sunete, exact aşa cum se comportă şi lumea cu adevărat reală. Din cînd în cînd, această realitate, a noastră, a lui Cristi Puiu, a colegilor lui e acompaniată de muzica pe care (şi-)o livrează de una singură: muzica-accident. Restul e tăcere, chiar dacă blurată de zgomotul de fond sau de diversele sunete, una care n-are nevoie de îndulcitori sau factori de dramatizare suplimentari pentru a funcţiona. Nimic nou, la urma urmei: Lewis Milestone îşi vroia filmele fără muzică, pentru ca nu cumva seriozitatea subiectelor acestora să fie alterată de o intruziune. 

Radu Muntean, devenit la un moment dat adeptul unui anume tip de realism, nu e interesat de muzica de ilustraţie, pe care o vede a fi doar o „modalitate superficială de a induce emoţie“. Sînt cuvintele regizorului – din acelaşi Film Menu – care, pentru Furia, îi dădea, totuşi, de muncă producătorului Cristian Ştefănescu (Electric Brother). Criza bărbatului de 30 şi ceva, una dintre temele din Boogie, se mestecă în tăcere, iar regresia în timpurile acelea paradisiace, dinaintea maturizării, e înecată cu un cîntec de pahar performat de Gică Petrescu şi gîlgîit debil de cei trei protagonişti. E foarte umană (şi reală) criza aceasta. Nu ştiu cît de adecvată – dar ce mai contează – e intervenţia sonoră pe care i-o oferă Muntean. De fapt, pe care i-o oferă regizorului situaţia. Muzica-accident, în cazul de faţă un şlagăr imersiv pentru eroi – convenţional, trioul de actori din maşină, dar, cu adevărat, o parte din cei aflaţi în faţa ecranului –, devine soundtrack-ul unei bucăţi de viaţă, e coloana sonoră a filmului din interiorul filmului, nejustificîndu-se în afara lui. Totul e înăuntru, totul e visceral legat de ceea ce se întîmplă acolo şi, în fond, chiar asta e particularitatea pe care o pot detecta în majoritatea filmelor de astăzi: regizorul este în interior, jucînd, sociologic vorbind, rolul unui observator care participă pentru a nu se trăda, pentru a nu compromite studiul. În timp ce muzica, de cele mai multe ori fiind vorba de hit-uri pop care apelează la nostalgia personajului şi a privitorului, e parte integrantă a tabloului. Devine, astfel, clar faptul că alte proiecţii sonore decît cele livrate de context induc realului un efect care, tot sociologic, îl corupe. Mai mult, sînt inhibante pentru actanţi şi pentru noi, receptorii. Asta cînd muzica (vezi Moartea domnului Lăzărescu, închis între două cîntece ale Margaretei Pîslaru – „În apa mării“ şi „Cum e oare?“) nu slujeşte pur şi simplu unei slăbiciuni legate de nostalgia regizorului. Sau, dacă vreţi, marchează prezenţa autorului, aşa cum o spunea chiar Puiu. 

Acelaşi efect de autor, cuplat cu dorinţa de a fixa epoca la care trimite filmul, pare a-l avea „Te aştept mereu“, unul dintre cîntecele optzeciste ale Angelei Similea, postat pe genericul de final al lui 432 al lui Cristian Mungiu. Tot acolo, muzica de cadru, frînturi din succese locale ale aceloraşi ani, nu ne lasă (deşi nu e neapărată nevoie) să ne despărţim de momentul acţiunii. E un derapaj de la realitate aici, explicat de Mungiu pe blog-ul ţinut în timpul filmărilor: imposibilitatea de a cumpăra drepturi pentru cîntecele care chiar se auzeau din camerele căminelor studenţeşti în acea vreme. În loc de Led Zeppelin, Cornel Constantiniu… 

În aceeaşi revistă, Corneliu Porumboiu spunea că nu prea crede în muzica de film, pentru că ea „e o artă foarte puternică, mai puternică decît cinematograful“. Cu muzica de cadru e, iarăşi, altă poveste. E necesară tocmai pentru că vine de la sursă. Iar sursa e mereu, şi pentru el, aceeaşi obsedantă realitate. De la distanţă, regizorii români par a fi nişte documentarişti speriaţi de faptul că o coloană sonoră le-ar putea vicia şi deturna discursul, pulverizînd chiar sensul unei lumi pe care o vor identică celei din faţa obiectivului/ochiului. Ei recuperează, documentează şi înregistrează realităţile şi ni le şi arată într-un mod crud, fără filtre, capcane şi menajamente. Iar aici nu este, estetic vorbind, loc de artificii sonore. 

În Poliţist, adjectiv însă, Porumboiu vine cu o inovaţie: transformă muzica-accident în muzică-personaj. Aşa se face că sîntem tentaţi să decriptăm unul dintre mesajele esenţiale ale filmului sondînd acea scenă a discuţiei cuplului Dragoş Bucur-Irina Săulescu pe/despre cîntecul Mirabelei Dauer, „Nu te părăsesc, iubire“, repetat de cîteva ori. Nu mai e întîmplare acolo, nu mai e intervenţia nostalgică a orgoliului unui autor care vrea, totuşi, să se vadă într-o poveste în care şi-a conservat destul anonimatul, nu mai e (auto)ironie, nu mai e nici bornă temporală. Dialogul acela despre metaforele textului Mirabelei Dauer vine în film pentru a ne oferi o explicaţie, poate în cuplu cu secvenţa DEX-ului. E, la urma urmei, o scenă casnică şi, ca toate scenele casnice, încearcă să definească un raport între cei doi actori ai ei. 

În 2006, adolescentinul Legături bolnăvicioase, debutul în lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, era însoţit de un soundtrack care vorbea despre sine însuşi în măsura în care vorbea despre film (un privilegiu pe care şi-l arogă constant cinematograful indie). Regizorul nu ezită să se folosească de nume mari, precum Chris Martin (împreună cu Faultline, un proiect muzical britanic iniţiat de David Kosten) sau de The Flaming Lips şi Sweetbox, cu al lor hit „Everything’s Gonna Be Alright“, dar şi de artişti români precum Vank, AB4, Aievea, Vama Veche. Este deja un alt mod regizoral de a te folosi de muzică într-un film: ficţiunea/poezia trebuie anexată muzicii pentru a prinde viaţă şi pentru a da sens picăturilor de romantism ale poveştii. Ca să rămîn într-o zonă familiară, ce-ar fi My Summer of Love şi scena aceea dintre Mona şi Tamsin fără vocea fluidă şi fragilă a domnişoarei Alison Goldfrapp? În fapt, Legături bolnăvicioase poate fi privit şi ca un uriaş videoclip (să nu uităm de antecedentele lui Giurgiu) de 86 de minute, în care cîntecele prefabricate amintite mai sus şi soundtrack-ul original compus de Vlaicu Golcea se lipesc de imaginile filmului pentru a crea o nouă entitate: muzica-oglindă-a-imaginii. 

Nu la fel stau lucrurile în filmul unui alt regizor din generaţia nouă, Cătălin Mitulescu. În Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, o altă poveste despre o epocă care le-a sucit minţile autorilor români, muzica se suprapune imaginii, şi ea captivă unui anume tip de realism, unul foarte permisiv însă, autorul văzîndu-se în toate cele şi permiţîndu-şi tone de artificii. Coloana sonoră originală, compusă de Alexandru Bălănescu, însoţeşte şi chiar lucrează din plin la ficţionalizarea unei poveşti care ar putea fi adevărată dacă n-ar fi. Nici muzică-accident, nici muzică-personaj, score-ul lui Bălănescu contrapunctează decent un balet în care se amestecă stereotipuri şi amintiri şi care pluteşte într-o lumină care-i trădează subiectivismul evident.  

Paul Breazu este jurnalist şi critic muzical.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.