„O carte importantă nu se face pe hîrtie de ziar” - un dialog cu Stela LIE
Cînd este vorba despre o carte valoroasă, „care contează“, oamenii se gîndesc în general la conţinut. În ce mod poate contribui la valoarea cărţii „imaginea“ ei?
Mă gîndesc tot timpul că am două răspunsuri: Dacă aş trăi în Vest sau aşa cum trăiesc aici. Dacă aş trăi în Vest aş vedea cum coperta, care este „afişul“ cărţii, anunţă imediat ce fel de carte este. Sînt coduri vizuale, reguli care cred că ţin de cultura lor generală (şi dedesubt sînt regulile Buchgestaltung-ului, Bookdesign-ului, pe care le folosesc cei care fac cărţi). Design-ul cărţii trebuie să fie potrivit conţinutului, materialele folosite – la fel. O carte importantă nu se face pe hîrtie de ziar (decît dacă vrea să spună ceva cu asta). Un design inspirat vinde cartea mai bine (în vest, la noi cred că-i totuna). Eu nu mai cumpăr cărţi urîte. Cu greu mă apropii de standuri la Bookfest, e prea mult circ. Dar am văzut atîţia oameni cumpărînd cărţi monstruoase pentru copii, edituri care prezintă rafturi, metri de carte oribilă (tot la Bookfest) şi ieftină. De ce cred editorii că se poate ieftin şi bun?
În România, cumpărătorii de carte nu au gusturi formate în ceea ce priveşte cartea ca obiect. Credeţi că publicul se poate educa în acest sens şi cum?
Cum să educăm publicul? Dacă editorii înşişi par complet indiferenţi (cu unele excepţii) la felul cum arată cartea? Nu angajează absolvenţi de design sau grafică, ci lucrează cu neprofesionişti.
O reeditare a unui clasic se poate „revitaliza“ printr-un concept grafic modern?
Poţi să faci mereu cărţi cu poveşti clasice, frumoase, chiar dacă nu sînt tot timpul „noi“, „moderne“. Dar şi cele noi sînt interesante (am văzut o Scufiţa Roşie de-a drepul violentă la Centrul de Carte Germană). O carte frumoasă cu poveşti româneşti este cea de la Reader’s Digest de acum cîţiva ani, cu ilustraţii variate şi mai ales cu un lay-out creativ, frumos (Silvia Olteanu). În ceea ce priveşte cărţile pentru copii, editurile de la noi preferă cărţile „importate“, cu tot cu ilustraţii, „la pachet“. De ce nu-şi fac propriile cărţi? Cred că le e teamă de munca de editare a unei cărţi. Nu ştiu cum se face şi cît timp se vinde orice… De ce şi-ar bate capul? Sînt mai mulţi oameni implicaţi în realizare, contracte cu fiecare, bani etc. Ca să faci un proiect editorial, trebuie să iubeşti cărţile şi să ai o idee. Pe urmă, să aduni scriitori, să găseşti ilustraţiile potrivite. Cine ar mai face astăzi Antologia Inocenţei aşa cum a făcut-o Iordan Chimet?... Există semne discrete că unii ar încerca ceva, dar… mai e mult pînă departe. În Germania, de ani de zile cărţile frumoase sînt premiate anual. Ministerul Culturii, Asociaţia Editorilor din România, cineva ar putea face asta şi la noi (dacă ştiu eu despre concursul Schoenste Buecher, e clar că ştiu şi ei!).
Cine mai face grafică de carte astăzi în România? Poate fi o meserie?
Ilustraţie de carte fac absolvenţii noştri, dar dacă nu există cerere… Membrii Clubului Ilustratorilor sînt artişti care fac/pot face ilustraţie. Dacă lucrezi mai comercial, poţi avea şansa comenzilor, dar mă tem că trebuie să cauţi şi/mai ales în străinătate de lucru, nu ai putea să trăieşti din ce îţi oferă editorul român. Care o să spună că nici ilustratorul nu vine cu propuneri – dar oare ăsta e rolul unui ilustrator, să conceapă el o carte?... Dar ceea ce numiţi „grafică de carte“, iar eu „design de carte“ e altceva. Însă există şi la noi oameni care ştiu să facă asta. Chiar pot să dau nişte exemple: Dinu Dumbrăvician (cu Faber Studio) face coperţi, reviste. Atelierul de Grafică este o firmă care face design de carte, vrei un album, o carte, te duci cu materialul la ei, plăteşti şi primeşti documentul digital sau şi mai bine, ei îl pot urmări în tipografie. Dintre designeri de carte independenţi pot să o menţionez pe Carmen Apetrei.
Ce înseamnă, în concepţia unui grafician, o carte „care contează“?
Toate cărţile pe care le cumpăr contează. Îmi pare atît de rău că am luat o grămadă de cărţi ale Agathei Christie care arată oribil, mă enervează, chiar dacă nu le recitesc. Cumpăr cărţi pentru copii în străinătate, cînd apuc, sînt scumpe, dar le iau apoi des în mînă, ca pe nişte albume. Cărţile lui Wolf Erlbruch, sau Joanna Concejo sau Lisbeth Zwerger (sînt atît de mulţi ilustratori cunoscuţi în Vest...). Am multe cărţi de beletristică nemţeşti sau elveţiene, cu coperta îngrijită, simplă, chiar cele paper-back (necopertate), chiar fără imagine (cărţi ieftine). Mai bine o copertă fără imagine decît una cu colaj fotografic. Sau dacă e nevoie de o fotografie, măcar să fie una originală, nu anonimă, din băncile foto de pe Internet.
Stela Lie este grafician şi artist vizual, lector la Universitatea de Arte Bucureşti.
