către carte

Încet, trece şi recesiunea, iar piaţa cărţii pare să se întremeze, chiar dacă probabil va mai dura pînă să atingă nivelul din 2008, toamna. Producţia editorială va trece probabil peste criză. O putem numi „criza mică“, fiindcă a depins de condiţii economice mai curînd exterioare acestui sector: producţia editorială a scăzut la cota de avarie fiindcă în general a scăzut puterea de cumpărare a consumatorului.

Obişnuiam să mă joc cu volumele din bibliotecă, mai ales cu cele groase şi cartonate, numai bune pentru tot felul de turnuri, ziduri sau tunele. Deşi ştiam să citesc, nu mă interesa deloc conţinutul lor. Descifram din cînd în cînd titlurile mai scurte sau scrise mai atrăgător, dar fără să le şi înţeleg. Multe volume erau cărţi de matematici superioare, adunate de tatăl meu, profesor.

Unul dintre clişeele vremii noastre (mă tem că şi al vremilor trecute) e acela că tinerii din ziua de azi nu mai citesc. Cum să mai citească, de vreme ce pierd vremea la calculator, pe Internet, prin cluburi şi pe străzi?  Nici noi, pe vremea noastră, nu mai citeam ca odinioară, căci pierdeam vremea prin discoteci, pe stradă... numai calculator nu aveam.

Dacă este adevărată statistica recentă potrivit căreia România e fruntaşă la analfabetism în Uniunea Europeană, criteriul este unul singur: a şti să citeşti! Pentru cei ce citesc în mod firesc,  nu cred ca s-a schimbat ceva. Cei preocupaţi de lectură îşi aleg cărţile fie după nevoie şi interes, fie după gust şi plăcere.

Design-ul cărţii trebuie să fie potrivit conţinutului, materialele folosite – la fel. O carte importantă nu se face pe hîrtie de ziar (decît dacă vrea să spună ceva cu asta). Un design inspirat vinde cartea mai bine (în vest, la noi cred că-i totuna). Eu nu mai cumpăr cărţi urîte.

Citim din ce în ce mai puţin. E mult şi bulversant ce se întîmplă în jurul nostru, ca să mai avem liniştea lecturii, deşi aparent toată lumea se informează, citeşte. Informaţia este fundamental necesară: dacă nu eşti bine informat, nu exişti pare să fie sloganul zilelor noastre, ba chiar e atît de multă informatică, încît ne trebuie metode de selecţie – altă problemă…

Deşi în cercuri se pot discuta texte de orice fel, preponderent este valorificată cartea de literatură, nu neapărat pentru potenţele ei estetice, ci mai ales pentru rolul ei formator, pentru măsura în care contribuie la dezvoltarea intelectuală şi personală a copiilor.

„Cum se coace zmeura, cum cresc merele, cum se petrec alte fenomene în natură“, astfel apar şi există – scria Virginia Wolf – cărţile în lume. Dacă zmeurişul cărţii este, astăzi, la noi, tot mai bogat, lipsesc, în schimb, de cele mai multe ori, potecile de acces. Acolo unde ar trebui să fie căile cele mai simple şi mai la îndemînă, creşte un hăţiş greu de trecut.

1. Care mai sînt criteriile în funcţie de care citiţi/cumpăraţi cărţi? S-au schimbat ele în ultimii ani? 2. Care sînt „cărţile care contează“ în momentul de faţă pentru dvs., cele pe care le-aţi păstra în bibliotecă? Răspund Bogdan Voicu, Iulian Comănescu, Oana Boca, Igor Mocanu, Elena Vlădăreanu, Ioana Bot, Robert Şerban, Corina Bernic.

Ce cărţi contează? Cred că esenţial pentru mine, ca profesor, este să reuşesc să identific cărţile care contează pentru copii. De cele mai multe ori, ne gîndim că importante sînt cele despre care noi am învăţat sau am descoperit că sînt importante. De aici dificultăţile de a accepta listele de lectură propuse de elevi.