„Nu sperați că veți scăpa de cărți”

1. Care mai sînt criteriile în funcţie de care citiţi/cumpăraţi cărţi? S-au schimbat ele în ultimii ani?
2. Care sînt „cărţile care contează“ în momentul de faţă pentru dvs., cele pe care le-aţi păstra în bibliotecă?

Bogdan VOICU
psiholog 

1. În primul rînd, sînt destul de pragmatic: citesc ceea ce cumpăr, şi invers. Rareori împrumut, se întîmplă însă destul de des să citesc ce a cumpărat soţia mea. Nu citesc mult. Cred că media mea este de una-două cărţi pe lună. Aceasta poate însemna şi 300, dar şi 2000 de pagini, în funcţie de dimensiunea cărţii (dacă îmi place cu adevărat, o citesc destul de repede, indiferent de mărime). Citesc mai ales literatură contemporană, în principal traduceri în limba română (sau cărţi scrise în limba română), dar acest ultim aspect tocmai a început să se schimbe: traducerile sînt adesea de o calitate îndoielnică, aşa că am trecut la citit în original, atunci cînd înţeleg limba. Selecţia o fac plecînd de la ceea ce ştiu despre autor, de la similitudinea cu alţi autori ce mi-au plăcut şi, nu în ultimul rînd, plecînd de la minirecenziile pe care le găsesc pe Internet. În privinţa acestora, evit criticii români consacraţi (am avut frecvent surpriza neplăcută de a constata că opiniile lor sînt influenţate de interese comerciale, de legături de prietenie sau de slaba lor calitate profesională) şi prefer „amatori“ ce îşi dau cu părerea despre cum e scrisă cartea, şi nu despre acţiunea ei.  

2. Nu sînt prea sentimental: nu am cărţi de care să mă ataşez în mod deosebit. Nu simt nici nevoia de posesie de carte, deşi avem acasă o bibliotecă cu destule volume.  

Iulian COMĂNESCU 
analist media 

1. Cred că criteriile s-au schimbat, mai ales de cînd am/avem acces la piaţa externă. Cînd mergem la Berlin sau la Londra, facem cîte-o orgie de 200 de euro sau de lire la HMV sau la Blackwell, cu cărţi, muzică şi filme. În materie de citit, sigur că s-a mai schimbat ceva, am renunţat, de exemplu, la filozofie pentru titluri legate de comunicare/media, dar am şi vechile păsărele, gen istoria Bizanţului, pe care o citesc în toate felurile. 

2. M-a distrat şi dat pe spate ultimul Eco – Cimitirul din Praga, într-un fel în care nu mai credeam că poate să mi se întîmple, din fragedă tinereţe. E o carte totală, scrisă cu furie, care ne conţine pe noi şi prezentul într-un mod care ar fi dureros dacă n-ar fi atît de nebuneşte de amuzant. Am mai cumpărat, în consecinţă, Carrière şi Eco, Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi, care e la coadă, împreună cu, hm, Căderea Constantinopolului a lui Steven Runciman, care sînt curios cît de serioasă e.  

Oana BOCA
director de promovare la Editura Polirom 

1. După atîtea „operaţii pe cord deschis“ la care am asistat în cei opt ani de cînd lucrez la Polirom, da, sigur că s-au schimbat criteriile, inevitabil… Deşi nu dispun de o sensibilitate nativă în evaluarea unui text, în timp am căpătat un soi de luciditate care mă ajută să intuiesc reuşitele şi să le separ de restul. Apoi, am învăţat să aproximez costurile necesare apariţiei unui nou titlu, iar acum pot să îmi dau seama dacă preţul de librărie al unei cărţi este cel corect. Aşa se face că, de multe ori, am decis – pe criterii morale, cum ar veni – să nu mai cumpăr anumite volume. 

Din păcate, s-a mai întîmplat o transformare: în ultimii ani, înconjurată fizic de atîtea cărţi, am căpătat un fel de dezinteres în ceea ce priveşte obiectul carte: împrumut cu multă uşurinţă volumele, le dăruiesc cu largheţe, le rătăcesc şi nu le simt lipsa… 

2. De vreo trei ani, am început să resimt acut lipsa lecturilor de specialitate, aşa că m-am ocupat de acest neajuns. În ultimul an, zona de interes s-a îngustat, am intrat pe nişa cărţilor dedicate brandingului, de produs şi corporatist. Mă mişc odată cu ţara…

Igor MOCANU
publicist, curator şi traducător 

1. Adevărul e că nu sînt deloc persoana potrivită să răspundă acestor întrebări. Criteriile după care cumpăr şi citesc o carte îmi sînt dictate, din păcate, de preocuparea academică de moment, iar momentul poate dura ani buni. Prin urmare, achiziţiile pe care le fac sînt cît se poate de la obiect, prompte şi, ca atare, disperant de previzibile. În acest moment mă preocupă două subiecte care se tratează şi prin cărţi: avangarda şi fotografia. E cît se poate de limpede ce cărţi voi cumpăra şi citi eu cîţiva ani buni de-acum încolo. 

2. Pentru mine, toate cărţile contează. Nu am pus nicicînd liniştirea tumultului realităţii pe seama unor cărţi şi nici cea a tumultului cărţilor pe seama realităţii. Ambele generează la fel de multă cunoaştere. Se-ntîmplă rar să revin la o carte, altfel decît în scopuri de cercetare. Sînt două discursuri sinusoidale care se întretaie şi se întrepătrund continuu. În acest moment, am pe birou volume de Gellu Naum, Rudolf E. Kuenzli, N. Steinhardt, Tudor Caranfil, Andrei Oişteanu, Catalogul PhotoEspaña 2011, Yann Martel, Jean Piaget, Mihail Vakulovski şi o antologie de proză satirică publicată de ziarul Astra în 1986, Cărămida cu mîner. Acestea contează pentru mine acum, mîine vor conta şi altele.  

Elena VLĂDĂREANU
scriitoare şi jurnalistă 

1. Da, criteriile s-au schimbat foarte mult. În ultimii doi ani am ţinut cont de preţ mai mult decît am făcut-o vreodată. Ştiu că e ruşinos să vorbeşti despre asta, dar cărţile sînt din ce în ce mai scumpe – sau bugetul meu din ce mai mic –, nu-mi vine să cred că trec şi cîteva luni fără să-mi cumpăr o carte. Mai mult, trec luni fără să intru în librării, aflu de apariţii noi din presă sau de pe site-urile editurilor. Înainte îmi cumpăram cărţi doar ca să-mi cumpăr, pe multe nici nu le citeam imediat sau nu le-am citit nici acum. Dar era acea plăcere de a le avea, de a le vedea în bibliotecă, de a le răsfoi. Această plăcere, din păcate, a devenit un lux. Acum, cînd mă gîndesc să-mi iau o carte, aceea trebuie să-mi fie foarte utilă. Şi aşa ajung la următoarea întrebare. 

2. În momentul de faţă, cărţile care contează sînt lucrările teoretice, care îmi folosesc la cursuri. Mă gîndesc cu tristeţe că nu mi-am luat ultimii Houellebecq, McEwan şi Javier Marias, lucru care ar fi fost de neconceput în urmă cu doi-trei ani.

Ioana BOT
profesor de literatură română la Universitatea „Babeş-Bolyai“, critic literar 

1. Nu mi-am schimbat criteriile de-o viaţă, dar astăzi ajung prea uşor la toate cărţile pe care visez să le am în bibliotecă, ceea ce înseamnă că le cumpăr şi... cumpăr mereu prea multe cărţi. Nu rezist. Mă consolez cu gîndul că lectura e viciul meu nepedepsit. Cumpăr cărţi de specialitate (adică volume de literatură, dar şi volume despre literatură), ficţiune (englezească şi italienească, mai ales, în anii din urmă), poezie (în original, neapărat), istoria mentalităţilor, istoria ştiinţelor. Tot ce mă interesează. 

2. Lista mea „scurtă“ (unii o vor găsi lungă, poate, dar pentru mine e „chintesenţa care contează“) nu s-a schimbat din anii studenţiei, în linii esenţiale: vreau să am în casă toată proza clasică, mare, pe care o citesc mereu cu un tremur de spaimă şi de plăcere, pe care n-o mai pot lăsa din mînă (Tolstoi, Caragiale, Borges, Oz, Márquez, Cehov, Camus, Cervantes, Calvino, Grass, Creangă, Proust, Hortensia Papadat-Bengescu, Mann...). Poezia în ale cărei ritmuri incantatorii mă regăsesc, după ce constat că m-am pierdut (Eminescu, Auden, Mallarmé, Rilke, Cărtărescu-Iaru-Stratan, Arghezi, Shakespeare). Şi marile poveşti ale lumii, pe care le reiau inavuabil de des (Odiseea, Panchatantra, Perrault, Grimm, Andersen, Caroll). Sînt „cărţile mele“ pentru că sînt „despre mine“, răspund unor elemente care mă compun pe mine însămi.  

Robert ŞERBAN 
scriitor şi jurnalist 

1. Sînt un cititor de presă culturală. Cînd oameni, pe al căror gust şi bună-credinţă contez, scriu recenzii şi cronici despre o carte sau alta, devin atent. Dacă semnele despre op-ul respectiv sînt constant bune înseamnă că merită să-mi investesc timpul în lectura sa. Dacă se întîmplă, însă, să nu-mi placă, să nu mă prindă, las cartea din mînă rapid. Asta întrucît sînt printre fericiţii care posedă o bibliotecă doldora de cărţi bune şi foarte bune, noi şi... vechi, care abia mă aşteaptă. 

2. Acum citesc cărţi despre artele vizuale. Şi în ultimii trei ani cam tot asta am lecturat căci, urmînd Istoria şi teoria artei, am dorit să-mi parcurg bibliografia, ba chiar s-o îmbunătăţesc... Am făcut facultatea asta de plăcere, la mijlocul vieţii, prin urmare am citit cu plăcere. Să nu uit să pun la socoteală faptul că, aproape zilnic, ca editor, lecturez cel puţin un manuscris. Iar cînd manuscrisul respectiv devine carte, ea e una care contează pentru mine.

Corina BERNIC
manager cultural la Fundaţia Robert Bosch  

1. Criteriile nu cred că s-au schimbat mult în ultimii ani. Ori de cîte ori intru într-o librărie, fie România, Germania sau aiurea, mă bucur mult atunci cînd dau peste cîte o surpriză plăcută. Asta nu înseamnă că stau să mă uit după topurile librăriilor, n-am făcut niciodată asta. Mă bucur mult cînd dau peste cărţi care mă surprind, la care nu m-aş fi aşteptat, care contrazic ideea de mainstream. Cumpărînd sau tot primind cărţi datorită job-ului pe care îl am, cititul nu mai este de mult concediu sau.. vacanţă de vară. De aceea, cînd găsesc, de exemplu, 101 poeme despre fotbal, o antologie de poezii publicată de o mînă de poeţi scoţieni sau atunci cînd la un anticariat din Bucureşti găsesc cîte un jurnal de Geo Bogza sau articolele lui Minulescu despre Bucureştiul de la începutul secolului trecut, cumpăr fără nici o ezitare. Astfel de surprize şi întîmplări îmi readuc aminte de gustul bun al cărţilor citite din plăcere, şi atît. 

2. Acum pentru mine contează cărţile pe care le am de tradus. Sună, poate sec, dar mai am pe anul ăsta de terminat încă vreo două-trei şi tare îmi doresc să le văd în biblioteca mea, pe româneşte. Ce mi-aş mai dori mult în bibliotecă? Toate cărţile lui Salinger în original, Beckett şi Semprun. Şi ar mai fi, dar, hai să zicem că atît mi-ar ajunge deocamdată. Timp să fie, că de citit e oricum.