Nu voi un site bogat

Şerban ANGHELESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Nu voi un site bogat jpeg

Voi fi dezordonat şi concis. Partea cea mai uşoară în gîndirea morţii ţine de rit. În funeralii există o regie simbolică uşor de descifrat, un început şi un sfîrşit, o operă raţională. Apariţia subită a morţii în ochii unui copil nu e codificată în tradiţie. Războiul, boala, bătrîneţea nu sînt în întregime domesticite ritual şi te lasă să întrevezi prin spărturi faţa nefardată, aculturală a morţii. Lăsăm deoparte morţile creatoare şi nemurirea. Dacă-i urmezi pe ţăranii vechi, moartea bună te găseşte în casă „şi se luptă foarte mult cu omul, pînă ce-i taie capul şi-i scoate sufletul din trup. De aceea toţi păreţii unde s-a întîmplat moartea unui om sînt stropiţi şi unşi cu sînge de-al acestuia. Prin urmare, în decursul celor două zile ce urmează nemijlocit după înmormîntare, trebuie numaidecît să se ungă şi văruiască toată casa, ca să acopere petele cele de sînge. Iar ungerea şi văruirea aceasta o îngrijeşte de comun o femeie străină, care capătă ca plată un colăcel, o lumină şi o bucată de pînză“. 

Te muţi în casa-sicriu, întîi îngustă şi întunecoasă, apoi, prin vorbele cîntecului funebru, în sicriu-univers; eşti înmormîntat în cimitir, sat al morţilor, şi, după un drum fascinant, sufletul ajunge în rai, unde te întîmpină „mahalaua ta“. Ajungi definitiv acasă, te reîntîlneşti cu neamurile şi cu vecinii. Îţi petreci nesfîrşirea cu Ion şi Maria, ca şi cum ţi-a fost dată o singură realitate: cea în care te-ai născut. Mi se pare un lucru mai îngrozitor decît moartea. În călătoria dintre lumi, sufletul băutor şi mîncăcios descoperă noutăţi admirabile, pe care le pierde odată ajuns în satul-paradis. Desigur, sînt şi alte raiuri vechi ţărăneşti, există şi morţile singulare ale păstorilor fictivi, separaţi de oameni, rămaşi în grija soarelui şi a lunii, dar ritul funebru te trimite acasă. Cavoul, de pildă, „construcţiune subterană pentru înmormîntări“, impresionează astăzi prin casa supraterană transparentă. Uşi şi ferestre de termopan, masă, scaun, flori. Mortul stă într-o casă nevăzută. Rudele cu dare de mînă îi fac o casă vizibilă. Am auzit istoria unui comandor care intra în adîncul unui cavou la parastase, cu sarmale şi vin. Mînca şi ciocnea cu morţii. Hrana, băutura şi conversaţia îl ţin pe mort în viaţă. Într-un cimitir prahovean am întîlnit o bătrînă care venea la bărbatul ei răposat să vadă ce mai face. În chip ideal, ritul produce în domeniul vizibil actele invizibile ale zeilor şi ale defuncţilor. Mascaţii aduc între oameni tumultul divin. 

Actorii rituali ai înmormîntării fac, pe pămînt, călătoria nevăzută a răposaţilor. Opririle alaiului – stările – reprezintă vămile sufletului, ştergarele aşternute în calea mortului simbolizează punţile întinse peste ape între lumi. Trupul se descompune în mormînt, însă deasupra lui durează imaginile. Domnitorii se înmormîntau în bisericile ctitorite de ei. Biserica era corpul magnific, de pomenire, al voievodului mort. 

Funeraliile sînt duble în societăţile ţărăneşti: păgîne şi creştine, împletite sau paralele. Cu excepţia pomenilor, încă viguroase, geniul păgîn se retrage. Ce puneţi în sicriu, doamnelor? O fostă cumnată i-a pus mamei ei cîteva pachete de Marlboro în coşciug. Îi plăceau atît de mult! 

Unghiile mortului se tăiau şi i se puneau în sîn. Din ele Sfîntul Petru îşi făcea trîmbiţă la a doua venire. Nu ştiu cum erau înmormîntaţi cîntăreţii sau lăutarii în secolul al XIX-lea, să spunem. Astăzi însă, oamenii scenei au parte de un ultim spectacol, în care tac solemn, aclamaţi de un puhoi de gură-cască, mîndri de legătura gratuită, ad-hoc, cu maeştrii morţi. Antreprenorul de pompe funebre Ion Stoica a înmormîntat, după spusele lui, toţi academicienii din ’95 încoace: „toate vîrfurile“. Între războaie era altfel: „Era fastu’ ăla: douăzeci, treij’ de trăsuri, douăzeci, treij’ de cupeuri măcar. Fanaitarii erau doi călăreţi, caii-mbrăcaţi în valtrapuri, ei îmbrăcaţi în costume cu cizme – era cizma pînă la genunchi şi avea o chestie rotund-aşa – şi două sfeşnice înalte. Asta mergea în spatele dricului. Iar în faţa dricului, să spunem, la acele înmormîntări clasa-ntîia, erau şase cai, trei oameni de-o parte, trei ciocli, trei de-o parte, plus vizitiu’ şi alţi doi în faţa lor cu o colivă. Era o colivă figurativ, adică în sensu’ simbolică, o colivă de ţărînă, adică o chestie care-o ţinea doi inşi şi mergea în faţa dricului“. O ordine strictă. Stoica, omul care a băgat vîrfurile societăţii în pămînt, o descrie plecînd de la dric, elementul central, conţinătorul cadavrului. 

La marile înmormîntări cînta şi fanfara, astăzi dispărută. O înmormîntare decentă actuală e tăcută şi rapidă: „Frumos, elegant, se vine, se vorbeşte la birou, totu’ rapid. Pac, pac, vii, l-ai luat, ai aranjat slujbă, groapă, gata, la revedere, pa, treaba lui. Nu mai e, ca pe vremuri, cu veghe, cu stai să vezi, stai cu lumînarea“. De mort te desparţi repede şi elegant, fără priveghi. Îl laşi în treaba lui. Să se descurce singur, după ce l-ai înmormîntat în bună regulă. Bănuiesc că mortul ar trebui să le răspundă celor vii cu aceeaşi eleganţă. Să nu se facă strigoi şi să nu ceară pomeni scumpe. 

Cred că aproape toţi copiii văd, înainte de toate, moartea animalelor, ucise cu sau fără ceremonie. În copilărie, nu ştiam de tăierea porcului, dar păsările fără cap, tăiate de trecători, zbătîndu-se pe asfalt, mă bîntuie şi astăzi. Gospodinele ieşeau în faţa caselor cu un cuţit şi cu o găină, aşteptînd un bărbat oarecare, fără milă. Homo necans. 

Înfrunţi moartea altora, o aştepţi pe a ta şi te îngrijeşti sau nu de neamul adormit. În aşteptare, cei vechi se pregăteau. Bărbaţii îşi făceau sicriu şi-l ţineau în pod. Femeile strîngeau în ladă „zestrea“ lor postumă. Oricum, nu te poţi elibera de anticiparea propriei morţi. Unii, puţini la număr, cer să li se facă înmormîntări fictive cu tot dichisul. Sînt duşi la groapă în sicriu cu popă şi alai, se scoală apoi şi-şi mănîncă pomana. Alţii îşi dau pomeni în viaţă. Fiecare, de bine de rău, îşi trăieşte moartea, se retrage din orizontul vieţii. Viu fiind, îşi organizează ceremoniile secrete de adio. Să zicem că un om e înhumat, e ars iar cenuşa e împrăştiată pe Himalaya sau în mare, sau e dispărut fără urmă. Oricînd, dacă ai lui se dau lebede, pot să-i cumpere şi un mormînt virtual într-un cimitir virtual: „Locul în care amintirea celor dragi rămîne pe vecie. Un serviciu simplu, uşor de utilizat şi prin intermediul căruia nu-i vom putea uita pe cei dispăruţi de printre noi“. 

Va fi din ce în ce mai greu să fim uitaţi. Adică liberi. Rămînem pe veci într-un server. Altădată eram în memoria divină. Pînă dăm colţul, carpe diem.

Şerban Anghelescu este etnolog, autorul volumului Agon. Tensiunea fundamentală a riturilor de trecere, Editura Ex Ponto, 1999.

Foto: M. Chivu

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.