Nu se poate depista predispoziţia la mită

Publicat în Dilema Veche nr. 139 din 22 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Bine a spus cine a spus că puterea nelimitată corupe în mod nelimitat. Cred că aici despre asta e vorba. Despre limitele puterii cu care sînt învestiţi poliţiştii. Scandaluri cu poliţie abuzivă există peste tot. Să ne amintim de celebrele înregistrări din Los Angeles, de acum cîţiva ani, care au provocat şi răzmeriţe de stradă, sau de împuşcarea unui brazilian nevinovat în metrou, suspectat de poliţia din Londra că ar fi avut asupra lui o bombă. Dar cred că trebuie trecut aici de fenomenal, de faptul divers, şi mers către atitudinea generalizată a unui corp profesional care are menirea să insufle cetăţenilor un sentiment justificat de siguranţă. Mie mi se pare că poliţia s-a schimbat evident faţă de perioada de dinainte de 1990. Cred însă că marea dificultate de acum a poliţiştilor e că sînt parcă reîntorşi aşa, spre o atitudine dinainte de ’90. Mă refer de exemplu la situaţiile în care echipajele de poliţie par infinit mai preocupate de coloana oficială care urmează să treacă peste cîteva minute, decît de toate neregulile pe care le văd. De parcă rostul lor principal pe lumea asta ar fi să protejeze notabilităţile. Deşi teoretic, salariul le vine din taxele pe care le plătim noi, practic, cei care-i ţin pe statul de plată sînt şefii lor. Superiorul e mult mai aproape decît principiile. Ar trebui deci găsit un sistem care să-i facă să înţeleagă răspunderea pe care o au faţă de cetăţeni? Observ o serie de schimbări instituţionale, de tipul poliţie comunitară şi altele. Dar cred că scopul trebuie să fie ca poliţia să devină destinată în primul rînd protecţiei cetăţenilor şi nu a instituţiilor sau a demnitarilor. Credeţi că e doar o problemă de organizare sau că se fac şi greşeli în selectarea sau instruirea poliţiştilor? Mi se pare că riscăm să punem o greutate mult prea mare pe umerii poliţistului obişnuit. Am văzut în ultimul timp asemenea poliţişti care, ca indivizi, aveau atitudinea oricărui poliţist dintr-o ţară civilizată. Dar cred că aceştia nu se pot opune presiunilor care vin din sistem, mai ales cînd e aşa ierarhizat. Nu le putem cere să reziste unor asemenea presiuni, mai ales într-un sistem în care comanda întîi se execută şi apoi se discută. Totuşi există destule situaţii care depind de poliţist ca individ şi în care se constată că el nu ştie cum să reacţioneze. E temător faţă de eventuala funcţie sau de relaţiile pe care le are cel pe care ar trebui să-l amendeze. E umilit într-un caz şi apoi îşi descarcă nervii la următorul. Cred că asta ţine în ultimă instanţă de aceeaşi problemă a autorităţii. E o dificultate pe care nu o au doar poliţiştii, ci o întîlnesc şi la tinerii care lucrează în companii private. Aş spune că asta ţine chiar de o istorie a naţiei, a modului în care copiii sînt crescuţi de părinţi, o istorie a modului în care ne raportăm la autoritate. Din păcate, trăim încă într-un sistem binar în care autoritatea e distribuită fie în poziţie de slugă, fie în poziţie de stăpîn. Iar oamenii care funcţionează într-un sistem nu ştiu niciodată care sînt limitele. În primul rînd, care e gradul lor de libertate, de acţiune, de exprimare. Nu ştiu niciodată unde riscă să calce pe bec şi să fie sancţionaţi, şi oamenii tind, în asemenea condiţii, mai degrabă să fie pasivi, să nu reacţioneze, decît să facă vreo greşeală. Credeţi că educaţia oamenilor, în sensul pe care l-aţi spus (ce au învăţat la un moment dat la şcoală sau de la părinţi), poate fi compensată, într-o măsură satisfăcătoare, de o instruire bună, de nişte cursuri făcute la serviciu, despre drepturile şi îndatoririle pe care le au şi, evident, de nişte reglementări cît se poate de clare? La modul teoretic şi ideal, da. La modul practic, cred că lucrurile se petrec foarte lent din punctul acesta de vedere. O evoluţie discretă pe parcursul mai multor generaţii. Pentru că oamenii care sînt în poziţia de a-i instrui sînt, la rîndul lor, produsul aceluiaşi sistem de valori, aceloraşi norme şi atitudini de viaţă. Adică jupîneala nu e cantonată nici în familie şi nici la nivelul ierarhic superior al unei instituţii. Cu ea ne-am născut, cu ea am crescut şi cu ea încă trăim. Pînă cînd excepţiile de la acest sistem vor atinge o masă critică, va mai trece timp şi nu cred că lucrurile se pot schimba peste noapte, doar prin modificarea normelor. Am auzit recent că în Bulgaria ar fi pe cale să se instituie un sistem de testare psihologică pentru poliţişti, prin care ar urma să fie pusă în evidenţă eventuala predispoziţie de a lua mită. Credeţi în valabilitatea unui asemenea test? E hazos. Sigur că psihologii, ca orice fel de profesionişti, sînt gîdilaţi în orgoliul lor, atunci cînd se creează o mitologie de felul acesta în jurul instrumentelor pe care se presupune că ei le posedă. Dar aşa ceva nu există. Problema asta mi-am pus-o chiar ieri văzînd pe stradă un individ care a încălcat dintr-odată o mulţime de reguli de circulaţie chiar în centrul Bucureştiului. Nu era nici un echipaj de poliţie în zonă. Întrebarea e în ce măsură ar putea exista nişte teste psihologice care să-i depisteze pe psihopaţii ăştia îngrozitori care ne pun, din ce în ce mai mult, pe toţi în pericol pe stradă. Concluzia este că nu există nici un instrument psihologic atît de fin încît să poată face diferenţa între o tendinţă psihopatică strunită de un eu suficient de sănătos şi posibilitatea ca această tendinţă chiar să se realizeze. Nu cred deci că se poate elabora un instrument care să măsoare sensibilitatea la mită. Pînă unde pot merge aceste teste psihologice, la ce sînt ele utile? Ele pot pune în evidenţă situaţiile flagrante, anormale, faţă de restul. Dar acest rest poate cuprinde extrem de multe cazuri în care posibilitatea derapajului este foarte mare. Nu cred că va exista vreodată un instrument psihologic care să ne permită să-i îndepărtăm dintre noi (şi nu ştiu cine am fi noi ăia bunii) pe cei răi, din toate punctele de vedere. Ca să nu mai spun că în chestiunea cu mita, pentru marea majoritate a oamenilor predispoziţia e doar o chestiune de numere. Adică depinde de cît de mare e mita. Cine nu e predispus la zece euro e poate sensibil la o sută sau la o mie. Iar dacă vorbim de cifre cu mai multe zerouri, predispoziţia creşte exponenţial. În principiu, singurul lucru care poate face diferenţa e - cred - un sistem destul de coerent, care să le dea oamenilor suficient de multă responsabilitate şi suficient de multă libertate, aşa încît ei să ştie că decizia le aparţine şi că răspund pentru ea: nici că sînt împinşi de sistem într-o anume direcţie, nici că sînt blocaţi. Cred că e mai mult o problemă de organizare decît de alegere a unor persoane (şi de unde să găsim nişte oameni atît de perfecţi!). Oamenii sînt aşa cum sînt. Important e ca sistemul (şi vorbim aici de poliţie!) să le încurajeze dimensiunea de pro-activitate faţă de cetăţean şi să nu-i împingă către latura de abuz.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.