Nu există o cale europeană dată de la Dumnezeu

Tipul dumneavoastră de discurs sugerează un acces de panică. Descoperim că românii ar fi mult mai eurosceptici în realitate, potrivit sondajelor, decît am crezut pînă acum, ceea ce este fals. Cîteva sondaje nu sînt indicatorii cei mai pertinenţi privind mersul lucrurilor în societatea românească în ceea ce priveşte relaţia cu celelalte ţări membre ale UE. Chiar şi această formulă – „o cale europeană sau o cale non-europeană“ – este cu totul falsă.

Dezbaterea, astăzi, trebuie să fie alta: ce facem cu proiectul european în continuare? Asta este marea problemă. Că nu există o cale europeană dată de la Dumnezeu. A existat un catehism al integrării, a existat o matrice intelectuală care a fost defectuoasă, ne-a dus într-un impas. În momentul de faţă, căutările sînt teribile pentru că nu avem răspunsuri bine conturate la problemele mari ale UE. Aş face cîteva remarci: 1) aceste sondaje, de fapt, exprimă interogaţii fireşti într-o societate democratică. Nu putem să aşteptăm ca cetăţenii români să fie precum o mulţime care intră într-o biserică şi ascultă o predică. Aşa ceva nu se poate, şi peste tot în Europa există un tumult extraordinar, sînt puse în discuţie lucruri importante. Există o respingere chiar a unor segmente importante ale formaţiunilor politice clasice, se vorbeşte despre un deficit demografic şi în relaţia Bruxelles-ului cu celelalte capitale, dar şi în relaţia dintre establishment-ul politic şi cetăţeni. Se vorbeşte, de multă vreme, de ani buni înainte de izbucnirea crizei, deci consider că aceste sondaje sînt o trezire la realitate, în ceea ce ne priveşte.

La ce ar fi trebuit să ne aşteptăm? Să vedem 80%, 90% susţinere faţă de un proiect european care era înţeles de mulţi numai ca simpla circulaţie a forţei de muncă? Aici avem nevoie de luciditate.

A doua remarcă pe care vreau s-o fac, şi asta vine din dezbaterea publică din Europa, este să încercăm să desluşim ceea ce ţine de o criză – eu o numesc a unui tip de capitalism –, deci în modul în care au evoluat structurile economice în ultimele decenii şi care au condus la ceva fără echivalent de la marea recesiune încoace. Este un fenomen pe care economiştii care urmăresc cu atenţie şi care ştiu despre ce este vorba, înţeleg că va dura.

Sînt schimbări adînci care vor marca viaţa oamenilor şi care încordează în mod extraordinar structurile, nu numai de guvernanţă, structurile de funcţionare în UE. Deci ar trebui să vedem ce ţine de criza financiară, economică şi socială, fiindcă nu în mod întîmplător azi discutăm de nevoia unui pact economic care să însoţească pactul fiscal, care vine dintr-o citire unilaterală şi, în opinia mea, inadecvată a crizei zonei euro. După părerea mea, am avea nevoie şi de un pact social-politic, pentru că eu cred că UE este minată şi de un mare deficit de încredere, este minată de ceea ce putem numi un mare deficit de corectitudine în împărţirea poverii, a ajustării, care trebuie să fie judecată şi în relaţiile dintre ţări, dintre state şi în interiorul spaţiilor naţionale. Dacă nu există încredere, nu există corectitudine, va fi foarte greu să reformezi şi să faci structurile de guvernanţă să funcţioneze bine. În ceea ce priveşte avantajele pentru România, aici sînt în relaţie, să spunem, izomorfică cu dl ministru Orban şi cu dl Niculae Idu. Eu cred că avantajele sînt foarte mari pentru România. Nu trebuie să construim un contrafactuar. România, dacă era în afara Uniunii Europene, nu era avantajată nici pe departe, deşi eu fac parte dintre cei care consideră că a avea politică monetară autonomă, a nu fi în zona euro sînt un mare plus în zilele noastre. Ţările care nu au spaţiu de manevră, mai ales cele care nu au economii competitive, sînt aproape blestemate. Şi de aceea noi avem un mare avantaj şi trebuie să capitalizăm acest spaţiu de manevră.

Pe de altă parte, UE nu numai că ne-a ajutat să avem primenire instituţională atîta cîtă a fost, dar ne-a ajutat şi în momente extraordinar de critice, cum s-a întîmplat în iarna lui 2008 – primăvara lui 2009. Ceea ce trebuie iar subliniat este faptul că funcţionarea unei economii libere, a unei societăţi deschise aduce foarte mult cu ceea ce noi, în general, punem sub această căciulă a integrării europene. Integrarea europeană într-o mare măsură este o suprapunere cu funcţionarea unei economii libere pe continentul european. În opinia mea, datele îngrijorătoare vor deveni mai obsedante pentru noi, aşa cum sînt şi în Europa dacă criza din zona euro nu-şi va găsi răspunsul adecvat.

Eu cred că nici pactul pentru creştere nu este suficient, aş evoca nevoia unui pact politic prin care liderii europeni să vorbească cu mai multă onestitate despre problemele crizei economice, financiare, problemele crizei zonei euro, şi din motive legate de nevoia de a stopa evoluţiile care aduc aminte de strigoii trecutului: xenofobie, şovinism, extremism de stînga şi de dreapta, care prefigurează un viitor foarte incert şi pentru aşa ceva ar trebui ca discursurile naţionale să fie şi europene. Eu vă mărturisesc că sînt îngrijorat dacă alegerile prezidenţiale sau parlamentare în ţările membre ale Uniunii Europene se vor încheia cu propoziţii de genul: Trăiască ţara mea! Trăiască republica mea! Eu aş fi fericit să văd că atunci cînd se spune, şi am tot respectul pentru Franţa, prietenii şi colegii mă cunosc, împărtăşesc mult din anxietăţile cetăţenilor francezi, dar cînd ai un discurs care împarte o ţară între cetăţeni buni şi cetăţeni răi şi totul se rezumă la: Vive la République! Vive la France!, unde este Europa? Asta este. Bugetul Uniunii Europene este insignifiant, în fapt. Nu există buget al zonei euro. Rezolvările sînt prin excelenţă naţionale. Deci dacă nu se va profila şi o cale europeană mai clară, eu zic că va fi rău. Discuţia, şi la noi, şi în altă parte, trebuie să fie despre ce cale europeană urmează. Nu dacă va fi calea europeană sau nu va fi aşa ceva. O politică publică nu se face numai pentru cercuri de afaceri şi pentru a linişti pieţele financiare. Deci acest dialog trebuie să fie între structurile de guvernămînt, cetăţeni şi cercurile de afaceri. Şi această discuţie este valabilă, sigur, mutatis mutandis, şi pentru România. Rezultatele din sondaje sînt fireşti în condiţiile date. Era normal ca mai buna informare a cetăţenilor români şi bombardamentul de ştiri privind criza din zona euro, criza financiară să influenţeze şi modul în care oamenii răspund la întrebări.

Daniel Dăianu a fost ministru de Finanţe şi europarlamentar.

Emisiunea "Punerea pe gînduri", de la RFI România, din 31 mai 2012. Invitaţii lui Laurenţiu Diaconu-Colintineanu în studioul RFI România au fost: Cristian Ghinea, jurnalist Dilema veche, Gabriela Drăgan, directorul Institutului European şi Dumitru Sandu, sociolog.