Nu există control din afara sistemului

Publicat în Dilema Veche nr. 139 din 22 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În 2002, s-a obţinut în sfîrşit demilitarizarea poliţiei, o chestiune cerută cu insistenţă, ani de-a rîndul, de către societătatea civilă din România. Demilitarizarea ar fi trebuit, aşa cum doream noi, să aibă drept primă şi cea mai importantă consecinţă, schimbarea atitudinii poliţiştilor şi a relaţiei dintre poliţişti şi persoanele fizice. Din păcate, acest lucru nu prea s-a întîmplat sau nu prea se vede în momentul de faţă. Ideea era a unei relaţii normale între poliţist şi cetăţeni, nu cea de teamă, care duce pînă la urmă la o retragere, la o reacţie aproape de apărare din partea persoanelor. În al doilea rînd, demilitarizarea, în viziunea noastră, trebuia să aibă drept consecinţă o reglementare a investigaţiilor eventualelor abuzuri ale poliţiei. Pentru că, pînă în 2002, eventualele abuzuri erau investigate de parchetul militar, pentru că poliţiştii erau militari şi exista suspiciunea unei acoperiri a acestor abuzuri. Exista un fel de solidaritate de breaslă, de castă? Exact. Prin demilitarizare, procurorii civili anchetează abuzurile. Nu s-au făcut nici aici mari progrese. Se pare că există încă un fel de reţinere faţă de autoritatea poliţienească. Totuşi, au mai început să apară trimiteri în judecată, au fost cazuri de acest fel, dar rar şi, în orice caz, nu aşa cum era de aşteptat. Eforturile din ţară şi din afară au început să-şi arate nişte roade la nivel de conducere în minister şi în poliţie. La nivelele de sus a început să se admită ideea că poliţia nu poate fi în afara oricărui control şi că nu trebuie să beneficieze de imunitate. Rezultatul este că însăşi poliţia, cu o promptitudine pe care nu o ştiam în urmă cu un an sau doi, a declanşat propriile anchete la abuzuri, săvîrşite de propriii angajaţi. Pot să dau drept exemplu cazul de anul trecut de la Constanţa, în care nişte poliţişti care au bătut un om care a şi murit, au fost anchetaţi, şi unul sau doi dintre ei au fost chiar scoşi din poliţie. E adevărat, nu ştim care e situaţia lor penală, dacă au fost trimişi sau nu în judecată. Vorbim şi de cazul recent de la Reghin în care văd că imediat s-a declanşat ancheta în cadrul poliţiei. Rămîne să vedem şi care sînt sancţiunile şi mai ales dacă se iau şi măsuri de ordin mai general. Şi aici am în vedere, în primul rînd, o mai strictă reglementare a uzului de armă. Se spune, printre altele, că se face uz de armă numai dacă viaţa cuiva e în pericol şi asta e corect, dar aceasta trebuie să fie unica situaţie în care se poate folosi arma. Apoi, trebuie să se vadă aici dacă a fost vorba de un pericol real pentru poliţişti şi atunci trebuie cercetat şi care le e profesionalismul, de ce au ajuns într-un aşa pericol, de ce nu l-au putut evita. Şi trebuie văzută şi proporţionalitatea. Adică de cercetat echivalenţa dintre eventuala armă, cu care au fost atacaţi poliţiştii, şi cea de foc, cu care au răspuns şi care are efectele pe care le ştim. Aici apare ideea proporţionalităţii intervenţiei şi se pare că la Reghin a fost vorba de o folosire excesivă a forţei. Aţi constatat un gen de abuzuri tipice din partea poliţiştilor? Acum cîţiva ani puteam să vorbim despre metode brutale de interogare a suspecţilor, scopul fiind să-i facă să recunoască. Fie cazurile de acest gen s-au rărit, fie ele nu mai ajung la cunoştinţa publicului. Vă pot spune că APADOR-CH a reluat, după o pauză de mai mulţi ani, vizitele în aresturile secţiilor de poliţie. Pot să vă spun că ceva a început să se mişte. Nu e încă bine, dar parcă sînt condiţii mai acceptabile decît în perioada în care am mai făcut asemenea vizite, în anii ’97-’98. Totuşi, încă e vorba de condiţii proaste, din ce am văzut. Adică unele condiţii duc la umilirea şi desfiinţarea psihică a deţinuţilor. La Slobozia, de exemplu, nu au nici un fel de facilităţi igienice în camere şi de fiecare dată cînd vor să meargă la baie trebuie să apeleze la bunăvoinţa supraveghetorului, ceea ce pune o serie de probleme. Iar după ora zece nu-i mai scoate nimeni la baie, iar în camere au cel mult nişte sticle goale în care să-şi facă nevoile. Aresturile din Bucureşti sînt toate la subsol şi vă rog să credeţi că e extrem de obositor să stai 24 de ore din 24 numai cu lumină electrică. Un lucru comun care, după ştiinţa mea, e în toate aresturile, e nerespectarea unei condiţii esenţiale, şi anume a confidenţialităţii discuţiei dintre deţinut şi avocat. Locul unde se desfăşoară asemenea discuţii sînt extrem de strîmte şi discuţia se face totdeauna sub supravegherea unui poliţist. Deci o persoană suspectă nu-şi poate face apărarea în condiţii cît de cît acceptabile. Poliţia invocă necesitatea siguranţei acestor întrevederi? Se invocă nenumărate pretexte şi mai ales prevenirea unor eventuale schimburi de acte sau obiecte între avocat şi deţinut, ceea ce e ridicol pentru că, pe de-o parte, deţinutul e percheziţionat din nou, la reintroducerea lui în celulă, iar pe de altă parte, prezumţia că avocatul se poate preta la ceva ilegal e inacceptabilă. Noi insistăm că se poate accepta o supraveghere vizuală de la distanţă, adică poliţistul să vadă ce se întîmplă, dar nu să şi audă. Problema se pune şi în privinţa convorbirilor telefonice pe care deţinuţii au dreptul să le dea din arest. Corespondenţa e în principiu secretă, dar destinatarul e totdeauna cunoscut. Cei care îşi apelează rude, prieteni sau avocaţi, din arest (telefonic sau prin scrisori), sînt obligaţi să completeze nişte fişe care se transmit procurorului de caz. Acesta ştie totdeauna cît a durat o convorbire şi cu cine a vorbit sau cui a scris deţinutul, pe timpul cît a stat în arest. În plus, telefoanele publice sînt într-o cameră cu supraveghetor şi n-au mai mult de 18 m2 deci acesta, şi dacă nu vrea, tot aude ce vorbeşte deţinutul. Reîntorcîndu-ne la poliţie în general, ce ar trebui făcut pentru normalizarea tuturor lucrurilor de care aţi pomenit? E nevoie de schimbarea legilor, de un alt mod de instruire a poliţiştilor sau de selectarea lor? De toate la un loc. În plus, ar fi nevoie de o reverificare periodică a poliţiştilor sub toate aspectele, inclusiv din punct de vedere fizic. Dar pe lîngă toate astea, e nevoie de existenţa reală şi eficientă a unui control din afara sistemului. Asta s-a încercat prin înfiinţarea a ceea ce se cheamă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, formată din consilieri judeţeni, persoane care reprezintă (nu se ştie cum) comunitatea, cîţiva specialişti şi, culmea, chiar şeful poliţiei judeţene, şeful sindicatului poliţiştilor sau chiar şi şefii jandarmilor sau ai gardienilor publici, deveniţi poliţie comunitară. Cu alte cuvinte, se verifică singuri. Exact. Cei care reprezintă poliţia sau jandarmeria nu au ce căuta într-un astfel de organism de monitorizare. Dar, în primul rînd, pentru a fi eficient, un asemenea organism ar trebui să aibă şi putere de decizie. Ei dau însă doar un aviz consultativ. Prin urmare, ceea ce spun ei poate fi sau nu luat în considerare de poliţia judeţeană. Deci, în continuare, controlul din afara sistemului nu funcţionează, avem un sistem închis care se autocontrolează. A apărut vreo schimbare de cînd s-a înfiinţat poliţia comunitară? E vreo diferenţă între aceasta şi cealaltă? Aici este şi pentru mine un mare semn de întrebare. Deocamdată nu mi-e clar nici cu ce se ocupă poliţia comunitară. Ştiu doar că poliţiştii comunitari sînt subordonaţi direct primăriei care-i selectează şi îi plăteşte. E un paralelism cu cealaltă poliţie, o situaţie care poate încuraja pe toată lumea să nu facă nimic sau se pot dubla într-o acţiune şi să iasă ceva de genul unei situaţii petrecute în urmă cu două săptămîni în care doi tineri au fost bătuţi de nişte poliţişti comunitari. Trebuie să vedem acum care poliţie trebuia de fapt să facă acea investigaţie şi ce măsuri a luat primăria împotriva respectivilor poliţişti comunitari.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: „Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat”
Ideea că trebuie să bem doi litri de apă pe zi este una răspândită, dar nu întotdeauna adevărată. Conform specialiștilor, această recomandare nu se aplică tuturor și poate fi chiar dăunătoare în anumite cazuri.
image
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
O adevărată perlă ascunsă, cu o istorie bogată, cu vestigii unicat în Europa și peisaje de vis, acest județ din nordul României este o destinație ideală pentru cei care doresc să se bucure de natura sălbatică, de călătorii spirituale aparte.
image
Imagini cu presupusul criminal al dentistei din Brăila. Cum arată bărbatul și ce detalii au scos la iveală medicii legiști FOTO
După trei zile de la uciderea doctorului stomatolog Marina Gavril în propriul său cabinet din Brăila, polițiștii încă nu au reușit să dea de urma criminalului, însă în mediul online au apărut primele imagini cu presupusul făptaș.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne