„Nu cred că un medic e capabil să facă toate astea“ – interviu cu Vlad VOICULESCU, fost ministru al Sănătăţii

Ați inițiat o reformă în sistemul de sănătate. Care erau elementele ei esențiale?

Cred că a spune că am lansat o refomă în Sănătate e, poate, prea mult. Am reușit, alături de echipa mea, să fac cîteva schimbări în cele șapte luni avute la dispoziție și toate aceste decizii au avut la bază un element extrem de simplu: interesul pacientului. Sigur, o să spuneți că fiecare ministru și fiecare partid spun asta. Fără a vrea să acuz pe nici unul dintre ei, vreau să fac o mărturisire. Am fost ministru într-un guvern care chiar și-a permis să pună pacientul în centrul politicilor de sănătate și să ignore (cu toate greutățile aferente) presiunile din partea politicului și din partea sectoarelor cu diverse interese financiare foarte mari în sistemul sanitar.

De aici a plecat totul. Guvernul Cioloș a fost primul Executiv care a numit un secretar de stat responsabil strict cu problemele pacienților. Atunci am lansat viitorilor miniștri o rugăminte să continue acest obicei, dar n-a fost să fie.

Apoi, un alt element esențial al pe--ri-oadei mele de ministru a fost trans-pa-ren-ța. Nu ne-am ascuns niciodată în birourile ministerului, ci am admis orice și fiecare problemă, am asumat-o indiferent că era sesizată de noi sau de altcineva și am căutat să o rezolvăm cît de rapid și cît de bine am putut în urma consultării, de regulă, a tuturor părților implicate. Transparența a fost atît de importantă pentru noi încît am vrut ca fiecare să știe ce se cheltuieşte în sistemul sanitar. Am revitalizat mecanismul de feedback al pacientului după internarea în spital și am comunicat mereu deciziile luate tocmai pentru ca oricine să le poată înțelege și, la nevoie, să ne tragă la răspundere.

De interesul pacientului, țin să subliniez asta, se leagă și măsurile luate în favoarea medicilor. Nu putem pretinde unui medic sau unei asistente să exceleze pentru pacienți fără să ne uităm la remunerarea acestora. Mă refer la deciziile de creștere a salariilor de bază, de normalizare a plății gărzilor suplimentare, de creștere a sporurilor pentru specialități extrem de importante și deficitare ca număr de profesioniști. În fine, ca să nu sune răspunsul la această întrebare ca o trecere în revistă a întregului meu bilanț, aș vrea să mai amintesc doar schimbările aduse la managementul spitalelor și la politica medicamentului în România. 

Care considerați că erau cauzele majore ale problemelor pe care le-ați găsit în sistemul de sănătate? Ele țineau de organizare, de lipsa banilor, de oameni, de mentalități?

Dacă răspunsul ar fi sub formă de grilă, aș căuta varianta cu „toate cele de mai sus“. Însă trebuie să spun clar: nu lipsa de bani din sistemul sanitar este problema cea mai mare în România. Bani sînt. OK, poate nu atît de mulți cum ne-am dori, dar sînt. Problema banilor este folosirea acestora, furtul din sistem și haosul administrativ.

Am spus-o cît am putut de direct și atunci: politica de investiții trebuie regîndită de la temelii. Am reușit să alocăm, în mandatul meu, banii după anumite criterii care să asigure o eficiență mai mare a investițiilor publice, dar cînd iei ceva de la mijlocul anului, spațiul de manevră este limitat. Apoi, îmi aduc aminte că, la început, ministerul primea o sumedenie de întrebări pe multe probleme ce nici măcar nu intrau în răspunderile sale. A fost o muncă de convingere – în special cu colegii din presă – în care le-am arătat că instituția centrală nu are atîtea atribuții cum ar crede sau că nu poate ști la orice moment tot ce se întîmplă în fiecare secție a fiecărui spital.

Deși problema managementului de spitale fusese pe masă de la bun început – în sensul în care îmi doream un management mai eficient –, cred că și acea perioadă de început a contribuit la conturarea nevoii de schimbare în administrarea Sănătății. Mai bine zis a unității centrale de „prestare de servicii de sănătate“ pentru pacienți. 

Și, evident, a existat și o luptă cu mentalități. Îmi aduc aminte de un episod cu un medic de la un oarecare spital, care, deși avea obligația legală să elibereze un dosar medical, nu voia să o facă. Lucrul acesta s-a întîmplat și după Colectiv, dacă vă amintiți. De la mai multe episoade de felul acesta a pornit demersul de clarificare a normelor de aplicare a legii privind drepturile pacienților. Cred că bătălia cu mentalitățile este una de anduranță. Pe de o parte, e nevoie de un cadru legal care să oblige la anumite procese, iar pe de altă parte, e nevoie de stimularea aplicării normelor.

Cît a schimbat lucrurile actualul guvern?

Încă nu a schimbat foarte multe pentru că perioada scursă din mandatul actualului guvern este foarte scurtă. Sînt însă unele lucruri în pregătire care îmi provoacă anumite îngrijorări.

În primul rînd e vorba despre mecanismul de selectare a managerilor de spitale. Oponenții măsurilor decise de noi au țipat atunci că eu aș fi purtat un război cu UMF-urile. Într-un fel au dreptate, însă doar în sensul în care nu puteam și nu pot fi de acord ca Universitățile de Medicină şi Farmacie să dețină monopolul pe numirea de manageri și alte posturi de conducere în spitalele clinice. Ce am decis noi a fost ca baza de selecție pentru manageri profesioniști de spitale să fie lărgită. Adică am stimulat concurența în speranța că profesioniști capabili vor ajunge, printr-un concurs cinstit și corect, să ocupe funcțiile de administratori de spital. Acum, na, dacă o concurență mai mare îi deranjează pe unii îmi cer scuze, dar chiar nu îmi pare rău deloc. Parlamentul urmează să decidă dacă permite schimbările făcute în sensul profesionalizării managementului de spital sau nu.

În al doilea rînd, controlul în sistemul sanitar. Tot pe masa Parlamentului se află aprobarea sau respingerea schimbărilor din organizarea Inspecției Sanitare. Vă aduceți aminte de scandalul biocizilor. Sau de bebelușii îmbolnăviți în Argeș. Istoria ne-a demonstrat că presiunile politice locale au dăunat activității inspectorilor sanitari, așa că am decis revenirea coordonării Inspecției Sanitare la nivel central. Să te ții nervi la baronii locali sau la unii directori ai Direcțiilor de Sănătate Publică.  Deși multe dintre subiectele de care se ocupa Inspecția Sanitară au fost subiecte ale unor mari scandaluri din Sănătate, vă amintiți alte momente în care au fost închise secții de terapie intensivă dintr-un spital pentru că puneau viaţa pacienţilor în pericol în afara mandatului nostru? Îndrăznesc să spun că nu, și asta spune multe.

În al treilea rînd, trebuie să menționez medicamentele și politica medicamentului. În prezent, Guvernul Grindeanu se pregătește să modifice modalitatea de calcul a prețurilor la medicamente și să readucă această decizie în pixul ministrului, în loc să rămînă asumată de întregul Executiv. Mai exact, promisiunea de campanie a PSD spune că prețul la medicamentele originale ieșite de sub patent trebuie să scadă brusc cu 35%. În Parlament se pregătește anularea unei ordonanțe care spune că modalitatea de calcul este decizia Guvernului în ansamblul său, nu doar apanajul unui singur ministru. Ordonanța a fost gîndită să ofere stabilitate și predictibilitate unui mecanism care decide prin efectele sale dacă pacienții români au medicamente sau nu. 

După multe atacuri și presiuni politice, am creat un mecanism care să asigure atît scăderea prețurilor, cît și accesul la medicamente. Datele pe care le-am și publicat arătau clar: aplicarea primei ieftiniri în bloc, fără analiză de impact și fără a ști ce se întîmplă în realitate, a dus la notificarea ieșirii de pe piața românească a peste 1500 de produse medicamentoase. În plus, un studiu de impact realizat de London School of Economics ne-a aratat că, în condițiile unei schimbări bruşte a prețurilor, 58 de medicamente vitale în tratarea unor afecțiuni extrem de grave au risc foarte mare să dispară din România. Să fie clar: nu sînt împotriva ieftinirii medicamentelor. Dar această ieftinire trebuie să se întîmple în condițiile existenței a două mecanisme care să protejeze România în fața ieșirii medicamentelor din țară înspre alte state europene. Toate aceste mecanisme nu existau și fie au fost implementate în mandatul meu, fie sînt pregătite și trebuie doar semnate și aplicate de noua conducere a ministerului. 

Care e adevărata miză a schimbărilor intenționate de guvernul PSD?

Este poate vorba despre mentalitate şi interese, mai mult decît de orice altceva. Mentalitate și interese clare, fie direct ale partidului, ale baronilor locali ai partidului, fie ale celor care gravitează în jurul partidului și care vor ceva de la partid în momentul acesta. 

Ce calități ar trebui să aibă un director de spital și cum diferă ele de calitățile unui medic?

Un manager de spital este în primul rînd un manager. De-asta se și numește așa. Problemele de management de spitale ţin în special de organizarea şi funcţionarea spitalului. Strategie de dezvoltare, finanţare, selectarea, motivarea și instruirea continuă a personalului, și tot așa.

Sigur că un medic poate căpăta toate aceste capabilități și va avea întotdeauna un avantaj față de cineva care vine din afara sistemului. Nu cred însă că acestea sînt sau trebuie să fie prioritățile unui medic, după cum nu cred că un medic – fie el și unul extraordinar, cu carieră universitară sau fără – este capabil să facă toate acestea și să fie în același timp, în aceleași 24 de ore ale unei zile, un medic bun, un profesor bun etc.  

a consemnat Andrei MANOLESCU

Foto: E. Enea