Nu căutați noroc în Istorie (pentru că veți avea ghinionul de a nu-l găsi)

Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Nu căutați noroc în Istorie (pentru că veți avea ghinionul de a nu l găsi) jpeg

Marea preoteasă Pythia, augurii romani, scriitorii de horoscoape de ieri sau de azi, cititoarele în palmă sau în cafea, brokerii de bursă ori, mai nou, specialiștii în PR, scriitorii de cărți motivaționale sau avertizorii sanitari (care, la momentul în care scriu acest text, în primele zile din ianuarie a.c., spun că valul 5 al pandemiei va veni la noi peste trei săptămîni, cu cca. 25.000 de infectați pe zi etc.), cu toții au încercat (și încă mai persistă) să citească ziua de mîine, să prevadă norocul și să evite ghinionul. Unul dintre cei mai interesanți intelectuali europeni ai secolului XX, italianul Indro Montanelli, spunea că „oamenii știu să aprecieze sau să măsoare doar norocul altora, dar niciodată pe-al lor”. Ceea ce ne sare în ochi nu e şansa noastră (care, atunci cînd vine, ni se pare firească), ci mai ales a altora (care, desigur, e nemeritată).

Cum ştiţi, a făcut carieră vorba omul politic conservator Petre P. Carp, după care România are atît de mult noroc încît n-ar mai avea nevoie de politicieni. Maxima e vestigiul unor vremuri în care politicienii erau oameni educați, cu spirit. Ea sună bine – dar atît. În realitate, de cîte ori a avut politicieni de ispravă, România a prosperat; de cîte ori a avut politicieni submediocri, oiștea țării s-a oprit în gard. În rest, norocul e – cum vom vedea – doar o vorbă de alții inventată, pentru a defini evoluții pe care istoricii le înțeleg nu ca pe un joc al șansei, ci drept raport dintre cauze, efecte şi context.

Cuvinte de ținut minte

Vor fi unii concetățeni care să spună că România anului 2022 este, printr-un ghinion al Istoriei, mai mică decît România anului 1922, pe cînd Ferdinand și Maria se încoronau, la Alba Iulia, ca suverani ai României Mari. Dar există și o perspectivă de sens contrar: comparînd harta Europei din anul 1400 și cea din anul 2000, cineva ar putea spune că românii sînt printre norocoșii cîștigători ai Istoriei. Care dintre perspective e mai adevărată? Ambele şi nici una – pentru că Istoria e, în sine, o infinită tranziție și, din acest punct de vedere, nimeni nu știe care va fi harta teritoriilor românești/europene peste alți 500 de ani.

Norocul sau ghinionul nu determină Istoria; cele două sînt doar simplificări ale unor realități mereu în schimbare. În opinia mea, ideile pe care trebuie să le reținem, pentru că ele în fapt fac Istoria, sînt i) contextul, ii) geografia, iii) demografia, iv) vecinii şi v) resursele.

Istoria României e ilustrativă pentru puterea acestor cinci idei.

Contextul (un rege în plus – sau în minus)

În anul 1870, spre surpriza multor europeni, puterea în creștere pe nume Prusia a învins marele imperiu francez al lui Napoleon al III-lea. La începutul conflictului, o bună parte din elita românească (politicieni, ofițeri, jurnaliști, profesori, dăscălime etc.) era de partea Franței. Dacă Franța ar fi cîștigat acel război, e posibil ca domnitorul de la București din acel moment – Carol I, abia de patru ani venit pe tron – să fi fost obligat să plece. Republica de la Ploiești e, în literatura română, grație şi lui Caragiale, sinonimul unei vesele parodii; dar, dacă Franța ar fi cîștigat acel război, republicanii de atunci, probabil, ar fi avut un viitor serios, deloc parodic. Dar războiul a fost cîștigat de Prusia (nucleul și matricea Germaniei moderne) – iar Carol I a rămas pe tronul României, spre beneficiul ţării, în ciuda francofililor de anțărț.

Salt în timp, peste 70 de ani: în 1940, iarăși război între Germania și Franța. Și de această dată a cîștigat Germania (lui Hitler). Dar această victorie a fost fatală pentru regele României Carol II. Disprețuit de Hitler și contestat de legionarii locali, Carol II a ales autoexilul, din care nu va mai reveni.

Așadar: victoria germană a fost benefică pentru noi în 1870, dar tot victoria germană a fost un dezastru în 1940 (pentru că, odată cu înfrîngerea Franței, s-a prăbușit și România Mare).

Nu despre şansă sau ghinion e vorba aici. Ceea ce s-a schimbat între 1870 și 1940 n-a fost norocul României – ci contextul fiecărei epoci.

Resursele (munții noștri aur poartă...)

Motivul pentru care împăratul Traian a pornit războaiele dacice a fost legat de resursele Daciei (inclusiv, apropo, zona Roșiei Montane de azi...). Orice conducător rațional, în Istorie, are într-un război un scop economic ­– nu e singur, dar e printre cele mai importante.

Resursele României au fost și rămîn o miză crucială, pentru trecutul și pentru viitorul nostru: pămînt agricol dintre cele mai bune din Europa; aur și alte metale, mai mult sau mai puțin rare; petrol, cît a fost, cît va mai fi descoperit; gaze, cîte vor fi, inclusiv în platoul maritim. Nu e nici o surpriză că, de la romanii anilor 105-106 pînă la firmele multinaționale ale anilor 2020, cine află despre resursele naturale ale acestui teritoriu încearcă să profite.

Un exemplu emblematic e exploatarea lemnului nostru. Prin anii 1773-1780, austriecii – care controlau Maramureșul și Bucovina, azi în parte românești ­– au înființat rețele de valorificare a fondului forestier din zonă (drept care au adus și coloniști germanofoni, așa-numiții țipțeri etc.). Ei bine, 250 de ani mai tîrziu, ce surpriză, alţi austrieci au devenit iar celebri pentru exploatarea lemnului local, uneori în condiții discutabile. Nimic despre noroc sau ghinion aici, cred. E vorba doar despre resurse şi profit.

Geografia (Carpaţii, Dunărea, marea)

Geografia României e impresionantă – doar că sînt relativ puțini oameni în ţară capabili să citească o hartă. Această dimensiune, în învăţămîntul nostru, trebuie încurajată.

Discursul oficial al anilor lui Nicolae Ceaușescu vorbea pînă la sațietate despre spațiul carpato-danubiano-pontic (idee anterioară comunismului, de altfel). Suna fals atunci, doar că, în ciuda deprecierii sintagmei printr-o propagandă prost făcută, această realitate geopolitică, ei bine, chiar există. Lumea românească, istoric vorbind, e de neînțeles fără aceste trei repere.  Că vrea sau nu, că înțelege detaliile sau nu, discursul public autohton va trebui să accepte o realitate: Carpații au jucat un rol capital în etnogeneza românească și în păstrarea latinității, iar după 1918 acești munți ar trebui să fie coloana vertebrală a României moderne (vezi problemele cu autostrăzile transcarpatice de azi!); Dunărea a fost legătura noastră cu Europa latină/catolică/occidentală, dar și spațiul proxim cu lumea bizantină şi cu latinitatea sud-dunăreană; iar Marea Neagră este, după 1878, principala noastră ieșire spre oceanul planetar (ieșire pe care am autosabotat-o, bizar, prin autodemantelarea flotei naționale, după 1990...).

Dar geografia nu vorbeşte doar despre trecut – ci mai ales despre viitor.

Demografia (nu, Transilvania nu vine de la Decebal)

Un aspect neglijat în paradigma românească de interpretare a Istoriei este cel demografic. Spre exemplu, unirea Transilvaniei cu România, în 1918, are de-a face, desigur, şi cu deznodămîntul Primului Război Mondial; dar nu numai. Antanta putea foarte bine cîștiga acel război – dar dacă românii ar fi fost, demografic vorbind, minoritari în Transilvania, acea provincie n-ar fi fost recunoscută (în 1916) drept românească, prin girul a patru puteri (Franța, Anglia, Rusia, Italia).

Unii români de azi se revendică de la daci și de la Burebista, Deceneu, Decebal etc. Alţii îi preferă pe romani. Unii vor spune că victoria lui Traian împotriva lui Decebal a fost un noroc istoric, după cum vor fi unii care jură că a fost un ghinion. Aceasta e o falsă dilemă. Nu Decebal, nici Traian, nici legiunile romane nu ne-au dat Transilvania, în anul 1918: ci rata de natalitate a românilor, de-a lungul multor secole, pînă la începutul celui trecut. Născut în 1866 în Imperiul Habsburgic (Bistrița-Năsăud, azi), viitorul poet George Coșbuc a fost cel de-al optulea dintre cei 14 copii ai părinților săi (greco-catolici). În alt colț al românității, în Gorjul de sub munte, în 1876 se năștea Constantin Brâncuși, ca un al șaselea copil al familiei sale – în condițiile în care, atunci, patru-cinci copii era mai curînd media decît excepția.

Vreți să înțelegeți mai bine „norocul” din istoria românilor? Verificați datele demografice ale trecutului.

Vecinii (nu putem evada de pe harta noastră)

De 700 de ani spațiul românesc se află pe linia de turbulențe dintre lumea creștină şi cea islamică, dintre culturile concurente ale Orientului, Occidentului şi Sudului european. Ca neam, comunitate sau popor poți încerca multe – dar niciodată nu vei reuși să te sustragi din geografia ta. Atît lumea otomană, cît și cea slavo-greacă ne-au marcat – chiar dacă modernitatea noastră, de două secole, a încercat diluarea acestui determinism geografic (v. ce spunea Eugen Lovinescu despre religia noastră, „în spatele crucii ortodoxe se află rusul” etc.).

Aliații ți-i poți alege. Vecinii, nu. În Primul Război Mondial, România avea drept aliați țări din Vest cu care nu avea graniță (Franța, Anglia, Italia etc.) și o singură țară vecină din Est (Rusia țaristă) cu care, la drept vorbind, avea o graniță disputată – inclusiv Basarabia istorică, Republica Moldova de azi.

Nici în viitor România nu va putea evada de pe harta sa. Desigur, garanția NATO și UE, pentru noi (și alți vecini) e cu totul importantă azi și trebuie să o păstrăm. Pe de altă parte, povestea din spate ne arată că nu tratatele fac Istoria – ci mai curînd mersul Istoriei duce spre o succesiune de tratate, mai durabile sau nu.

Personal (am mai scris-o aici) cred că România n-a fost niciodată, în trecut, într-o situație mai bună decît cea de azi. Dar Istoria merge mai departe. Și, dincolo de auguri, brokeri de bursă sau alarmiști pandemici, avem totuși o certitudine: dat fiind viitorul context, mereu în schimbare, nimeni nu știe cîtă şansă sau neşansă va aduce ziua de mîine. Sau dacă şansa şi neşansa chiar există.

Adrian Cioroianu este profesor universitar şi director al Bibliotecii Naţionale a României. Cea mai recentă carte (editor): A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român, 1921-2021, Editura Polirom, 2021.

Foto: Carol I (wikimedia commons)

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.