Nostalgia. Boală, emoție, experiență

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Nostalgia  Boală, emoție, experiență jpeg

Cuvîntul nostalgie are o origine savantă, este creația medicului alsacian Johannes Hofer. În anul 1688, în teza sa de la Universitatea din Basel – Disertatio medica de nostalgia –, el inventează acest nou termen medical, combinînd două cuvinte din greaca veche: nostos (întoarcere) și algos (durere, suferință, tristețe). Nostalgia era numele dat unei temute boli cauzate de dorul de casă, suferința fiind produsă de o intensă dorință de întoarcere în ținutul natal. De fapt, termenul savant vine să înlocuiască vechi denumiri populare precum „mal du pays“, „malatia del pays“, „homesickness“, „das Heimweh“.

Teza lui Hofer a plecat de la simptomele observate în rîndul mercenarilor elevețieni care își părăseau locurile de baștină din Alpi pentru a lupta în armatele din Franța sau Italia. Aceștia sufereau de dorul de casă, prezentînd un tablou clinic devastator: tristețe extremă, anxietate, insomnie, halucinații, palpitații, anorexie, greață, febră, slăbiciune musculară. Nostalgia era o boală potențial fatală, putînd fi oarecum ameliorată cu lipitori sau opium, însă vindecată numai prin întoarcerea acasă. Discursul medical al vremii a acceptat aceste reprezentări ale nostalgiei, ca boală psihosomatică și ca stare patologică. Curînd, medicii militari din diverse țări s-au confruntat cu adevărate epidemii de nostalgie în rîndul soldaților. S-au îmbolnăvit de nostalgie soldații francezi din timpul campaniilor napoleoniene precum și soldații unioniști din timpul Războiului Civil american. Armata americană a păstrat nostalgia în clasamentul oficial al bolilor pînă în timpul Primului Război Mondial, înregistrînd cazuri în rîndul trupelor care luptau în Franța. Pe la 1800, medicii militari austrieci constataseră incidența acestei afecțiuni la soldații români transilvăneni recrutați cu forța în armata habsburgică și trimiși în zonele îndepărtate ale Imperiului, boală pe care au numit-o nostalgia vallachorum.

Treptat, între secolele XVIII-XX dispar conotațiile medicale ale nostalgiei. Suferința cauzată de dorul de casă nu mai face obiectul unui diagnostic clinic. Nostalgia dobîndește semnificațiile actuale, în care distanța dureroasă se păstrează, dar dizlocarea spațială este înlocuită cu una temporală. Nostalgia nu mai este privită ca o boală, ci doar ca o emoție complexă, provocată de amintiri din etapele trecute ale vieții, mai ales din copilărie și adolescență: locuri, obiecte, obiceuri, gusturi de altădată, retrăite imaginar, idealizate și aureolate de imposibilitatea de a le mai regăsi.

În cartea Antropologia din perspectivă pragmatică (1798), Kant formulează prima definiție modernă a nostalgiei. El consideră că distanța temporală este la originea nostalgiei, mai mult decît distanța spațială. Nostalgicul nu caută locul copilăriei, ci copilăria însăși, adică un timp irecuperabil, un trecut ireversibil. Așadar, nostalgia modernă este incurabilă, deoarece nu sînt posibile călătoriile în timp!

Nostalgia înțeleasă ca formă de întoarcere în trecut este indisociabilă de mutațiile petrecute în reprezentările timpului. Medicii din secolul al XVIII-lea observau că nostalgia (ca dor de casă) afecta mai ales indivizii proveniți din comunitățile rurale (din Scoția, Bretania, Westfalia). Acești oameni trăiau în timpul ciclic, cel al ritmurilor agro-pastorale, diferit de timpul linear al calendarului și al orologiului. Imediat ce au fost rupți din această sferă și aruncați în lumea largă, ca muncitori sau soldați, ei au trebuit să trăiască într-un model de timp diferit. Istoricul Jacques Le Goff arăta că în medille urbane din Occident, începînd cu secolul al XIV-lea, are loc o trecere lentă la noi modele temporale, în care timpul nu mai este reversibil, așa cum era perceput în comunitățile arhaice. Timpul ceasului este un timp ireversibil și secularizat, nu mai are încărcătura mitică a „eternei reîntoarceri“.

Eliminarea nostalgiei ca patologie medicală (suferință a cărei etiologie este distanța spațială a individului față de pămîntul natal) s-a datorat și marilor transformări prin care a trecut lumea occidentală. În Evul Mediu, călătoriile fuseseră considerate evenimente negative și excepționale. Deplasarea în spațiu era văzută ca o dezrădăcinare, rupere de locul natal (de exemplu, cuvîntul englezesc travel provine din fracezul travail adică muncă, suferință, chin). Ulterior, în cadrul procesului de centralizare a statelor, drumurile devin mai sigure, sînt organizate serviciile poștale și transporturile regulate (poștalioanele), iar mai apoi apar telegraful și căile ferate. Toate acestea au făcut posibilă menținerea legăturilor cu familia aflată departe și au facilitat întoarcerea periodică la locul de origine.

Vladimir Jankélévitch descrie nostalgia modernă ca pe o formă de „reacție împotriva ireversibilului“, ca reacție la progres și la marile transformări istorice. Revoluța industrială și urbanizarea masivă au dus la profunde mutații sociale, la dispariția unor moduri de viață tradiționale. Tranziția spre modernitate a fost însoțită pretutindeni de regrete și lamentații față de dispariția ordinii sociale de altădată, generînd reacții negative față de progresul tehnologic și blamarea noilor moravuri și comportamente.

Această formă a nostalgiei este întîlnită și în Antichitate. Cel mai elocvent exemplu este oferit de Hesiod (secolul VIII î.Hr.), care, în Munci și zile, descrie mitul vîrstelor succesive ale omenirii (de aur, argint, bronz, fier), văzute ca etape ale declinului. Vîrsta de Aur, pierdută iremediabil, era una a abundenței și a armoniei: „Netulburați de vreo grijă, trăiau asemeni cu zeii, / Nu cunoșteau suferința, ori truda și nici bătrînețea / Nu-i dobora, ci de-a pururi cu zdravene mîini și picioare / Se veseleau în petreceri, feriți de orice amaruri“. Vîrsta de fier ar fi adus numai necazuri, nedreptăți, suferință și lipsă de respect față de bătrîni.

Astăzi, majoritatea psihologilor consideră nostalgia o emoție complexă, dulce-amăruie, o stare mai degrabă pozitivă, o experiență regeneratoare, care le oferă indivizilor posibilitatea de a face față schimbărilor și discontinuităților. Din boală, nostalgia devine remediu.

Alvin Toffler, în Șocul viitorului (1970), remarca pentru prima dată un „colosal val de nostalgie“ care străbate spațiul occidental în anii ’70: „Mobila antică, afişele dintr-o epocă apusă, jocurile bazate pe rememorarea unor frivolităţi trecute, reînvierea stilului Art Nouveau, moda hainelor romantice, redescoperirea unor idoli prăfuiţi de odinioară ca Humphrey Bogart sau W.C. Fields, toate acestea oglindesc o propensiune psihică spre un trecut mai simplu şi mai puţin agitat. Mecanisme puternice pentru satisfacerea capriciilor intră în acţiune exploa-tînd această foame. Business-ul nostalgiei devine o industrie înfloritoare“. Această epidemie de nostalgie idealizează moduri de viață, obiecte și practici de altădată, creează „enclave ale trecutului“, zone de siguranță în care oamenii se refugiază din cînd în cînd pentru a scăpa de angoasele prezentului și ale viitorului.

În zilele noastre, expunerea la tendințele uniformizatoare ale globalizării generează reflexe identitare îmbibate de o mare doză de nostalgie față de trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Mă rezum doar la cîteva exemple de la noi: nostalgia vechiului sat românesc, nostalgia perioadei interbelice sau a vechiului București, nostalgia gusturilor alimentare de altădată (mesajele publicitare ne propun să regăsim gusturile din copilărie, rețetele „de odinioară“ ale bunicii), nostalgia vechilor tehnologii („tehnostalgia“: trenurile cu aburi, mult solicitatele „Mocănițe“). În același timp, consumerismul a impus nostalgia ca brand, a reciclat tînjirea nostalgică în produse. Astăzi, nostalgia este o experiență care poate fi cumpărată. Dar care este natura acestei experiențe? Să fie oare retrăirea trecutului un simulacru al nemuririi, o formă amăgitoare de consolare? Reînvierea trecutului prin evocarea nostalgică s-ar vrea, poate, o ilustrare a vorbelor lui Horațiu: Non omnis moriar.

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Farmecul discret al patinei și alte mici istorii culturale, Editura Humanitas, 2019.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești