Noile tehnologii nu fac bine la copii - trei poveşti naive

Publicat în Dilema Veche nr. 203 din 30 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Primul meu contact cu o "nouă tehnologie" veritabilă s-a produs pe la începutul anilor ’90. Facultatea pe care o frecventam cu asiduitate, dar fără prea mare pasiune, realizase o achiziţie extraordinară: un PC marca "Laser", fabricat în Israel. Monitor color şi o formidabilă putere de calcul pentru acele timpuri, dar care astăzi pare derizorie. Vremuri apuse în care, în cărţile de informatică, mai puteau fi găsite fraze de genul: "se spune că cercetătorii americani au în dotare hard-discuri cu capacitatea de pînă la un giga". Candidaţii ce doreau să "butoneze" minunea israeliană cu ecran color erau numeroşi, aşa că s-a creat ad-hoc o listă de utilizatori nerăbdători. Atît de nerăbdători încît se lăsau închişi noaptea în clădirea facultăţii, de către domnul tehnician-şef Brînză cu apă şi cafea, înfruntînd tenebrele unor coridoare luminate cu un bec orb de 40 W pînă dimineaţa la ora 7,30, cînd reluau cursurile cu feţe de zombi. Obosiţi, dar fericiţi şi beţi de amor virtual, învingători în confruntarea cu noile tehnologii. Dimineaţă ne povesteau excitaţi cum se poate cuceri "porţia de energie" la diferite jocuri cu nume războinic sau cum au scăpat de monştri ascunşi prin subterane... Timpul a trecut, iubitorii de "Laser" de atunci au ajuns prin Canada şi SUA (îmi trimit tot timpul e-mail-uri pline de nostalgie amestecată cu utopice proiecte de întoarcere acasă), prin Germania (şefi peste sisteme de securitate la mari bănci europene, mărturisind candid, tot pe e-mail, că s-ar întoarce la Bucureşti dacă ar găsi salarii măcar de 3500 de euro) sau mari directori de firme de soft, navetişti aerieni între Paris şi Bucureşti. Cei care nu s-au jucat noaptea cu "Laserul", neposedînd sfînta curiozitate să vadă ce se găseşte dincolo de ecranul colorat şi cutia de tablă, cu tot felul de fante şi butoane, s-au reprofilat; au păstrat însă tot timpul conştiinţa faptului că "ceva" greu de definit se va schimba în existenţa lor, că oamenii se vor împărţi, pe de o parte, în iubitori ai acestor instrumente ale modernităţii, iar pe de alta, în resemnaţi apatici, ce le acceptă doar ca o fatalitate a timpului prezent. Vinul şi discheta Spre sfîrşitul facultăţii şi al anilor ’90, PC-urile începeau să se democratizeze. Eram departe de a avea în dotare ca studenţi fiecare propriul calculator, dar obiectul în sine începe să-şi facă apariţia prin camerele căminelor studenţeşti. Odată cu el izbucnesc epidemic şi maladiile tehnologice aferente: timp pierdut cu jocuri peste jocuri, programe schimbate grăbit pe sub mînă, pirataje diverse, bug-uri mari consumatoare de nervi etc. Tehnologia evolua cu o viteză pe care nu o bănuisem niciodată. Procesorul "386" a cedat locul mult mai rapidului "486" et ainsi de suite, cum ar spune puţinii francofoni încă fiabili din România. În facultăţile cu profil tehnic se făcea trecerea de la insipidele cursuri de Cobol, Pascal şi Fortran, martori ai unei epoci agonizante, la C++ şi fraţii lui cu nume sofisticate, avînd din ce în ce mai multe plusuri în coadă. Tot de atunci datează şi una dintre amintirile mele cele mai dragi din ceea ce aş putea numi "îmblînzirea tehnologiei". Fratele era unul dintre colegii noştri de facultate cei mai simpatici şi atipici, concomitent. Porecla transformată în renume era inspirată de felul său extrem de familiar şi de prietenesc de a se purta cu toată lumea, profesori şi colegi deopotrivă, fapt ce-i uşura mult existenţa de student. "Mielul blînd suge la două oi" - spune proverbul. Camera de cămin îi era decorată cu sute de ghirlande de fiţuici înşirate pe aţă, expuse pe post de trofeu; personajul era renumit pentru felul său de a găsi o "soluţie" pentru orice examen, un veritabil James Bond al domeniului. Maxima performanţă era reprezentată de un camion plin cu lemn de foc, oferit ca şpagă unui profesor, renumit ca imposibil, la fel ca şi materia pe care o preda, gest generos ce a salvat de la marele seceriş al restanţelor de toamnă nu doar pielea Fratelui, ci şi a întregii grupe. Fratele era cunoscut însă şi pentru gafele sale tehnice teribile: instrumente de măsură delicate, costînd mii de dolari, ce-şi dădeau duhul scurtcircuitate sub mîna sa neîndemînatică, butonarea nonşalantă a server-ului din sălile de informatică, sub privirile îngrozite ale profesorului, alimentări la 380 de volţi în locul celor 220 regulamentari etc. Tot la jumătatea anilor ’90, viaţa studentului român, în imperfectul socialism al lui Ion Iliescu, era infinit mai ieftină decît în România aliniată diktatului universitar de la Bologna, aşa că existenţa noastră de "căminişti" era un lanţ lung de sărbători. Iar în acea seară de iarnă, Fratele intră triumfător în camera de cămin plină de fum de ţigară şi de electro-pop-ul dulceag al anilor ’90, scoase din rucsac o sticlă de plastic de 2 litri (o noutate pe atunci) plină cu un vin roşu vîrtos din Oltenia natală. Cum însă mesele erau pline de cursuri, el căută din priviri un suport, un "ceva" pe care să aşeze sticla, fără a murdări totul cu amprentele sanguine ale preţiosului lichid. Iar obiectul ce-i căzu sub mîna sa de electronist fără vocaţie fu tocmai o dischetă de 3,5 inci uitată pe masă. Acest mic obiect informatic de plastic şi metal argintiu îşi găsise astfel locul perfect sub sticlă, în aplauzele generale ale asistenţei, cam aşa cum în barurile branşate din Bucureşti se serveşte astăzi berea draft cu nume pretenţioase. Mă urmăreşte peste timp imaginea acelei dischete deturnate de la scopul ei iniţial, stocarea de date, fiind folosită ca suport pentru a "stoca" o sticlă de vin. În imensa ei banalitate, imaginea mi se pare o paradigmă a felului în care poate fi îmblînzită tehnologia: dîndu-i o utilizare ludică şi practică, dar fără a o lua prea în serios, în acelaşi timp. Omul Google Iarna anului 2005, undeva în campusul uneia dintre cele mai mari universităţi nord-americane. Internetul este disponibil în fiecare cameră, inclusiv în spaţiile publice, graţie sistemelor de transmisie tip wireless. Printre studenţii ce populează imensele amfiteatre cu capacitate de pînă la 500 de persoane, cei mai mulţi posedă ordinatoare portabile (laptopuri), conectate şi ele la Internet. În locurile mai din spatele sălii mulţi nu mai urmăresc expunerea profesorului, ci preferă să navigheze distraţi pe Internet sau să chateze intens cu amici, dintre care unii aflaţi chiar în sala de curs. Întîlnirile de lucru cu profesorii, orarul cursurilor, notele la examene şi alte diverse mărunţişuri administrative sînt anunţate şi ele în timp real, pe Internet sau prin SMS. Referatele şi alte teme de lucru uzuale sînt şi ele "google"-izate, rezolvate rapid prin metoda copy-paste. Cultura universitară însăşi se construieşte printr-o căutare rapidă pe Google dublată eventual de cîteva pagini scanate dintr-un reader oferit de profesor. În cazurile cele mai fericite, sînt accesate marile baze de date conţinînd arhive electronice sau cărţi în format digital. Seara, pe culoarele căminului se aude basul înfundat al subwoofer-elor şi ţăcănitul sacadat al mitralierelor virtuale din jocurile practicate uneori pînă la epuizare. Cu o frecvenţă îngrijorătoare, armele de pe ecran coboară din virtual în viaţa reală, mînuite expert de aceleaşi mîini obişnuite cu plasticul asudat al joystick-ului, glontele final tras în cap odată cu sosirea Poliţiei 911 punînd capăt tragediei. Rectoratul organizează costisitoare şi inutile zile de luptă împotriva sinuciderii - în universitatea la care mă refer, cam 8-10 tineri alegeau la fiecare sfîrşit de sesiune să se ducă să moară puţin, obosiţi de viaţă şi de lipsa de "perspective". Zecile de modele de calculatoare, imprimante, scanere, dispozitive de stocare, expuse sub lumina mincinoasă a spoturilor cu halogen, nu mai impresionează pe nimeni, nici chiar pe cei dispuşi acum un deceniu şi jumătate să se lase închişi peste noapte cu un calculator într-o clădire rece şi întunecată. Iar noile chei USB nici măcar nu se mai pot folosi ca suport pentru sticlele de vin.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.