Noi nu, niciodată, noi nu!

Din categoria de "-isme", nici nu ştiu ce îmi place mai mult, snobismul sau oportunismul. Am avut de atîtea ori de-a face cu oameni politicoşi, corect îmbrăcaţi, care mergeau la teatru, ascultau muzică simfonică, citeau cărţile bune ale momentului şi îşi perfecţionau limbile străine - exclusiv din snobism, sau cu alţii care nu contraziceau, nu protestau, nu se încrîncenau pentru propria părere şi astfel întreţineau o atmosferă de pace (şi oarecare plictis) în jurul lor - exclusiv din oportunism, încît mă gîndesc că fără snobi şi oportunişti ar fi pe lume mai multe ţoape, mai multe conflicte şi mai multă stridenţă. Cum rămîne însă cu aceste două noţiuni în lumea satului vechi, pe care sîntem obişnuiţi să o credităm cu prezumţia de echilibru şi armonie, dar al cărei limbaj nici măcar nu consemnează termenii ca atare, cu atît mai puţin îi foloseşte? Ţăran snob!?! Ţăran oportunist?!? Pare imposibil în condiţiile în care snobismul se activează în relaţie cu moda şi cu minoritatea puternică a momentului, iar oportunismul* presupune schimbări frecvente de comportament social? Ţărănia, o ştim cu toţii, înseamnă tradiţie, stabilitate, continuitate. Cu siguranţă că ţăranca era mai degrabă adaptabilă, atunci cînd îşi ţesea marama din fir subţire de borangic, o broda cu fir de aur şi argint şi o purta prinsă pe cap cu o panglică de catifea şi fluturi, la fel ca domniţele de la Curtea Domnească. Cu siguranţă că ţăranul era mai degrabă adaptabil atunci cînd îşi lua vitele, nevasta şi copiii şi se ascundea în pădure sau în munţi, dacă dădeau turcii; după ce năvălitorii treceau satul prin foc şi plecau mai departe, se întorcea, construia o gospodărie la fel, şi tot aşa... La fel de adaptabil a rămas şi astăzi. Doar că, dacă se apropie viitura, nu îşi mai ia vitele şi familia că, dacă pleacă, îl fură vecinii; aşadar rămîne pe loc şi, dacă nu se îneacă, recuperează ce se mai poate şi aşteaptă toamna... Şi, pentru că tot vorbim de ape, fă-te frate cu dracul pînă treci puntea este o mostră de înţeleaptă adaptabilitate românească, pe care o utilizăm frecvent, chiar şi astăzi în lumea oraşului, cel puţin la nivel verbal. Aici, în sistemul de valori (europene) ale cetăţii, oportunismul a devenit un comportament cunoscut ca politically incorrect. Decît un demers oportunist, mai bine nici un demers. Dacă nu faci, nu greşeşti. Dacă nu greşeşti, eşti corect. Fă-te frate cu dracul, ca să nu fii nevoit să treci puntea. Eu prefer oportunismul în raport cu orice poziţie încrîncenată, în raport cu orice paradă de îndrăzneală, cu orice obrăznicie agresivă şi cu orice încremenire încăpăţînată. După părerea mea, ce am în guşă (e) şi în căpuşă e o scuză folclorică perfectă pentru răutate şi lipsă de politeţe, o scuză la fel de urîtă ca şi cuvintele care o compun. De aceea, în ce mă priveşte, încerc să mă comport "oportunist", ori de cîte ori am puterea să reacţionez elegant. Ca, de pildă, duminică la vot. Pe la orele 17,00, m-am dus la şcoala de cartier în care votez. În sala către care mă îndreptau săgeţile de carton cu numărul secţiei de votare, m-am trezit în faţa unei doamne crispate, care m-a găsit greu în liste şi apoi mi-a înmînat cu ezitări ştampila şi un formular. Ca să detensionez atmosfera, am întrebat-o despre care dintre cele două voturi era vorba în sala respectivă. Zice: Ăsta e formularul pentru partide, aveţi grijă să puneţi ştampila în chenar după ce v-aţi ales partidul. Zic: Adică aici votăm europarlamentarii, dar unde mergem apoi pentru referendum, că nu scrie nicăieri? După o lungă enervare mută, timp în care mi se usucă cerneala de pe ştampilă, îmi răspunde că în sala de sport. Nu ştiu unde e sala, cer explicaţii şi obţin că e oarecum înainte, o să vă descurcaţi. Ştampilez "pentru partide" şi mă îndrept spre sala de sport, prin nişte culoare total nesemnalizate, noroc că mă ţin după doi bătrînei care cunoşteau clădirea mult mai bine ca mine. Intru şi întreb direct: Oameni buni, de ce nu puneţi o săgeată pe perete, să nu bîjbîie alegătorii? Păi, am pus de dimineaţă, dar s-a furat. Bine - zic - scrieţi pe o hîrtie A4 REFERENDUM, desenaţi o săgeată şi fac eu voluntariat cînd ies, o lipesc cu scotch pe perete. Nu se poate, că numai noi avem voie să facem asta, dar nu mai vrem să facem, că vine unul care le rupe şi face scandal şi gardienii nu au ce să-i facă, cică a făcut la fel şi la Şcoala 171. Ah, e bine atunci, zic eu împăciuitor şi cu sentimentul reconfortant că sîntem mai tari ca globalizarea; tradiţiile noastre nu se transformă şi nu se pierd. Ce-i drept, rămînem români în Europa, cum citeam de curînd pe un panou electoral. * Nu pot rezista tentaţiei de a consemna, fie şi în subsol, una dintre definiţiile termenului oportunism, aşa cum apare ea în DEX din 1975. Familia cuvîntului este plasată între opoponax şi oposum, iar explicaţia este, citez, curent în mişcarea muncitorească urmărind îndepărtarea de la lupta de clasă şi subordonarea intereselor clasei muncitoare faţă de politica şi interesele burgheziei. Din rus. opportunizm. Tocmai terminam facultatea în 1975...